11,066 matches
-
muncea? — Da, răspunse el, povestindu-i despre săpăturile de la Beitin. Dar nu ăsta a fost visul vieții lui. Adevăratul lui vis nu-l va vedea niciodată. Ochii îi scânteiau. —Și care a fost acela, Mustafa? Maggie știa că ținea capul aplecat într-o parte, un element neprofesionist de limbaj al trupului care să redea compasiunea. Voia să construiască un muzeu al Palestinei, o clădire frumoasă, plină de obiecte de artă și sculpturi și de toate vestigiile arheologice pe care le putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
zărea într-adevăr un covor dens de copaci: Maggie aproape că se aștepta să vadă un cameraman, așteptând semnalul lor. Dar Uri nu se uita la asta. Ca un pasager pe puntea unui vapor arătând în jos, către mare, gesticula, aplecându-se peste parapet către ceea ce era dedesubt. Abia atunci văzu și Maggie. Pe pământul de dedesubt era așezat un oraș în miniatură, cu ziduri, străzi și case. Totul era perfect, până și micile acoperișuri roșii și rândurile coloanelor lucrate manual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Când se prăbuși, mâna îi rămase strâns înfășurată în jurul tăbliței, agățându-se de ea ca de viața însăși. Capitolul 64 Ierusalim, vineri, 1.44 p.m. Camera îi căzu din mână și se izbi de pământ. Uri se năpusti spre ea, aplecându-se peste trupul ei să vadă unde fusese lovită. La mai puțin de o secundă mai târziu auzi un glonț șuierând pe lângă urechea lui. Se aruncă și el la pământ, încercând să stea deasupra lui Maggie, să-i protejeze trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-i protejeze trupul de focurile trase. Privi în jur și îl văzu pe Mustafa, lipit și el de pământ. Cu o ușoară mișcare din deget, palestinianul îi făcu semn lui Uri să se uite în sus. Acolo, chiar deasupra lor, aplecate peste parapetul care se ridica deasupra modelului orașului, se aflau câteva țevi de armă, trăgând în copacii din partea opusă. Să fi fost oare oamenii lui Miller, regrupați? Oare încercau să-l omoare pe cameramanul ascuns, ca și cum asta i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
decât în New Orleans, acest Hoboken de lângă Golful Mexic. Uită-te-ncoa’, fetițo. — Hei, ce mai faci? întrebă domnișoara Inez. Cum o mai duci, dragă? Nu prea grozav, răspunse doamna Reilly, spunând adevărul. — Ce rău îmi pare! Domnișoara Inez se aplecă peste tejgheaua de sticlă, uitând de prăjituri. Nici eu nu mă simt prea grozav. Mă dor picioarele. — Ei, Doamne, aș vrea să am și eu norocu’ ăsta. Da’ eu sufăr de arturită la cot. — Vai de mine! exclamă domnișoara Inez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
adăpost. Pasiunea agentului Mancuso pentru motocicletă era de o intensitate platonică. Totuși forțele nefaste generate de hidoasa — și aparent imposibil de descoperit — conspirație a indivizilor suspecți i se păreau intangibile în dimineața aceasta. Stejarii bătrâni de pe St. Charles Avenue se aplecau peste drum, formând o boltă care îl proteja de soarele călduț al iernii, răsfrângându-se și lucind pe cromul motocicletei. Deși ultimele zile fuseseră reci și umede, după-amiaza avea acea căldură bruscă și surprinzătoare care face ca iernile la New
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
că n-a auzit nime’ de ei? Ce vrei să spui? întrebă Lana furioasă. Îi cercetă atent fața, dar ochelarii lui Jones o împiedicau să citească ceva acolo. Puțină caritate nu strică. Și acu’ treci din nou la podele. Lana, aplecată peste bancnotele pe care i le dăduse băiatul, începu să scoată niște sunete ce aduceau cu invocațiile unei preotese. De pe buzele ei ca de coral, ieșeau cifre și cuvinte șoptite care pluteau în sus, în timp ce, cu ochii aplecați, scria câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de coral, ieșeau cifre și cuvinte șoptite care pluteau în sus, în timp ce, cu ochii aplecați, scria câteva numere pe o bucățică de hârtie. Trupul ei frumos, care în decursul anilor se dovedise a fi și el o investiție profitabilă, se apleca reverențios peste micul altar cu suprafața de plastic laminat. Fumul ca de tămâie de la țigara pusă în scrumiera din dreptul cotului se înălța șerpuind, ca și rugăciunile ei, sus deasupra monedei pe care o ridicase ca să-i cerceteze data emisiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
bubonică și să dau vina pe Levy Pants. — Foarte adevărat, spuse îngrijorat domnul Gonzalez, trupul lui scund cutremurându-se la perspectiva unui accident la locul de muncă. — În plus, valva mea nu mi-a dat pace, împiedicându-mă să mă aplec ca să ajung la sertarele de jos. — Am exact ceea ce trebuie pentru așa ceva, spuse domnul Gonzalez și se duse spre o mică boxă de lângă birou să aducă, își imagină Ignatius, vreun medicament. Dar se reîntoarse cu unul dintre cele mai mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
un ton didactic. Dacă vreți să încercați să mă ridicați, poziția aceasta nu vă oferă nici un punct de sprijin. Presupun că ne vom accidenta toți trei. Vă sfătuiesc să încercați stând în picioare. În felul acesta vă veți putea ușor apleca pentru a mă trage în sus. — Nu te enerva, Gloria, spuse domnișoara Trixie, legănându-se înainte și îndărăt pe vine. Apoi căzu peste Ignatius, aruncându-l din nou pe spate. Marginea cozorocului ei de celuloid îl lovi în beregată. — Uuf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nu-s aprinse. Trebe să se fi dus la cinema. Ignatius își îmbrăcă pardesiul și alergă prin hol la intrarea din față, pe când ei deschideau ușa de la bucătărie. Coborî treptele și văzu automobilul alb al agentului Mancuso parcat în fața casei. Aplecându-se cu mare efort, Ignatius își înfipse un deget în valva uneia dintre anvelope și-l ținu până când fâsâitul încetă și fundul anvelopei se lăți ca o clătită peste șanțul de scurgere din cărămidă. Apoi, mergând pe aleea care abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mă opresc acu’, când am ajuns aici, răspunse femeia, ridicându-se ritmic. Cine zice c-o bunică nu mai poate dansa? Ținând brațele ridicate în sus, femeia tropăia pe fâșia de linoleum. — Doamne! exclamă doamna Reilly, râzând în hohote și aplecând sticla de whisky spre paharul ei. Ce-ar fi dacă Ignatius s-ar întoarce acasă și ar vedea asta! — Mai dă-l în mă-sa pe Ignatius! — Santa! exclamă doamna Reilly, șocată, dar Ignatius observă că era și puțin amuzată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
că ți-am descris suficient de bine ororile pe care trebuie să le înfrunt zilnic. Tu știi că te apreciez, puiule, se smiorcăi doamna Reilly. Hai, dă-mi un sărut de plecare, ca un băiat bun ce ești. Ignatius se aplecă și o pupă ușor pe obraz. — O, Doamne, spuse el, scuipând pudră. Îmi va scrâșni între dinți toată noaptea. — Mi-am pus prea multă pudră? — Nu, e foarte bine. Dar parcă aveai artrită, sau așa ceva? Cum naiba poți juca popice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-s chiar proaste... Chiar proaste?! Hei! Cum lucrez eu e curată robie! Dacă plec, anunță că-s vagabont. Dacă stau, câștig ceva ce nici nu s-apropie de salaru’ minim. Îți spun eu ce să faci, spuse confidențial domnul Watson, aplecându-se peste bar și întinzându-i lui Jones o bere. Un alt om care era la bar, se aplecă spre ei să asculte. Urmărea tăcut conversația lor de câteva minute. Încearc-un pic de sabotaj. — Ce-i aia sabotaj? Știi, omule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
stau, câștig ceva ce nici nu s-apropie de salaru’ minim. Îți spun eu ce să faci, spuse confidențial domnul Watson, aplecându-se peste bar și întinzându-i lui Jones o bere. Un alt om care era la bar, se aplecă spre ei să asculte. Urmărea tăcut conversația lor de câteva minute. Încearc-un pic de sabotaj. — Ce-i aia sabotaj? Știi, omule, șopti domnul Watson, ca o slujnică ce n-a fost plătită destul și scapă mai mult piper în supă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pisoarele, chiuvetele și șervețelele de hârtie. Lângă chiuvete părea să fie același băiat pe care Mancuso îl văzuse acolo în fiecare zi. Privi cizmele delicate mișcându-se înainte și înapoi între chiuvetă și mecanismul care distribuia șervete de hârtie. Stând aplecat deasupra unei chiuvete, băiatul începuse să deseneze cu un pix ceva pe dosul mâinii. Ar putea fi ceva suspect, se gândi agentul Mancuso. Deschise ușa și se duse la băiat. Tușind, încercă să spună cu o voce prietenoasă: — Ce scrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de sub brațul lui Mancuso și-l lovi cu ea în cap. Ignatius cumpărase o ediție mare, elegantă, a traducerii englezești și toți cei cincisprezece dolari pe care îi plătise îl loviră pe Mancuso în cap cu forța unui dicționar. Se aplecă să culeagă monoclul care îi căzuse din ochi. Când se îndreptă din nou, văzu băiatul evaporându-se rapid pe ușa toaletei, cu cartea în mână. Voi să alerge după el, dar capul îi zvâcnea prea tare. Se reîntoarse în cabină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dau două săptămâni. Dacă nu-mi arestezi pe nimeni pân-atunci, te dau afară din poliție. Ai înțeles, Mancuso? Agentul de stradă Mancuso încuviință din cap, suflându-și nasul. — Bot să-ncerc. Boate-ți aduc be cineva. — Nu te mai apleca spre mine, țipă sergentul. Nu vreau să-mi dai și mie răceala! Ridică-te! Cară-te de-aici! Du-te și ia niște tablete ș-un suc de portocale. Mare-i grădina Ta, Doamne! Tre’ s-arestez be cineva, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dreaptă, neșerpuită. Când încercă să-l împingă mai aproape de marginea trotuarului, nu se cârmi deloc spre dreapta. Oprindu-se, constată că una dintre roțile ca de bicicletă se înțepenise între șinele tramvaiului. Era prea greu să salte tot căruciorul. Se aplecă și încercă să ridice roata cu pricina. Când își puse mâinile sub tabla în formă de chiflă, auzi prin ceața ușoară scrâșnetul unui tramvai care se apropia. Pe mâini îi apărură bubițele, iar valva, după ce fremătă frenetic o clipă, împingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca să-și ascundă stânjeneala. Mulți dintre cei prezenți își uniră vocile cu discul. Doi începură să danseze alături de patefon. Dansul se răspândi ca un foc în pădure și peste puțin, dușumeaua era înțesată de perechi care se legănau și se aplecau împrejurul acelui Gibraltar rămas lângă perete: Ignatius. Când Dorian trecu pe lângă el, în brațele cowboy-ului, Ignatius încercă, fără succes, să-i atragă atenția. Se strădui să-l înțepe pe cowboy cu sabia, dar cuplul era agil și lunecos și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
unde se ascunsese văzându-l pe Ignatius intrând la bar. Plecarea lui Ignatius din Bucuria Nopții fusese atât de violentă și rapidă, încât omul, prea surprins, nu acționase până atunci. — Lăsați-mă să mă uit eu la el, spuse tare, aplecându-se și ascultând inima lui Ignatius. O bătaie ca de tobă îl înștiință că viața mai pulsa încă sub metrajul halatului alb. Îi apucă încheietura mâinii. Ceasul cu Mickey Mouse era turtit. N-are nimic. Și-a pierdut doar cunoștința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mașina-ncoa’. Încă un accident! se sperie Ignatius. De data aceasta va trebui să mă duc să muncesc în minele de sare ca să fac rost de bani. Ține, prostule. Angelo mi-a spus să-ți dau asta. Doamna Reilly se aplecă și ridică de jos, de lângă scaun, volumul mare cu Consolația filozofiei. Lovi cu unul din colțurile cărții în burta lui Ignatius. — Aau! se văită Ignatius. — Angelo a găsit-o acolo în bar noaptea trecută, spuse cu curaj doamna Reilly. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
certificatul doctorului, Abelman nu mai are nici o șansă de a câștiga procesul. E de ajuns să o târâi până la tribunal ca să o vadă un judecător. — Sunt o femeie foarte atrăgătoare, spuse automat domnișoara Trixie. — Bineînțeles că ești, spuse domnul Levy, aplecându-se spre ea. Te vom scoate la pensie, domnișoară Trixie. Cu o mărire de salariu. Ai fost tratată prost. — Pensie? gâfâi domnișoara Trixie. Trebuie să spun că nu mă așteptam. Mulțumesc lui Dumnezeu! — Vei semna o declarație că ai scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-i cerea lui s-o îndrume. Vom institui un premiu. Pentru ce se presupunea că-l acordăm, pentru servicii meritorii și curaj? — Da, spuse umil doamna Levy. — Uite. Acesta e curaj! Luă ziarul și-l arătă pe negru care stătea aplecat peste idealistul căzut. Lui i se va acorda primul premiu. — Cum? Unui criminal cu ochelari întunecați? Unui individ suspect de pe Bourbon Street? Te rog, Gus! Nu face asta. Leon Levy a murit doar de câțiva ani! Lasă-l să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Așa, dintr-o dată, am impresia că fac o foarte mare greșeală. — O greșeală? Bineînțeles că nu, spuse dulce Ignatius. Dar fii atentă la ambulanța aceea. Nu dorim nici unul să ne începem pelerinajul cu un accident. Când trecu ambulanța, Ignatius se aplecă în direcția ei și văzu scris pe ușă „Spitalul Caritas“. Lumina roșie care se învârtea deasupra ambulanței se revărsă pentru o clipă asupra Renault-ului, pe când cele două mașini treceau una pe lângă alta. Ignatius se simți insultat. Se așteptase la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]