12,537 matches
-
se transpune în registrul auto-alocuțiunii (vezi, mai sus, spre exemplificare, pasajul referitor la descrierea chinezilor, "Întâlnești un om..."). Din perspectiva dialogismului, citarea adversă are o funcție capitală. Fie că avem de-a face cu una de tip bumerang, prin care adversarul este învins cu propriile lui arme, iar inserția vocii sale, în text, echivalează cu o autodenunțare, fie că, în citat, există sublinieri grafice care atrag atenția asupra erorii, imposturii, relei-voințe a adversarului, fie că polemistul recurge, într-o manieră laconică
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
face cu una de tip bumerang, prin care adversarul este învins cu propriile lui arme, iar inserția vocii sale, în text, echivalează cu o autodenunțare, fie că, în citat, există sublinieri grafice care atrag atenția asupra erorii, imposturii, relei-voințe a adversarului, fie că polemistul recurge, într-o manieră laconică, la simpla prezență a ghilimelelor descalificante (Marc Angenot) sau a particulei sic!, pentru a arăta că orice comentariu e de prisos, fie, în sfârșit, că glosează ironic sau malițios în marginea ideii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
comice diverse (sugerate fie prin fine ironii aluzive, fie prin dezvoltarea unor scenarii în care ipotipoza e la mare rang), camuflându-se, însă, strategic în spatele propriilor vorbe. Procedeul pregnant al disimulării este identificabil în mai toate atacurile argheziene care vizează adversari concreți, denominați direct sau prin recurs la antonomază și traduce dubla intenție a polemistului de a atrage lectorul în jocul deconspirării și de a-l incita să formuleze el însuși acuzațiile. Evident, formula predilectă a atacului disimulat este ironia, dublu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
caraghioslâcul savant al unui simplu gest, până la comicăria generalizată a situației și râsul necenzurat sau până la deriziunea sarcastică, frizând umorul negru sau tragi-comicul, așadar, gama afectelor în registrul comic este extrem de flexibilă. Atunci când își propune să denunțe atitudinea megalomană a adversarului, începe discret prin intermediul detaliului sugestiv -, stârnind ilaritate prin trimitere discretă la narcisismul aulic: "Domnul Iorga admite un tip de individ, acela-i pedicurul său; și nu-i vine să creadă că natura mai produce și oameni care nu-i pot
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tip de individ, acela-i pedicurul său; și nu-i vine să creadă că natura mai produce și oameni care nu-i pot fi, lui, pedicuri"306. De remarcat contrastul comic între pretenția de sobrietate, generată de statutul impozant al adversarului, și surprinderea lui în ipostaza declasantă a igienizării personale. Evident, câmpul semantic al cuvântului "pedicur" folosit și în alte texte antiiorghiste are conotații polemice, semnificând: lingușirea, servilismul, obediența compromițătoare, care-i caracterizează pe acoliții lui Iorga. Ironia debușează în parabola
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Blum afirmă pe franțuzește că "les extremes se touchent". Observați că de-a-ndărătelea, cum și-a semnat manifestul, Nicolae Iorga, se citește Ealocin Agroi", Și aici persiflarea capătă accente sarcastice, fără ca atacul ad personam să degenereze în insultă trivială. Faptul că adversarul a atașat textului său o fotografie "de june", și nu una recentă, "ca dansatoarele la pensie, solicitate să acorde un autograf pentru o pastă de dinți", i se pare polemistului amendabil prin tentativa de mistificare a realității. Intenția vexatorie e
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în regimul "dublei enunțări" scoate la iveală disponibilitatea polemistului de a trece de la un registru la altul, prin conversia tonului din grav-acuzator în cel comic-zeflemitor, uzând de antifrază și diasirm. Iată o încheiere edulcorantă, care amendează, subtil, exprimarea tautologică a adversarului: "Eu gust în nota domnului Iorga și o frumusețe literară. ""Rândul tagmei" m-a fermecat". Cu alte cuvinte, detaliul incriminant este, asemeni "cireșei de pe tort", dacă ne e permisă asocierea, lăsat la final; el face obiectul unei culpe minore și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
astfel reconstituit: Tocmai cel căruia i se spune Învățătorul neamului nu își îndeplinește menirea, dar și în enunțuri performative care, prin recurs la evidențe, au un mare potențial incitativ. Spre final, tensiunea crescândă a discursului se concentrează doar asupra persoanei adversarului, ducând virulența atacului spre punctul culminant. Găsim, mai rar, la Arghezi o asemenea construcție (situată în contiguitatea retorică a discursului publicistic eminescian), însă climaxul are un efect garantat, pentru că punctul culminant atins la final conferă discursului nota de spectacularitate în lipsa
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
un nucleu de scriitori: s-a lepădat de toți, îndată ce și-a dat seama că nu lucrează cu cârdul de slugi, ci cu niște tovarăși respectuoși însă demni". Menținându-se în limitele referențialității, polemistul face, din prezentarea multiplei culpe a adversarului, pretextul atacului necenzurat prin instalarea în spațiul ficțional, unde discursul hiperbolic amplifică tensiunea expunerii pregătind finalul: "Domnul Iorga suferă de un ciocoism profund dezagreabil, iritat de o permanentă secreție de venin coroziv, și care destrăbălând credințele, ambianța, dezgustând devotamentele, îi
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în deșert. Și consolarea bietului om fără dragoste și fără evlavie se găsește în ajunul obștescului ineluctabil sfârșit, mărunțit între paiațe mici și imitații minuscule". Prin hiperbolă, se produce o metamorfoză auctorială: pamfletarul, distanțat, acum, de autorul real, își percepe adversarul pe o scară afectivă supradimensionată: din persoană publică, cu statut real, general recunoscut, inamicul său devine, brusc, personajul negativ al micro-narațiunii, printr-o augmentare apocaliptică a defectelor sale de caracter. Acestă breșă ficțională îndeplinește, din punct de vedere retoric, și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o aripă proaspătă la suflet și pentru o plecare nouă către o lumină mai mare a condeielor închegate-n întuneric." Ultimul pasaj e învestit cu forța persuasivă a invocației omiletice, imperativul schimbând registrul adresării și, evident, distribuirea complementară a rolurilor: adversarul în relație de subordonare față de polemist, iar lectorul, în calitate de spectator. Prin adresarea directă, uzând de singularul persoanei a II-a, polemistul își reconsideră adversarul, pe de o parte, atribuindu-i un statut de egalitate în dispută, iar, pe de altă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu forța persuasivă a invocației omiletice, imperativul schimbând registrul adresării și, evident, distribuirea complementară a rolurilor: adversarul în relație de subordonare față de polemist, iar lectorul, în calitate de spectator. Prin adresarea directă, uzând de singularul persoanei a II-a, polemistul își reconsideră adversarul, pe de o parte, atribuindu-i un statut de egalitate în dispută, iar, pe de altă parte, sugerându-i, prin accentul prescriptiv al enunțului, modul dezirabil de acțiune. În loc de concluzii Avem convingerea că a vorbi, astăzi, de literaritatea textelor de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de Bahtin polifoniei, și anume "unitatea de interacțiune a conștiințelor multiple", demonstrează potențialul dialogic al subjecției (prin care cititorul este luat drept martor), al comunicației (prin care cititorul este invitat să judece în locul enunțiatorului), al sermocinației (prin care cititorul sau adversarul este pus să vorbească) într-un text polemic literar, op. cit., pp. 284-285. 312 Ibid., p. 244. 313 Tudor Arghezi, "Rezultate", în Scrieri 41, p. 237; până la sfârșit citatele sunt extrase din acest articol. 314 Eugen Lovinescu, "Cum devii pamfletar ...", în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ajutor lui Pompei. Ajutorul promis nu mai apucă să ajungă căci Pompei este Înfrânt și Caesar devenind stăpân al statului roman, se pregătește să pornească război Împotriva dacilor. Expediția nu mai are Însă loc, Caesar fiind asasinat la Roma, de adversarii săi politici la 15 martie 44 Î. Hr. Moartea lui Caesar și izbucnirea la Roma a unor tulburări și războaie interne făceau ca primejdia romană să nu mai fie atât de amenințătoare. De această Împrejurare profită o parte a aristocrației
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]
-
i se Împotriveau lui Țepeș. Pașa de Nicopole urma să asigure sprijin armat lui Radu. Perioada care a urmat a fost foarte tulbure pentru istoria Țării Românești, cei doi frați căutând fiecare să-și Întărească forțele pentru a-și elimina adversarul. Spre deosebire de Vlad Țepeș care dorea continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos oferea boierilor pacea și prietenia cu sultanul. Aceștia trec până la urmă de partea lui. În aceste condiții, părăsit de cea mai mare parte a boierilor, dar având Încă o
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]
-
urmă de partea lui. În aceste condiții, părăsit de cea mai mare parte a boierilor, dar având Încă o oaste destul de numeroasă cu care se pare că În jurul datei de 8 septembrie ar fi dobândit chiar o ultimă victorie asupra adversarilor săi, În octombrie 1462, Țepeș trece În Transilvania pentru a se Întâlni cu aliatul său Matei Corvin. Cum acesta nu venise nici pregătit, nici prea hotărât de luptă, a decis destul de repede să și schimbe planul inițial, recunoscând situația existentă
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]
-
o strivească vrea să-și înăbușe pulsiunile. Să răpună animalul din el, demonul. Iconoclastul este, ca regulă generală, un ascet învestit cu o misiune purificatoare, adică opusul unui om al păcii. Violența are un loc important în teologia imaginii, iar adversarii scot iute sabia. De unde latura de "reglare de conturi" și de "crimă pasională" a înflăcărărilor iconoclaste. Prin intermediul inamicului său intim, fanaticul se flagelează și ispășește. E un om slab. Simte erezia, dar în el însuși. Toți acei Savonarola și toți
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
idolilor, carnea imaginii contează mai puțin decât Verbul care o locuiește. Scriptura legitimează anluminura din cartea din rugăciuni, care nu are existență proprie. În fine, să nu uităm că idolul teologului este icoana religiei rivale (așa cum ideologia publicistului este ideea adversarului său). Idolul este imaginea unui zeu care nu există dar cine decide asupra acestei inexistențe? Fals sau adevărat, important e să existe, înăuntrul sau în spatele figurării, ceva divin, adică o putere. Acesta este criteriul reunirii într-o eră unică: o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de luptă, indiferent că intervin pentru cauza bună sau pentru cea rea, sunt siguri de cununa biruinței, dacă se îngrijesc să aibă privilegiul de a da ei ultimul atac și dacă nu sunt obligați să reziste unui nou asalt al adversarului." Immanuel Kant Critica rațiunii pure "Dialectica transcendentală"*. Tabloul antinomiilor audiovizualului seamănă cu cel al rațiunii pure. Fiecare teză are antiteza ei și niciuna nu poate s-o refuteze pe cealaltă, astfel că iconofobul și iconodulul sunt condamnați să trăiască împreună
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Renașterii, însă matematicienii au trebuit să aștepte până la sfârșitul Revoluției franceze pentru a putea, în sfârșit, clarifica marele secret al lui zero. Zero și infinitul sunt ca și cele două fețe ale aceleiași monede - egale și opuse, yin și yang, adversari la fel de puternici, aflați la capetele opuse ale tărâmului numerelor. Natura problematică a lui zero emană din capacitățile bizare ale infinitului, iar infinitul poate fi înțeles numai prin studierea lui zero. Pentru a afla acest lucru, matematicienii au fost nevoiți să
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
celor necredincioși”. (Clement Alexandrinul, Stromatele, stromata a VII a, cap. XVII, 106.1.-106.2., în PSB, vol. 5, p. 544) „...dau mai multă importanță nemulțumirii personale decât (faptului că poate izbucni) un război general; dorința de a stăpâni peste adversari este pusă înaintea folosului obștesc; satisfacerea imediată a egoismului este preferată recompenselor care se vor da mai târziu”. (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 30, în PSB, vol. 12, p. 90-91) „Ei au doar o singură grijă în
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
foarte restricționată, sau aș numi-o specială, formulare a teoriei. Prin contrast cu această formulare specială, forma generală a concepției totale asupra ideologiei este utilizată atunci când analistul are curajul de a supune analizei ideologice nu numai punctul de vedere al adversarului, ci toate punctele de vedere, incluzându-l pe al său"114. Recunoscând că toate tipurile de gândire, din toate epocile, au un caracter ideologic, Mannheim nu poate evita susțin criticii acuzația că propria sa abordare este una ideologică și că
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
socială a realității. Chiar și în acest context deci sau tocmai în acest context -, este necesar să înțelegem modul în care ideologia influențează maniera în care noi ne raportăm la realitatea socială. Cu alte cuvinte, în loc să o transformăm într-un adversar al cunoașterii sociale, putem să o utilizăm ca pe un instrument în cadrul acesteia, trecând în plan secundar funcțiile sale de distorsionare a realității sau de disimulare și accentuând asupra celei pozitive, de integrare. În definitiv, și teoreticienii situați pe pozițiile
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
o mentalitate utopică de tip conservator este redată de Mannheim după cum urmează: "Chiar forma conservatoare a utopiei, noțiunea unei idei încastrate și exprimate în realitate, este în ultimă analiză inteligibilă numai în lumina luptelor sale cu formele coexistente ale utopiei. Adversarul său imediat este ideea liberală tradusă în termeni raționaliști. În vreme ce, pentru ultima, normativul, acel "ar trebui", este accentuat în experiență, pentru conservatorism accentul se mută asupra realității existente, asupra lui "este"" (p. 211). 242 Idem, p. 216. 243 Idem, p.
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
toată puterea (6 aprilie 1924); Mussolini a organizat statul după principiile corporatismului: a redus la tăcere sindicatele; a suprimat libertatea presei; a interzis activitatea partidelor politice; a organizat milițiile fasciste -“Ovra”; a înființat Tribunalul ce urma să-i judece pe adversarii regimului (1925). -Mussolini și-a luat titlul de Il Duce (Conducător) și a luat măsuri menite să salveze Italia: a încercat să controleze marele capital; a încercat să oprească abuzurile și corupția; a luat măsuri împotriva Mafiei; a încercat să
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]