7,769 matches
-
abruptă într-un univers mai abstract, în care poezia pare că vrea să „părăsească” pământul, să lase în urmă concretețea prea acuzată a versului, pentru a exploata conceptele și viziunile sintetice ale unui spațiu mintal deschis brusc către un vizionarism cosmic în emergență. În Haosmos (1992) - titlul reproduce imaginea-cheie a nenumărate poeme -, această deschidere vizionară se desfășoară mai amplu, printr-o „exploatare dez-mărginită” a lumii fizice, psihice și imaginare, poezia regăsind pe de o parte concretețea inițială, dar păstrând și deschiderea
CARNECI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286117_a_287446]
-
Barthes („Să nu mai dezvălui, să nu mai interpretez, ci să prefac conștiința însăși în drog și astfel prin ea să ating viziunea și lumea”) sugerează traseul pe care îl acoperă cartea: interferarea dinamică între mișcarea liberă, excitată de spațiile cosmice, a halucinației vizionare și priza la existentul situat în proximitatea receptării comune: „În cele din urmă/ dezordinea atinge desăvârșirea/ limbile toate se dizolvă în muzica vântului/ haosul atinge splendoarea/ În cele din urmă dintre evoluții vârtejuri/ lumea brusc se oprește
CARNECI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286117_a_287446]
-
Șuluțiu, punea asupra realității poetice „un fel de fluid care estompează contururile, un fel de abur noțional”, ce prelungea starea de așteptare până la sublim, fântâna arteziană devenind astfel, în viziunea lirică a lui C., o formă de sondare a misterului cosmic: „Azvârle-ți plânsul fin/ În cerul viu și zi-mi/ De râsetele din / Înalt și limpezimi./ O, linii clare, liră,/ Arpegiu argintiu/ De jocul tău zglobiu/ Tăcerea mea se miră// Ce voci subpământene/ Te-au ispitit în noapte/ Să-neci
CARANICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
înviere”, inițiere tragică a coborârii în Hades și a renașterii. Duhul se instituie ca motiv primordial și în Chemarea marea, poem al căutării și al surprinderii inefabilului, cu o multitudine de sugestii mitice, care pretind o lectură în palimpsest. Armonia cosmică e invocată și în placheta Noapte și iar noapte (1995), unde sonurile lirice pipăie infernul, pragul trecerii, ritmurile primordiale ce-l topesc pe eros în thanatos, transfigurând încă o dată motivul nunții mioritice. Poate cea mai reprezentativă culegere de poeme rămâne
CARANICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
anilor (2000). În structura ei se regăsesc vârstele sonore ale imnului pe care-l înalță C. în mod constant în dialogul său cu inefabilul. Poetul e un Orfeu devastat de insuportabilele dureri ale unei istorii nedrepte, refugiat în spațiul armoniilor cosmice, încă nesfâșiat de menade. În 1997, a apărut volumul de eseuri Un Esculap al sufletului românesc, în care adună câteva dintre cele mai reprezentative texte critice publicate în exil. De remarcat trinitatea Eminescu, Creangă, Dante Alighieri (capitolul Tinerii dintotdeauna), privită
CARANICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
în „două nopți”, O, ce veste minunată! (apărut în „Jurnalul literar”, 1997), amintind, prin tendința de cosmicizare a mesajului dramatic, un text precum Învierea al lui Lucian Blaga, dar punând accentul tocmai pe elementul realist, pe transpunerea faptului cotidian, miracol cosmic, capabil să reveleze înțelesuri ce depășesc condiția umană. SCRIERI: Poeme și imnuri, Sighișoara, 1940; Povestea foamei, Madrid, 1965; Nașterea tragediei, Madrid, 1968; Mouvement irréversible, Paris, 1972; Anul 1940, Paris, 1981; ed. pref. Vintilă Horia, București, 1997; La lotta con l
CARANICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
volume ca un poet format. Spiritul din Noi și soarele este cel al unui liric vitalist, naturist frenetic, totuși în versuri de disciplină clasică. Afirmarea cosmosului rămâne o atitudine constantă în creația lui. Paralelă - dar înrudită - este tema tradiției: euritmiei cosmice îi corespunde în ordinea umanului lanțul generațiilor, armonizator și stimulator de energii. În fine, primele cărți profilează și principala temă a operei ulterioare: erosul. Acesta capătă statut de exclusivitate în Cântarea cântărilor (1973), volum-cheie al întregii creații a lui C.
CARNECI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286116_a_287445]
-
după sine culpabilitatea, ci constituie un temei al ființei; iubirea nu e, deci, o degradare demnă de oprobriu moral, ci reprezintă o stare de grație și fervoare față de care atitudinea umană corespunzătoare e cea de adorație contemplativă” (Radu Enescu). Principiu cosmic, instituitor de armonie, erosul tinde, platonian, la refacerea unului originar (androgin), deci la transgresarea contrariilor, dar și a corporalității, spre spiritual: „Iubirea-i axul cerurilor toate / În mari nuntiri cu muzici peste poate / Un semn al ei și lumi cu
CARNECI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286116_a_287445]
-
Tribuna”, „Analele Universității din Timișoara” ș.a. Volumele sale reprezentative sunt Sinteză și originalitate în cultura românească (1991), Divin și uman în spiritualitatea românească (1994) și Bizanțul (1995). Privite în ansamblu, aceste studii sunt axate pe ideea „omului complet” - social și cosmic - în cultura română. C. intenționează să precizeze mai ales contribuția Bizanțului la sporirea patrimoniului nostru spiritual. În linii mari (uneori schematice), cititorul poate urmări „pașii istoriei” pornind de la izvoare (greco-romane, bizantine, autohtone) și ajungând până la panteonul civilizației române moderne, pentru
CAZACU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286149_a_287478]
-
fețe, ascultând zăvorât în mine tulburarea ostatecului” ( În loc de prefață). Lirica lui stă, evident, sub zodia lui Lucian Blaga, un ciclu de poezii, intitulat Zamolxe, având drept moto câteva versuri blagiene. La fel ca poetul Laudei somnului, C. încearcă o proiecție cosmică și, totodată, o adâncire în istorie și mit, pentru a afla elementele primordiale ale structurii noastre etnice: „Tu ești dac./ Fii fulger. Fii izvor.” Zămislit totuși din „lut și teamă”, eul liric pendulează dramatic între „greul profeției” și „limita ființei
CATANOY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286139_a_287468]
-
același nume. Titlul volumului Înainte de proverbe (1978) sugerează principalul filon al poeziei lui C.-R.: celebrarea tradiției. Efuziuni lirice și sugestii metaforice relevă relația organică, esențială, cu pământul natal a unui eu dezindividualizat, identificat cu duhul înaintașilor. Peisajul terestru sau cosmic, rotirea anotimpurilor, roadele câmpului, contactul cu spiritul locului, trăiri intime sunt distilate în imagini animate de lumini și culori. Proiectate pe acest fundal, meditațiile asupra timpului, a îmbătrânirii și morții își atenuează dramatismul. Reprezentări alegorice ale condiției poetului afirmă statutul
CERNA-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286172_a_287501]
-
sau umbletul în lume al omului, irizările simbolice, sugestia reușesc, în Drumul, să transmită prezența misterului. În ciuda mimeticelor Nevroze și a clișeelor simboliste (Parc mort, Căderea frunzelor), a neputinței de a ocoli conceptul și alegoria, C. reușește să dea o cosmică arcuire curgerii spre neființă a lucrurilor. Copacii, luna sunt paznici stranii ai morții, un alb suprafiresc își pune pecetea pe Cântecul orelor („Și ziua va fi rece, iar în casă / Va bate-un ceas străin și alb pe masă”), Înaltul
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
literară. Unele versuri anticipă interogația argheziană („Urechea ta mă poate auzi? / Și ochiul tău e-n stare să mă vadă?”, Lui Dumnezeu), în altele, tensiunea interogativă antinomică cedează locul unei seninătăți nelumești, aproape mistice (Denii) sau sentimentului compensator al reintegrării cosmice (Moarte). Ciclul Plâns înecat - cu poeme îndeosebi erotice - este marcat de poetica simbolistă (evocarea melancolizată a trecutului instituie un univers al indeterminării și vagului, al „langorii”), ca și de maniera poeților Pleiadei, din care C. a și tradus. Izbitor e
CIORANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]
-
transmită o autentică vibrație lirică. Ele contrabalansează caracterul excesiv livresc al unei bune părți din versuri. În poemul dramatic Șun sau Calea netulburată, „mit mongol”, înstrunează C. pentru prima dată o „laudă a lucrurilor”, a elementelor primordiale și a circuitului cosmic. Șun e un înțelept și un poet, un conducător care caută singurătatea, un admirator al umanității, al eternului feminin și al purității juvenile. El e un simbol al tradițiilor sfinte și, mai presus de toate, un simbol al superiorității geniale
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
Vârstele timpului (1988) reprezintă o abordare genetică, antropologică și comparatistă a calendarului rural, „instrument de mediere între om și natură”, cu toate variantele lui: calendarul agrar, pastoral, pomiviticol, apicol, calendarul culegerii plantelor de leac, al celor trei feluri de orologii - cosmic, biologic și social. Abia versiunea organizată ca dicționar și intitulată Obiceiuri populare de peste an (1997) va avea structura intenționată de la început de autor, prima ediție fiind amputată de cenzura epocii. Ideea fundamentală a lucrării este aceea că poporul român are
GHINOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287267_a_288596]
-
de A. e una extrem de austeră, deși o sensibilitate ușor melodramatică transpare, nu de puține ori, din scrisul ei. Există o vizibilă încercare de a ridica accidentalul spre dezbatere metafizică, ceea ce convertește (adesea) și chemarea erosului spre thanatic, spre profunzimile cosmice ale eternității („și steaua mea în tine cade/ sau numai frunza de sipică/ albastru, poate, doar albastru/ ca untdelemnul se ridică”). A mai publicat Corneliu Coposu. Confesiuni (1996), carte de dialoguri și mărturisiri. SCRIERI: Niciodată liniștea, Cluj-Napoca, 1994; Corneliu Coposu
ALEXANDRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285247_a_286576]
-
Mircea cel Bătrân, poetul salută vitejia și gloria străbună, dar rațiunea refuză exaltarea și redimensionează conturul unei vârste a faptei războinice strălucite, prin comparație cu izbânzile progresului: arta, științele, viețuirea înfrățită a națiilor în pace. Totuși sugestia de impasibilă clepsidră cosmică, de mecanică oarbă a universului domină și, prin ea, poemul vădește virtualități eminesciene. În ciuda înălțimii artistice atinse uneori în poemele meditative, A. este dezavantajat de inexperiența poeziei românești în mânuirea unui limbaj metaforic pe măsura gândirii speculative. Efectul superior al
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
descriu un răsărit de lună la Tismana. Impregnat de melancolie și de culoarea fantastică dată de fiorul magiei lunare, peisajul devine stare de suflet și intră în literatură. Pentru întâia oară un veritabil poet român pătrundea cu fantezia în spațiul cosmic, îmbrățișa cu gândul toate regnurile, punând întrebări asupra cauzelor, având fiorul imensității și raționalității universului. G. CĂLINESCU SCRIERI: [Poezii], în Florian, Eliezer și Neftali, București, 1832; Poezii, București, 1838; Poezii, Iași, 1842; Suvenire și impresii, epistole și fabule, București, 1847
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
explicau lucrurile monografiile apărute în anii '50)? Ar fi o ipoteză mult prea avântată și nerealistă. Cornel Mihai Ionescu rezumă perfect perspectiva căreia îi rămâne fidel tânărul autor: ""Paradigma" oricărei scriituri posibile rămâne, pentru Cantemir, Biblia. Cartea prin antonomază, efigie cosmică, adică, în același timp, "imago mundi" și analogon discursiv al științei "infuze". Întrucât reproduce un model sacru, oricare scriitură deține posibilitatea de a desfășura în discurs instantaneitatea unei intuiții originare. Prin acest sentiment de sacralitate a scrierii, Cantemir se menține
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
din cea de a doua tagmă, ocupă, prin întâmplare, tronul creează o dizarmonie a lumii, o "încălcare a ordinii legice"11; la fel, impunerea grotescului hibrid Struțocamila pe tronul împărăției patrupedelor este percepută ea însăși ca o anomalie cu reverberații cosmice (vezi plângerea Inorgului...) Monarhia Corbului, ca și cea a Strutocamilei sunt împotriva naturii, deci nu au cum să fie legitime. Depășind net desenul pe care planul divin li-l impusese în cartea lumii (a cărei imagine o reflectă bestiarul biblic
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
de a face binele, indiferent de de statutul moral al celui aflat în nevoie. Oricum ar fi, el suferă de frustrarea celui nedreptățit și de teama celui veșnic hăituit. Împotriva sa se declanșează o vânătoare care pare a căpăta dimensiuni cosmice. Dar este într-adevăr Inorogul lui Cantemir o ființă pură, imagine a perfecțiunii, un idealist, neatins de nici o dâră de ambiție mundană? Trăiește el în lumea ideilor pure, a idealurilor necorupte, a pincipiilor morale? Caută el dreptatea absolută, își investește
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
toate acestea este obligat pentru a-și apăra dreptatea, dar acest lucru nu schimbă nimic. El părăsește, astfel, un spațiu-timp magic și intră într-o lume venală, într-o cloaca maxima. Faptul că perfecțiunea nu mai este posibilă năruiește echilibrul cosmic, iar celebra lamentație a Inorogului trebuie citită în acest registru: personajul realizează că este nevoit să abdice, să-și părăsească condiția mi(s)tică; simte, altfel spus, că odată cu el se năruiește o lume. Una a valorilor tradiționale, în care
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
stării sociale, a propriei "naturi" echivalează cu adevărate "perturbări în ordinea lumii"2. De aceea, acapararea abuzivă a puterii de către Corb (pasăre din tagma secundă), respectiv de către Strutocamila (care preia un rang care nu i se cuvine) provoacă adevărate cataclisme cosmice. Conform acestei concepții, același lucru ar trebui să se petreacă și în cazul Monocheroleopardalului, care "ajunge să joace un rol pentru care nu era destinat prin naștere, ieșind în afara tagmei lui, cea a jigăniilor lipsite de "duh vitejesc sau inimos
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
cu cel care a pus la cale întreaga șaradă politică, tiranul Corb. Distanța dintre Monocheroleopardal, pe de o parte, și Strutocamilă și Corb, pe de alta, duce la acea năruire a ordinii lumii, al cărei recul se resimte până la nivel cosmic. Sigur, dacă aș păstra logica celorlalte capitole despre fiecare personaj din Istoria ieroglifică, ar trebui să fac istoria fiecărui simbol care alcătuiește acest personaj. Nu are însă rost, mai ales că nu aici rezidă esențialul, ci în capacitatea combinatorie, în
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
-i cere cadavrul iubitului său fiu, Hector, Priam cere sprijinul lui Zeus, care îl încurajează, trimițându-i ca semn pasărea sa, venind, conform unor superstiții care au persitat îndelung, din partea dreaptă. Imaginea este impresionantă, căpătând proporțiile hiperbolice ale unui fenomen cosmic: "Lui îi trimise un vultur, pe cel mai de seamă-ntre paseri,/ Întunecat vânător, cel căruia-i spun și "zăganul"./ Cât de înalt e canatul la ușa iatacului falnic/ Al unui om înstărit, bine-nchis ei fiindu-i zăvorul,/ Tot
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]