KorAP: Find »[drukola/base=vânător & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...271 272 273 ...314 >

7,838 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

alb, aproape cât o găină de mare care nu e făcută pentru zbor, se codește să coboare chiar de pe crengile joase ale copacilor unde se urcă. Iar dacă ajunge în vârf, nu mai are nici o șansă. Trebuie să aștepte un vânător care s-o ucidă. Căci de coborât de acolo nu e în stare să coboare. Ei bine, eu sunt o asemenea pasăre. Uită-te cu atenție la mine. Nu mă vezi? Sunt singura pasăre din vârful copacului. M-am cocoțat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o asemenea pasăre. Uită-te cu atenție la mine. Nu mă vezi? Sunt singura pasăre din vârful copacului. M-am cocoțat aici și nu mai pot să cobor. Și vreau să-ți cer o favoare, domnule sculptor. Să fii dumneata vânătorul pe care-l aștept...” Am bănuit că omul căruia nu izbuteam să-i deslușesc chipul ascundea ceva. Îmi întindea o cursă? Am simțit transpirația curgându-mi caldă, lipicioasă pe buze, pe bărbie și m-am trezit apărându-mă de ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învârtindu-se într-un picior după ce auzea detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-am întors. Îndreptase mâinile spre mine, ca și cum ar fi fost vânător și mă vâna pe mine. Se maimuțărea, dar în clipa aceea am simțit o dâră rece pe șira spinării. „Cine dracu e ăsta și ce vrea?” l-am întrebat pe Dinu care mă așteptase la cafenea. „Habar n-am” a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam sentimentul ciudat, greu de explicat, că eram cumva aproape frate cu mortul. Faptul că individul mă spionase, mă urmărise, ne legase într-un fel. Cum se leagă vânătorul de vânat. Și poate nici nu fusesem unul vânător, iar altul vânat. Poate că amândoi eram prinși în cătare de alt vânător. El, mai puțin norocos decât mine, fusese lovit. Se scufundase în mlaștină. Eu mai respiram, în timp ce vânătorul nevăzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a dreptul frumos. Aveam sentimentul ciudat, greu de explicat, că eram cumva aproape frate cu mortul. Faptul că individul mă spionase, mă urmărise, ne legase într-un fel. Cum se leagă vânătorul de vânat. Și poate nici nu fusesem unul vânător, iar altul vânat. Poate că amândoi eram prinși în cătare de alt vânător. El, mai puțin norocos decât mine, fusese lovit. Se scufundase în mlaștină. Eu mai respiram, în timp ce vânătorul nevăzut se distra, probabil, urmărindu-mă; știa că nu puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
frate cu mortul. Faptul că individul mă spionase, mă urmărise, ne legase într-un fel. Cum se leagă vânătorul de vânat. Și poate nici nu fusesem unul vânător, iar altul vânat. Poate că amândoi eram prinși în cătare de alt vânător. El, mai puțin norocos decât mine, fusese lovit. Se scufundase în mlaștină. Eu mai respiram, în timp ce vânătorul nevăzut se distra, probabil, urmărindu-mă; știa că nu puteam fugi. Începusem să fiu înduioșat de soarta care ne învrăjbise fără să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
leagă vânătorul de vânat. Și poate nici nu fusesem unul vânător, iar altul vânat. Poate că amândoi eram prinși în cătare de alt vânător. El, mai puțin norocos decât mine, fusese lovit. Se scufundase în mlaștină. Eu mai respiram, în timp ce vânătorul nevăzut se distra, probabil, urmărindu-mă; știa că nu puteam fugi. Începusem să fiu înduioșat de soarta care ne învrăjbise fără să ne cunoaștem, când mi-am adus aminte unde mai văzusem figura aceea ștearsă, cu un neg mare la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
decât să pretinzi că te-am luat cu forța”, îi zici lui Vecu, apucându-l de gulerul halatului și, pentru că s-a înnorat între timp și chiar tună, râzi; „Ha, ha, Dumnezeu însuși s-a hotărât, se pare, sa devină vânător de cerbi, o să mă iau la întrecere cu el, vino, moșule, nu fi prost, să vezi ce n-ai văzut niciodată, un animal nobil și frumos transformat într-o jalnică grămadă de carne înfricoșată”. Dar Vecu e îndărătnic. Nu vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Și crezi că aici în azil...?” zise el, fără să termine întrebarea. Am înțeles ce vroia. Tocmai de aceea i-am răspuns brutal: „Aici, cel puțin, îmi iau pușca și mă uit cum se bălăcesc cerbii în mlaștină. Sunt eu vânătorul. Mă aleg doar cu scârba, nu-mi intră și noroiul în gură. Laura e o naivă”. „Bănuiesc că, de fapt, n-o iubești”, mi-a zis Dinu, după care omul acesta care nu fusese niciodată iubit mi-a declarat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă dusesem acolo; să pun o floare în noroi pentru el. În aer plutea o putoare greu de suportat, de mâl încălzit; cum de rezistasem oare, altădată, să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc decât la mine însumi, îmi repetam. Celorlalți, să le arunc, ca Martei, o cioară moartă. Mănușa mea, provocarea mea. Așa procedează cei care sunt adevărați vânători și vor să nu devină niciodată vânat! O clipă de ezitare și-ți smulge altul pușca din mână; apoi te împinge înainte și-ți lipește țeava de ceafă. Îmi venea să strig acum: „Mulțumesc, Dinule, că mă ajuți să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ajuți să mă scutur de ultimele sentimente. Complet fără inimă, voi fi de temut”. Deodată, am încremenit. În ochiul de apă noroioasă, aproape de urechea mea stângă apăruse o gaură neagră, metalică. Prin urmare, viața mă confirma pe loc! Întotdeauna un vânător ne urmărește. În spatele lui e un alt vânător și așa, la nesfârșit, fiecare vânează pe cineva și fiecare constituie o țintă. Toți suntem cu degetul pe trăgaci și toți avem ceafa expusă. Așteptam să aud detunătura. Adică nu; mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fără inimă, voi fi de temut”. Deodată, am încremenit. În ochiul de apă noroioasă, aproape de urechea mea stângă apăruse o gaură neagră, metalică. Prin urmare, viața mă confirma pe loc! Întotdeauna un vânător ne urmărește. În spatele lui e un alt vânător și așa, la nesfârșit, fiecare vânează pe cineva și fiecare constituie o țintă. Toți suntem cu degetul pe trăgaci și toți avem ceafa expusă. Așteptam să aud detunătura. Adică nu; mi-am adus aminte că un creier găurit nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
miram că nu se făcea noapte în creierul meu. A trecut ceva timp până să înțeleg că, de fapt, căzuse pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține celor care au insomnii, așa credeam în adolescență. Pe atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în creierul meu. A trecut ceva timp până să înțeleg că, de fapt, căzuse pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise) Lumea aparține celor care au insomnii, așa credeam în adolescență. Pe atunci îi invidiam pe cei care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

scula să-l îmbrățișeze. Niciodată nu m-am bucurat că am fost rob, chiar dacă robia mea a fost mai norocoasă și mi-a dezvăluit oarecare înțelepciune. Dar acum mă bucur întîia oară, auzi, Iahuben? Mă bucur că n-am rămas vânător sau cioban la marginea deșertului. Dacă n-aș fi fost luat în robie, n-aș vedea ce văd azi! - Fără tine, nici eu n-aș fi văzut nimic! rosti Iahuben. Gîndește-te, dacă nu ne trimitea Puarem pe amândoi... Dar au

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
își avea bănuielile sale. Auta socotea că vor fi venit soldați din Ta Kemet după robi, căci de la Marea Dulce în jos, spre miazănoapte se înșirau de-a lungul lui Hapi satele neamului negru luo, neam liniștit de pescari și vânători sau crescători de vite. Auta cunoștea acest neam pe care-l iubea și pentru că mulți oameni luo, în rarele lor răgazuri, se îndeletniceau cu făurirea din bronz sau din lut topit în smalț a unor ciudate și foarte frumoase închipuiri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vedea îi suceau mâinile la spate căutând să i le lege. Chiar de-ar fi vrut să-și folosească arma albastră dată de Hor, nu mai avea cum. Văzând ce se petrecea, Mai-Baka înțelese numaidecât că cei patru inși erau vânători de robi, și se prefăcu neputincios căzând cu fața la pământ și cu mâinile sub el. Doi îl legau pe Auta, alți doi se căzneau să-i tragă celuilalt mâinile de sub trup. Și când se așteptau mai puțin, Mai-Baka se întoarse fulgerător

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mâinile sub el. Doi îl legau pe Auta, alți doi se căzneau să-i tragă celuilalt mâinile de sub trup. Și când se așteptau mai puțin, Mai-Baka se întoarse fulgerător în genunchi și își împlîntă cuțitul în pântecele unuia din ei. Vânătorul de robi căzu cu sângele gâlgâind din mațe. O clipă ceilalți trei rămaseră descumpăniți, dar atât îi fu deajuns lui Mai-Baka să se repeadă la Auta și să-i taie frânghia de la mâini. Auta sări în picioare, însă tot atunci

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
aminte de Auta și se întoarse spre urmăritori, strîngîndu-și și el cuțitul. Auta înțelese primejdia și își dădu seama că nu mai era de ales. Cu mâini înfrigurate își căută arma albastră în hainele de sub tufe, și când cei trei vânători de robi erau la câțiva pași de arcaș, ridică arma în dreptul privirii, apăsă, și cel dintâi mănunchi de raze nevăzute țâșnit din țeavă prăvăli la pământ într-o clipită pe unul din ei. Ceilalți doi, nepricepând ce s-a petrecut

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

său... În urmă cu vreo trei zile, prezentul Brav Conducător fugise incognito dintr-o vizită de lucru din județul Satu-Mare. Și, căptușit într-un postav gros, vernil, de pădurar, c-o călcătură de bărbat încă tânăr, c-o pălărioară de vânător și-o mustăcioară ce le înnebunea și scotea, uneori, tot bâzdâcul din muierile trecute de 40 de ani, colindase așezările, dinspre Satu-Mare, către Dâmbovița. Se băgase prin case de văduve. Înnoptase prin gări. Se întreținuse cu drojdierii și navetiștii ce

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

clocotitor. Acasă: iată cuvântul care declanșase totul. I se furișase în cap pe când privea orașul din luminișurile pădurii. Venise neanunțat, stecurându-se în el printr-o rază de lumină de la ferestrele îndepărtate. Acasă vine marinarul, acasă de pe mări, acasă vine și vânătorul de pe deal. Vultur-în-Zbor se întorcea acasă, într-un oraș în care nu locuise niciodată. Se simțea acasă în ceața blândă de pe câmpii. Se simțea acasă în noaptea parfumată. Se simțea acasă în pietrele pavajului. Dar, mai presus de toate, acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
privire de-o plictiseală infinită - o păstrau ca și cum ar fi fost obișnuiți cu ea. Ușor abătuți, ei se uitau în jos, la mâinile-i bătătorite care smulgeau picioarele unui păianjen cu gesturi scurte și hotărâte. Omul cel elegant se numea Vânătorul. Numele său complet era Anthony St. Clair Peyrefitte Vânătorul, dar tovarășul său îl numea Puștiul De-Două-Ori. Numele îi rămăsese nu neapărat din cauza insultei indirecte pe care o sugera, ci datorită legământului des repetat al Vânătorului de a „încerca totul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
fi fost obișnuiți cu ea. Ușor abătuți, ei se uitau în jos, la mâinile-i bătătorite care smulgeau picioarele unui păianjen cu gesturi scurte și hotărâte. Omul cel elegant se numea Vânătorul. Numele său complet era Anthony St. Clair Peyrefitte Vânătorul, dar tovarășul său îl numea Puștiul De-Două-Ori. Numele îi rămăsese nu neapărat din cauza insultei indirecte pe care o sugera, ci datorită legământului des repetat al Vânătorului de a „încerca totul de două ori“. Omul ca un urs, cu aplecarea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Omul cel elegant se numea Vânătorul. Numele său complet era Anthony St. Clair Peyrefitte Vânătorul, dar tovarășul său îl numea Puștiul De-Două-Ori. Numele îi rămăsese nu neapărat din cauza insultei indirecte pe care o sugera, ci datorită legământului des repetat al Vânătorului de a „încerca totul de două ori“. Omul ca un urs, cu aplecarea lui infailibilă către lucrurile clare, întrebase, De ce de două ori?, la care domnul Vânător replicase cu disprețul ușor dat de secolele sale de bună educație: — O dată ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]