8,125 matches
-
se întunecă de-a binelea. Ultima zi a lui martie... acea miercuri de neuitat, era pe sfârșite... Au trecut trei zile... ca, o clipă. Era în cea de a treia zi a lui aprilie... cădea într-o luni. Seminarul rămăsese pustiu... elevii, în grabă, plecaseră acasă. Iașul era în fierbere. Străzile orașului, înguste și întortocheate, erau pline de trăsuri, ambulanțe, furgoane militare, soldați șchiopătând sprijiniți în cârje... totul într-o învălmășeală și o forfotă greu de închipuit. La Gară îmbulzeala crescuse
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
tristețea sătenilor era și mai mare. Zilele și săptămânile se scurgeau; ăsta este rostul lor dintotdeauna... să se scurgă. A trecut și noiembrie... Se apropia iarna, frunzele cădeau din copaci... cârdurile de ciori părăseau pădurile ridicându-se deasupra satului aproape pustiu. Era ceva jalnic... era sinistru. A venit și decembrie... luna lui Ningău, cu primii fulgi și vânt aspru. De câteva zile peste sat ningea într-una, ulițele erau înecate de zăpadă. Iarna începuse de timpuriu...Vremea rece a venit deodată
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
înălțau rugăciuni, cu prapuri și icoane, pe ogoare, cu mulțimile de credincioși cu ochii rugători spre cer.. Dar, nici o picătură de ploaie nu se ivea din cer. „Dacă ar cădea o bură de ploaie, măcar..!”, își ziceau ei, cercetând cerul pustiu de nori până în zare. Era o arșiță în miezul acelei veri, cum n-a mai fost.. Colbul din drum, s-a încălzit încât opărește... tălpile desculțe umblă prin el ca prin cărbuni aprinși. „O ploaie cât de mică... ar mai
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
întotdeauna, cât va fi lume... Împletiri uimitoare de fapte ale oamenilor, și de neprevăzut al soartei. ... Ultimele ecouri ale Pieții se stinseră în văzduh... Liniște... O liniște apăsătoare coborî din cer. Înserarea a început a se lăsa peste Piața rămasă pustie... întunericul și noaptea de noiembrie veni repede, umedă și senină. Clopotul de la Mitropolie bătu cu sunet rar și adânc, de cinci ori la rând...Și clopotele bisericilor din apropiere... Banu, Mitoc, Talpalari, Sf. Spiridon... și dinspre Tg. Cucu, Golia, Barnovschi
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
sat..direct în gura lupului. La riscul posibil care-l pândea, nu se mai gândi. ... După înserarea care se lăsase.. veni repede și înnoptarea.. întunericul. Luna înălțată pe cer, îi era călăuză, ca și „Stâlpul de Foc”, lui Moise în pustie. „.. Încă puțin !..”, se auzi el murmurând.. să pară, că nu-i singur. Era răcoare. De peste vârfurile de brazi venea un suflu cu miros de cetină. „Gata..!”, se pomeni gândind cu voce tare.. Și, căsuța de sub Gorun, se arătă albă în
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
mai departe, în gândurile lor, tăceau... tăceau, și, scormoneau cu ochii mai adânc în șperlă, de parcă acolo ar fi aflat adevărul și dreptatea... O clipă, trase cu urechea înspre pădurea din vale, ca jivinele la pândă.. Nici o suflare... Pădurea părea pustie, doar... tăcerea codrilor cu clătinarea frunzelor, răsuflarea apelor, chemări în răstimpuri de sălbăticiuni, ori păsări de noapte... Stăteau muți ca să asculte foșnetul nopții din pădure...și-i înfiora... „ - Unde s-o fi dus căpitanul...Ce s-o fi întâmplat cu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
în neștire... se părea că-i ignora pe toți. El nu vorbea decât cu propria-i ființă.. întrebându-se la nesfârșit.. „Cum de mi-am pierdut cumpătul, măsura,.. cum ?!”, în el redeșteptându se gândurile, bântuindu-l ca stafiile o casă pustie. În ochii lui nu mai găseai trufia de altădată, ori acel zâmbet, liniștitor, fluturându-i pe buze, nici privirea aceea bună și blândă... În ea, se vedea, acum, o ură fără margini. Zăcea, așa, întins pe spate, cercetând cu ochii
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și se ridica repede pe cer, argintie ca un zbor de hulub. Noaptea era senină, cerul înstelat, dar, copacii întunecau mai tare pădurea. Toți erau numai ochi și urechi... îi așteptau. Așteptau ca vietățile la pândă... Nici o suflare... Pădurea părea pustie,.. Doar tăcerea codrilor, cu clătinarea crengilor, chemări în răstimpuri de sălbăticiuni, păsări de noapte croncănind, ori câte un fâlfâit greu de aripi... Țipătul unei păsări de noapte, spintecă tăcerea.. ca un tăiș de sabie. Căpitanul Baltă tresări... Era semnalul dat
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
genunchi. Se apropia de grota de la cascadă... o ascunzătoare sigură. „ - Mai am puțin !”, își zise el cu voce tare, gâfâind, ca să pară că nu-i singur. Luna înălțată pe cer îi era călauză ca... „Stâlpul de Foc”, lui Moise în Pustie. „ - Încă puțin..!”, vuietul vijelios al cascadei se auzea tot mai aproape. Era răcoare. De peste vârfurile de brazi, venea un suflu cu miros de cetină. Se așeză să-și tragă sufletul... Privirea i se opri pe stația de radio. Ochii i
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
de trist... „Hau-hauuu... hau-hauuu !”, câinele urla a pustiu.. Când Baltă cu fața zdrobită și pleoapele căzute... se uită, sus pe coastă la căsuța albă, străjuită de trei brazi drepți ca lumânarea și înalți până la cer,.. bătătura casei copilăriei lui era pustie și gardul rupt. „Hauu-hauuu.. hau...!”, dar, câinele nu-și isprăvi bocetul, după stăpâna lui, că un trosnet de pușcă îl amuți. Baltă simți o durere cumplită în piept.. că-i tăie răsuflarea și că se îneacă. Cloptul bătea rar, într-
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
gând mă duse în clasa noastră.. pentru ultimele clipe... înainte de a fi alungați pe poartă.. Și acum, după atâta prăpastie de timp, mă simții cutremurat de aceeași emoție, de atunci.. Gânduri triste mi-au bântuit sufletul, ca stafiile o casă pustie... mi-au răscolit amintiri care păreau îngropate în uitare pentru totdeauna... că nu vor mai reveni. M-am ridicat din pat și m-am apropiat de fereastră. Un pumn de stele împrăștiate pe cer, parcă nemișcate, așteptau revărsatul zorilor, iar
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
masiv, întărită cu vergele din fier forjat, când am împins-o, mi s-a părut mai grea ca altădată. Coridorul, lung și larg.. plin de viața tumultuoasă de altădată acum gol, mi se părea nesfârșit de lung și larg. Era pustiu și rece... ca un cimitir. O tristețe nemărginită îmi cuprinse întreaga ființă. Am urcat la fostele dormitoare... coridorul era pustiu dintr-un capăt în altul. M-am oprit în fața ușii, pe care sta scris.. „Sala T. 11”, a fostului dormitor
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
lung și larg.. plin de viața tumultuoasă de altădată acum gol, mi se părea nesfârșit de lung și larg. Era pustiu și rece... ca un cimitir. O tristețe nemărginită îmi cuprinse întreaga ființă. Am urcat la fostele dormitoare... coridorul era pustiu dintr-un capăt în altul. M-am oprit în fața ușii, pe care sta scris.. „Sala T. 11”, a fostului dormitor al clasei mele. Cu privirea ațintită asupra ei, așteptam, parcă, să se întâmple ceva. Gânduri triste au început să mi
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
fostului meu dormitor, parcă să iau imaginea lui cu mine, și am coborât scările de la Capelă, jos la clase. Portarul m-a văzut schimbat la față... nu m-a întrebat nimic, poate, mi-a înțeles tulburarea din suflet. Pe coridorul pustiu, care părea nesfârșit de lung, pașii m-au dus singuri, până în fața fostei mele săli de clasă. Pe ușă scria „Sala T 18”, De aici am ieșit ultima oară, murmurând în lacrimi, cântecul „De-ar fi Moldova’n deal la
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
pentru autorii latini, dar, în mod deosebit pentru Cicero. Umbla cu „De Amicitia” în buzunar.. poate pentru că ținea ca și Cicero la prietenie. Cicero considera prietenia.. „Cea mai nobilă dintre virtuți” „Este esență a sufletului omenesc, fără ea sufletul este pustiu”. La una din lecții, ne-a citit dintr-o cărticică, cu filele îngălbenite de vreme, un fragment deosebit de interesant. Era „De Amicitia, Dialogus”, a lui G. Teodorescu. Nu ne cerea, dar mulți dintre elevi știau „De Amicitia”, pe derost... Profesorul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
suspans.. Ne gândeam la acelaș lucru, dar ne feream s-o spunem. Și, tot el continuă, privind roată în jur... „ - Ce liniște... o liniște ca’n cimitir !”. Asta era senzația care ți-o dădea coridorul acela nesfârșit de lung și pustiu, față de cum îl știam noi, cu viața aceea tumultoasă cu o mulțime de elevi, de la clasa întâi până la a opta... Clopotul de la Mitropolie începu să bată rar cu ecouri lungi. La a zecea bătaie, cu un dangăt care vibră aerul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ca o adiere de vânt. Am uitat cum e să fii copil !.. Am uitat !”. La gândul ăsta, un fior rece îmi îngheță sângele în vine. Și, ca o străfulgerare.. se petrecu „ceva”, un ceva greu de explicat... Din capătul coridorului, pustiu, patru siluete de copii s-au desprins ca dintr-o ceață întunecoasă, și veneau alergând către noi. Ne-am numărat în gând... eram opt... față în față.. doi câte doi... Ne priveam nedumeriți, chiar cu răceală...ca și cum nimic n-ar
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
aventuri, amintiri și legende. După ultimul război, nu mai era, supranumită „strada veseliei”, cea mai preaumblată stradă din târgul Ieșilor... Nu mai era ce-a fost.. În locul ei am găsit o stradă dărâmată, în cea mai mare parte, tristă și pustie, plină de dărâmături și șanțuri, doar câteva clădiri din partea dreaptă de sus, a străzii, ramăseseră în picioare triste și însingurate, ca niște oameni hăituiți. Într-o zi pe neașteptate, intrară în acțiune buldozerele și în nori de praf, și scrâșnet
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Ca să scape de plictiseala vieții conjugale, pleacă din nou pe mare și se pierde în niciunde. Fuge de Penelopa și de fidelitatea ei trucată. Alegere De fapt, nimic nu mă obligă să rămân definitiv pe țărmul ăsta, în acest loc pustiu. Aș putea fugi la parți sau să pornesc către nord, dincolo de Istru. Dar eu mă simt legat de insula asta, de casa asta. Aici mă descopăr surprinzător de autentic: am atins seninătatea și măsura în gesturi. Sunt fericit în anonimatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
De acolo, din clipita aceea, voi porni din nou; de acolo va prinde aripi renașterea mea. Poate că acum încep să înțeleg bucuria geților când ajung la epilogul aventurii lor pământești. Revoltă Toamnă. Codrul nu mai e decât un mormânt pustiu. Dacă voi muri aici, poate că alt poet - eu însumi într-o altă viață - va putea să exprime aceeași stare de dezolare tombală. Mă cuprinde un strigăt de revoltă infinită. Socrate Plouă fără încetare. Aș vrea să pot să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
eu într-o locuință subterană, pentru ca apoi să reînviez la fiecare patru ani. Și dacă nu voi reuși să fiu nemuritor, ce voi face? Nu pot muri. Eu nu voi muri niciodată definitiv. Dezolare Mă obsedează funebru frunzele căzute, cuiburile pustii, păsările care-și iau zborul pentru a pleca. Dezolarea îmi pătrunde fiecare fibră. Aia îngână adesea un cântec în care toamna e preludiul efemerității existenței: De ce codre mi te pleci fără ploaie, fără vânt, cu crengile la pământ? Și de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de sănătos. Reînnoiește vitalitatea trupului și potolește anxietatea sufletului. Jertfa Aiei Aia nu mai este. Ies din casă de mai multe ori pe zi ca să văd dacă se deschide ușa colibei ei, dar nu se petrece nici o minune. Curtea e pustie; oile, capra și pisica au fost luate de o rudă. Mă duc pe plajă, mă dezbrac și mă întind în obișnuita adâncitură, neajunsă de răceala brizei. Închid ochii și o văd sosind pe valuri; se apropie ușor pășind pe apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
neatins, deoarece, în chip firesc, nu e la îndemâna muritorilor, ci aparține unei alte lumi. Ne perfecționăm continuu cunoașterea individuală, dar nu știm că o facem în virtutea asumării propriei noastre morți. Cu siguranță că spațiul zânelor trebuie să fie un loc pustiu, dat fiind că nimeni nu reușește să ajungă acolo: un loc în care, chiar neputând să mori prin condiția dată, poți „muri” de plictiseală. Nu e ușor să „trăiești” în veșnicia goală, unde totul e absolut neschimbat. Cucerirea nemuririi - a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
trebuia să mă ocolească. Cred că ușurarea aceasta a apărut abia după ce-am rămas câteva zile pe Kogaionon. Acum trăiesc doar în așteptarea clipei propice. Nu mai am nevoie de nimic. Mă simt autosuficient. Consolare E toamnă. Totul e pustiu. Cântecul trist învățat de la Aia îmi amplifică starea melancolică: Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândunele Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele Și se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecând. Și se duc ca clipele, Scuturând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
sau în alcovuri. Hybris E moartă. Acum știu. Adevărul mi-a apărut dinaintea ochilor cu repeziciunea unui fulger. Aia a preferat să se sinucidă decât să se mărite. Eu nu știu cum să mai continui acest jurnal. Mă scufund în întuneric. Sunt pustiu. Degradare În dimineața asta gingiile mele miros foarte urât. Am deschis gura și din ea îmi cad bucăți de dinți sfărâmicioși, negre precum cărbunele. Am avut puterea să observ - sau așa mi s-a părut - că niște viermi de culoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]