70,946 matches
-
Lucrarea „Despre libertate” este unul dintre textele de referință ale doctrinei liberale, reprezentând, în fond, un tratat despre libertate. Cartea explorează natura și limitele puterii care poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului. Mill dezvoltă un principiu fundamental conform căruia fiecare are dreptul de a acționa precum dorește, în condițiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalți. Dacă respectivul act se răsfrânge exclusiv asupra celui care îl comite, societatea nu are nici un drept de a interveni
John Stuart Mill () [Corola-website/Science/298814_a_300143]
-
al acelui curent epistemologic care susține că toate ideile noastre provin din simțuri, că își au fundamentul în experiență. Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adică un teoretician al cunoașterii. El își propune în lucrarea lui fundamentală să dea o "cercetare asupra originii certitudinii și întinderii cunoștinței omenești, asupra temeiurilor și gradelor credinței, părerii și asentimentului". În legătură cu problema originilor cunoștinței, Locke ia o poziție contrară raționalismului. "Teoria ideilor înnăscute" este o teorie gnoseologică idealistă potrivit căreia în
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
între ele. „Ca filosof, Locke a fost foarte interesat de doctrina creștină, și în lucrarea "Reasonableness" a insistat că majoritatea oamenilor nu ar putea înțelege detaliile legii naturale fără învățăturile și exemplul lui Iisus”. Acesta a derivat conceptele sale politice fundamentale din texte biblice, în particular din Geneza 1 și 2, Decalog (Exodul 20), Regula de aur (Matei 7:12), învățăturile lui Iisus (de exemplu: doctrina carității, Matei 19:19) și scrisorile apostolului Paul. Decalogul (Cele zece porunci) pune viața unui
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
punctul originar al doctrinei teologice Imago Dei. Pentru Locke, una dintre consecințele principiului egalității a fost aceea că toți oamenii au fost creați egali și liberi, iar guvernul avea nevoie de consimțământul celor guvernați. Doar când Locke a derivat aspectele fundamentale ale propriilor concepte de om și etică din textele biblice - viață, egalitate, proprietate privată etc. - a examinat în calitate de filosof care repercusiuni au fost identice cu cele anterior menționate. Inspirați de Locke, Declarația de Independență a întemeiat drepturile omului pe credința
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
1430) este de aproximativ 3.15. Următorul număr întreg este 4, adică numărul de cifre al lui 1430. Atât logaritmul natural, cât și logaritmul în bază doi sunt utilizate în teoria informației, corespunzând utilizării naților sau, respectiv, biților ca unități fundamentale pentru informație. Logaritmii binari sunt și ei utilizați în informatică, acolo unde sistemul binar este omniprezent, în teoria muzicii, unde raportul înălțimilor unor sunete egal cu 2 (octava) este omniprezent și centul este logaritmul binar (scalat cu 1200) al raportului
Logaritm () [Corola-website/Science/298774_a_300103]
-
t" este egal cu integrală din 1/"x" "dx" de la 1 la "t": Cu alte cuvinte, ln("t") este egală cu aria dintre abscisă și de graficul funcției 1/"x", de la până la (figura din dreapta). Aceasta este o consecință a teoremei fundamentale a calculului integral și faptul că derivata lui ln("x") este 1/"x". Partea dreaptă a acestei ecuații poate servi ca o definiție a logaritmului natural. Formulele logaritmului produsului și puterii pot fi derivate din această definiție. De exemplu, formula
Logaritm () [Corola-website/Science/298774_a_300103]
-
lucrarea "O enigmă istorică. Românii în Evul Mediu". Sunt demonstrații veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei și continuității românilor în spațiul românesc tradițional, carpato-danubiano-pontic. În perioada 1888 - 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iași opera sa fundamentală, "Istoria Românilor din Dacia Traiană", având șase volume și totalizând aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică și complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiționale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul
Alexandru D. Xenopol () [Corola-website/Science/298825_a_300154]
-
îndelungate în arhive și biblioteci din țară ori din străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele și instituțiile istorice românești. În elaborările sale surprinde structurile societății românești, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte fundamentale proprii vieții sociale, economice, politice, administrative, culturale și religioase, definitorii pentru români, urmărește evoluția activității umane, producțiile și bogățiile acestui spațiu geo-istoric, reliefează categoriile sociale, starea și evoluția țăranilor, meșteșugarilor, breslașilor, târgoveților, orășenilor sau a marilor proprietari funciari. Un loc
Alexandru D. Xenopol () [Corola-website/Science/298825_a_300154]
-
Termenul își are originea în operele lui Aristotel. La nivelul actual de cunoștințe și dezvoltare tehnologică, se consideră că universul care ne înconjoară există sub două forme: de substanță (materie) și câmp de forțe. Materia este caracterizată prin două mărimi fundamentale: masa și "energia". Masa este măsura inerției și a gravitației, iar energia este măsura scalară a mișcării materiei. Cuvântul "energie" are o răspândire foarte largă, dar, cu toate acestea, conținutul concret al noțiunii nu este la fel de răspândit sau riguros analizat
Energie () [Corola-website/Science/298843_a_300172]
-
J. Se poate scrie: < E > = < L > = < F > x < s > = 1 N x 1 m = 1 kg x 1m x s x 1 m = 1 kg x 1m x 1s = 1 J Deci, 1 J este în termeni de mărimi fizice fundamentale: 1 kg x 1 m x 1 s. Dimensional, relația de mai sus devine: [ E ] = M x L x T Conversii în alte sisteme de unități: Una dintre proprietățile energiei este "conservarea" sa, ca parte a materiei, cu cele două
Energie () [Corola-website/Science/298843_a_300172]
-
în limbaj tonal, legat de game și acorduri. Primul sistem al armoniei tonale a fost dezvoltat de Jean-Philippe Rameau în lucrarea "Tratat de armonie" (fr. "Traité de l'harmonie réduite à ses principes naturels", 1722). În sistemul lui Rameau, basul fundamental variază numai cu intervale consonante (M3, P4, P5 si M6) și reprezintă fundația armoniei unei compoziții. Rameau a stabilit că diferite "sonorități" (de exemplu, în notație modernă, formula 1, formula 2 și formula 3) sunt de fapt variante ale aceluiași "acord" și a
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
diferite "sonorități" (de exemplu, în notație modernă, formula 1, formula 2 și formula 3) sunt de fapt variante ale aceluiași "acord" și a introdus noțiunea de acord perfect (fr. "accord parfait", triada pe tonică), subdominantă (fr. "sousdominante", o creștere de P5 în basul fundamental) și dominantă (fr. "dominante", o descreștere de P5 în basul fundamental). Ca și în Baroc, acordurile, pentru a forma o structură coerentă, trebuie conectate prin disonanțe. Disonanța are o importanță crucială în acest sistem deoarece, în general, reprezentarea unei sonorități
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
sunt de fapt variante ale aceluiași "acord" și a introdus noțiunea de acord perfect (fr. "accord parfait", triada pe tonică), subdominantă (fr. "sousdominante", o creștere de P5 în basul fundamental) și dominantă (fr. "dominante", o descreștere de P5 în basul fundamental). Ca și în Baroc, acordurile, pentru a forma o structură coerentă, trebuie conectate prin disonanțe. Disonanța are o importanță crucială în acest sistem deoarece, în general, reprezentarea unei sonorități printr-un acord depinde de notele "alăturate". Basul fundamental este înțeles
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
în basul fundamental). Ca și în Baroc, acordurile, pentru a forma o structură coerentă, trebuie conectate prin disonanțe. Disonanța are o importanță crucială în acest sistem deoarece, în general, reprezentarea unei sonorități printr-un acord depinde de notele "alăturate". Basul fundamental este înțeles cel mai simplu cu ajutorul unei triade majore. În scara sonoră a intonației naturale o terță mare și mică reprezintă o creștere a frecvenței cu 5/4 și respectiv 6/5. Astfel, într-o triadă majoră (de exemplu, Do-Mi-Sol
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
peste nota Do. Frecvențele notelor care alcătuiesc triada sunt deci (Do,Mi,Sol)=(1,5/4,6/4) sau, echivalent (4/4,5/4,6/4). Astfel, înălțimea acestor note poate fi reprezentată sub formă de multipli ai aceleași frecvențe fundamentale, numită "bas fundamental", egală cu 1/4 din frecvența notei Do sau cu diferența dintre notele Mi și Do. Pentru o triadă minoră, frecvențele sunt (1,6/5,6/4)=(10/10,12/10,15/10)=(6/6,6/5
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
Frecvențele notelor care alcătuiesc triada sunt deci (Do,Mi,Sol)=(1,5/4,6/4) sau, echivalent (4/4,5/4,6/4). Astfel, înălțimea acestor note poate fi reprezentată sub formă de multipli ai aceleași frecvențe fundamentale, numită "bas fundamental", egală cu 1/4 din frecvența notei Do sau cu diferența dintre notele Mi și Do. Pentru o triadă minoră, frecvențele sunt (1,6/5,6/4)=(10/10,12/10,15/10)=(6/6,6/5,6/4). Prin
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
frecvența notei Do sau cu diferența dintre notele Mi și Do. Pentru o triadă minoră, frecvențele sunt (1,6/5,6/4)=(10/10,12/10,15/10)=(6/6,6/5,6/4). Prin analogie cu triada majoră, basul fundamental este egal cu 1/10 din frecvența notei Do. Spre deosebire de triada majoră, această observație rămâne însă fără un suport sonor, deoarece acest bas fundamental nu poate fi obținut din notele care formează triada minoră. Astfel, această analogie a rămas formală
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
12/10,15/10)=(6/6,6/5,6/4). Prin analogie cu triada majoră, basul fundamental este egal cu 1/10 din frecvența notei Do. Spre deosebire de triada majoră, această observație rămâne însă fără un suport sonor, deoarece acest bas fundamental nu poate fi obținut din notele care formează triada minoră. Astfel, această analogie a rămas formală. Există însă o altă analogie cu triada majoră: basul fundamental este înlocuit de o notă cu frecvența de 6 ori "peste" cea a notei
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
Spre deosebire de triada majoră, această observație rămâne însă fără un suport sonor, deoarece acest bas fundamental nu poate fi obținut din notele care formează triada minoră. Astfel, această analogie a rămas formală. Există însă o altă analogie cu triada majoră: basul fundamental este înlocuit de o notă cu frecvența de 6 ori "peste" cea a notei Do, iar multiplicarea basului fundamental este înlocuită de împărțirea acestei note la 6,5 și 4. Această analogie a fost extinsă în sistemul analizei funcționale (descris
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
din notele care formează triada minoră. Astfel, această analogie a rămas formală. Există însă o altă analogie cu triada majoră: basul fundamental este înlocuit de o notă cu frecvența de 6 ori "peste" cea a notei Do, iar multiplicarea basului fundamental este înlocuită de împărțirea acestei note la 6,5 și 4. Această analogie a fost extinsă în sistemul analizei funcționale (descris mai jos). Într-o piesă muzicală omofonă din această perioadă, acordurile se înlănțuiesc după reguli specifice în progresii de
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
4. Această analogie a fost extinsă în sistemul analizei funcționale (descris mai jos). Într-o piesă muzicală omofonă din această perioadă, acordurile se înlănțuiesc după reguli specifice în progresii de acorduri. Sistemul lui Rameau nu implică o tonalitate. Teoria progresiilor fundamentale va explica cum aceasta este realizată într-o compoziție. Teoria progresiilor fundamentale (ger. "Stufentheorie"; în germană „Stufe” înseamnă literal "treaptă", în sens larg "stagiu") a fost un sistem de analiză a armoniei elaborat de Simon Sechter (1788-1867). În acest sistem
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
jos). Într-o piesă muzicală omofonă din această perioadă, acordurile se înlănțuiesc după reguli specifice în progresii de acorduri. Sistemul lui Rameau nu implică o tonalitate. Teoria progresiilor fundamentale va explica cum aceasta este realizată într-o compoziție. Teoria progresiilor fundamentale (ger. "Stufentheorie"; în germană „Stufe” înseamnă literal "treaptă", în sens larg "stagiu") a fost un sistem de analiză a armoniei elaborat de Simon Sechter (1788-1867). În acest sistem, treptele gamei au primit notația I, II, III, etc. Sinteza notației acestui
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
al XIX-lea. Îndoieli despre universalitatea acestui sistem (și o percepție de artificialitate în impunerea unei simetrii absolute pentru gamele majore și minore) au făcut ca acesta să nu fie utilizat în prezent în aceeași măsură ca cel al progresiilor fundamentale. Analiza funcțională continuă să aibă o prezență vizibilă în literatura de limbă germană deoarece treptele ii, iii și vi ale gamei majore au păstrat denumirea Sp, Dp și Tp, acordurile formate pe aceste trepte fiind numite "secundare" (cele pe treptele
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
V/V. Analiza Schenkeriană, numită astfel după Heinrich Schenker (1868-1935) care a expus principiile acesteia în lucrarea "Compozitia liberă" (ger. "Der Freie Satz", prima ediție 1935), este populară mai ales în Statele Unite. În acest sistem, o compoziție elaborează o structură fundamentală ("Ursatz") care este "aceeași" pentru "toate" compozițiile tonale. Structura fundamentală este alcătuită dintr-o linie melodică ("Urlinie") de forma formula 5, formula 6 sau formula 7 și o linie de bas ("Bassbrechung") care formează o progresie de acorduri I-V-I. Armonia post-tonală
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
care a expus principiile acesteia în lucrarea "Compozitia liberă" (ger. "Der Freie Satz", prima ediție 1935), este populară mai ales în Statele Unite. În acest sistem, o compoziție elaborează o structură fundamentală ("Ursatz") care este "aceeași" pentru "toate" compozițiile tonale. Structura fundamentală este alcătuită dintr-o linie melodică ("Urlinie") de forma formula 5, formula 6 sau formula 7 și o linie de bas ("Bassbrechung") care formează o progresie de acorduri I-V-I. Armonia post-tonală a fost și rămâne un subiect controversat. Așa cum în perioada
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]