7,137 matches
-
deteriorări grave. Ultima mare lucrare din Codex este “Cronicile Boemiei” de Cosmas de la Praga (1045 - 1125). Aceasta este prima isotrie a Boemiei. În manuscris apar o serie de lucrări mici. Prima descrie pocăința pentru relele comise. A doua, după portretul Diavolului, este o lucrare destinată exorcizării. Ultima lucrare se numește “Calendarul” și conține o listă de sfinți, precum și zilele în care sunt comemorați aceștia. În Codex mai apar două imagini, una reprezentând cerul, cu stele albastre, Soare și Lună, iar cea
Codex Gigas () [Corola-website/Science/317012_a_318341]
-
aceștia. În Codex mai apar două imagini, una reprezentând cerul, cu stele albastre, Soare și Lună, iar cea de-a doua reprezentând Pământul, cu oceane verzi, probabil înainte de Creație. Cea mai faimoasă imagine din Codex Gigas este cu siguranță portretul Diavolului, aflat la pagina 290. De la această poză a primit renumele de “Biblia Diavolului”. Diavolul este înfățișat singur, cu brațele ridicate, având o poziție amenințătoare. Are 4 degete, coarne și ghiare și este împrejmuit de două turnuri. Poartă blană de hermină
Codex Gigas () [Corola-website/Science/317012_a_318341]
-
Soare și Lună, iar cea de-a doua reprezentând Pământul, cu oceane verzi, probabil înainte de Creație. Cea mai faimoasă imagine din Codex Gigas este cu siguranță portretul Diavolului, aflat la pagina 290. De la această poză a primit renumele de “Biblia Diavolului”. Diavolul este înfățișat singur, cu brațele ridicate, având o poziție amenințătoare. Are 4 degete, coarne și ghiare și este împrejmuit de două turnuri. Poartă blană de hermină, asociată căpeteniilor și celor de rang nobiliar, tocmai pentru a-i reliefa poziția
Codex Gigas () [Corola-website/Science/317012_a_318341]
-
și Lună, iar cea de-a doua reprezentând Pământul, cu oceane verzi, probabil înainte de Creație. Cea mai faimoasă imagine din Codex Gigas este cu siguranță portretul Diavolului, aflat la pagina 290. De la această poză a primit renumele de “Biblia Diavolului”. Diavolul este înfățișat singur, cu brațele ridicate, având o poziție amenințătoare. Are 4 degete, coarne și ghiare și este împrejmuit de două turnuri. Poartă blană de hermină, asociată căpeteniilor și celor de rang nobiliar, tocmai pentru a-i reliefa poziția de
Codex Gigas () [Corola-website/Science/317012_a_318341]
-
intenționează să-i amintească cititorului de păcat și rău. Pe verso, este o reprezentare a Raiului, iar cele două pagini au fost intenționat alăturate, pentru a arăta avantajele unei vieți “bune” și dezavantajele unei vieți “rele”. Portretele reprezentându-l pe Diavol, sunt comune în arta medievală, însă cel din Codex este unic prin faptul că îl prezintă singur, ocupând o pagină întreagă. Legenda spune că scriitorul Codexului este un călugăr benedictin, care a săvârșit un păcat atât de grav, încât nu
Codex Gigas () [Corola-website/Science/317012_a_318341]
-
o a doua șansă. Pe la mijlocul nopții, și-a dat seama că nu va reuși să ducă sarcina la bun sfârșit. La disperare, l-a convocat pe arhanghelul căzut Satan, cerându-i să-l ajute să termine cartea în schimbul sufletului său. Diavolul a terminat manuscrisul iar călugărul i-a adăugat portretul în semn de mulțumire pentru ajutorul oferit. A reușit să se salveze de la moarte, însă și-a pierdut liniștea sufletească. A implorat iertare Sfintei Fecioare Maria. Aceasta a fost de acord
Codex Gigas () [Corola-website/Science/317012_a_318341]
-
se salveze de la moarte, însă și-a pierdut liniștea sufletească. A implorat iertare Sfintei Fecioare Maria. Aceasta a fost de acord să-i slaveze sufletul, însă pocăitul a murit cu foarte puțin înainte să fie izbâvit de pactul făcut cu Diavolul Se speculează că numeroasele scrieri din Codex legate de exorcizare, sunt încercările călugărului de a-și salva propriul suflet. Totuși, manuscrisul nu a fost interzis de Inchiziție și a fost intens studiat de mulți învățați.
Codex Gigas () [Corola-website/Science/317012_a_318341]
-
a luat hotărârea să alinieze textele și practicile liturgice ruse în conformitate cu originalele grecești. Dar eforturile lui Nikon s-au lovit de opoziția puternică a numeroși ruși, care considerau aceste corecții drept ingerințe nedorite ale străinilor, sau de-a dreptul lucrarea diavolului. Atunci când reformele lui Nikon au fost impuse cu forța, a avut loc schisma din 1667. Cei care nu acceptau reformele au fost numiți credincioși de rit vechi. Ei au fost considerați din punct de vedere oficial eretici și au fost
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
femei , care susțin că au fost înzestrate de dumnezeu sau natură cu puteri supranaturale care le permit sa citească viitorul, să facă farmece, miracole și chiar să provoace dezastre. Conform preceptelor creștinismului, ele nu sunt nimic altceva decât slujitori ai Diavolului . Iluminiștii militau pentru toleranță și libertate religioasă neîngrădită. Imperiul Otoman a cucerit întreg teritoriul ortodoxismului grec și unele teritorii ale celui rus. Teritoriile și-au păstrat religia ortodoxă prin plata tributului, însă Tracia, Crimeea și unele regiuni din Balcani (Albania
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
monahi) care urcă pe o scară; la capătul de sus al scării se găseste Domnul Iisus Hristos, gata să îi primească în Rai pe cei care urcă. De asemeni, apar îngeri care îi ajută pe cei aflați pe scară și diavoli care aruncă înspre ei săgeți sau încearcă să îi tragă jos, aruncându-i în iad (adesea reprezentat ca un balaur cu gura deschisă). Aproape în toate reprezentările apre cel puțin o persoană care cade. În vremea când era un sihastru
Scara Raiului () [Corola-website/Science/318156_a_319485]
-
relativului și relativizarea absolutului." . Istoricii moderni, începând cu Walter Bauer neagă viziunea de istorie a bisericii a lui Eusebiu, și anume că de la început ar fi fost clar care e adevărul creștin și că ereticii ar fi fost inspirați de Diavol să-l combată: Prin urmare, istoricii nu emit judecăți de valoare conform cărora o anumită biserică ar avea dreptate, iar ereziile combătute de ea ar fi toate, prin definiție, erori teologice. Prin natura profesiunii lor, istoricii nu pot ști cine
Erezie () [Corola-website/Science/318172_a_319501]
-
și să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noastră" (Molitfelnic). Apa sfințită, din care beau credincioșii și cu care preotul îi stropește - și apoi merge și botează și casele lor, capătă acea putere tămăduitoare de boli, care alungă și diavoli, stricând lucrările lor (cf. I Ioan. 3, 8), cum au făcut Mântuitorul și apostolii. Sfințirea apei s-a practicat de la început, din prima zi a existenței Bisericii, susținând curățirea de toate păcatele, prin botez, a unui mare număr de creștini
Agheasmă () [Corola-website/Science/318213_a_319542]
-
Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") este un marsupial carnivor, mic de statură, însă cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Blana sa este neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") este un marsupial carnivor, mic de statură, însă cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Blana sa este neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos. Diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor din lume, după dispariția lupului marsupial în 1936. Diavolul tasmanian a dispărut de pe continentul australian
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
carnivor, mic de statură, însă cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Blana sa este neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos. Diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor din lume, după dispariția lupului marsupial în 1936. Diavolul tasmanian a dispărut de pe continentul australian acum cel puțin 3000 de ani, cu mult înainte de debarcarea europenilor în 1788, singurul loc în care
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos. Diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor din lume, după dispariția lupului marsupial în 1936. Diavolul tasmanian a dispărut de pe continentul australian acum cel puțin 3000 de ani, cu mult înainte de debarcarea europenilor în 1788, singurul loc în care mai este prezent fiind insula Tasmania. Deoarece aceste animale au fost văzute ca o amenințare la adresa celorlalte
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
de pe continentul australian acum cel puțin 3000 de ani, cu mult înainte de debarcarea europenilor în 1788, singurul loc în care mai este prezent fiind insula Tasmania. Deoarece aceste animale au fost văzute ca o amenințare la adresa celorlalte animale din Tasmania, diavolii au fost vânați până în 1941, când au devenit specie protejată oficial. Naturalistul George Harris a publicat prima descriere a diavolului tasmanian în 1807, numindu-l "Didelphis ursina". În 1838 diavolul tasmanian a fost redenumit "Dasyurus laniarius" de către Richard Owen, înainte de
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
mai este prezent fiind insula Tasmania. Deoarece aceste animale au fost văzute ca o amenințare la adresa celorlalte animale din Tasmania, diavolii au fost vânați până în 1941, când au devenit specie protejată oficial. Naturalistul George Harris a publicat prima descriere a diavolului tasmanian în 1807, numindu-l "Didelphis ursina". În 1838 diavolul tasmanian a fost redenumit "Dasyurus laniarius" de către Richard Owen, înainte de a fi mutat în genul Sarcophilus în 1841 și numit "Sarcophilus harrisii", sau "„Iubitorul de carne al lui Harris”", de
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
fost văzute ca o amenințare la adresa celorlalte animale din Tasmania, diavolii au fost vânați până în 1941, când au devenit specie protejată oficial. Naturalistul George Harris a publicat prima descriere a diavolului tasmanian în 1807, numindu-l "Didelphis ursina". În 1838 diavolul tasmanian a fost redenumit "Dasyurus laniarius" de către Richard Owen, înainte de a fi mutat în genul Sarcophilus în 1841 și numit "Sarcophilus harrisii", sau "„Iubitorul de carne al lui Harris”", de Pierre Boitard. O revizuire ulterioară a taxonomiei, publicată în 1987
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
a taxonomiei, publicată în 1987, a încercat să schimbe numele speciei în "Sarcophilus laniarius" pe baza fosilelor aparținând a câteva animale găsite pe continent. Acestă schimbare nu a fost acceptată de către comunitatea taxonomică, numele de "S. harrisii" fiind reținut pentru diavolul tasmanian și cel de "S. laniarius" pentru specia fosilă. Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") aparține familiei Dasyuridae. Genul "Sarcophilus" conține două alte specii cunoscute numai din Pleistocen, "S. laniarius" și "S. moomaensis". Relațiile dintre cele trei specii nu sunt clare. Analiza
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
speciei în "Sarcophilus laniarius" pe baza fosilelor aparținând a câteva animale găsite pe continent. Acestă schimbare nu a fost acceptată de către comunitatea taxonomică, numele de "S. harrisii" fiind reținut pentru diavolul tasmanian și cel de "S. laniarius" pentru specia fosilă. Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") aparține familiei Dasyuridae. Genul "Sarcophilus" conține două alte specii cunoscute numai din Pleistocen, "S. laniarius" și "S. moomaensis". Relațiile dintre cele trei specii nu sunt clare. Analiza filogenetică arată că diavolul tasmanian este cel mai apropiat de
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
de "S. laniarius" pentru specia fosilă. Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") aparține familiei Dasyuridae. Genul "Sarcophilus" conține două alte specii cunoscute numai din Pleistocen, "S. laniarius" și "S. moomaensis". Relațiile dintre cele trei specii nu sunt clare. Analiza filogenetică arată că diavolul tasmanian este cel mai apropiat de felinele marsupiale, și mai la distanță de lupul tasmanian. Genomul diavolului tasmanian a fost secvențiat în 2010 de către "Wellcome Trust Sanger Institute". Ca și celelalte specii de dasyuride, diavolul tasmanian are 14 cromozomi. Ei
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
alte specii cunoscute numai din Pleistocen, "S. laniarius" și "S. moomaensis". Relațiile dintre cele trei specii nu sunt clare. Analiza filogenetică arată că diavolul tasmanian este cel mai apropiat de felinele marsupiale, și mai la distanță de lupul tasmanian. Genomul diavolului tasmanian a fost secvențiat în 2010 de către "Wellcome Trust Sanger Institute". Ca și celelalte specii de dasyuride, diavolul tasmanian are 14 cromozomi. Ei au o diversitate genetică redusă în comparație cu alte marsupiale australiene sau cu alte carnivore placentare, acest lucru fiind
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
clare. Analiza filogenetică arată că diavolul tasmanian este cel mai apropiat de felinele marsupiale, și mai la distanță de lupul tasmanian. Genomul diavolului tasmanian a fost secvențiat în 2010 de către "Wellcome Trust Sanger Institute". Ca și celelalte specii de dasyuride, diavolul tasmanian are 14 cromozomi. Ei au o diversitate genetică redusă în comparație cu alte marsupiale australiene sau cu alte carnivore placentare, acest lucru fiind compatibil cu un efect de fondator datorită variabilității alelice reduse și aproape continue în toate subpopulațiile studiate. Diversitatea
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
genetice a acestor animale. Perioadele de densitate scăzută a populației ar fi putut crea, de asemenea, efecte ale gâtului de sticlă moderate, reducând diversitatea genetică. Focare de boală a tumorilor faciale a determinat o creștere în consangvinizarea. O sub-populație de diavoli de tasmania în partea de nord-vest a statului sunt distincți din punct de vedere genetic de celelalte populații, însă există unele interacțiuni între cele două grupuri. Analiza polimorfismelor genetice ale genelor complexului major de histocompatibilitate (MHC) de clasa I prin
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]