8,805 matches
-
nu sunt evident asimilabile experienței descoperirii solitare. Se prea poate Însă ca, fiind crescut fără nici un fel de credință anume și rămânând ca atare, În sentimentele mele față de păduri să se fi amestecat și un anume fior religios. Atmosfera lor stranie, tăcerile lor, asemănarea - mai cu seamă În cazul pădurilor de fag - cu naosurile pe pilaștri, asemănare pe care Baudelaire a surprins-o Într-un vers faimos referitor la templul de coloane vii, toate probabil că evocă locul sfânt Înălțat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
pe de-a-ntregul și izbitor de naturaliste: și totuși, În tablou, subiectele lor devin la fel de heraldice și simbolice, la fel de nefiresc alăturate, ca animalele Într-o tapiserie. Nu cunosc o altă pictură care să demonstreze mai convingător și mai emoționant această stranie orbire culturală; și este cât se poate de potrivit ca Pisanello să-l fi ales pe sfântul patron al câinilor (și inițial al vânătorii, Înainte ca Sf. Hubert să-i uzurpe rolul) ca figură centrală și deformator al vieții non-umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Îngrămădită sub cel mai abrupt coborâș al pantei, aproape de baza costișei, din ierburile joase și bălării se Înalță ceea ce căutăm: o brazdă Îngustă, neregulată, de vârfuri de copaci, un val arboreal gălbui. Pentru mine, această pădure tainică, poate cea mai stranie din Întregul regat, nu se ridică de fapt ca o linie de infanterie. Se ridică asemeni unei năluci. Nu-mi amintesc acum Împrejurările exacte ale celeilalte, unice, Întâlniri cu ea; doar că trebuie să fi fost spre sfârșitul anului 1946
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
poveste cu un prizonier evadat din Princetown la câteva mile depărtare, găsit acolo mort, Înghețat - sau spânzurat, nu Îmi mai aduc bine aminte. Locul Însă nu avea nevoie de genul ăsta de Înfloritură lugubră. Era părăsit, spectral, aproape malefic - evident straniu, chiar dacă nu sunt o persoană superstițioasă, iar singurătatea În mijlocul naturii nu m-a speriat niciodată nici măcar o zecime din cât mă Înspăimântă cea din orașe și case. Pur și simplu Îl simțeam ca pe un loc de rău augur, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
terenului mlăștinos, ca din senin. Numele său este Codrul lui Wistman. Habar n-am cine a fost Wistman - dacă a fost vreun proprietar de demult sau dacă denumirea derivă din vechiul cuvânt dialectal din Devonshire wisht, care Înseamnă melancolic și straniu, fantomatic; și care stă la baza uneia dintre cele mai vestite povestiri ale lui Conan Doyle, „Câinele din Baskerville“. Ea n-ar fi apărut niciodată dacă n-ar fi existat legenda, mult mai veche, a câinilor Wisht din Dartmoor. Codrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
englezesc, sau stejarul comun. Coborâm, spre marginea cea mai Înaltă. Nume, știință, istorie... nici botanistul cel mai de neclintit În clasificări nu se gândește la specii și ecologii când se află pentru prima oară În Codrul lui Wistman. E prea straniu pentru așa ceva. Înălțimea normală a stejarului comun matur este de treizeci până la patruzeci de metri. Aici cei mai masivi, chiar dacă sunt bătrâni de secole, rareori ating cinci metri. Abia le dă frunza, cu mult după ce ruda lor de la șes capătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
trunchiurile contorsionate, ramurile Întrețesute, cu grădinile lor secundare aeriene și luxuriante... nu există decât un singur epitet adevărat pentru a reda prima impresie pe care ți-o lasă, chiar și astăzi, Codrul lui Wistman - de basm. El corespunde În mod straniu tipului de decor pe care artiști ca Richard Dadd l-au imaginat pentru acea lume În vremurile victoriene, și care acum ne-a fost dat pentru veșnicie: mișunând, cu fațete de giuvaer, aplecat spre sine, plin de taine aflate imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
aflu față În față cu o astfel de tihnă interioară, cu atâta inocență, alteritate, altruism, atâta... Îmi lipsesc cuvintele, știu că nu-l pot descrie. Pe vremuri, un poet s-a apropiat cât de cât, cu toate că Într-un alt context: straniul fosfor al vieții, nenumit sub o veche denumire greșită. Așa că stau În mijlocul nenumirii, În fosforul verde al copacului, Înconjurat de denumiri greșite, impenetrabile. De fapt, am venit aici numai ca să capăt o certitudine; nu să-l descriu, pentru că nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și cu unele mijloace foarte primejdioase. "De unde, oare, răsar și încă, așa de căliți, dintr-odată?", se întrebau, în tăcere, fruntașii goldăneștenilor, privind, cu îndoială, la acești necunoscuți, înzorzonați în îmbulzeală de steaguri roșii și gătiți în luxul unor salopete stranii, având gustul coșmarului continuu, neîntrecuți în a preschimba albul în negru și invers, boscari în stare să uimească gloata prin felurile lor de a îmbina aerul matern cu bestialele duioșii. De voie-de nevoie, tot mai des, oamenii din Goldana, purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fețele sumbre, cu frunți înguste. Cu scurgerea zilelor, însă, își dădură la iveală firea de parlagii, rămânând în memoria colectivă a goldăneștenilor, prin manIfestările lor, de seminție joasă, trândavă și brutală. Oamenii locului deveniți apoi lucrători în colectivă, evocară, în straniile lor istorisiri, după zeci de ani, plăcerea găzarilor din acele vremuri ale începutului republicii populare, de a-i surprinde, pe goldăneșteni, în cele mai jenante ipostaze, astfel încât, femeile și bărbații să fie munciți nu numai fizic, ci și în alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
precise indicații teoretice și fără o minuțioasă metodologie. Totul, cu intenția de a amâna cultivarea desfășurată a cucurbitaceelor în Baisa, până la eventuala lui reîntoarcere, pe plaiurile Goldanei. În urma acestor critici, o aversiune abundentă, față de cel plecat, chiaburul Petrea Păun ceva straniu și nefiresc se târnosi în aer, combinându-se cu o senzație unanimă, de factura următoare: jertfirea Pepenoaicei, în umilitoarele condiții din mijlocul drumului de țară, înclinase cumpăna, în Goldana, spre trivialitatea consumului, în dauna rafinatei și ostenitoarei cruțări a laturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
așa, explodă într-un râs de comă, avea să considere, mai încolo, Mircea. Atunci, pe loc, în aceeași secundă, el privise, însă, disperat, jur împrejur, căutând vreun martor la scenă, înspăimântat fiind de cataleptica pauză a convivului, care după hohote stranii și lovituri peste șoldurile grăsulii, aplicate cu violență, se oprise din respirație, cam peste două minute, ca să râdă năprasnic, devenind mai stacojiu decât un curcan înfoiat. Cât pe ce să moară de râs prin sufocare, iar eu puteam să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
printr-o sală imensă, salon de dans al exterminatei aristocrații locale, ulterior fost club muncitoresc, în urma confiscării forțate a proprietăților burgheze, de către puterea democrației populare. Așa se putea considera, cel puțin după afișele grosolane, sugerând sărutările unei Perinițe și după straniile ecouri pe care la ocaziona răsunetul resturilor de ziduri. În galopul lui fără frâu, pe dinainte-i, se perindară un câmp de latrine din acelea de scânduri, cu pereți dezinfectați periodic, prin tămânjire cu var, a căror albeață mai subția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să se răcească. Relua, însă, tratamentul cu o asemenea forță dezlănțuită și cu un asemenea elan revoluționar, încât pacientul făcea din cap, ba clătinându-l de la dreapta la stânga, a dezacord( ne! ne! ne!), ba încuviințând, în aceleași timp cu un straniu surâs, pe care îl arbora ținându-și ochii închiși și mișcându-și bărbia și fruntea poleită de lumina Lunii de sus în jos (da-da! da-da!). Simțind că bolnavul dă semne de sațietate, devenind ceva mai rigid decât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Rămânând absolut singur în acel peisaj de pietre tombale, de stele de granit, dispuse la căpătâie de morminte și învelite în alb în cimitirul fără de nici un răsunet, dormind tot mai încovrigat de ger și tot mai indiferent la statutul lui straniu de pribeag, pe Vladimir îl învălui absența oricărui imbold de foială. Păienjenișul fix al neclintirii îl înțepeni, apoi, încătușându-l, ca într-o carapace de oțel, căreia i se supuse, înfrânt și dăruit cu totul. În tot timpul celor nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
timpul celor nouă nopți de priveghi care se succedară sub viscol, minții lui Vladimir îi fu imposibil să-și reașeze în vreun fel înlănțuirea secvențelor ce urmaseră ieșirii sale și a lui Nae Calaican din restaurantul Bucovina. În articularea lor stranie cu momentul pornirii în marș către Țara Sfântă, noian de umbre solitare și necunoscute îi împăienjeneau filmul amintirilor. Începând, însă, cu acele clipe când prima negură i se luă de pe ochi, sesiză uluit caracterul eclectic al peisajului, care, probabil, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
m-am întâlnit cu mine însumi... Hoinărind visător pe aceste poteci ale amintirii, reflectă la cromatica vopselelor de pe fața zugrăvită a lui O'Piatră, la logica dispunerii penelor din fastuoasa-i podoabă a capului, ca într-un oracol cu forme stranii de consultare, întrebându-se cum de nimic din naturalețea acestora nu se păstrase în felul de a se machia al femeilor moderne? După încă o lulea terminată în fum albastru de reverii, pe când doamna aducea pentru oaspeții din spațiosul living
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ascultați-o acum în fabuloasa configurație, în fabuloasa întocmire intonată de prietenul (ei, de prietenul, ce zic eu?), de fratele meu, preistoricul O'Piatră! Anume, ia ascultați! ridică degetul ca pe un diapazon care urma să emane sonuri fermecătoare și stranii: Făgăduiala spiritului unui corp din natură... Glăsuind primul verset, Profesorul se înecă de tulburare, trebuind să reia din nou: Făgăduiala spiritului unui corp din Natură este aidoma cu noima miezului acelui corp, sporită cu iuțeala razei de Lună , înmulțindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cumva pur livrescă, Îl Îndreptățea la asta. Pentru el, Andreea era În acel moment, ca și În altele, trecute, În care o urmărise cu privirea, o fată frumoasă și abordabilă, senzuală, având, adevărat, o pigmentație a pielii de-a dreptul stranie. Foarte pistruiată, pielea de pe chipul fetei bătea uneori În portocaliu și, Învăpăiată astfel, contrasta teribil cu o pereche de ochi sticliți și, hai să zic, albaștri. Sau cam așa ceva. Când am văzut-o pentru prima oară, mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
erau și lucruri care ne despărțeau, dar noi am zis că e și ăsta un semn bun, că oricum ar fi o tâmpenie să căutăm o altă solidaritate În afară de cea a banului și a iubirii care ne lega, o iubire straniu distribuită, ce-i drept, Însă deja mult pusă la Încercare. Așa că nu ne-a fost greu ca Într-o seară de toamnă, În septembrie 2004, să decretăm Înființarea pe teritoriul celor două curți din Șiria a Republicii Celebrului animal, arborând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
se lămuresc foarte repede. Rateu. Glonțul nu plecase. Parcă supuși unei fascinații bizare soldați și civili de-a valma privesc pe cel care se arată în ochii lor protejat ca de o vrajă indestructibilă, ce-l face invincibil. Ce zei stranii păzesc pe omul acesta care sfidează cu atâta dispreț moartea dar și propria lui viață? Ca și cum nimic neobișnuit nu se întâmplase, Marius scoate cartușul defect și pune în locul lui altul. Așează pistolul pe masă, scoate o țigară, o aprinde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
abandonare a modului de implicare a Americii nu va însemna neapărat o absență din viața internațională, ci pur și simplu o abținere de la orice angajament susținut și solid față de securitatea internațională. VI.4.4. Cazul Europei Deși poate poate părea straniu, pentru unii, sau evident, pentru alții, se poate afirma că „viitorul Europei va fi hotărât - de asemenea - tot în Europa”. În ultimii 50 de ani soarta „bătrânului continent” a fost, în mare măsură, determinată de către două superputeriuna, Statele Unite, era peste
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
titani ai ese află cum bine îi stă un personaj demn de tot ceea ce literatura sud-americană a dat mai bun, pe numele lui Jorge Riosse. Intri în filmul Yulenei Olaizola pe poarta documentarului și ieși pe poarta ficțiunii, aceasta fiind strania revelație pe care o ai cu acest documentar care vorbește despre un personaj real care a lăsat în urmă poezie, pictură și muzică, o mulțime de amintiri și nostalgii și care, pe măsură ce se acumulează mărturiile despre el, devine din ce în ce mai evanescent
Unde Shakespeare se întîlnește cu Hugo by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8363_a_9688]
-
cea mai spirituală. Eu unul, ca nou american și ca șofer încă și mai nou, sunt veșnic recunoscător acestei forțe native. ŤPământul este un lucru indian.ť Cred asta. Dar este și un lucru românesc." (pag. 224) În același fel straniu, destins, antipozitivist, putem vorbi, o dată cu traducerea excelentului volum Road Scholar, semnată de Ioana Avădani, despre Andrei Codrescu ca despre un autor aparținând, dacă nu - în sens strict - literaturii române, măcar fascinantelor drumuri care conduc la aceasta. E, recunosc, un pariu
Autor pe drum by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8350_a_9675]
-
copiilor, cantilene modal-exotice, cu treceri rapide de la flautul traversier, la flautul-bas și la piccolă, fără însă ca omogenitatea și substanța discursului să aibă de suferit; Elegia I, Myriam Marbe, ”In memoriam”, de Anatol Vieru - o melopee tristă, desfășurată pe fondul straniu al sonorității de orgă obținută cu ajutorul sintetizatorului, a cărei traiectorie atinge culminații transsustabțiale, demne de Ascensiunea lui Olivier Messiaen. Incisivitatea acordurilor pianistice, a rimturilor percuției și sinuozitățile flautului sunt sublimate în final, în semn de pioșenie față de memoria prietenei de-
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]