11,589 matches
-
sisteme ale materiei și antimateriei. Numai așa cred că aș găsi un sens În efortul meu sisific de a fi; altfel, existența nu are destule rațiuni de a fi consumată. Mă refer la existența sterilă, acea formă de manifestare a geniului rasei, ce ne obligă la un compromis permanent, numai spre a perpetua specia. Simt o inhibiție inexplicabilă la solicitările zeului Amor. Probabil astfel se explică de ce activitatea aceasta nu mă preocupă deloc și aș putea să renunț definitiv la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
propice Începerii monologului; da, a monologului, pentru că profesorul declamă cu vervă studiată rolul său de actor extraordinar. Aerul se Îngreunează de corpusculii ideilor scăpărând de acute tensiuni; uit de orice și mă cufund În această stare euforică. Sunt aspirat de geniul buretos al lui Călinescu, care parcă ne absoarbe pe toți, scoțându-ne din materialitatea clipei, ridicându-ne din condiția fenomenală și purtându-ne spre imponderabilitatea spiritului. Mă uit În jur. Iată-i striviți În masa amorfă chiar și pe unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
clipei, ridicându-ne din condiția fenomenală și purtându-ne spre imponderabilitatea spiritului. Mă uit În jur. Iată-i striviți În masa amorfă chiar și pe unii dintre adversarii săi de ieri și de azi; sunt și aceștia transfigurați de vraja geniului, s-au contopit În această Încleștare, s-au topit În marea de extaz ce ne cuprinde pe toți nediferențiat. Profesorul lansează o idee, ținând-o suspendată puțin deasupra capetelor noastre ca pe un bumerang, apoi cheamă În ajutor o alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Omul are o singură viață și există În el o curiozitate firească, ce-l Îndeamnă să privească, să interpreteze lumea și viața. Tu parcă nu ești om. O descoperire În chimie, În fizică nu te entuziasmează, tu nu vezi cum geniul creator al oamenilor a străbătut veacurile, Petre, dragă, nu te interesează În ce parte a universului se mișcă infima ta ființă? Eu văd că ție ți-e indiferentă lumea, atunci de ce te iubesc, de ce cu atâta patimă? Oare eu iubesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care a rămas un „biet gherist“? Îi răspund scurt: „Dumneavoastră!“. „Îmi pare bine că ai această sinceritate pe care alții n-o au!“ Îl deranjasem și pe Matei C., căruia-i arăt că a luat toate ideile despre titan și geniu din D. Popovici și D. Caracostea. În replică ocolită, Îmi spune că „e bine să Începem prin a fi iconoclaști“. La concluzii, conducătorul cercului evocă „sfatul“ inițial ce mi-a dat și apreciază Încăpățânarea mea de a nu fi ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
am putut să iau din tine puritatea. M-am vrut a ta și tu n-ai observat nici unul dintre gesturile mele de dragoste. În lumea ta, ceea ce ești tu se cheamă nimic. În lumea noastră, ceea ce ești tu se cheamă geniu. Providență divină, dacă ești, ajută-l să se realizeze! 13 noiembrie 1964 Liniște... tu exiști făcută pentru cei slabi, ești singura armă a lor În fața celor puternici, care nu te vor avea niciodată. 16 noiembrie 1964 Acum două zile, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
scârboasă, ca să-mi Împrospătez sângele puturos cu vigoarea plebeie a rasei tale slave“ „Totul rămâne valabil În ceea ce am spus. Dar după ce l-am citit pe Shakespeare În Întregime, mi-a venit ideea experienței, a Încrucișărilor bastarde, din care ies genii sau dezaxați. Dar dacă iese din noi un Richard al III-lea? Mâine mergem la sfat să facem actele de căsătorie!“ „Bine, dar eu nu i-am anunțat pe babaci...“ „Nici eu. Nici nu e nevoie. Ne vedem la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă las târât În capcană; „Muntele este cel mai frumos lucru ce-l am eu, nu am nevoie de nimeni, vreau să rămân singură, nu te mai iubesc, ești și tu un biet om ca ceilalți, chiar dacă poți fi un geniu!“. Izbucnesc În hohote de râs, dar văd că acestea o Îndurerează și mai mult. „Niciodată n-o să mergi cu mine acolo sus pe Fisura Albastră!“ Râd și mai tare, plec de lângă ea, respir profund ozonul greu al serii de după ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
personaj comun, ci un creator de excepție. Problematica Însăși, mai mult decât inovația textuală, ne lasă un gust aparte, insolit, vizând cu precădere nașterea instinctului auctorial la un tânăr deosebit de Înzestrat. Pe alocuri, mai cochetează discret cu ideea romantică de geniu. Marin Preda credea că nimeni nu se naște pentru a fi scriitor. Eroul lui Mincu, un autentic alter ego, ilustrează cu totul altceva. „Viața mea e lectura“, afirma Într-un loc și ar fi putut continua prea bine: „Viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
veleitar (filolog), tânjind după celebritate... M. mai cu seamă e victima unui puternic complex de superioritate: Își tratează de sus colegii și profesorii (drept pentru care A. ajunge să scrie În jurnal: „În lumea noastră, ceea ce ești tu se cheamă geniu. Providență divină, dacă ești, ajută-l să se realizeze!“ - sic! -, p. 349); are impresia că n-are nimic de Învățat de la nimeni și adoptă poza lecturii continue, În timp ce alții se bucură de plăcerile prea-mărunte ale studenției („«Ce faci, Martine? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
primul său roman pe care-l publicase la vârsta de douăzeci și trei de ani, fusese una dintre acele cărți incredibil de rare care se dovedise nu doar un succes comercial, ci și literar, iar Jesse își câștigase reputația de geniu rebel cu fiecare petrecere la care se ducea, cu fiecare fotomodel cu care se afișa și cu fiecare carte pe care o publica. Nu se mai auzise de el de șase sau șapte ani, după ce au apărut niște zvonuri că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
și pus inelul pe deget în timp ce Leigh încremenise de uimire, apoi a sărutat-o pe gură că tot îi rămăsese deschisă, nevenindu-i să creadă. În viața ei nu fusese așa nepregătită pentru ceva și nu trebuia să fii un geniu să vezi că în ultimele câteva luni era chinuită de îndoieli. Ce nu știa ea să-i explice lui Russell — sau altcuiva — era ce anume nu mergea. Nu se schimbase nimic între ei de când se cunoscuseră; el era la fel de drăguț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Întoarce acasă de la maternitate. Ai de acum un frățior, te bucuri de el cât e de frumos, cât este de urât, și nu mai ești obligat să mănânci iarba aia spurcată căreia Îi zice spanac. Trăiască Iosif Vissarionovici Stalin, marele geniu al omenirii muncitoare, conducătorul poporului sovietic care construiește comunismul, Învățătorul oamenilor muncii din Întreaga lume, eliberatorul și prietenul poporului nostru! Prietenul femeilor din Întreaga lume. Da, dar când o mânca și el spanac de la mătușa lui și o să stea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
unde se Îngrămădeau case vechi, foste bordeluri și hoteluri ieftine, Învălmășite laolaltă cu sinagogi și biserici dărăpănate, lăsând privirii mereu ascunse curțile adânci. Case rău famate sau famate, În care se Întâlneau intelectuali năpârliți și sclipitori deopotrivă, amestec ciudat de genii și ratați, În serate fără scop, fără sens, doar pentru a Înfierbânta aerul cu graiurile lor păsărești. Atunci a apărut pe cer o stea imensă, care desenă o traiectorie curbă cu Încetineala unui melc. Toate stelele căzătoare, le mai văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
n-a cumpărat prea mare brânză. Femeia cu marsupiu a cumpărat un dreamcatcher și o pereche de mocasini Navaho pentru nou-născuți. Tipa În blană i-a luat lui Finn un tricou de 40 de lire pe care scria „Sunt un geniu!“. Până la prânz au mai avut doar o singură clientă, dar Chanel a reușit s-o facă să cumpere un cărucior Silver Cross Balmoral și o grămadă de mobilă și haine pentru bebeluși - inclusiv jumate de duzină de salopete guatemaleze. —Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Don Avito! - exclamă Augusto. — Chiar el, Augustito, chiar el. Dar cum, dumneavoastră pe-aici? — Da, eu pe-aici; te învață multe viața și încă mai multe moartea; te învață mai multe, mult mai multe decât știința. — Bine, dar candidatul la geniu? Don Avito Carrascal îi povesti jalnica istorie a fiului său. Și conchise zicând: — Vezi acum, Augustito, cum am ajuns aici... Augusto tăcea cu ochii în pământ. Mergeau pe Alameda. — Da, Augusto, da - urmă don Avito -; viața e unica învățătoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
înserat ne reunim aici ca să ne rugăm spunând un rozariu. Nu-i știu cine sunt, nici ei nu mă cunosc pe mine, dar ne simțim solidari, într-o comuniune intimă. Și-acum cred că biata omenire n-are nevoie de genii. — Și soția dumneavoastră, don Avito? — Ah, soția mea! - exclamă Carrascal, și o lacrimă ce i se ivise într-unul din ochi păru a-i răspândi o lumină lăuntrică -. Soția mea! Am descoperit-o! Până la cumplita mea nefericire n-am știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
creștetul meu, îmi spunea: „Bietul meu copil!, bietul meu copil!“ N-a fost niciodată mamă, niciodată în mai mare măsură ca acum. N-am crezut niciodată când am făcut-o mamă, și cum?, doar ca să-mi dea materia primă a geniului..., niciodată n-am crezut când am făcut-o mamă că voi avea atât de mare nevoie de ea într-o bună zi. Fiindcă eu nu mi-am cunoscut mama, Augusto, nu mi-am cunoscut-o; eu n-am avut mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
așa cum obișnuiau să facă umoriștii pentru a vedea tulbure. Dar, deși știa că o toartă de oală îi e de ajuns arheologului genial ca să reconstituie o artă îngropată în limburile uitării, cum el, în modestia sa, nu se considera un geniu, prefera două toarte în locul uneia singure - cu cât mai multe toarte, cu atât mai bine - și prefera oala întreagă în locul toartei singure. „Tot ce pare a se câștiga în extensiune se pierde în intensitate“, aceasta îi era deviza. Paparrigópulos știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un modest, foarte modest muncitor al gândirii, eu adun și sistematizez materiale pentru ca alții veniți pe urmele mele să poată beneficia de ele. Lucrarea umană e colectivă: nimic nu e temeinic și durabil dacă nu este colectiv... — Și operele marilor genii? Divina Comedie, Eneida, o tragedie de Shakespeare, un tablou de Velázquez... — Toate acestea sunt colective, mult mai colective decât se crede. Divina Comedie, de pildă, a fost pregătită de o întreagă serie de... — Da, știu asta. — Cât despre Velázquez..., apropo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
opinia dumneavoastră despre psihologia feminină? - îl întrebă Augusto. — O asemenea întrebare, atât de vagă, atât de generică, atât de abstractă, nu are un sens precis pentru un cercetător modest ca mine, prietene Pérez, pentru un om care nu este un geniu și nici măcar nu dorește să fie... Nici măcar nu doriți? Da, nici măcar nu doresc. E o meserie neconvenabilă. Ei bine: întrebarea aceea e lipsită de un sens precis pentru mine. Pentru a răspunde la ea ar fi necesar... Da, mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
început, Víctore, ca o umbră, ca o ficțiune; ani de zile am umblat fără căpătâi ca o nălucire, ca o marionetă de ceață, fără să cred în propria mea existență, închipuindu-mi că sunt un personaj fantastic pe care un geniu ascuns l-a inventat ca să se distreze ori să se elibereze; acum însă, după tot ce mi-a făcut, după tot ce mi-au făcut, după farsa asta, după farsa asta atroce, acum, da, acum mă simt, acum mă pipăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Și nu prea știam cum să-i îndeplinesc dorințele. Îmi aminteam de spusa lui Schopenhauer cum că cel ce face ca doi îndrăgostiți să se dăruiască unul altuia este un om posibil, un om viitor. Cel care produce dragostea e geniul speciei, după cum geniul ficțiunii e cel care ne împinge să scriem. Don Quijote a fost cel care a pus în mișcare pana lui Cervantes. Și sărmanul meu homuncul, Augusto Pérez al meu - așa l-am creștinat sau botezat - a fost cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
știam cum să-i îndeplinesc dorințele. Îmi aminteam de spusa lui Schopenhauer cum că cel ce face ca doi îndrăgostiți să se dăruiască unul altuia este un om posibil, un om viitor. Cel care produce dragostea e geniul speciei, după cum geniul ficțiunii e cel care ne împinge să scriem. Don Quijote a fost cel care a pus în mișcare pana lui Cervantes. Și sărmanul meu homuncul, Augusto Pérez al meu - așa l-am creștinat sau botezat - a fost cel care a-nceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe toți paradoxiștii, adică pe cultivatorii simțului propriu. Iar Papini mă atrage și mă distrează. Și-n cartea aceea a lui am citit cele ce urmează: „Serios, îmi pare foarte rău că atât de puțini oameni se străduiesc să fie genii.“ Mi-a plăcut foarte mult. Orice om trebuie să aspire la genialitate. Păi cum, tu... - am îndrăznit eu să insinuez. — Așa crezi tu, închipuindu-ți că m-ai creat ca pe o ființă fictivă. Dar așa cum ai susținut deseori că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]