8,127 matches
-
și Heraclit și meditase, În noapte, ca să Înțeleagă zădărnicia. Fericit a fost acel Heraclit când a pătruns lipsa de Înțeles a lucrurilor și a ignorat zeii. S-a ridicat și nu a simțit efortul, exact ca În clipa când a alunecat În leșin, ușor, parcă dus de apele fluviului care Îl cerea Înapoi cu infinită discreție și delicatețe. Apoi a mers prin Întuneric, poticnindu-se, cu brațele Întinse, ca un orb care Își pipăie zidul negru al nopții, fără cărare. Nu
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
acum scuipată, ca să Îți poți lua zborul ușor, cu iluzia nevinovăției... În sfârșit, acel cineva, care nici măcar nu icnise de efort, care părea scutit de mecanica respirării, l-a tras pe pod de parcă ar fi smucit o pernă gata să alunece din fereastră, și l-a lăsat rezemat de balustradă, năuc, Înghițind aer ca un Înfometat la masa nunții din Cana Galileii. Ar fi vrut el să spună ceva, să Întrebe, să se justifice, dar când a deschis ochii acel cineva
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
era la Îndemâna tuturor, era lege, putea fi respirată pretutindeni, pe tot pământul patriei, iar În cuvinte, cu toată ființa... Și profita de această clipă de crispare lăuntrică, deși neserioasă (iresponsabilă, ar fi zis taică său), Închipuindu-și trupul Ionelei cum alunecă lin din haine, Întinzându-se alături, lăsându-și pânza pielii să plutească o secundă În aer, apoi lipindu-se de el, femeie caldă, moale, din care se ridică parfumul ațâțător. Atât. Nu ar fi mers mai departe, nu ar fi
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
nu mai aveau sens, cuvintele celorlalți se retrăgeau În carcasele de carne care le rostiseră, iar lui i se părea că Înțelege. Încă o dată ceilalți știau ceva ce el nu știa, erau cu un pas Înaintea lui, Încă o dată Vasile alunecase cu inocență În plasa intențiilor lor, În plasa cuvintelor lor, imatur și naiv Între oamenii cu antenele aprinse de maturitatea intrigii, a voinței de triumf, de supraviețuire, de certitudine. Înțelegea că nu putea, nu știa, nu va ști niciodată să
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
reprezentat de lumea materială. Bucuriile auzului la ascultarea cântecelor bisericești pot contribui la înălțarea sufletului, în timp ce bucurile privirii pot trimite către preamărirea creației divine. Însă această desfătare ce se bucură de privilegiul legitimității, se află în permanent pericol de a aluneca spre bucuria naivă a simțurilor și de a se abandona seducției estetice. Evul Mediu Evul Mediu a fost un timp privilegiat pentru reprezentările urâtului utilizate în scop moralizator. Reputația de “ev întunecat” i se trage de la iraționalismul vremii, de la caracterul
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
Ai văzut tu locul ăla? — L-am văzut și l-am trecut dintr-un salt. Acolo sus, zeul Rhenus era subțirel ca un adolescent, dar alerga printre pietre și glasul lui devenea tot mai puternic, se prefăcea într-un torent, aluneca prin codri și prăpăstii, adunând alte ape. Curând devenea cu neputință să treci prin vad: zeul adult devenea fluviu. Tot curgând, zeul Rhenus săpase un canal între munți, iar oamenii făcuseră de-a lungul lui un drum foarte îngust ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în clipa în care, de pe un cal plin de noroi până la piept, descăleca epuizat - urmat de o escortă la fel de obosită - un curier extraordinar, un tabellarius stator din îndepărtata Romă. Cu haina lui ceruită plină de apă, curierul se lăsă să alunece de pe cal și pe când, cu mâini amorțite, încredința frâiele unui grăjdar, ceru să-i fie anunțat grabnic lui Germanicus. Neașteptatul curier fu primit imediat, plin de noroi cum era; din prag, băiețelul îl văzu înmânându-i faimosului său tată un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tari. Meșterul îl asigură că a doua zi avea să fie mai bine. Copilul făcu un pas; pielea scârțâia. Dar cuiele din talpă se înfipseră în pământ și simți cum, după un salt, rămânea pe loc, în picioare, fără să alunece, asemenea soldaților care se cățărau pe zidurile dușmane. O porni în sus pe Cardo, strada principală din castrum; soldații se adunau râzând, în timp ce meșterul sutor îl urma la oarecare distanță, iar el se îndrepta către praetorium. În prag se ivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zări, îl luă de mână și îl întrebă: — La ce te uitai? Vorba îi era grosolană, cu un accent aspirat și dur. Îi spuse: — O să vină repede și vremea ta, după câte văd. Soldații râdeau. Ea lăsă cămașa să-i alunece pe umăr și-și descoperi un sân. Nu semăna deloc cu sânii mici, tari și inaccesibili ai zeițelor din marmură, nici cu ce putuse el zări la femeile din cortegiul mamei lui. Era o masă albă, compactă, cu vinișoare subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-l cheme, jucăușă; nu-i provoca teamă, se dădea înapoi surâzând, era enormă, impunătoare. Băiatul făcu doi pași; ea lăsă pânza de cort să cadă în spatele lui, apoi i-o luă înainte. Pe când mergea, lăsă tunica subțire să-i alunece de pe umeri, de-a lungul spatelui și șoldurilor late și albe. Haina rămase pe jos. Fata păși peste ea și, în penumbră, se întoarse, goală, și întinse brațele spre el, râzând. Maștera În zilele acelea, copilul îi auzi pe ofițeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fildeș și vasele cu semnele sacre sunt ascunse acolo. Germanicus nu vorbi. Dar tăcerea lui venea din alte gânduri: se spunea că Julius Caesar și Marcus Antonius căzuseră pesemne într-o vrajă aidoma celei în care simțea și el că aluneca. — Vreau să văd Ab-du, spuse el scuturându-se. Glasul bătrânului preot își schimbă timbrul și îl dezamăgi imediat: Când Augustus a debarcat la Canopus ca să ne aducă războiul, preoții noștri au zidit porțile și cele o sută douăzeci de trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu plânsese deloc, o noapte și o zi stătuse acolo, în acel du-te-vino din cameră, tăcut. Germanicus încercă să-și scoată inelul sigillarius de aur, care-i fusese dăruit la Alexandria în ziua când deschisese depozitele de grâu, dar inelul alunecă singur de pe degetul descărnat. Cu greutate, de parcă ar fi ridicat o piatră, Germanicus îl lăsă să cadă în mâna fiului său, care îl strânse în palmă. Germanicus murmură, cu buzele arse de o sete pe care nimic n-o potolea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
L-au iubit, șopti mama lui Gajus, fără lacrimi. Corabia pe care se afla familia celui mort intră cea dintâi în port, cu o mișcare din ce în ce mai ușoară a vâslelor care abia atingeau apa. În liniștea aceea înghețată terminară manevrele, ancorele alunecară în apă, marinarii aruncară frânghiile și alți marinari le ridicară de jos; tăcută, corabia se opri cu o legănare scurtă și acostă la chei; puntea fu coborâtă în liniște. — Vino, îi spuse Agrippina lui Gajus. Cei doi frați mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cenzorii îl consideraseră probabil un joc de copii. Apoi, într-o cutie plină de medalii vechi văzu inelul sigillarius al tatălui său și observă că mâna îi devenise mare și puternică, fiindcă își putea pune inelul fără ca acesta să-i alunece de pe deget. Multe alte lucruri lipseau. Nu întrebă nimic. Băgă de seamă că era cu neputință să blocheze ușa acelei încăperi pe dinăuntru. Se vedeau însă urmele unui zăvor care fusese smuls. Ca să se spele, îi indicară niște instalații mizerabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
când ieși din acel colț îndepărtat al locuinței, o văzu pe bătrâna Antonia care se îndrepta într-acolo, trecând prin mai multe săli. Tunica ei de mătase de culoarea cerului nopții, pe ale cărei margini erau brodați muguri de lotos, aluneca pe marmură. Însă Antonia nu se întoarse și nu-l salută. Din cortegiul aproape ritual care o urma ca pe o suverană n-o însoțea acum nimeni. Era ciudat că lângă ea se afla o singură persoană, un bărbat între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sufocat în pântecele ei. Nu-i mai simt inima, îi șopti disperat medicul care, cu un instrument lipit de abdomenul ei umflat, ascultase pulsul vieții aceleia noi, egoiste, care încerca să se elibereze. Ea muri în timp ce Gajus privea cum noaptea aluneca încet din cer în mare: în acea clipă, acea animula a ei, mică, prostuță, nevinovată, se prăbușea în întuneric. Ce zei aveau să o întâmpine și să o ducă de mână, așa cum spuneau preoții, ajutând-o să străbată înspăimântătorul râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu părul ud, pe care acea fosforescență părea că le acoperă de solzi, asemenea cozilor sirenelor. Se întinseră pe fundul bărcii, fiindcă, din cauza fluxului, gura peșterii era acoperită de apă aproape în întregime. Printr-o mișcare pricepută a vâslelor, barca alunecă pe sub boltă și intră în grotă, lăsând în urmă strălucirea soarelui. Ochii lor se umplură de lumină azurie; nubianul cel tăcut ridică vâslele, care străluciră, argintii. Barca se opri în dreptul unei stânci. Gajus și tânărul Helikon săriră pe stâncă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în grotă, lăsând în urmă strălucirea soarelui. Ochii lor se umplură de lumină azurie; nubianul cel tăcut ridică vâslele, care străluciră, argintii. Barca se opri în dreptul unei stânci. Gajus și tânărul Helikon săriră pe stâncă și se dezbrăcară; trupurile lor alunecară în apa fosforescentă; pielea lor umedă deveni la rându-i fosforescentă și azurie. Se mișcau în lumina aceea, se urcau pe stânci cu brațele și picioarele strălucind, alunecau din nou în apă, plutind fără să înoate, se uitau unul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Gajus și tânărul Helikon săriră pe stâncă și se dezbrăcară; trupurile lor alunecară în apa fosforescentă; pielea lor umedă deveni la rându-i fosforescentă și azurie. Se mișcau în lumina aceea, se urcau pe stânci cu brațele și picioarele strălucind, alunecau din nou în apă, plutind fără să înoate, se uitau unul la altul și se jucau, cu mișcări senzuale. Apoi se întinseră din nou pe stânci, ca să privească apa care se retrăgea încet, lăsând pe piele pârâiașe de argint. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din castrum. Continuând să râdă, ea îi trecu două degete pe buze, îl înțepă o clipă cu o unghie ascuțită. — Am chef de joacă, spuse. Cred că știu niște jocuri pe care tu nici nu ți le închipuiești... Tunica îi alunecase de pe umăr, așa cum îi alunecase cu ani în urmă, într-o zi ploioasă, fetei de pe malul Rhenus-ului. El o privea cu un surâs blând și se retrase puțin, parcă intimidat. Se întreba unde găsise Sertorius o femeie ca aceea, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ea îi trecu două degete pe buze, îl înțepă o clipă cu o unghie ascuțită. — Am chef de joacă, spuse. Cred că știu niște jocuri pe care tu nici nu ți le închipuiești... Tunica îi alunecase de pe umăr, așa cum îi alunecase cu ani în urmă, într-o zi ploioasă, fetei de pe malul Rhenus-ului. El o privea cu un surâs blând și se retrase puțin, parcă intimidat. Se întreba unde găsise Sertorius o femeie ca aceea, pe care o mai și adusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
buze îndemnul și numele adresate, cu ani în urmă, îndrăgitului mannulus pe care îl lăsase pe malul fluviului Rhenus. — Haide... Incitatus. Repetă, aplecându-se lângă urechea calului: — Incitatus! Calul răspunse imediat, încordându-și ritmic mușchii puternici. Odată cu pavajul străzii care aluneca pe sub copitele calului, dispărea și trecutul. Senzația era amețitoare. De o parte și de alta a străzii, lumea se oprea și saluta. Pe promontoriul aflat în mijlocul golfului se afla, singură pe o stâncă, la capătul unui urcuș în serpentine, vila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
anunță Claudius, poetul inițiat în ezoterismul egiptean, vor veni din Aegyptus instrumente muzicale care aici nu au fost auzite vreodată: harpele în formă de lună, te-bu-ni, lăuta, na-bla, flautul drept, simplu și dublu, me-me și flautul lateral, se-bi. Sunetele lor alunecă, amestecându-se și răspândindu-se, prin urechi, în corpul tău fizic, bha; apoi ajung în mintea ta, kha. Și în acea clipă, când toate lămpile strălucesc, când în vasele rituale, acele situlae tronconice aurite, simpulum-ul, cu lungul lui mâner în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zilele cât zăcuse? Ca să se liniștească, își zise că, din cauza ambiției nemăsurate, Callistus nu suporta să aibă rival. Și totuși, neliniștea sporea: Macro era omul căruia, practic, i se încredințase viața lui. Era un gând insuportabil și Împăratul îl alungă. Alunecând în somn, își spuse că existau spioni și informatori care aveau să-i spună adevărul. O să aibă el grijă de asta. Scurta frază a lui Callistus fu izgonită într-un colț al memoriei. Callistus n-a mai adus vorba despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
greu, din zori până-n noapte, la lumina unor focuri mari. Ridicaseră două structuri gigantice din lemn pe mal și continuau să lucreze. Iar într-o dimineață, păstorii din Aricia și din Lanuvium dădură fuga, strigând că enormele schelete de lemn alunecaseră pe apă și pluteau; erau două corăbii. Iar napolitanul Euthymius, care aținea calea tuturor fetelor, venise să cumpere vin pentru oamenii lui. Invitație pe Palatinus La puțină vreme după aceea, senatorul Calpurnius Piso, „nepotul otrăvitorului“, hotărî să se recăsătorească, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]