7,890 matches
-
nu dă voie unui om harnic să dobândească pământ dacă nu este băștinaș . Doar și el și taică-su Ion au slujit cu credință țara, vărsându-și și sângele pentru a nu fi cotropită de vrăjmași. Gândi cum de a îngăduit Dumnezeu să i se întâmple asemenea mârșăvie, să fie furat pe față prin tot felul de manevre murdare. „Doamne iartă-mă, își spuse în gând, numai diavolul și Anticrist au putut să lucreze atât de necinstit” se căi Costache. Recapitulă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
cei din tîrg care mai citesc gazetele.Oamenii o duc greu și sărăcim din an în an mai mult că cei de la guvern, politicienii, își văd numai de interesele lor. Apăi și regele a cam lăsat țara de izbeliște și îngăduie să-și facă de cap toți cei ce ne cârmuiesc din guvern. − Doamne, ferește, Costache, sare socrul lui Ghiță, cum poți să zici așa vorbe de Majestatea Sa, ce vină poate să aibă el? Azi-mâine o să vorbiți urât și despre
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
București și învârt fel de fel de afaceri. Nu le știu eu chiar așa de bine, dar cunosc eu pe cineva care se pricepe să tâlcuiască programele de politică de le înțelege și-un copil de școală primară; numai să îngăduiți să aduc din zămnic o oală de vin, care nu știu dacă s-a limpezit cum trebuie, ca să nu vorbim, politică cu gurile uscate. Ghiță se simți vinovat că au adus vorba despre rege de față cu tata socru, care
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și cheptine, se auzi răspunsul tot, în șagă. Dacă ți-e a cumpăra, mai pui ceva peste ce ai pus, ca să văd că ți-e de cumpărat cu adevărat; − Ce mai tura-vura, hai să batem palma, spune omul; − știi ce? îngăduie oleacă să mă mai sfătuiesc cu feciorul! Maria în sinea ei se învoise cu prețul dat dar dorea să mai câștige timp, că Dumitru ce părere putea să-și dea, el fiind încă un copil că avea doar cincisprezece ani
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
spre noi ultimele raze de lumină. Impresionat la maximum, într-o stare excepțională de impresionabilitate, am făcut un tainic legământ cu Dumnezeu, zicându-mi mie însumi și lui Dumnezeu: „Doamne, de-o fi să mor cândva pe câmpul de luptă, îngăduie-mi să mor pentru Transilvania și pe pământul Transilvaniei”. Fantastică și de neuitat a fost acea plimbare pe crestele Făgărașului! M-am trezit din reveria mea și am dat curs invitației gazdelor noastre ocazionale înfruptându-ne din produsele stânii. Peste
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
bate joc de oameni! Cum ajungeam la locul de instrucție, cea mai mare plăcere a lui era să adune teteriștii și să muștruluiască pătimaș oamenii cu carte (învățători, profesori, contabili, ingineri) vând să pară mai ceva decât Napoleon. N-am îngăduit să mai repete acest gest, deoarece am socotit inumană o asemenea faptă, spre mulțumirea celor vizați de această brută, cu chip de om... Continuăm să ne pregătim febril până la începutul lui noiembrie, apoi întreg regimentul îmbarcat pe șlepuri primește un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
putem aminti și aș vrea ca posibilii cititori să poată percepe atmosfera din unitate, modul în care gândeau militarii de atunci, situația lor în diferite momente, modul în care gândea asupra acelorași lucruri un comandant, ce le era tuturor militarilor îngăduit să facă și cu ce preț au făcut totul atunci. Pentru că o mare parte dintre cei interesați de Revoluție și de ceea ce a făcut Armata atunci nici nu știu cum arată o unitate militară, după ce reguli funcționează, și cu atât mai puțin
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
un radio vechi-Marconi-care îl va readuce în lumea fericită a copilăriei. În „De Bello Gallico” - marele comandant de oști menționează un obicei ciudat al galilor: „în privința celorlalte obiceiuri se deosebesc de alte popoare mai ales prin faptul că nu îngăduie copiilor lor să apară în fața lor (a părinților), în public, dacă n-au ajuns la vârsta la care sunt apți să poarte armele; socotesc rușinos faptul că un băiat care mai e încă copil să se arate în public în
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
temniță. Cercetându-mi copilăria (ceea ce este lucrul cel mai bun de făcut după ce scormonești eternitatea cuiva) Întrevăd trezirea conștiinței ca pe o serie de străfulgerări distanțate, iar intervalele dintre ele se micșorează treptat, până ce se formează blocuri strălucitoare de percepție, Îngăduind memoriei să Înșface câte ceva. Am Învățat să număr și să vorbesc mai mult sau mai puțin simultan, la o vârstă destul de fragedă, dar Înțelegerea lăuntrică a faptului că eu sunt eu și că părinții mei sunt părinții mei a apărut
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
scară din fier și astfel, atunci când casa a ars până În temelii, la puțin timp după Revoluția sovietică, acea scară lucrată cu migală, prin a cărei dantelărie se zărea cerul strălucitor, a rămas În picioare, singuratică, dar ducând tot În sus. Îngăduiți, vă rog, alte amănunte despre acel salon. Ornamentele albe, strălucitoare ale mobilelor, trandafirii brodați pe tapiseria lor. Pianul alb. Oglinda ovală. Atârnată de frânghii bine Întinse, cu fruntea ei pură, plecată, ea Încearcă să rețină mobilele ce stau să cadă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sau ar fi trebuit să fie așteptată cu bucurie, pentru că era seara când Mademoiselle, care aparținea școlii clasice de igienă și considera maniile englezești - les toquades anglaises - doar o sursă de răceli, Își permitea primejdiosul lux al unei băi săptămânale, Îngăduind astfel un răgaz mai lung privirii mele fugare. Ne mutasem Între timp În casa de la oraș, o clădire În stil italian din granit finlandez, construită de bunicul pe la 1885, cu fresce florale deasupra ultimului etaj și cu un bovindou la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un fierar dintr-un sat Îndepărtat) o licărire de blândă ironie În ochii ei căprui, distanțați unul de celălalt. Este ciudat, dar ea a fost prima care a avut o mare putere asupra mea, prin simplul gest de a nu Îngădui zâmbetului ei să dispară, de a-mi tulbura somnul ca o flacără ce mă ardea, zgâlțâindu-mă apoi ca să mă trezesc buimac, ori de câte ori o visam, deși În realitate mă temeam mai mult de faptul că mă revoltau picioarele ei pline
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un colț al drumului spre școală (amândoi erau băieți cumsecade și refuzau efectiv să-mi primească banii - monede comode de cinci ruble scoase din bancă În ispititori cârnați alcătuiți din zece sau douăzeci de monede sclipitoare, de care-mi pot Îngădui să-mi amintesc cu o plăcere estetică acum, când mândria mea rănită de emigrant aparține de asemenea trecutului). N-am avut probleme nici cu minunatul nostru Ustin, extrem de ușor de mituit, care răspundea la telefonul nostru de la parter, al cărui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
provinciale, care izvorau În aceiași ani din condeiele tinerilor autori sovietici pe care statul-tătuc Îl aproviziona cu cerneală, pipe și pulovere. Redactorul-șef al cotidianului Rul (și editorul primelor mele cărți), Iosif Vladimirovici Hessen, a avut generozitatea de a-mi Îngădui să-i umplu rubrica de poezie cu versurile mele necoapte. Nopțile albastre din Berlin, castanul Înflorit din colț, o inimă ușoară, sărăcia, dragostea, culoarea de mandarină a luminilor din vitrine aprinse prematur și un dor animalic dureros după mirosul Încă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Strălucită a fost chibzuiala de luptă a Măriei sale, întărește Stanciu. "Să dăm Cezarului ce este al Cezarului." "Strălucită" și nu prea. Numai eu știu unde am greșit. Se putea și mai bine. În război și în dragoste, toate mijloacele sunt îngăduite ca să birui... Și orice greșeală se plătește... Mai bine decât atâta?! se minunează Vlaicu. Știu! Constantinopolul! răbufnește Șendrea dând de dușcă clondirul. Ștefan se dezlănțuie în hohote mari de râs: Nu ți se pare, Șendreo, că te-ai prea împărtășit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să înveți odată să devii "prima moldoveancă a țării". Știu. Trebuie. Mi-ai mai spus-o... Când intri în horă, joci Doamnă, joci, spune Ștefan cu iritare în glas. Am obosit, Ștefane. Mă doare capul... E ora mea de rugăciune. Îngăduie să mă retrag. Și se ridică, urmată de Sora, de jupânese. Ștefan oftează ușor, se înclină, o ia de mână și o conduce prin cărarea deschisă în adunare. Îi sărută mâna: Doamnă, nu mă uita în rugăciunile tale. Maria se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
În anul acela, liliacul înflorise nebun... Îți amintești, unchiule, tufele acelea de liliac alb de lângă poarta palatului Blacherne? Mi-am cufundat obrajii în buchetele albe, îmbătată de parfumul lor suav și... și l-am blestemat pe Dumnezeu, întrebându-l cum îngăduie mârșăvia asta, atâta frumusețe, alături de atâta moarte?! Eram o adolescentă romantică... Visam dragostea absolută, eternă, dincolo de mormânt... Ce proastă eram! râde Maria sarcastic. Alergam desculță pe malul mării și recitam sonetele lui Petrarca, mă luam la întrecere cu vuietul valurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Islamului: "Dar el Islam"... Știi care e strigătul de luptă al ienicerilor? "Aiaia Mehmet, Mehmet!! Roma!! Roma!!" Să recunoaștem, e un sultan mare. Profeții mincinoase!! izbucnește mânios Alexandru, strângând spătarul unui scaun gata să-l fărâme în pumni. Nu vom îngădui!! Nu zice vorbă mare! Teamă mi-i să nu se adeverească, îi domolește Țamblac avântul eroic. În palatul său de pe malurile Bosforului, privirile lui se pierd în largul Mării Marmara legănat în vise de mărire, urzind planuri nebunești de cucerire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Constantinopolului și alungarea turcilor din Europa. Chiar eu, ca împuternicit al Senatului Venețian, am fost trimis în Moldova să duc tratative cu Ștefan Vodă. Îi vom zdrobi într-un uriaș clește! se entuziasmează Alexandru. Marile Puteri ale Europei nu vor îngădui... Marile-micile Puteri ale Europei, îl întrerupe Țamblac cu un zâmbet ironic. Îi cunosc bine. Aceste "Mari Puteri" nu-s decât niște gogoașe umflate cu vânt. Ia înțeapă-le! Ai să vezi că numaidecât fac pfff... Gura-i mare la ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ai teamă. Ne-o ajuta Bunul Dumnezeu să ne plătim, cândva, datoria! Ștefan, dezarmat, o privește lung, în tăcere, apoi obosit, sec, vorbește răgușit: Îmi pare rău, n-ai înțeles. Voia la Domnia ta... Eu ce-am avut de spus... Doamnă, îngăduie să mă retrag... Se pleacă și se retrage cu spatele, închizând încet ușa. Maria a rămas încremenită în mijlocul încăperii, cu ochii pironiți în gol, arși de pleoapele uscate ce nici lacrimi n-au. Genunchii i se moaie, îngenunchează la icoană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
muierile se pricep la "tactică și strategie"? Boier Isaia! îl apostrofează sever, Doamna Maria. Mă iartă, Slăvită Doamnă, îngăimă el cu umilință. N-am spus-o cu răutate... încearcă s-o dreagă și tușește ușor, ca să umple golul de tăcere. Îngăduie soaței mele să se retragă, ni-s pruncii cam bolnăviori... Desigur, desigur... Lucrăm mâine dimineață. Sănătate copiilor. Sora se înclină: Prea bine, Maria... Și se retrag. Isaia ăsta se poartă urât cu Sora. O să i-o spun de la obraz. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voichița... Te-ai înălțat. Ai îmbobocit. Mai-mai, să nu te recunosc. Da' de ce tremuri? Am... am hotărât ca aceste două ostatice de neam, să fie însoțitoare pe lângă Doamna țării, cuvântă Maria cu iritare reținută în glas. Dacă Măria ta nu îngăduie însă... De ce să nu îngădui? Prea bine, Doamnă. Prea bine... Dar de ce "ostatice"? Să nu mai aud cuvântul aista! Te roagă... te rog și eu, dă-le slobozenia! Să plece! Să ... Și eu te rog, intervine și Țamblac. Voichița se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îmbobocit. Mai-mai, să nu te recunosc. Da' de ce tremuri? Am... am hotărât ca aceste două ostatice de neam, să fie însoțitoare pe lângă Doamna țării, cuvântă Maria cu iritare reținută în glas. Dacă Măria ta nu îngăduie însă... De ce să nu îngădui? Prea bine, Doamnă. Prea bine... Dar de ce "ostatice"? Să nu mai aud cuvântul aista! Te roagă... te rog și eu, dă-le slobozenia! Să plece! Să ... Și eu te rog, intervine și Țamblac. Voichița se prăvale la picioarele Domnului, dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sale. N-am încotro. Scopul scuză mijloacele", mă mângâi eu... Aș fi curios ce-ai face tu, de-ai fi în locul meu? Numai domn să nu fii... Tace. Se duce la fereastră. Privește cerul... Vorbește cugetând: Și-apoi, ce este îngăduit și ce nu este îngăduit unui Domn a face? Și cui are el a da socoteală fără decât numai lui Dumnezeu, propriei conștiințe? Și țării, bineînțeles! Ai vrut să fii "Mare", ai semnat pactul cu Dumnezeu care te-a uns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scuză mijloacele", mă mângâi eu... Aș fi curios ce-ai face tu, de-ai fi în locul meu? Numai domn să nu fii... Tace. Se duce la fereastră. Privește cerul... Vorbește cugetând: Și-apoi, ce este îngăduit și ce nu este îngăduit unui Domn a face? Și cui are el a da socoteală fără decât numai lui Dumnezeu, propriei conștiințe? Și țării, bineînțeles! Ai vrut să fii "Mare", ai semnat pactul cu Dumnezeu care te-a uns... dar și cu Diavolul... Greșești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]