7,065 matches
-
este la prima tinerețe, jupuirea va fi oarecum dificilă, va suferi mai mult, dar tocmai aceasta este idea, nu?, să sufere, să realizeze în ultimele minute de viață că nu trebuia să scrie ceea ce a scris, să înțeleagă importanța cuvintelor așternute pe hârtie, ele nu trebuie aruncate doar așa, ca și cum nu ne-ar mai interesa tot ceea ce se întâmplă cu personajele. În țipetele exaltate ale privitorilor și sub ochii holbați, călăul va jupui acest iepure așa cum scrie la carte, dinspre membrele
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
foc întreaga lume. * Cursorul pâlpâi indiferent. Apoi reapărură cuvintele, iar laptopul continuă să scrie, cu toate că tastele rămâneau nemișcate. Din când în când, salvarea automată împiedica pierderea vreunei... idei. Dacă nu cumva însăși această ipoteză conform căreia un aparat poate să aștearnă propriile idei în format word rămânea doar o altă aberație. * Afară fulgeră, un tunet făcu din nou alarmele mașinilor să se jeluiască, prelung, iar Scriitorul își spuse da, acest Magician dorește al dracului de tare să-mi fie frică de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
alte cuvinte. Olga scoase mâinile de sub așternut și le întinse rugătoare spre ușa rămasă deschisă... dar Ina se afla acum departe, în stradă, căutând cu ochii mașina în parcare, copleșită de vestea ce îi fărâmase întreaga ființă. Pe covorul nesăbuinței, așternut de Olga în calea familiei lui Alex și a Inei, se profilau dureri sfâșietoare. Ajunsă într-un hohot de plâns la mașină unde o aștepta soțul ei, Ina nu reuși să-i spună nici un cuvânt despre cele aflate. Alex, punând
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
și reviste a reușit să facă un lucru extraordinar de bun prin aceea că pune la dispoziția noastră un material atât de vast și de cuprinzător, care altfel ar fi rămas înmormântat în arhive și peste el s-ar fi așternut un și mai gros și greu „colb” al uitării. - prof. Alexandru Mânăstireanu; „Îndrăgostit de arhive, Ion N.Oprea selectează din uriașul izvor de informații, cu o cumpănită migală.” - Lucian Vasiliu; „Cartea Dvs deschide minții noi ferestre de gândire și căutare
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93061]
-
Carmen, pentru a impresiona sau flata o femeie care doar le‑ar lua scrisorile și și‑ar da ochii peste cap sau ar ridica din umeri și le‑ar arunca, fără să se gândească o singură clipă la fata care așternuse o parte din sufletul ei pe hârtia aceea. În loc de asta, am pus scrisoarea În sertarul biroului meu și mi‑am jurat să găsesc un mod de a o ajuta pe Anita. Părea mai disperată decât oricine scrisese vreodată la revistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
văd că, iubindu-te pe tine cu atâta patimă, renunț la idealul meu, școala, dar trec peste mine, mă zbat, mă frământ și nu pot Învăța decât după ce pleci tu, după ce totul mi se limpezește În cap, iar somnul se așterne ostenit peste ochii ce Încearcă zadarnic să citească. Oare viața mea se compune numai din tine, oare lumea, universul visurilor mele ești doar tu? Odată, demult, am renunțat, așa ziceam eu, la tine. Tu erai cu o femeie, iubeai, erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mereu hotărâtă să-mi ajung scopul. Uneori, Însă, chiar eu le dau drumul acestor sentimente, și numai În cazul unei victorii. Atunci, ele Îmi sunt necesare, ca nu cumva să mă cred biruitoare și să nu mai lupt. Ele vin, aștern peste bucuria victoriei melancolia lor caracteristică, frânând entuziasmul rău prevestitor care m-ar putea cuprinde, deocamdată, iubirea a trecut pe planul al doilea, mă frământă patinoarul și luciul sticlos al gheții. Pornind de la concluziile anterioare, va trebui să Învăț totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o cărare... care ducea spre piscul fericirii... Timpul mi-a legat simțirea și m-a azvârlit pe drumul meu cel vechi. La capătul drumului meu ce este oare? Vezi, Încep să mă depărtez de locul acela drag. Și se va așterne uitarea... buretele cu care Timpul șterge marile pasiuni ale oamenilor... Așteaptă-mă la o răscruce de drumuri... Să nu mă-ntrebi de unde vin, nici unde mă duc. Poate că nici n-aș ști să-ți răspund, tu n-ai crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sărută obrazul, jenat de cuvintele ei și mai ales de felul cum le-a rostit. Numai acuma recunoscuse pe Brumaru. În același moment privirea lui alunecase dincolo de mașină, pe rondul cu flori roșii, inima înflorită pe care iubirea lui o așternuse în fața cuibului Nadinei. Întinse mâna lui Brumaru, murmurând nehotărît: ― Tu erai?... Nici nu te recunoșteam sub deghizarea asta... Nadina interveni repede cu explicația: ― L-am cules și pe el, ca să fim compania mai mare... Nu te superi? ― O, se poate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vor sta târziu și deci să aibă grijă de casă, iar dacă iese, să încuie bine și să ascundă cheia la locul ei. Se dezbrăcă. Își puse un halat vechi și niște papuci ieftini, își pregăti câteva țigări și se așternu pe muncă. În odăiță făcuse călduț. În soba de tuci duduia focul. Acoperi mai multe file cu o lesniciune de parcă i-ar fi dictat cineva. Gândurile i se înșirau ca mărgelele pe ață. Fumul de tutun îi învăluia capul ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Lupu. D-astea am mai pomenit eu că-s cu părul alb. Tot așa, c-o fi și c-o drege s-a venit pe urmă potopul!... Nu, nu, Luco, nu-i bine! În sufrageria conacului de la Vlăduța, o fetișcană așternea masa pentru o singură persoană. Era întîia oară, căci numai ieri au plecat domnișoarele la oraș și colonelul s-a întors azi noapte târziu și mâncat. Încercase întîi să așeze tacâmurile la locul unde ședea de obicei colonelul, dar i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Atunci să mă îmbrac, să mă găsească gata... Dă-mi tu, fetițo, halatul, repede și pe urmă... Se răsuci pe marginea canapelei, își potrivi tălpile în papucii moi, se ridică în picioare și-și scoase cămașa de noapte, aruncînd-o pe așternut. Rămase goală, cum îi plăcea atât de mult să umble acasă, în dormitorul ei, între oglinzile care-i răsfrângeau toate rotunjimile corpului și-i măguleau încrederea în frumusețea ei. Acuma nu se gândise să-și admire goliciunea. Gestul fusese instinctiv
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Țugu mamei, țugu, țugu, țug! Melentie Heruvimu se sculase cum s-a crăpat de ziuă, încetinel, ca să nu trezească pe nevastă-sa, care se zvârcolise în dureri toată noaptea, ațâță focul, jumuli o găină și o puse să fiarbă, apoi așternu o față de masă. El, de când a plecat arendașul Cosma, tot pe lângă conac s-a învîrtit, să fie acolo de s-ar întîmpla ceva. Și-a adus dânsul câțiva saci de porumb, dar grija cea mare îi era să apuce oarecare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spate. Acuma zăcea întins, cu mâinile pe piept, pe canapeaua dintre două ferestre. Hainele îi erau mânjite de pământ, iar pe față parcă purta o mască de lut. Bătrânul vizitiu Ichim l-a cules dintre picioarele țăranilor, bucătăreasa Profira a așternut cearșaful alb pe canapea și i-a aprins la căpătâi o lumânare a cărei flacără se perpelea între ferestrele sfărâmate. Profira se trudea să curățe puțin pământul de pe hainele și figura mortului. Primarul Ion Pravilă, aflat acolo printre alți oameni
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mă întâlnesc cu Aurica. O duc la Moși. Poimâine e Vinerea Mare și Moșii se închid. Spusese ultimele vorbe mai mult pentru sine, când ieșea, așa că nici măcar Șofronică, cititorul de semne, nu-l desluși. Într-adevăr, vremea se răcise brusc, se așternuse o liniște ca de gheață. Nu mișca nicio creangă, nu lătra niciun câine. Pașii scârțâiau pe pietre, în așteptarea chiciurii ce avea să vie. Privi după stolurile de păsări, dar și ele se risipiseră. Pe cerul plumburiu nu se vedea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din închisoare oamenii lăsaseră un gol în jurul meu, nu m-am simțit așa de singur. Dacă nu mai ai altceva decât lumina tot nu e puțin.“ Filip rămăsese cu stiloul în mână. Bătrânul privea spre fereastră, acolo unde lumina se așternea pe pervaz sub chipul unei păsări albe. Dar se gândi la ea mai mult decât ar fi trebuit și pasărea își luă zborul. Atunci bătrânul se întoarse, zâmbind : — Ce faci ? Nu scrii ? Cosmina se spălă pe mâini îndelung, până când apa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stinse în întunericul uscat. Nu mai voia să se întoarcă acolo, între pereții strânși, la strigătul de durere al mamei lui, încercând să-și apere pântecul pe care piciorul vocii înfricoșătoare îl lovea. Apoi, dintr-odată, pereții se umeziră, se așternu liniștea, ochi numeroși pluteau în jur, privindu-l prietenoși. Putea să înoate, apa era caldă și păstoasă, ca un aluat subțiat cu lapte. Pereții se rotunjeau, lumea se reîntregea, Coltuc era fericit, încă nu se inventaseră cuvintele, dar putea să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Așa... și ? se stropși Bunelu. Ce-i cu asta ? — Republica Populară era pe vremea când mai erai viu. Și-acuma ce fel de republică e ? Se pare că răspunsul la întrebarea asta se dovedi din cale-afară de dificil, căci se așternu tăcerea. Își amintiră de mâna mortului, care, la rândul ei, își aminti de ei, dar nu-i ajută cu nimic, căci arăta, simultan, spre toate cele cinci dimensiuni. Apoi priviră la muntele de gunoi care începea cu mâna aceea, urca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la dreapta, aș crede că mă aflu într-o lume imaginară. În timp ce merg se ivește un grup de palate. Au un aer solemn și sunt gigantice ca mărime. Acoperișurile poleite în galben strălucesc în soare. Lespezi de marmură șlefuită se aștern sub picioarele mele. Abia când văd Sala Armoniei Supreme îmi dau seama că ceea ce văd e doar începutul. În răstimpul cât ar arde două lumânări, trecem pe lângă porți ornate, curți spațioase și coridoare cu sculpturi pe fiecare bârnă și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Majestăților Voastre zece mii de ani de viață. Să vă fie norocul la fel de plin precum Marea Chinei de Est și sănătatea la fel de verde precum Munții Sudici. Eunucii se înclină spre Nuharoo și apoi o escortează afară din sală. În încăpere se așterne din nou tăcerea. Stăm în genunchi, iar eu îmi țin bărbia jos. Nimeni nu vorbește și nu se mișcă. Pentru că nu-mi pot da seama ce se întâmplă, mă hotărăsc să trag din nou cu ochiul. Mi se taie răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
când are soții și concubine frumoase? — Nu pot să spun decât că s-ar putea ca împăratului să nu-i placă faptul că nu are șansa de a dormi în fiecare noapte cu femeia pe care o iubește. Tăcerea se așterne între noi pentru o vreme, apoi mama continuă: Probabil că Majestatea Sa le urăște pe doamnele pe care mama sa și eunucii i le impun. Cu siguranță se simte ca un câine dus de nas. Orhideea, ce o să faci? întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și verde. Principalele bulevarde sunt decorate cu lampioane pe mile întregi. Pe toate steagurile ce flutură în aer scrie: „Îi dorim căsătoriei imperiale să dăinuie veșnic!“. Orașul Interzis își începe sărbătoarea în zori. De la o poartă la alta au fost așternute covoare roșii pentru primirea mireselor și oaspeților. De la Poarta Zenitului până la Palatul Armoniei Supreme, de la Palatul Purității Cerești până la Palatul Plenitudinii Universale sunt sute de mii de lampioane din mătase roșie, decorate cu imagini reprezentând stele și topoare de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
din Sala Supremei Armonii și să fi inspectat Registrul Căsătoriilor Imperiale. După asta va primi felicitările miniștrilor. Și după asta... Un zgomot puternic sfâșie cerul. — A început ceremonia din curtea exterioară! țipă Kuei Hsiang. Cu siguranță că Majestatea Sa își așterne acum semnătura în registru. Într-o clipă va da ordin gărzilor de onoare să meargă să le ia pe miresele imperiale! Stau precum un bujor care înflorește în lumina dimineții. Rochia mea e un amestec de multe nuanțe de roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de furcă. Camera principală a casei a fost golită pentru chieh-an, o masă special făcută pentru a se așeza pe ea registrul împăratului și sigiliul imperial din piatră. Camerele din stânga și din dreapta au fost și ele golite pentru a fi așternute mese pentru vase în care să se ardă tămâie. În fața meselor sunt covorașe pe care voi îngenunchea atunci când voi primi decretul de căsătorie. De fiecare parte a covorașelor stau eunuci îmbrăcați în robe de un galben strălucitor. Mă simt epuizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Curând după plecarea lui Shim, trimit un servitor cu două sute de tael-i de argint să-i ducă drept cadou. E mult, dar simt că e necesar. Fără eunucul-șef Shim, aș fi ca o oarbă ce merge pe o cărare așternută cu capcane. Asta nu înseamnă că nu știu că e un bărbat de care trebuie să mă tem. Se apropie seara. Cerul se întunecă. Frunzele copacilor devin negre, de parcă verdele ar fi fost stropit cu cerneală. Marginile norilor se încrețesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]