7,950 matches
-
149. Sunt primele semne esențiale pe care se va structura întreaga lirică eminesciană de mai târziu. Părul bălai și floarea albastră, care se pot confunda cu imaginea iubitei ideale sunt intuite de copilul poet încă de atunci. Izvorul lor a răsărit în mod natural, iar apele acestuia se vor răspândi în tot tărâmul creației eminesciene. Se sesizează, în Codru și salon, un lucru pe cât de simplu, pe atât de important: înainte de a-și întâlni iubita, poetul o visează (Visa copilul 150
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
împăciuitoare 24. Când ar părea că satul trebuie să adoarmă, trudit de munca istovitoare de peste zi, abia atunci el se arată în toată splendoarea sa, prinzând viață, înviorat de răcoarea serii, uitând cu totul apatia și moleșeala de peste zi: stelele răsar pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul sună pe dealuri, carele vin scârțâind din lanuri, iar sătenii, purtând coasele pe umăr, duc cu ei bucuria lăuntrică a muncii de peste zi, vorbind tare în tăcerea sărei 25. Se aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că este albastru, că îl încarcă nuferi galbeni și că el cutremură o barcă; tot ce se-ntâmplă esențial (din punct de vedere poetic) se întâmplă pe margini: poetul trece de-alung de maluri, așteptând ca iubita din trestii să răsară, să plutească împreună în barcă, uitați de lume sub misterele bolții înstelate: Să plutim cuprinși de farmec/ Sub lumina blândei lune. Numai că, stricto sensu, toate acestea inclusiv sonoritățile specifice locului (unduioasa apă sune) se petrec doar la nivelul dorinței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
nopții îl adânceau într-un somn atât de tare și fericit, în care trăia doar ca o plantă, fără durere, fără vis, fără dorință 184(s.n.). Realitatea, prelungită în poezie, își găsește reflectare, într-un mod surprinzător, în vis: luna răsărea din pădurile seculare și dura o cărare de văpaie pe valuri. Era vară, o noapte de vară îmbătătoare, și-n mijlocul apei adormii în luntre 185. Sau: Când ne așezam în luntre, valurile ascultătoare mânau neporuncite, după gândirea noastră, luntrea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
izvorul e tâlcuit prin însăși natura lui, trebuie să fii ales/inițiat ca să-i înțelegi glasul, căci prin chiar natura lor izvoarele sunt de lume date-uitării220, sunt singuratece 221. Tocmai de aceea când îndrăgostiții se vor culca lângă izvorul/ Ce răsare sub un tei222, la rându-le, ținându-le isonul, izvoare spun povești 223. Între cei doi îndrăgostiți și izvorul fermecat există o relație simbiotică: Se întreabă trist izvorul/ Unde mi-i crăiasa oare?/ Părul moale despletindu-și/ Fața-n apa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
situației din trecutul ante-revoluționar lasă loc unei mirări cât roata carului: "dom'le, chiar așa să fi fost cândva?" De regulă, vina se pune pe seama cenzurii, care, fie odată și odată spus, era ultimul prag și nu marele, adevăratul responsabil. Răsare, din când în când, câte o carte plină de surprize consacrată răposatei Direcții a Presei și Tipăriturilor, câte un articolaș acuzator ici-colo... și toate se referă la Cenzură cu C mare, ca unică instituție de represare a ideilor. Ei bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de iarnă (1954) când și-a dat duhul "tătucul popoarelor", aveam 14 ani și urletul sirenelor locomotivelor din depoul Ițcani părea a anunța sfârșitul lumii. Mă și miram, cu mintea de copil, că pământul se mai învârte, că soarele totuși răsare, că, de durere, păsările nu cad trăsnite din pom... Anexele documentare ale cărții înfățișează, de-a dreptul incredibil pentru generațiile de acum, reacții ale românilor la moartea "generalissimului" și modul în care erau receptate de "organele în drept": Stalin lovea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
țăranii. Limba noastră îi aleasă Să ridice slavă-n ceruri Să ne spuie-n hram ș-acasă Veșnicele adevăruri. Nu veți plânge-atunci amarnic Că vi-i limba prea săracă. Și-ți vedea cât e de darnic Graiul țării noastre dragă. Răsări-va o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rără Pe moșie revărsată. Înviați-vă dar graiul Ruginit de multă vreme, Stergeți slinul, mucegaiul Al uitării-n care geme. Stângeți piatra lucitoare Ce din soare se aprinde Și-ți
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
acuma, câine!”. Și-nfuriați peste măsură Smulgând din brâu cuțite-n sus Se repeziră plini de ură La cel care credea-n Iisus. Dar în aceeași clipă, iată, Ca-ntr-o lumină orbitoare Cu fruntea-n roze-ncununată Iisus în fața lor răsare. Surâzător Mântuitorul Tinzându-și brațele-amândouă Spre cei ce pregăteau omorul Îngână dulce: pace vouă! Drumeții-ngălbeniți ca ceara Cuțitele scăpă din mână Și păcătoșii - ngenunchiară Culcându-și frunțile-n țărână. Și-n timp ce câteși-trei se-nchină Cu lacrimile râu
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
lui tăicuțu, înghemuiți ca vai de noi, dar noi ne simțeam bine. Apoi, cu puținul pământ de la bunica, a mai cumpărat și tăicuțu două-trei petice pe dealuri, a reușit tăticuțul nostru și-a altoit viță, a făcut biloane și a răsărit vița, iar noi copiii am săpat tot, și a plouat vița, și a început să facă vin, să avem și noi struguri ca să mâncăm. Făceam brazde în grădină și puneam ceapă, roșii, lăptuci pentru salată, fasole, și a început să
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
2) Suceava, în general, și nordul moldav, în special, cu Baia și Siret, trebuiau să fie înfățișate, în conformitate cu adevărul istoric, ca puncte nodale, de unde a pornit alungarea tătarilor de la răsărit de Carpați, apoi formarea, consolidarea și înflorirea statului românesc de la răsărit de Carpați, Moldova, până la Nistru; 3) O atenție specială trebuia acordată epocii lui Ștefan cel Mare, care, pentru o jumătate de veac a constituit o etapă de maximă înflorire economică, politică, spirituală și de strălucite eforturi pentru neatârnarea Moldovei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ceea ce făcea la serviciu și acasă. Evenimentele din decembrie 1989 l-au aflat și păstrat neschimbat pe același post. Nici un subaltern sau colaborator nu l-a contestat, n-a cerut să fie dat jos, înlăturat, iar partidele politice care-au răsărit ca ciupercile după ploaie, oricât l-au curtat, nu s-a lăsat ademenit, rămânând în continuare ca un comandant pe vas, neclintit. În 1996 s-a pensionat din același post unde fusese înălțat și a stat aproape patru decenii în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
în...”. Dar, nu se mai auzi nimic, că locomotiva pufăind aruncă încă un nor imens de aburi, înecând pentru câteva clipe gara cu toată mulțimea. Apoi, ca într-un număr de magie, totul se limpezi și din nou mica gară răsări cu tot cu mulțime.. și, încet, încet, trenul porni îndepărtându-se. O vreme, încă, se mai văzu mulțimea de mâini întinse spre cer fluturând batiste și pălării, din ce în ce mai mici.. tot mai mici... Satul pribegiei noastre rămânea în urmă, tot mai în urmă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
predat. Peste câteva zile, trupele americane au intrat în Cherbourg. Încleștări de forțe și lupte crâncene de neimaginat, cu zeci de mii de morți și răniți... au continuat spre inima Franței, apropiindu-se de granițele Germaniei. În acelaș timp, dinspre răsărit două sute de divizii rusești se îndreptau spre Berlin cu 6 milioane de oameni disponibili, pentru marea ofensivă... Cuvântul de ordine era „răzbunarea” pentru suferințele și umilințele suferite. Toți comandanții germani și-au pierdut încrederea în victorie. Hitler era părăsit de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
din nordul Moldovei, din munții Stânișoarei, Neamțului și Bistriței... de prin satele Ghindăoani, Grumăzești, Crăcăoani, Pipirig, Poiana Teiului ori Fărcașa ș.a. La plecare, povesteau ei, au lăsat satele îngropate în omăt, iar din casele, ca niște momâi învelite în alb, răsăreau doar hornurile cu fuioare subțiri de fum.. „.. O iarnă cum n-o mai fost alta..!”, spun bătrânii. Și, tot ningea, ningea întruna, cu fulgi mari și grei.. Crivățul gemea cumplit. Urlete de fiare flămânde, străbăteau de sus, din inima codrilor
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și se risipi repede. „Tivit - tivit..!”, un lăstun trecu pe deasupra lor, ca un fulger negru, cu un țipăt ascuțit, și dispăru. În cer se simțea boarea primăverii care venea.. se auzeau clipocind picurii din țurțurii de gheață... Brebeneii, toporașii, ghioceii..răsăreau de sub stratul de zăpadă, cu o vitalitate care uimește. „ - Ce însemnăm noi, pe lângă ei !.. Câtă forță.. câtă dorință de a învinge..!.. Te uiți cu luare aminte la revărsarea de bucurie, de lumină, de trezire la viață a cerului, a păsărilor
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și traseră cu urechea într acolo. Și greierul se opri o clipă din țârâit și ascultă.. De jur împrejur întunericul era negru, tainic și plin de amenințări... Luna argintie se ridică de dincolo de brazi, crescând lin și rece.. pe cer. „ - Răsare luna !”, murmură Ichim-juristul, cu ușurare, parcă, în suflet. Tudosă, teologul, cuprins de dor, de jale... prinse a îngâna cu glas tremurat, ca pentru sine, numai, un cântecel drag inimii lui. Apoi, trecu pe cuvinte... „De-ar fi Moldova’n deal
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
erau numai ochi și urechi. „ - Trebuie, băieți... să luăm un avans.. cât încă-i întuneric.!” murmură Baltă, îngrozit și el de sfârșitul lui Alistar. Se apropiau de creastă.. Începu a se crăpa bine de ziuă.. mai era puțin până să răsară soarele. Baltă s-a oprit o clipă, să privească „Răsăritul”... cât de mult iubea el răsăritul soarelui.. de oriunde l-ar fi privit. Umbre răzlețe, începură să se deslușească, jos, de-a lungul lizierii. Odată cu revărsatul zorilor, ceața așternută pe
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Mare... Peste puțin timp, din pâcla sură, izvorâ dimineața albă. Spre răsărit, de pe Crainicu, cerul se înroșea din ce în ce.. și soarele se ivi ca un disc de aramă, care creștea.. tot creștea... Era mărețul spectacol al soarelui care răsare.. pe care, l-a contemplat, din copilărie, în acest loc, de atâtea și atâtea ori.. Acum totul i se părea atât de frumos, cum, parcă, nu mai văzuse până atunci.. Cât iubea el „Răsăritul”... cât îl iubea.. de oriunde l-
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Pentru că acesta este cel despre care s-a spus prin Isaia profetul care zice:”.. Țara de dincolo de Iordan Galileea; poporul care stătea în întuneric a văzut lumina mare și celor care stăteau în ținutul și în umbra morții le-a răsărit lumina”, de atunci a început Iisus să predice și să spună: „Pocăiți-vă, pentru că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” „.. Oare, n-a venit timpul, și pentru noi, să ne pocăim..?!” mi-am zis în gând. Cuvântul Evangheliei este prilej de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Cântecul bradului. Cântecul zorilor Ascult Cântecul zorilor în dimineața zilei, prilejiuit de moartea acelui om pe care nu-l cunosc. Un grup de femei cântă în „cornul de la răsărit”, adică la colțul casei, cu fețele spre locul de unde urmează să răsară soarele. Poezia difuză mi se strecoară direct în vine parcă, nu în spirit, inducându-mi un sentiment magic: Zorilor, zorilor, Voi surorilor, Voi să nu pripiți Să ne năvăliți Până și-o găti Dalbul de pribeag Un cuptor de pâine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
imnică. E reactulizat un melos tragic, smuls parcă din carnea trupului. Cu toate acestea, mesajul sună straniu și depărtat, ca și cum ar aparține unor ființe nepământești. Zorilor, zorilor, Voi surorilor, Voi să nu pripiți Voi să nu grăbiți, Să mi-ți răsăriți Până mi-or gătire Cuptoare de pâne, Nouă buți de vin, Nouă de rachiu, Și-o văcuță grasă, Din ciread-aleasă, Să-i fie de masă... Roagă-mi-te, roagă De-ăi șapte zidari Zidul să-l zidească Și ție să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de la început. Și asta mă face să mă simt vinovat și neloial față de prietenia lui neprefăcută. După cum se vede, lucrurile, pe care înainte le iubeam, mi-au devenit cu totul indiferente. S-au șters treptat din memoria mea. Reductio Simt răsărindu-mi în nări fire groase de păr ce se lipesc între ele, iar când îmi suflu nasul se desprind dureros coji îngroșate de piele, sânge și peri încrustați în țesutul purulent. Nu știu de ce materia vie, pielea și carnea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
efectul purității ce mă înconjura pe acest munte numit Kogaion, unde mă aflam în pelerinaj. Apariția lupilor umplea spațiul de urlete violente pe care doar eu le auzeam; și ele făceau parte din această viziune terifiantă a mea. Capetele înfricoșătoare răsăreau din peisajul alb, multiplicându-se vertiginos până unde îmi ajungea privirea. Numai după aceea mi-am dat seama că asemenea apariții nu priveau realitatea exterioară, ci că acea viziune era doar rezultatul meditației mele asupra acestui loc încărcat de sacralitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
bronz fierbinte pe nările înnegrite de flacări. Ți s-a cerut apoi să semeni pe câmp, cu mână de moarte, acei dinți de zmei care trebuiau să dea viață unei mulțimi de războinici ce te-ar fi asaltat cu armele răsărite din brazdă odată cu ei. Ultima probă e să înșeli cu istețimea ta ochiul neadormit al balaurului păzitor. Aetes, tatăl meu, a terminat ce avea de vorbit, iar voi, grecii, consternați, vă ridicarăți toți de la masă. Ce departe era atunci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]