6,815 matches
-
precis este vorba de un tablou complex al comunicării în care se regăsesc cuvinte, atitudini, debit verbal, privire, tăcere, gesturi și mimica, tonalitate a vocii și ritm al discursului, într-un cuvânt un intreg arsenal din care vorbitoarele aleg, cu intuiția specifică, elementele adecvate momentului. În loc de concluzie finală a acestui articol voi folosi cuvintele unei experte în domeniul comunicării, doamna Clară Toma: Comunicarea este putere. Comunicarea este influență. Comunicarea este și trebuie să fie privită că arta și știința în același
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
aceasta însemna o impardonabila confuzie între intelect și rațiunea practică. Pentru Kant, cunoașterea umană "începe cu simțurile, înaintează de aici spre intelect și sfârșește cu rațiunea, deasupra căreia nu se găsește în noi nimic mai înalt pentru a prelucră materia intuiției și a o aduce sub cea mai înaltă unitate a gândirii"3. Intelectul nu este deci capabil de voință, cel putin nu de voință conștientă, bazată pe un discernământ rezultat din analiza rațională a împrejurărilor care fac posibil actul voinței
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în spațiu, o intuiție externă, bazată pe simultaneități, respectiv în timp, intuiție internă fundamentata pe succesiuni. Spațiul și timpul ca atare nu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în spațiu, o intuiție externă, bazată pe simultaneități, respectiv în timp, intuiție internă fundamentata pe succesiuni. Spațiul și timpul ca atare nu pot fi extrase din experiența; ele nu sunt însă nici idei abstracte sau realități obiective ființând în exteriorul nostru, ci mijloace care
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în spațiu, o intuiție externă, bazată pe simultaneități, respectiv în timp, intuiție internă fundamentata pe succesiuni. Spațiul și timpul ca atare nu pot fi extrase din experiența; ele nu sunt însă nici idei abstracte sau realități obiective ființând în exteriorul nostru, ci mijloace care condiționează absolut orice interacțiune pe care o avem
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ca atare nu pot fi extrase din experiența; ele nu sunt însă nici idei abstracte sau realități obiective ființând în exteriorul nostru, ci mijloace care condiționează absolut orice interacțiune pe care o avem cu mediul înconjutător. Cunoașterea empirica, bazată pe intuiții, este ordonată de către intelect, în absența căruia niciun tip de cunoaștere nu este posibil 5. Intelectul observa regularitățile care au loc în natură, aceasta însemnând, în accepțiune kantiana, "suma tuturor obiectelor experienței"6 - si derivă de aici anumite reguli de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu putem cunoaște lucrurile și realitatea care le conține decât prin intermediul senzațiilor (intuiții empirice) și a intuițiilor pure apriorice (spațiu și timp); accesul nostru la lumea înconjurătoare este condiționat și totodată limitat de către acestea. Ce sunt lucrurile în sine
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu putem cunoaște lucrurile și realitatea care le conține decât prin intermediul senzațiilor (intuiții empirice) și a intuițiilor pure apriorice (spațiu și timp); accesul nostru la lumea înconjurătoare este condiționat și totodată limitat de către acestea. Ce sunt lucrurile în sine, noumenele, deosebite de lucrurile așa cum ne apar nouă, plasate în diferite raporturi de cauzalitate
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu putem cunoaște lucrurile și realitatea care le conține decât prin intermediul senzațiilor (intuiții empirice) și a intuițiilor pure apriorice (spațiu și timp); accesul nostru la lumea înconjurătoare este condiționat și totodată limitat de către acestea. Ce sunt lucrurile în sine, noumenele, deosebite de lucrurile așa cum ne apar nouă, plasate în diferite raporturi de cauzalitate, fenomenele, nu știm și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
intelectul kantian, intelectul hegelian este condiționat de spațiu și timp. Numai că Hegel se desparte de Kant prin înțelegerea pe care o oferă acestor doi termeni. Spațiul, pentru autorul Științei Logicii, nu reprezintă, ca pentru Kant, o experineță subiectivă, o intuiție, ci "abstracția exteriorității nemijlocite"28. Timpul, măsura a finitudinii lucrurilor, este un proces al realității la rândul său obiectiv, nu "oarecum un recipient în care se află situat totul, ca într-un fluviu care curge, smulgând totul și ducându-l
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
în timp, și numai fiindcă ele sunt în timp de aceea pier; ci lucrurile înseși sunt temporalul, a fi temporale constituie determinația lor obiectivă"29. Spațiul și timpul că abstracții goale, așa cum le consideră Kant, pe care le umplem, prin intermediul intuițiilor noastre, cu diferite conținuturi, nu există și nici nu pot exista ca atare. Chiar ideea de spațiu abstract se anulează pe șine prin simplul fapt că nu putem gândi spațiul pur decât prin intermediul spațiului concret, experimentat 30. Spațiul și timpul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Voegelin este una făcută în mijlocul evenimentelor, lucru care nouă ne dă posibilitatea să reflectăm nu doar asupra oportunității acestei traduceri, ci și asupra pertinentei observațiilor lui Voegelin (mai precis, a modului în care istoria evenimențiala a confirmat sau a infirmat intuițiile autorului discutat). Modul general de argumentare pe care lectură cărții îl sugereză este următorul: Voegelin stabilește realitatea de la care pleacă ("colectivismul politic"); propune cadrul general de discuție; oferă definiția de lucru; anunță "condițiile prealabile pentru existența religiilor politice"; iar apoi
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
colectivă; merge la suveran, considerat nu stăpânitor al subiecților, ci purtător personal al comunității politice" (p. 124). Este exact ceea ce Taubes va spune după mai puțin de un deceniu: suprimarea analogia entis ("Precum în cer, așa și pe pamant"). Aceeași intuiție însă l-a condus pe René Guénon, într-o carte apărută în 19295 (deci nouă ani înaintea cărții lui Voegelin, fără ca acest lucru să însemne cu necesitate că Voegelin avea cunoștință de cartea lui Guénon), la o ierarhizare valorica ce
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
în care istoria muzicii savante a parcurs un drum sinuos întru identificarea proporției perfecte tradusă în raporturi matematice; pe de altă parte administrarea substanței sonore, în special sub aspect formal, de așa manieră încât perfecțiunea numerică să derive predominant din intuiția compozitorului. Se pot chiar îndosaria afinitățile creatorilor importanți cu seria lui Fibonacci. În primul caz pornim de la o certitudine, în al doilea de la o speculație. Există, astfel, inovații arhitectonice și sisteme modale care își au originea în proporția de aur
El Dorado: varianta nesentimentală by Liviu DĂNCEANU () [Corola-website/Journalistic/83815_a_85140]