7,814 matches
-
nisipul de la Balcik te poate face să privești de sus o întreagă tagmă de personaje-cheie din literatură? Mă gândesc însă că, fiind tu acum la Tescani, locul unde au suferit multe personalități ale culturii române, vei pricepe mai bine chinurile bietului asesor editorial cu care porți aceste discuții epistolare... P.S.: Știu că, până să ajungi aici, ai sărit deja de indignare, cunoscând tu prea bine faptul că n-ai scris „funcționar“ nicăieri în epistola ta. O știu și eu... dar, mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
din Porto, care se înalță la vreo 75 de metri. Brusc, cariera bradului românesc se curmă. Marea dezvăluire îl face neinteresant. Încep discuțiile despre bani - cine i-a dat, câți s-au cheltuit, de ce s-au cheltuit atâția pentru un „biet“ schelet metalic? Vă veți întreba, desigur, ce mi-a venit atunci să consum atâta spațiu tipografic cu un brad care nici măcar nu este cel mai înalt din Europa. Și veți fi surprinși să aflați că mă bătea gândul încă de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
decât în România. Și-apoi, nu vreau să-mi cumpăr casă de vacanță în Bulgaria. M-a stârnit tonul general al articolului. Mi-a stârnit amintiri. Și idei. Am remarcat în primul rând că textul citat mai sus (altfel un biet pretext, un cal de bătaie) se abate ușurel de la regulile jurnalistice. Deși se vrea informativ, are o forță perlocuționară evidentă: portretizează, insinuează și evidențiază o anumită atitudine față de vecinii noștri de Uniune Europeană. Invidie: „au dat lovitura cu turismul“. Suspiciune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
garanție că n-ai cheltuit aiurea nici o centima din prețul biletului, mediatizarea profesionistă îți întărește senzația că „ai fost acolo“ (și dup-aia poți muri, cum s-a și întâmplat cu unii). Dar anul acesta dărnicia s-a abătut asupra bietului rocker român, care nu s-a trezit nici acum după și din atâtea bucurii. N-aș mai aminti numele celor pe care nu credeam să-i vedem live decât prin țări vecine sau pe „suport digital“, cum se zice în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
a două Românii: pe stânga curgeau declarațiile politice, pe dreapta apă tulbure. În subtext: le-a luat Dumnezeu mințile! Sau: țara arde și conducerea se piaptănă. Impresia e că politicienii se preocupă de soarta lor, nu a țării. Imaginea unui biet înecat, cu degetul mijlociu înțepenit în sus, a făcut ocolul presei ca un semn la adresa puterii. Nu este așa, dar imaginea contează. Puterea comunică puțin și slab, iar opoziția profită de inabilitatea acesteia și de apa căzută din cer. Efectul
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
armele la poliție. Ziariștii se pot trezi temporar fără obiectul muncii, se pot suspenda publicații sau emisiuni, informațiile se difuzează cu aviz militar, frontiera poate fi închisă și chiar și cârciumile. Cu ce i-ar fi încălzit toate acestea pe bieții oameni luați de ape? Doar panica ar fi fost mai mare, iar vocile roșii din presă ar fi profețit dictatura lui Băsescu. Acesta a ripostat în stilul său caracteristic, cu țintă precisă la Geoană și la Iliescu. „Cei care cer
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
trece Cu tovarăși zece, Nouă meșteri mari, Calfe și zidari, Și Manole, zece, Care-i și întrece. Merg cu toți pe cale Să aleagă-n vale Loc de mănastire Și de pomenire. Iată, cum mergeau Că-n drum ajungeau Pe-un biet ciobănaș Din fluier doinaș, Și cum îl vedea Domnul îi zicea: "Mândre ciobănaș, Din fluier doinaș! Pe Argeș în sus Cu turma te-ai dus, Pe Argeș în jos Cu turma ai fost. Nu cumva-ai văzut Pe unde-ai
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
că n-are. De-o vrea bunul Dumnezeu, Să-i fac vârf cu capul tău!" Apucând-o de păr, îi taie capul. Și, înfigându-i-l în vârful unei căpițe de fân, pleacă spre o viață liberă cu aventuri sălbatice. Biata femeie, mică făptură plăpândă între mâinile acestor bărbați cumpliți și mândri care o strivesc ca pe o insectă! Soții și amanții sunt cei care dau marile lovitură și fac neasemuite isprăvi de vitejie. Dar femeile sunt cele interesante, emoționante, simpatice
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
știe că tatăl lui este balaurul roșu urât de toată țara. Îi spune: "Vreau să fiu ca tine, un erou cinstit de toți, îl voi omorî pe balaurul roșu". Tatăl tresare la aceste vorbe și încearcă să-i dovedească nevinovăția bietului balaur sortit de propria-i natură, fără voia lui, să devoreze carnea. Și stă patru zile fără să atace drumeții, gemând pe o piatră. Într-a cincea zi i se face foame și omoară un bătrân voievod care trecea cu
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
nu reușea să dea de balaurul roșu și jură că nu va mai mânca până nu-l ucide. Balaurul roșu este în culmea deznădejdii. Dar copilul lui, legat prin jurământ, nu mai mâna și avea să moară de foame. Atunci bietul tată, după ce încercase zadarnic să-l facă pe fiu să uite de jurământ, dispare și se ascunde în vale sub înfățișarea cumplită de dragon, iar fiul îl ucide. Apoi îl caută peste tot pe tatăl care murise din dragoste pentru
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
întreabă: "Ce-o fi, Doamne, și asta? Cine-a prăpădit via? Moșule, ce s-a-ntâmplat Și de ce te-ai supărat, De tai viță Din mlădiță, De mi-o tai de la tulpină Și mi-o seci din rădăcină, De tai bieții strugurei Albi ca niște mielușei, De tai negri strugurași Ca și negri țigănași, Și pe care cum îi tai Peste garduri îi tot dai?". Bătrânul îi destăinuie călărețului pricina durerii sale, plecarea și moartea fiului și a doua nuntă a
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
bani ascunși, iar Macovei îi furase. Iar în ziua nunții, știți ce născocise răutăciosul nun mare? Îl îmbătase pe mire până când acesta căzuse la pământ; atunci îi pusese jar aprins în cizme și-l silise să joace astfel hora, urlând. Bietul mire leșinase de durere. Oricât ar fi omul de împăciuitor, răbdarea are limite, iar Macovei pare să le fi încălcat, căci Gheorghiță se înfurie. Îl apucă pe Macovei de păr, îl învârte de nouă ori și-l azvârle pe niște
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
a o copia din exemplarul Cugetărilor în care este legată: "Domnului Camille Doucet Sinaia, 7 iulie 1988. Domnule, Mi se pare greu să exprim Academiei Franceze întreaga bucurie pe care mi-a procurat-o splendida medalie ce-mi poartă numele. Biata mea cărțulie nu merita o asemenea serbare și mă simt mai curând emoționată decât mândră de mărturia de simpatie din partea Academiei care, cred eu, a vrut să recunoască lupta gândirii în cei plasați în avanposturile civilizației. Dacă toate îndrăznelile ar
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
adevăr, el se îndârji, se supără așa de tare, că se prefăcu într-un torent furios. Aruncă bucăți de stâncă mari cât casa, luă toate podurile, în sfârșit, se purtă întocmai ca un râuleț rău crescut. Scoborî în așa hal bieții faci, că începură să se clatine și rămaseră de atunci aplecați; câțiva brazi se culcară cu zgomot de-a lungul așternutului Peleșului, voind mai bine să fie rupți în fâșii decât îmbucătățiți în zidăria unui castel. Și tot atunci Peleșul
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
ci demonul ei, cu atât mai perfid cu cât este mai departe de originile sale. Se simte parcă o ușoară influență a lui J.-J. Rousseau în această neîncredere în mediul civilizat. Pământul este un ținut fermecător, locuitorii lui sunt biete ființe slabe sau răutăcioase; unii victime, ceilalți călăi. Nu există virtute, fericire, pace decât în sânul naturii. Când a fost la Berlin avea 17 ani -, la regina Augusta, i-a uimit pe curtenii afectați, deși își dădea toată silința: "Aplicam
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
legi, în care banii circulă în pungi dintr-un buzunar în altul și în care, iată, fotbaliștii sunt bătuți pentru că îndrăznesc să folosească și altceva decât picioarele, îndrăznesc adică să se comporte ca niște oameni normali, și nu doar ca biete instrumente de îmbogățire a unor șmecheri. Cu o asemenea perspectivă, în curând republica despre care vorbeam va acorda azil politic tot mai multor infractori ai societății noastre. Iar noi ne vom uita emoționați nu cum luptă pe teren două echipe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
profesor universitar de la agronomie și-a cumpărat niște pământ la țară și a cultivat pe el o plantă medicinală pentru export. Nici naiba nu știa acolo la ce-i bună. Planta arăta ca niște ciulini, mai țepoasă decât cactușii, așa că bietul profesor nici n-a împrejmuit plantația, nici n-a tocmit paznic. Când s-a dus s-o recolteze, jumătate de bucată de „cactuși“ fusese furată. Explicația a aflat-o mai târziu: un țăran experimentalist din fire descoperise că, odată fierți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
virgină, o stare psihosomatică de care existențialistul personaj, pătruns de tot felul de grețuri, se îndoiește profund. Mă rog, ea îi explică totuși că există mai multe feluri de himen pe lumea asta, deci să nu fie suspicios. În schimb, biata fată se alege cu o supă vărsată în cap de propria mamă care este geloasă: da, bărbatul cu pricina se culca, de fapt, cu Angela, o mamă arătoasă la vreo 50 de ani. Oricum, așa o luptă între sexe pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
carte așa, de florile mărului. (E de precizat că pe atunci „marfa serioasă“ însemna cuie, tablă, gaz, detergent la sac ori ciment - la care aveai drept numai dacă achiziționai și cărți de la raionul de librărie, ca sățși facă planul și bietul slujbaș de acolo... ) Firește, mama nu șița umplut buzunarele citinduțl pe Ștefan Bănulescu, însă așa cum am arătat mai sus a intrat el la mine în casă. Copil fiind, am încercat sățl citesc și țin minte că mța nedumerit nenea ăla
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
la mal. Melodiile românești începeau bine, aveau ritm, erau lucrate electronic, creau o anume intrare pentru vocile pe care le așteptam. Efecte peste efecte, sintetizări, defragmentări, mă rog, nu-mi cereți acum să fiu și critic muzical. Sunt doar un biet consumator care așteaptă, odată cu o melodie, și o voce care s-o cânte. Nu Vocea, nu Nemaiauzitul, nu Incredibilul eufonic. Doar o voce care să ducă mai departe hitul acesta care se tot rupe în figuri de studio. În așteptarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
undeva. Evident că-mi pică bine, evident că, de cum trecem de Filiași, până la Timișoara, vorbim până ni se usucă gura. Prin ei descopăr o lume de care habar n-aveam. Mi se reaprinde speranța că nu-i totul pierdut în biata țărișoară. Sâmbătă, 15 dec. Nimic îmbucurător. Duminică, 16 decembrie. Paginez „Orizontul“. Îl sun pe Józsi Tasi să ne facă ceva haios pentru copertă. E în creierii pustietății, la Socolari și n-are Internet, dar o să se dea de ceasul morții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
și nechibzuit fiind, și pe deasupra risipitor cu talentul dat, de care poate nu știe, își bate joc de sine și de Pronie. Însă Dumnezeu nu se supără prea mult. Își ceartă alesul cu blândețe, îl salvează din căderea la care bietul om se împotrivește fără vlagă, îl pedepsește luându-i apropiații, pentru că planurile Lui sunt necunoscute și nebănuite. Când toată lumea, văzând starea jalnică în care a ajuns Alesul, pune cruce destinului său, cel căzut se ridică și deschide ochii spre El
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
omor eu, direct! Aveai cumva coșmaruri, încercai să-ți imaginezi lumea în lipsa prețioasei tale persoane? Stai liniștit, se va întâmpla brusc, când nu te aștepți... Ești ca iepurele aflat în bătaia unei puști ascunse. Ce importanță mai are atunci o biată vulpe care te aleargă de 30 de ani, când luneta e pe tine? Ce importanță mai are, ca să revenim pe teritoriu mundan, un amărât de salariu? O amenințare cu moartea nu face altceva decât să te pună în fața Divinității: e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
din isteria cioraniană a Schimbării la față a României. Cum v-a influențat acest text, pe care Emil Cioran l-a scris, cu pasiune și orgoliu, în exilul său de la Paris? Sunt extrem de onorat și de „speriat“ de comparația între bietele noastre Enervări cotidiene și marea enervare cioraniană. Textul lui Cioran m-a influențat foarte mult atunci când l-am citit, în anii ’90 - ce-i drept, cu pasiunea neofitului, într-o ediție fără aparatul critic necesar înțelegerii contextului tinereții cioraniene. M-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
și proză cum vrea alcool și tutun/bulbuleatăr haș cocaină sau opiu/vrea voluptăți estetizante trăiri autentice/n-a învățat umilința la școala de partid/nu și-a băgat degetu-n cur ca să vadă dincotro/bate vântul“. Mizerabilismul, trăirea autentică ajung biete „voluptăți estetizante“ ale unei generații inconștiente, ținându-se departe de ideea vinei, refugiindu-se în propria ignoranță. Decuble își asumă deci acoperirea acestui teritoriu, inventariind holocausturile unul după altul în cotloanele încăpătoare ale unei conștiințe morale zguduite de imperativul lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]