69,339 matches
-
posesia Nevers, Marguerite a obținut Tonnerre, iar Alice a dobândit Auxerre. De asemenea, mătușa lor Agnes a primit fiefurile de Bourbon. De la moartea bunicului ei pe linie paternă, Hugo al IV-lea de Burgundia din 1272, Iolanda și influentul ei soț, viitorul conte Robert al III-lea de Flandra, au emis pretenții asupra Ducatului de Burgundia în baza primogeniturii, fiind vorba de primul dintre copiii născuți ai fiului mai mare al lui Hugo, decedat la acea dată. Totuși, în testamentul său
Iolanda de Burgundia () [Corola-website/Science/328467_a_329796]
-
duce, ca Robert al II-lea. Prima căsătorie a Iolandei a fost cu Ioan Tristan, conte de Valois, fiul regelui Ludovic al IX-lea al Franței cu Margareta de Provence, în iunie 1265; cei doi nu au avut copii, iar soțul a murit de dizenterie în 1270, la Tunis, pe când participa la Cruciada a opta. Iolanda s-a recăsătorit în martie 1272 la Auxerre cu Robert, moștenitorul comitatului de Flandra. Copiii lor au fost:
Iolanda de Burgundia () [Corola-website/Science/328467_a_329796]
-
putut fi Guillaume al V-lea sau Robert al II-lea) în jurul anului 1075. La puțină vreme după aceea, Simon și soția au depus amândoi jurământul religios și au urmat viața monahală. Comitatul său de Valois a fost preluat de soțul surorii sale, contele Herbert al IV-lea de Vermandois, în vreme ce Amiens a trecut în posesia regelui Filip I, iar Vexin a fost împărțit între Filip și Guillaume I, constituindu-se astfel divizarea modernă dintre "Vexin français" și "Vexin normand". Simon
Simon de Crépy () [Corola-website/Science/328427_a_329756]
-
Agnes de Merania. Această ilegitimitate i-a afectat cariera. El a fost asociat cu întemeierea Tour du Guet din Calais. El s-a căsătorit în jurul anului 1223 cu Matilda (d. cca. 1260), fiică a contesei Ida de Boulogne și a soțului acesteia, Reginald de Dammartin, conte de Boulogne. Tânărul Filip, în baza "jure uxoris", a devenit conte de Boulogne, Mortain, Aumale și Dammartin. El s-a răsculat împotriva cumnatei sale Bianca de Castilia, atunci când fratele său mai mare, regele Ludovic al
Filip I de Boulogne () [Corola-website/Science/328461_a_329790]
-
Ștefan. Matilda s-a născut ca fiică a contelui Eustațiu al III-lea de Boulogne, cu soția sa, Maria, fiică a regelui Malcolm al III-lea al Scoției cu Margareta de Wessex. Matilda era verișoară de gradul întâi cu rivala soțului ei, regina Maud. Prin bunica sa pe linie maternă, Matilda descindea din regii Angliei anteriori cuceririi normande. În 1125, Matilda s-a căsătorit cu Ștefan, pe atunci conte de Blois și de Mortain, care poseda totodată largi titluri în Anglia
Matilda de Boulogne () [Corola-website/Science/328463_a_329792]
-
abdicat și s-a retras la mănăstire (în același an), posesiunile și onorurile deținute de Ștefan s-au unit cu Boulogne, ca și cu titlurile moștenite de Matilda pe cuprinsul Angliei. La moartea lui Eustațiu al III-lea, Matilda și soțul ei au devenit conducători comuni pentru Comitatul de Boulogne. Doi copii (un fiu și o fiică) s-au născut din relația Matildei cu Ștefan în perioada când guvernau împreună Boulogne, pe când domnea în Anglia regele Henric I, care le-a
Matilda de Boulogne () [Corola-website/Science/328463_a_329792]
-
solicitat pe preotul de acolo pentru a-i fi confesor, iar doi dintre copiii ei au fost înmormântați în acea locație. În războiul civil din Anglia care a urmat, Matilda s-a dovedit a fi cel mai puternic susținător al soțului ei. Atunci când Anglia a fost invadată, ea facăut apel la trupele din Boulogne și la cele ale aliaților din Flandra, cu care a asediat cu suces castelul din Dover, iar apoi au pornit spre nord, către Durham, unde Matilda a
Matilda de Boulogne () [Corola-website/Science/328463_a_329792]
-
apoi de acord să recurgă la un schimb de prizonieri, iar Ștefan a revenit la conducerea regatului. Matilda a murit de febră în castelul Hedingham din Essex și a fost înmormântată în abația Faversham, care fusese întemeiată de către ea și soțul ei. Ștefan și Matilda au avut trei fii: Ei au avut și două fiice:
Matilda de Boulogne () [Corola-website/Science/328463_a_329792]
-
regizor. Pe 19 iulie 2010, actorul Daniel Radcliffe a fost anunțat că va juca rolul lui Arthur Kipps. Două luni mai târziu a fost anunțat că Ciarán Hinds i se va alătura lui Janet McTeer pentru a-i juca pe soții Daily. Înainte de începerea filmărilor, Radcliffe a stat de vorbă cu un psiholog pentru a-și putea înțelege mai bine personajul. Rolul lui Joseph Kipps a fost jucat de Misha Handley, care este finul lui Radcliffe în realitate. Filmul a fost
Femeia în negru (film din 2012) () [Corola-website/Science/328477_a_329806]
-
Ioan d'Avesnes (n. 1 mai 1218, Houffalize - d. 24 decembrie 1257, Valenciennes) a fost conte de Hainaut de la 1246 până la moarte. Ioan a fost fiul mai mare al contesei Margareta a II-a de Flandra cu primul ei soț, Bouchard al IV-lea d'Avesnes. Dat fiind că mariajul Margaretei cu Bouchard a fost declarat nul de către papalitate, Ioan a fost considerat ca fiu nelegitim. Mama sa s-a recăsătorit cu Guillaume al II-lea de Dampierre și a
Ioan I d'Avesnes () [Corola-website/Science/328481_a_329810]
-
împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen recunoașterea imperială pentru legitimizarea lor, în martie 1243. La 5 decembrie 1244, Margareta a moștenit comitatele de Flandra și Hainaut și l-a desemnat pe fiul mai mare al celui de al doilea soț, Guillaume al III-lea de Dampierre, ca moștenitor al posesiunilor sale. Imediat a izbucnit Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut, pentru succesiunea asupra moștenirii Margaretei, care a opus în principal pe Ioan lui Guillaume al III-lea. După doi
Ioan I d'Avesnes () [Corola-website/Science/328481_a_329810]
-
căsătorie. Dat fiind că ea era deja cunoscută ca fiind însărcinată cu copilul lui Conrad (Maria de Montferrat), căsătoria a fost considerată ca fiind scandaloasă de către unii, însă era era vitală pentru regină în ideea de a avea un alt soț pentru a-și apăra regatul. Cu toate acestea, o consultare cu Înalta Curte a Ierusalimului ar fi trebuit să aibă loc. Cuplul a avut în continuare două fiice, Alice și Philippa. Henric a cerut permisiunea din partea unchiului său Richard, care
Henric al II-lea de Champagne () [Corola-website/Science/328513_a_329842]
-
au intrat în cameră. Întorcându-se pentru a-i saluta, el s-ar fi împiedicat și și-ar fi pierdut echilibrul. Regina văduvă Isabella s-a recăsătorit la puțină vreme după moartea lui Henric. Cel de al patrulea (și ultimul) soț al ei a fost Amalric de Lusignan, rege al Ciprului. Moștenirea lui Henric a trecut asupra fiicei sale mai mari, Alice, care a fost curând căsătorită cu fratele ei vitreg, regele Hugo I al Ciprului, ai cărui moștenitori au repezentat
Henric al II-lea de Champagne () [Corola-website/Science/328513_a_329842]
-
care ea era deja căsătorită cu Theobald, care în curând avea să devină duce de Lorena (1213), potrivit "Vitae Odiliae". Logodna dintre ei ar fi fost încheiată încă din septembrie 1205, pe când Gertruda era doar un copil. Imediat după căsătorie, soțul ei a preluat imediat administrarea moștenirii, însă a murit la începutul anului 1220 fără să fi avut copii. În mai 1220, Gertruda s-a recăsătorit cu Theobald, conte de Champagne (ca Theobald al IV-lea) și rege al Navarrei (ca
Gertruda de Dagsburg () [Corola-website/Science/328518_a_329847]
-
a căsătorit pentru a treia oară, de această dată cu contele Simon al III-lea de Saarbrücken și Leiningen, dar a decedat la mai puțin de un an după aceea. Gertruda a fost înmormântată în abația de Sturzelbronn. Ultimul ei soț a moștenit comitatul de Dagsburg. Gertruda este probabil acea ducesă de Lorena care a compus două poeme lirice în franceza veche. Una dintre ele, " Un petit devant le jour", se regăsește în mai multe surse, unele cu acompaniament muzical.
Gertruda de Dagsburg () [Corola-website/Science/328518_a_329847]
-
se defectaseră. Auzind că Alexandru urma să se căsătorească a doua zi, directorul telefonează la Consiliul Popular pentru ca oficierea căsătoriei să fie decalată la prima oră din zi, permițându-i astfel programatorului să ajungă la Ploiești. După celebrarea căsătoriei, proaspătul soț pleacă la uzina din provincie și repară calculatorul Felix C-256, apoi se întoarce acasă în seara aceleiași zile. Cei doi soți petrec singuri noaptea nunții, cei patru copii fiind luați de mătușa Marioara (Julieta Strîmbeanu). Dar, a doua zi
Duminică în familie () [Corola-website/Science/328520_a_329849]
-
decalată la prima oră din zi, permițându-i astfel programatorului să ajungă la Ploiești. După celebrarea căsătoriei, proaspătul soț pleacă la uzina din provincie și repară calculatorul Felix C-256, apoi se întoarce acasă în seara aceleiași zile. Cei doi soți petrec singuri noaptea nunții, cei patru copii fiind luați de mătușa Marioara (Julieta Strîmbeanu). Dar, a doua zi, îngrijorat de lipsa copiilor, Alexandru se duce să-i aducă acasă. Scenariul filmului a fost scrise de prozatorii Ion Băieșu, Nicolae Țic
Duminică în familie () [Corola-website/Science/328520_a_329849]
-
de Waldeck-Eisenberg (1640-1697). La Erbach, la 4 februarie 1704, Sophia Albertine s-a căsătorit cu Prințul Ernest Frederick, fiul cel mare al Ducelui Ernest de Saxa-Hildburghausen. Cuplul a avut 14 copii: Sophia Albertine a fost responsabilă pentru educația copiilor lor, soțul ei fiind devotat vieții de militar în afara țării. După decesul soțului ei, în 1724, Sophia Albertine a acționat ca regentă pentru fiul ei minor, Ernest Frederic al II-lea. A reușit să reducă datoria națională prin economii și reducerea bugetului
Sofia Albertine de Erbach-Erbach () [Corola-website/Science/336483_a_337812]
-
s-a căsătorit cu Prințul Ernest Frederick, fiul cel mare al Ducelui Ernest de Saxa-Hildburghausen. Cuplul a avut 14 copii: Sophia Albertine a fost responsabilă pentru educația copiilor lor, soțul ei fiind devotat vieții de militar în afara țării. După decesul soțului ei, în 1724, Sophia Albertine a acționat ca regentă pentru fiul ei minor, Ernest Frederic al II-lea. A reușit să reducă datoria națională prin economii și reducerea bugetului. A restrâns foarte mult Curtea iar costisitoarea Gardă a fost dizolvată
Sofia Albertine de Erbach-Erbach () [Corola-website/Science/336483_a_337812]
-
națională prin economii și reducerea bugetului. A restrâns foarte mult Curtea iar costisitoarea Gardă a fost dizolvată. Ea a redus numărul de taxe de la 16 până la 8. Într-o încercare de a obține bani, ea a vândut valoroasa bibliotecă ducală. Soțul ei a vândut districtul Schalkau Ducatului de Saxa-Meiningen în 1723, în scopul de a strânge bani. Ea a considerat această vânzare ca fiind ilegală. Influențată de prințul Joseph de Saxa-Hildburghausen, care era în Hildeburghausen la acea vreme, Sophia Albertina a
Sofia Albertine de Erbach-Erbach () [Corola-website/Science/336483_a_337812]
-
cariera de pianista pentru a se căsători cu Adolf Weissmann (1873-1929), un bine-cunoscut critic muzical din Berlin, autor al unor biografii pentru Bizeț, Chopin, Verdi și Puccini. După retragerea să din concerte, a continuat să dea cursuri de pian. Împreună cu soțul ei, a găzduit frecvente concerte de cameră în anii 1920, până la moartea prematură a acestuia în 1929. Ea a fost trecută în cartea de telefoane din 1937 până în 1940 că Gisella Weissmann (Weißmann). În 1940, numele evreiesc "Sară" a fost
Gisella Grosz () [Corola-website/Science/336479_a_337808]
-
Teatrului Idișpil din Tel Aviv. în 2004 a jucat in filmul „Dinastia Schwartz”. Miriam Zohar a fost căsătorită de doua ori:odată în tabără în Cipru, cu un bărbat numit Szmukler, căsătorie care nu durat puțin, între altele din cauza împotrivirii soțului la cariera actoricească a soției. Ulterior ea s-a căsătorit cu ziaristul divorțat Arie Haim Gelblum (1921-1993), cu care a avut două fiice: Nili, căsătorită Gilo, și Tami Ben Gal. Ginerele ei,juristul David Gilo,profesor la Universitatea Tel Aviv
Miriam Zohar () [Corola-website/Science/336482_a_337811]
-
semneze Actul de Guvernare din 1719, act care semna sfârșitul monarhiei absolute și care punea în prim plan Parlamentul, cu un rol redus al monarhului (care era conducător doar cu numele). Regina abdică după doar un an de domnie în favoarea soțului său, Frederic I al Suediei. Acesta nu era interesat de problemele statului și semnează în 1720 un nou Act de Guvernare aproape identic cu precedentul. Actul de Guvernare din 1720 a fost înlocuit mai târziu de Actul de Guvernare din
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
în motto-ul său personal: "För Sverige, i tiden". Titlul uzual al moștenitorului este Prinț Moștenitor al Suediei ("Sveriges Kronprins") sau Prințesă Moștenitoare a Suediei ("Sveriges Kronprinsessa"). Soția unui Prinț Moștenitor primește de asemenea un titlu echivalent, însă nu și soțul unei Prințese Moștenitoare. Regele Gustav al III-lea a restabilit o tradiție din timpul lui Gustav Vasa și din epoca medievală prin acordarea moștenitorilor la tron titluri de duce ale provinciilor suedeze. Diferența dintre titlurile ducale din epoca lui Gustav
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
III-lea este că cele actuale sunt titluri de curtoazie neereditare acordate la naștere. Începând cu 1980, acestea sunt acordare tuturor moștenitorilor regali, fie ei de sex masculin sau feminin. Soțiile ducilor regali au primit întotdeauna un titlu echivalent, în timp ce soții duceselor regale beneficiază de acest drept doar din 2010. Bijuteriile coroanei suedeze sunt păstrate în seifurile Trezoreriei (Skattkammaren în suedeză), localizate sub Palatul Regal din Stockholm, într-un muzeu ce a fost deschis publicului începând cu anul 1970. Printre cele
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]