69,343 matches
-
a putea fi recrutați. Soldații nu erau obligați să lupte mai mult de 16 campanii, timp de peste 16 ani. Senatul decidea numărul oștenilor de mobilizat și unde anume să fie trimiși. Armatele erau conduse de "magistrați" aleși pentru un an. Senatul putea să le prelungească mandatul. "Consulii" erau aleși anual și aveau sarcini militare importante. "Pretorii" aveau rang inferior consulilor, le încredințate operațiuni de o anvergură mai mică. De obicei, în timpul lui Polybius, consulul avea în subordine două legiuni, iar pretorul
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
putea încerca ulterior să se retragă. Legiunea nu era tot timpul formată din exact 4200 de infanteriști și 300 de cavaleriști. În timpul campaniilor, din cauza morții pe câmpul de luptă sau bolilor, evident, armata se micșora. De asemenea, în situații dificile, Senatul putea mobiliza legiuni de 5000, până la 6000 de soldați. Equites și hastati, erau aleși dintr-un număr restrâns de oameni, de aceea, atunci când erau formate legiuni mai mari, soldații erau împărțiți în mod egal între hastati, principes și velites. Pe
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
deschide cu stema lui Mihai Viteazul și anul 1601 și se va încheia cu stema României Mari de la 1918. Spațiul va fi public, unde se vor putea organiza spectacole și se vor putea monta tribune. a fost numit, prin hotărârea Senatului României, ca membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român, fiind desemnat de Partidul Social Democrat. În 1990 a fost regizorul peliculei “Șobolanii roșii”, primul film românesc realizat din inițiativă particulară după 1989. Rolurile principale au fost interpretate de
Florin Codre () [Corola-website/Science/321640_a_322969]
-
cruțat viața, dar i-a oferit și-o pensie de 6.000 "solidii" și l-a trimis în Campania să trăiască alături de rudele sale. În urma depunerii lui Romulus Augustus, în funcție de istoricul Malchus, auzind de ascensiunea la tron a lui Zenon, Senatul de la Roma a trimis o ambasadă la împăratul de est și i-a conferit lui însemnele imperiale. Mesajul a fost clar: Occidentului nu mai este necesar un împărat separat, pentru "un monarh suficientă [să se pronunțe] lume". Ca răspuns, Zeno
Odoacru () [Corola-website/Science/321701_a_323030]
-
de a urmări și de a-i executa pe asasini, și, în același timp și-a instaurat dominația în Dalmația. Bury subliniază că: "Este extrem de important să se observe faptul că Odoacru și-a stabilit puterea sa politică, cu cooperarea Senatului roman, iar acest organism se pare că a dat sprijinul lor loial de-a lungul domniei sale, măsură în care sursele noastre modeste ne permite să tragem concluzii." El a nominalizat în mod regulat membri ai Senatului pentru Consulat și alte
Odoacru () [Corola-website/Science/321701_a_323030]
-
sa politică, cu cooperarea Senatului roman, iar acest organism se pare că a dat sprijinul lor loial de-a lungul domniei sale, măsură în care sursele noastre modeste ne permite să tragem concluzii." El a nominalizat în mod regulat membri ai Senatului pentru Consulat și alte birouri de prestigiu: "Basilius, Decius, Venantius, și Manlius Boethius au fost consulii, fie prefecții orașelor Roma sau prefecțiilor pretoriene, Symmachus și Sividius au fost consulii și prefecții din Roma, un alt senator de familie vechi, Cassiodorus
Odoacru () [Corola-website/Science/321701_a_323030]
-
orașelor Roma sau prefecțiilor pretoriene, Symmachus și Sividius au fost consulii și prefecții din Roma, un alt senator de familie vechi, Cassiodorus, a fost numit un ministru de finanțe". A.H.M. Jones, de asemenea, ia act de faptul că în cadrul Senatului Odoacru a achiziționat "prestigiu și influență sporită", în scopul de a contracara orice dorințe pentru restaurarea stăpânirii imperiale. Ca cel mai concret exemplu a acestui prestigiu, pentru prima dată după mijlocul secolului al III-lea monedele de cupru au avut
Odoacru () [Corola-website/Science/321701_a_323030]
-
demis și transferat în Africa de Nord. Convins că este obiectul mașinațiunilor fostului său subordonat comandantul Henry, Picquart și-a mărturisit secretele prietenului său, avocatul Louis Leblois. Acesta, revoltat de nedreptatea suferită de căpitanul Dreyfus, a discutat la rândul său cu vicepreședintele Senatului, Auguste Scheurer-Kestner. Ambii au decis, însă, să păstreze secretul. Punctul de cotitură l-a constituit publicarea facsimilului borderoului în ziarul "Le Matin" în noiembrie 1896. Scrisul vinovatului a devenit vizibil în întreg Parisul, și a fost recunoscut ca fiind cel
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
Le Matin" în noiembrie 1896. Scrisul vinovatului a devenit vizibil în întreg Parisul, și a fost recunoscut ca fiind cel al lui Esterházy. Mathieu Dreyfus a fost informat de aceasta și Lucie Dreyfus a depus plângere împotriva adevăratului trădător. Vicepreședintele Senatului, Scheurer Kestner, a intervenit oficial, și a devenit ținta acuzațiilor naționaliștilor și antisemiților. Înaltul comandament a sărit în ajutorul lui Esterházy, dar nu a avut de ales decât să-l predea Consiliului de Război. Anchetatorul de Pellieux și magistrații militari
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
să intervină direct în dezbaterea din toamna lui 1897, după o lungă perioadă de gândire. Până la această dată, romancierul practic a ignorat afacerea Dreyfus. Ea nu l-a interesat, cu excepția pericolului crescând al antisemitismului care îl alarma. Abordat de vicepreședintele Senatului, Auguste Scheurer-Kestner, Zola a fost convins de nedreptate, cu ajutorul informațiilor indirecte dar sigure provenite de la avocatul Louis Leblois. Acesta din urmă era confidentul și prietenul colonelului Picquart, fostul șef al serviciului de informații militare; acest cerc restrâns cunoștea numele adevăratului
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
a fost martor al evenimentului: Din pură întâmplare, în același moment când pe străzile Parisului se vindeau primele expemplare din "J'Accuse...!", Picquart a fost arestat la domiciliul său și închis la Mont-Valérien. În aceeași zi, alegerea președintelui și vicepreședinților Senatului s-a soldat cu înfrângerea lui Auguste Scheurer-Kestner, primul politician dreyfusard, renegat de colegii săi a doua zi după achitarea lui Esterhazy. În acest context dramatic pentru apărătorii lui Alfred Dreyfus a apărut "J'Accuse...!". Susținătorul neașteptat a textului lui
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
dimineața de 13 ianuarie. Știa că urmează să intervină Zola, dar, în cuvintele lui „nu mă așteptam să fie atât de energic, atât de puternic”. Scheurer-Kestner și Clemenceau erau mai puțin hotărâți, chiar ostil în ce-l privește pe vicepreședintele Senatului, considerând că este periculos să se lase pe mâna curții cu jurați. Dar în general, tabăra dreyfusardă, afectată de achitarea comandantului Esterházy, depășind momentul de surpriză, a ieșit cu încrederea sporită de puternica intervenție a scriitorului. Tactic, Zola, ajutat de
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
lider pe care să-l atace. Familia fusese exclusă, primii dreyfusarzi (Forzinetti, Lazare) pur și simplu disprețuiți. Implicarea lui Auguste Scheurer-Kestner a concentrat focul alimentat de presa naționalistă. Aceasta, însă, a fost mai reținută în fața prestigiului omului politic, vicepreședinte al Senatului și alsacian ultra-patriot. Aceste atacuri l-au determinat, totuși, pe Zola să intervină în "Le Figaro". Dar implicarea scriitorului cu "J'Accuse...!" a schimbat situația. Anti-dreyfusarzii și-au găsit imediat calul de bătaie, căci, după ei, el întrupa imaginea de
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
control, singura forță de nădejde, care se mai afla în mâinile guvernului, erau mercenarii rămași în viață și flota de sub comanda lui Andronic Contostephanos. Acesta din urmă, fără a sta mult pe gânduri, și-a condus corăbiile la Andronic Comnenul. Senatul a luat puterea în mâinile sale, pe un termen de 10 luni, apoi uzurpatorul Andronic a intrat, fără piedici, în capitală și a pus stăpânire pe tron. Împărăteasa Maria a fost condamnată la moarte și Alexie II a semnat sentința
Alexie al II-lea Comnenul () [Corola-website/Science/315308_a_316637]
-
Dr. la Catedră de Electricitate și Biofizica din Măgurele, specializat în materie condensata cu aplicații în biofizica. Ion C. Baianu (n. Ioan Băianu), Prof. Univ. Dr., în SUA Membru al Academiei Americano-Române de Arte și Științe; Membru de convocare al Senatului Univ. din Londra și al Univ. "Alexandru I. Cuza" din Iași, cu specializări în: FT-RMN, microspectroscopie FT-NIR cu aplicații în biofizica medicală-medicină nucleară în diagnoza + tratamentul cancerului și patologiei Alzheimer, metode de difracție cu raze X și neutroni aplicate la
Listă de biofizicieni români () [Corola-website/Science/315346_a_316675]
-
Soult dă o ultimă disperată bătălie împotriva lui Wellington la Toulouse. Viceregele Eugène încheie la rândul său armistițiul cu austriecii la 16 aprilie. Abdicând necondiționat la 6 aprilie 1814, Napoleon semnează Convenția care îi garanta suveranitatea insulei mediteraneene Elba, iar Senatul francez îl cheamă pe tron pe Ludovic-Stanislas-Xavier de Bourbon, care debarcă la Calais pe 24 aprilie, cu o zi înainte Franța semnând armistițiul cu Aliații. Cu toate acestea, asediat la Hamburg, Davout nu evacuează orașul decât pe 27 mai, doar
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]
-
drept provocări. În același comunicat se menționa caracterul aberant al măsurilor unilaterale de introducere a sistemului de vize pentru cetățenii români dornici să intre în Republica Moldova. Pe de altă parte, Mihnea Constantinescu a primit avizul comisiilor de politică externă ale Senatului și Camerei Deputaților ale României pentru postul de ambasador al României în Republica Moldova dar a fost respins de autoritățile de la Chișinău. Pe 9 aprilie, Uniunea Europeană a cerut Republicii Moldova normalizarea relațiilor cu România. Comisia Electorală Centrală a adoptat în noaptea dintre
Protestele de la Chișinău din 2009 () [Corola-website/Science/315420_a_316749]
-
19 septembrie 1939), consulul Poloniei la Cernăuți, Tadeusz Buynowski (1940), primatul Poloniei, cardinalul Józef Glemp (10 octombrie 1992), nunțiul apostolic în România, Janusz Bolonek (9 martie 1996), președintele Poloniei, Aleksander Kwaśniewski (15 mai 1996), deputatul polonez Mieczysław Jedoń (1998), mareșalul Senatului Poloniei, Alicja Grześkowiak (1999), mareșalul Senatului Poloniei, Longin Pastusiak (2002), prințul Radu de Hohenzollern-Veringen și principesa Margareta de Hohenzollern-Sigmaringen (12 mai 2003), precum și ambasadorii Poloniei în România. În prezent, în clădirea Casei Polone din Suceava funcționează Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu
Casa Polonă din Suceava () [Corola-website/Science/317473_a_318802]
-
Cernăuți, Tadeusz Buynowski (1940), primatul Poloniei, cardinalul Józef Glemp (10 octombrie 1992), nunțiul apostolic în România, Janusz Bolonek (9 martie 1996), președintele Poloniei, Aleksander Kwaśniewski (15 mai 1996), deputatul polonez Mieczysław Jedoń (1998), mareșalul Senatului Poloniei, Alicja Grześkowiak (1999), mareșalul Senatului Poloniei, Longin Pastusiak (2002), prințul Radu de Hohenzollern-Veringen și principesa Margareta de Hohenzollern-Sigmaringen (12 mai 2003), precum și ambasadorii Poloniei în România. În prezent, în clădirea Casei Polone din Suceava funcționează Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, aici aflându-se și
Casa Polonă din Suceava () [Corola-website/Science/317473_a_318802]
-
fie considerate ca parte a reparațiilor de război pe care să le plătească Germania. Congresul SUA era împuternicit, în conformitate cu prevederile constituției americane, să modifice sau să definească Legea Națiunilor în cazul în care termenii acesteia erau vagi sau nu existau. Senatul SUA a refuzat să ratifice Convenția Ligii Națiunilor. Impunerea cu forța a voinței puterilor învingătoare și blocarea dreptului la autodeterminare prin sistemul mandatelor au fost principalele motive invocate de senatori pentru neacordarea votului lor. Ca urmare, guvernul american a trecut
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
rânduri. În perioada republicană, centralizarea este regulă: doar Roma bate monedă romană. În mod excepțional, ateliere monetare mobile au însoțit armata, în cursul războaielor lui Sylla, Lucullus, Pompei în Orient, ori în războaiele civile declanșate de Iulius Caesar. Sub Augustus, Senatul Roman emite monede din bronz (de unde marcajul lor "SC" = "Senatus Consulte"), atelierul imperial din Roma bate monede din aur și din argint. Crearea unui al doilea atelier monetar imperial important la "Lugdunum" (Lyon) este o excepție, care se oprește în
Atelier monetar roman () [Corola-website/Science/321826_a_323155]
-
din președinte principalul actor al puterii executive — el dispunea de puteri extinse, avea posibilitatea de a dizolva Camera Deputaților și nu se afla sub controlul parlamentului — în detrimentul unui parlament bicameral (în rândul căruia Camera Deputaților avea rol mai important decât Senatul, ea fiind aleasă prin vot universal direct) care avea rolul de a vota legi și de a controla activitatea guvernului. Guvernul era numit de președinte, dar își trăgea puterea din majoritatea parlamentară fără de care exista riscul ca deciziile sale să
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
un mandat de șapte ani prin adoptarea legii din 20 noiembrie 1873. El acționa în scopul restaurației monarhiei. Alegerile legislative din 1876 au avut ca rezultat o majoritate confortabilă pentru republicani în Camera Deputaților, cu 393 de locuri din 533. Senatul a păstrat o majoritate conservatoare (151 de locuri contra 149) în prima legislatură. Senatorii inamovibili, în număr de 75, fuseseră aleși de Adunarea Națională înainte de separarea ei în cele două camere în decembrie 1875; celelalte 225 de locuri au fost
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
a fost redactat de un prieten al lui Gambetta, Eugène Spuller, a primit 363 de semnături. La 16 iunie 1877 sesiunea Camerei Deputaților s-a reluat — la o lună după suspendare. În aceeași zi, Patrice de Mac Mahon a cerut Senatului „avizul conform” pentru dizolvarea Camerei Deputaților, în conformitate cu articolul 5 al legii din 25 februarie. La 16 iunie, după o dezbatere în Cameră, Gambetta a ținut un discurs vehement contra politicii guvernului, în care a spus: „Plecăm 363, dar ne vom
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
de dl. duce de Broglie, a fost convocat cu încălcarea legii majorităților, principiul guvernării parlamentare [...], declară că guvernul nu are încrederea reprezentanților națiunii. Moțiunea de neîncredere a fost votată de 363 de deputați, 158 opunându-se. La 22 iunie 1877 Senatul și-a dat avizul, acceptând cererea de dizolvare cu 149 voturi pentru și 130 împotrivă. La 25 iunie 1877, s-a publicat decretul de dizolvare a Camerei Deputaților. Campania electorală oficială a fost deschisă la trei luni după dizolvarea Camerei
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]