7,913 matches
-
13; Ioan Holban, Între credibil și imposibil, CRC, 1982, 29; Constantin Crișan, Romanul uzinei, LCF, 1983, 29; N. Steinhardt, Daniel Drăgan, „Mărgele roșii”, F, 1984, 6; Anatol Ghermanschi, „Mărgele roșii”, CL, 1984, 7; Adrian Dinu Rachieru, De la realismul proxim la realismul fantastic, O, 1985, 48; G. Nistor, Nivelurile realului și metafora epică, VR, 1986, 11; Mihail Diaconescu, Proza simbolică, ARG, 1988, 12; Cosma, Romanul, I, 198-199; Tuchilă, Privirea, 245-251; Adrian Dinu Rachieru, Viața e totul, LCF, 1989, 1; Viorica Răduță, Romanul
DRAGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286845_a_288174]
-
de un fel de „comerț” intelectual-liric, de un parteneriat măgulitor pentru ambele părți. Este vorba, în primul rând, de o „recunoaștere”. Modernitatea interbelică aproape că se „clasicizase” și se prefăcuse în cristale, în conștiința epocii în care scria D. Deșertul realismului socialist provocase o comunicare și mai vie între vârste diferite ale literaturii noastre: poeții „șaizeciști” căutau febril și găseau, dincolo de acest deșert literar, modele veritabile care să le precipite propriul lirism. Mișcarea este așadar mai largă, aproape generală; pentru a
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
campanie: „În evantalii de noroi, / moartea înșiră mărgele spre noi.” Bogat reprezentată este și erotica, pasional-carnală, dar și angelică, spiritualizată, în cheie elegiacă (Fecioară în negru). Întreagă această orientare lirică e deturnată după 1946, când D. devine unul dintre heralzii realismului socialist. Prima șarjă (1950) și celelalte volume, încununate cu mari premii oficiale, cântă retoric revoluțiile, comunismul, pacea, asaltul cosmosului (succesele sovieticilor), figuri din istoria națională, patria. În mare măsură ratate artistic, aceste versificări de ocazie lasă, pe alocuri, la vedere
DRAGOMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
1937; Umanismul. Renașterea și Rabelais, București, 1937; La Chanson de Roland. Poezia lirica medievală. Trubadurii. François Villon, București, 1937-1938; Teatrul romantic, românul romantic, ivirea spiritului realist în epoca romantică, București, 1937-1938; Poezia franceză în secolul al XVI-lea, București, 1938-1939; Realismul, București, 1938-1939; Studii de literatură română și comparată, îngr. și postfața Silvia Burdea, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1983. Repere bibliografice: Maria Alexandrescu, Bibliographie des articles et des études et ouvrages de M. Ch. Drouhet, București, f.a.; Mélanges d’histoire littéraire
DROUHET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286878_a_288207]
-
epocă) era unul dintre militanții marxiști marcanți. Or, se pare că și studiul tehnic a literaturii, subîntins de o idee a literaturii ca producție - știm astăzi - relevă de o abordare marxistă, mai subtilă Într-o primă fază decît ceea ce preluase realismul socialist impus și practicat În țările Blocului comunist. Nu trebuie confundat vulgata marxistă din comunismul triumfător al Estului cu marxismele care puteau fi gîndite Într-o țară liberă ca Franța. Faptul are importanța lui: Todorov pleacă din Bulgaria În Europa
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Oarecum la fel gîndise Marx desființarea claselor sociale, topirea lor Într-un Stat fără clase sociale). Dar, În mod ciudat, Todorov nu opune avangarda unei arte democratice, ci tocmai artei ideologice a comunismului triumfător. Mi se pare prima lui eroare. „Realismul socialist, arta „poporului”, literatura de propagandă cer menținerea unei relații puternice cu realitatea Înconjurătoare și, mai ales, supunrea față de obiectivele politice ale momentului, Împotriva oricărei proclamații de autonomie artistică și a oricărei căutări solitare a frumosului” scrie Todorov la pagina
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
foucaldiană), capitolele cărții urmăresc termenii contradicțiilor literaturii ca ipostaze ale conflictului dintre principiul reprezentativ și cel expresiv. Genul „fără gen” luat mai mereu drept exemplu este romanul. Jacques Rancière demonstrează că marea literatură „realistă” are la bază principiul expresivității. Astfel, realismul este considerat În același timp o reprezentare și o expresie, o reprezentare În funcție de o expresie. „”Literatura este „socială” este expresia unei societăți care nu se ocupă decît de ea Însăși, adică de modul În care cuvintele conțin o lume.” Cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rostirea, reducînd la minimum stilul și Încercînd să scape reprezentarea de ipostazierea privirii. O literatură extrem-obiectivă și una extrem-subiectivă sunt Însă, astăzi, ambele, rezultatele unei voințe de literatură care nu face decît să prelungească nevroza literaturii franceze. Într-un fel, realismul crud al lui Michel Houellebecq Încearcă să le reconcilieze, dar se lasă dominat de aceeași voință exhaustivistă a imediatului. Sigur, romanele lui au poveste, autorul Însuși Încearcă reîntoarcerea la practica literaturii de dinainte de Flaubert, cea romantică, conștient că vremea „literaturii
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vedetele, acordă doar porțiuni suplimentare de text, tribut plătit consacrării populare, pe de o parte, varietății tematice a producțiilor, pe de alta. Astfel, Louis Aragon figurează În fiecare dintre primele trei părți ale volumului, ca exponent al suprarealismului, o dată, al realismului socialist, pe urmă, al “experimentărilor formaliste”, mai precis metaliterare și autoscopice, În final (după La Mise à mort, 1969). Fără Îndoială, mai interesantă este, prin noutate, cartografierea prozei franceze a ultimilor patruzeci și, În special, a ultimilor douăzeci de ani
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
specifică ar fi “postmodernismul” american, prin practicarea unei scriituri palimpsestice, prin citaționalitate (este ceea ce-l face pe Viart să aplice atributul “postmodern” unui singur romancier francez, Michel Tournier). Nu știu dacă Sylvie Germain poate fi clasată printre “noii mistici”, În virtutea realismului magic practicat. Dar situarea ei În descendența lui Michel Tournier este corectă. Ar mai fi fost de adăugat aici Tahar Ben Jelloun, amintit deja ca scriitor francofon. “Noii cinici” - Amélie Nothomb, de exemplu - numesc o altă diferență specifică a “impasibililor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
venite din receptarea crizei societății franceze de după perioada celor 30 de ani glorioși - adică după 1975 -, exprimă și reprezintă o revoltă pretins colectivă Împotriva Sistemului, a imperialismului religios, politic, economic, libidinal din Occidentul contemporan. Este vorba despre un avatar al realismului romantic din secolul al XIX-lea, o prelungire, pe de o parte a pozitivismului scientist, pe de alta a monologului subiectiv psihologist. Scriitorul francez care reînnoadă magistral tradiția realismului total, exhaustiv, romantic În viziune și realist În observație, este Michel
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
economic, libidinal din Occidentul contemporan. Este vorba despre un avatar al realismului romantic din secolul al XIX-lea, o prelungire, pe de o parte a pozitivismului scientist, pe de alta a monologului subiectiv psihologist. Scriitorul francez care reînnoadă magistral tradiția realismului total, exhaustiv, romantic În viziune și realist În observație, este Michel Houellebecq. IV. 1. Michel Houellebecq, ultimul Mare Scriitor Într-o stare de exaltare puțin utopică, elaboram o platformă programatică de Împărțire a lumii [...]; pentru mine era ceva nou, destul de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
extraordinare care-l animă, care-i animă personajele ca și digresiunile asupra condiției omului contemporan. Dar și pentru conținutul “populist” al romanului, care se Încheie tezist, cu fraza “această carte este dedicată omului”. Personajul (ca și categorie naratologică), alături de un realism cu accente naturaliste dus până la ultimele consecințe fiziologice, se reîntorc en fanfare În proza franceză odată cu acest roman. “Mai degrabă istoric decât tragic” el are scenariul unui bildungsroman pesimist până Înainte de epilog, fiind foarte aproape de celebrul de acum film american
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În timpul unei felații „prestate” fiecăruia de partenera celuilalt. Houellebecq scîrbește cititorul, În mod conștient Însă, avînd ca argument ambiția de a reda nefaradat caracterul infect al bărbatului occidental versus cel altruist al femeii. Procedeul s-ar putea numi hiperrealism sau “realism imediat”. Este ceea ce au Încercat două televiziuni franceze de curînd: să descurajeze fumatul difuzînd imagini cu un bolnav de cancer la plămîni, din ultimele lui cinci zile de viață. Gestul a stărnit discuții aprinse În Hexagon, acuzată fiind brutalitatea unui
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
esențial de cele ale unor proiecte asemănătoare din spațiul românesc. Nu e vorba În nici un caz de a demitiza niște iluzii grosolane sau de a preveni pericole posibile. Houellebecq evită prejudecățile pozitive sau negative despre ideea de sectă religioasă chiar dacă realismul reprezentării lui este pe alocuri șarjat. În primul rînd, secta elohimită vizează, la fel ca religiile tradiționale, atingerea vieții eterne, Înlaturarea morții. Dar, față de ele, doctrina seculară asimilează și Încurajeaza cercetarea științifică În ocurență genetica, prin care se va ajunge
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mereu prea scurte pentru a activa funcția de identificare a cititorului, mereu denunțate ca ficțiune. Lumea de hârtie este astfel deconstruită și, În ea, este arătată cu degetul falsa retorică a Începutului și a sfârșitului, categoriile spațio-temporale care dau sens realismului oricărei ficțiuni. Or, literatura este o reprezentare adevărată În măsura În care rămâne mereu deschisă, gata să primească Încă puțin din infinita cantitate de reprezentare pe care 6 miliarde de oameni o produc clipă de clipă. „Iată literatura, ea nu povestește nimic, nu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În plină “istorie a ființei umane care trebuie și vrea să fie singură”, așa sună diagnosticul unui strălucitor filozof contemporan, Peter Sloterdijk. Autoficțiunea poate fi privită așadar ca o formă de neorealism polemic - una care contestă În primul rînd pretenția realismului holist, fie ea socială, psihologică sau metafizică. Ea Încearcă să reducă obstacolul spațiului mediator dintre viață și reprezentarea ei literară În exercițiul conversiunii acestuia În timp printr-o sintaxă incantatorie și hipnotizantă. Spațiul Înseamnă descriere; timpul, narațiune. Autoficțiunea este reprezentarea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În Franța, cu doar trei ani Înaintea morții lui Sartre și Barthes, cu cinci Înaintea desființării revistei Tel Quel, cu doi Înaintea apariției Condiției postmoderne a lui Lyotard? Poate pentru că autoficțiunea reprezintă o criză a scriiturii literare, ruptă și de realismul burghez, cu efectele lui de real, și de avangarda marxisto-psihanalitică a textului, punctul de fugă al sensului scriiturii, locul În care cititorul nu mai vede nici referință iluzorie, nici producție imanentă ci, oarecum, pe ambele, alternativ, În război: eul care
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
au don de soi. ” Emmanuelle Bayamack-Tam, bătrînul autist Disjuncția următoare: „Discursul narativ nu are nimic de exprimat, ci ceva de construit.” exprimă o stare a romanului francez abolită În cazul literaturii feminine. De aceea, trebuie reținute cîteva calități ale unui realism feminin sui-generis. În primul rînd, exuberanța unui discurs emancipat de moștenirea imensă a tradiției, susceptibil de a naște Însă una nouă. Scriitorii sînt mult mai prezumțioși decît scriitoarele. Primii sînt ființe istorice În mai mare măsură decît ultimele. Pentru ei
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
trebuie neapărat să țină seama de Încă prea puțin teoretizatele raporturi ale femeii cu scrisul. SÎnt raporturi În care femeia reușește prea puțin - și tocmai de aceea nici nu ține foarte mult - să se deghizeze, dacă acceptăm că „minimalismul” sau „realismul magic” de pildă nu reprezintă decît măștile pe care scriitorul, potrivindu-și-le perfect pe figură, le folosește ca arme În lupta cu morfeicul limbaj. Pugnacitatea unei anume literaturi feminine, de exemplu, nu rezultă decît din manifestarea imediată și evidentă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de zdrobitoarea capacitate de asimilare a societății consumeriste. Merită să observăm că diagnosticele sociale fidele discursului care a dus la politicile de șoc suportate În secolul XX s-au numit - atunci cînd au fost date, prin deturul ficțiunilor, de romancieri - realism. Romanul realist francez din zilele noastre și-a mutat accentul de pe “noi” pe “eu”, În concordanță cu recenta resurecție a individualismului (cu cîteva excepții notabile și cu atît mai semnificative, ca cea a lui Houellebecq). Există o Întreagă literatură, și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Laurens, Marie Darrieussecq, Catherine Millet etc. - pentru dimensiunea experiențială feminină ireductibilă), Lorette Nobécourt se detașează printr-o felliniană estetică a grotescului (vorbăria Irènei este Întreruptă de inserturi de discurs cules de la mesele vecine, banale felii de viață, importante doar prin realismul lor ingenuu) sau prin postmoderna poezie stoarsă din scatologic (“pleoscul unui căcat gînditor care cade În apa Înghețată”), prin calitatea lirismului furat exercițiului unui realism brut (atenuat de ingenuitate), licențios, ubicuu În literatura franceză contemporană (o duritate demonetizată deja acolo
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de inserturi de discurs cules de la mesele vecine, banale felii de viață, importante doar prin realismul lor ingenuu) sau prin postmoderna poezie stoarsă din scatologic (“pleoscul unui căcat gînditor care cade În apa Înghețată”), prin calitatea lirismului furat exercițiului unui realism brut (atenuat de ingenuitate), licențios, ubicuu În literatura franceză contemporană (o duritate demonetizată deja acolo): “Mă Întindeam pe pat, cu o mare dorințe Între coapse. Așternuturile erau umede și eu meditam: ce-o mai fi prin lume?”. Există un loc
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
manierism: este o scriitoare clasicistă care a nimerit În plină globalizare, o Madame de Lafayette exilată la Dacca și New-York, cineva pentru care forma este cea căre dă identitate conținutului. Deși Îi era la Îndemână, Amélie Nothomb nu pedalează pe realismul literaturii ei mai mult decît strict necesarul pentru caracterizarea personajelor. Fiecare paragraf se termină cu o remarcă paradoxală, fiecare descriere este o litotă, ceva la Întretăierea dintre Înțelepciune și pasiune străbate o scriitură a cărei trăsătură evidentă este eficacitatea: nu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
finite, atee, lipsită de credință, căreia nu-i mai rămîne decît cinismul puterii de dominație. Ar fi forte greu să Îi găsim o filiație. Cel mai potrivit ar fi să spunem că avem de-a face cu o prelungire a realismului romantic, În interiorul căruia, desigur, scientismul lui Houellebecq se opune efuziunilor din autoficțiuni așa cum realismul pozitivist al secolului al XIX-lea se opune romanului personal romantic. Instituția literară franceză preferă totuși să se identifice cu un alt mare curent literar, nobil
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]