7,237 matches
-
lumea prin „Înțelepții sioniști” și, bineînțeles, „beau sângele pruncilor creștini”. „Aversiunea [rușilor] față de evrei” se concretizează prin „pogrom”, conchide Erofeev <endnote id="(878)"/>. Păreau să fie ultimele utilizări ale diversiunii politice numite „acuzația de infanticid ritual”. Europa părea să se scuture definitiv de acest coșmar, Început În vestul extrem și terminat În estul extrem al continentului. Așa cum am văzut, În anii ’60, două cazuri celebre de presupus infanticid ritual (Andreas von Rinn, 1462, și Simon din Trento, 1475) au fost spulberate
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mașina aceea nu a mai rămas absolut nimic, îi mulțumim Tatălui Ceresc pentru că noi am scăpat cu viață ... încă o dată. În timpul acela, Domnul ne-a arătat că aceste încercări erau spre binele nostru, pentru că ne pregăteau în vederea unor anumite lucrări, scuturând cuibul nostru ca să nu găsim liniște aici. Lucrarea noastră pe acest pământ este să salvăm suflete din întunericul păcatului. Așa a adus Domnul încercări peste noi ca să ne călească în lupta grea pe care s-o ducem pe acest pământ
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
muncă și cleveteală. El se sculase odată cu răsăritul luceafărului de dimineață iar acum, când soarele se ridicase deasupra copacilor, juncanii lui erau sătui de iarba ce o păscuseră cu mare hărnicie. Costache se ridică de pe buturuga pe care șezuse, își scutură pantalonii cu palma dreaptă, apoi se apropie de juncani ținînd în mână funia cu care îi adusese la păscut. înnoadă cu meșteșug funia printre coarnele juncanilor, lăsându-le lungime deajuns ca să se poată apăra de muște. Cu o vărguță în
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
câteva întrebări și răspunsuri privind mersul treburilor zilnice, Ion dă glas spunându-le de ce i-au chemat: „Apăi Costache și dumneatale Maria, noi suntem destul de bătrâni și bolnavi, mai ales Ruxanda care deabia merge pe picioare și din ce în ce mai des o scutură frigurile, de trebuie să stea mai mult în pat. Avem noroc de voi că ne aduceți tot ce este de trebuință și de-ale gurii, ne spălați așternuturile și schimburile, că în nădejdea fetelor noastre, pot să ne mănânce câinii
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
fi fost ținut cu două mâini care se sprijineau pe masă. Așa cum am văzut pistolul a rămas pe masă după împușcatură, iar rănitul a încercat să se ridice și a căzut pe canapeaua din spatele scaunului". M. M.: Deci, s-au scuturat urmele. S. B.: Condrea Alexandru spune că s-au conservat probele.: "M-am întors în biroul colonelului Pârcălăbescu, am văzut că pistolul era în același loc. Am luat măsuri de conservare a obiectelor, corp delict, și, în acest scop, a
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
împrumută cu tropi cu tot discursului politic reprodus până la saturație în gazete. Revoluția îndreptată împotriva exploatării, revoluție condi mentată cu antisemitism constituie expresia acestui radi calism de școală nouă. O altă sintagmă fixează por- tretul-robot al omului-masă, „omul care a scuturat în fine jugul nesuferitei robii”, ale cărui aspirații se văd realizate doar prin intermediul revoluției. De ce naratorul inițiază un joc al finalului fals, menit să acorde istoria la sunetul distinct al unei anumite sen- sibilități ? Pasajul merită reiterat. Recunoaștem și tropii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
trebuie să găsim genul proxim al bășcăliei, atunci acesta este flecăreala, limbuția, vorbăria. Cu termenul de „zeflemea”, ea devine un fapt identitar înregistrat ca atare în chiar momentul respingerii identificării așa cum observă și Alexandru Dragomir : „De Caragiale obișnuim să ne scuturăm în două feluri. Spunem : Caragiale este un zefle- mist. Și Caragiale nu mă privește pe mine, ci pe alții ; râzând de alții, Caragiale este ce qui arrive à l’autre.” Aici zeflemeaua reprezintă un mod particular de a râde, derâde-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Orien‑ tului (1943) prin comparație cu Portugalia. Și Andrei Pleșu identifica grotescul și caricatura drept componente ale unei stilistici identitare, ale unui raport problematic cu Sinele, iar această identificare deformatoare era pusă sugestiv sub semnul unui narcisism à rebours. „Suntem scuturați toți de febra caricaturii (s.n.), de voluptatea grotescului. Avem un ochi rău : cultivăm grimasa, reinventăm expresio nis- mul. Grimasa nu este aici cea a comicului, expresionismul fiind unul al deformărilor în tușă groasă a trăsăturilor ? Nu ne aflăm cu acest
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fie un om moral potrivit standardelor noastre (potrivit standardelor noastre din trecut, mai exact). Dar unii par s) cread) c) evreii, supuși la suferințe teribile, au obligația de a purta pe umeri povară moral) de care toți ceilalți s-au scuturat. Astfel, dup) aceea, spune Talmon, Israelul, care, pentru puțin timp, dup) 1967, a fost o tar) atât de mândr) și Încrez)toare, a fost transformat peste noapte Într-un cerșetor, În timp ce dușmanii s)i de moarte, cu petrodolarii lor, au
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
frate. Dar de ce oare le este atat de greu acestor oameni s) renunțe la p)mânt? S) cumperi pacea cu p)mânt? Dar pan) acum nu au obținut aproape nimic. Spre sfârșitul prim)verii, liliacul a Înflorit, apoi s-a scuturat, ca și florile pomilor - prim)vară din acest an (1976) e mai r)coroas) că de obicei. Am auzit de la prietenii mei c) În Israel, În luna martie, prim)vară este foarte frumoas). Îmi amintesc de anemonele de pe dealurile Galileei
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
ca ea („Je suis une sylphide à côté d’elle“ spunea Mademoiselle ridicând din umeri În semn de dispreț), atunci, simțindu-se jignită, Își schimonosea gura Într-un așa-zis zâmbet ironic, iar când vreun vecin naiv Îi Întorcea zâmbetul, scutura repede din cap, ca și cum s-ar fi trezit dintr-o meditație profundă, afirmând: „Escusez-moi, je souriais à mes tristes pensées“. Și de parcă natura n-ar fi dorit s-o cruțe de nici un motiv de hipersensibilitate, era și tare de urechi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un local din Minsk, și-a pierdut tura, dintr-o absurdă neatenție, În fața unui amator local, medicul pediatru Dr. Schach, care În cele din urmă a câștigat partida. Dar În ziua aceea nimeni (În afară de mine Însumi) nu m-a văzut scuturând din plasa, de altminteri goală, o bucată dintr-o crenguță și privind fix gaura din țesătura ei. 5 În apropierea intersecției a două drumuri de trăsură (unul bine Întreținut, Întinzându-se de la nord spre sud Între parcul nostru „vechi“ și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
datorat pur și simplu dezinformării. Prietenul meu știa câte ceva despre trecutul Rusiei și acest ceva Îi parvenise prin canalele comuniste poluate. Când era provocat să justifice teroarea bestială legiferată de Lenin - camera de tortură, zidul Împroșcat cu sânge - Nesbit Își scutura scrumul din pipă de mânerul ușiței de la sobă, Își Încrucișa din nou spre stânga picioarele uriașe, cu Încălțări grele, Încrucișare spre dreapta, și bălmăjea ceva referitor la „Blocada Aliaților“. Vâra laolaltă sub eticheta „elemente țariste“ emigranți ruși de toate culorile
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
în lemn de stejar...În aer plutește aromă de busuioc și tămâie. Oștean de-al lui Vodă? întrebă bătrânul cu mirare. Străinul tace. Își scoate spada, o pune pe masă lângă o carte mare, groasă, cu coperte roase, ferecate. Îl scutură un fior, dinții îi clănțăne mărunt-mărunt. Se sprijină de speteaza unui scaun. Șuierul vântului, freamătul pădurii, tună... Ești bolnav, sângerat... îl căinează bătrânul cu blândețe și îl ia de mână, grijuliu, așezându-l pe laviță, lângă vatră. Te doftoricesc eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de sudoare și sânge. Bătrânul îi pune mâna pe frunte și clatină din cap cu îngrijorare: Prea cald. Arzi...Ți s-au obrintit rănile... Mai bine "prea cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și cu glas înăbușit, sugrumat, bolborosește: "Și atât de mulți au pierit, cât au 'nălbit poiana cu trupurile lor"... Daniil, copleșit, îngână ceva, bolborosește... Trece un timp în care nu se aude decât freamătul pădurii și ploaia... Apoi, Ștefan se scutură, se smulge gândurilor, privește în jur: Bisericuța aiasta ai cioplit-o singur? Ce bisericuță?! Aiasta-i bisericuță?! se aprinde bătrânul. Fără catapeteasmă! Fără altar! Mă rog la Dumnezeu să-mi țină zilele s-ajung s-o văd sfințită... Fiecare, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca dintr-un naufragiu din care se ridică doar vârful catargului -, un muc negru fumegă un firișor ce se înalță învălătucit: "Fugi Măria ta!!! Fugi Fugi!!! Fugi!!!" Sunt Domnul Moldovei, cum să fug, măăă !!!" Măria ta!! Ștefane!! strigă Daniil speriat, scuturându-l. Ștefan clipește buimac, dus pe altă lume. "Unde se află?!... Cine-i omul aista?!" Aaa... Sihastre... Daniil răsuflă ușurat: M-ai speriat, Doamne... Unde voiai să fugi?.... Strigai: Fugi!! Fugi!! Ștefan tace. Daniil îl privește îndelung: Ești... ești sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înfiorat. Mare trebuie să fi fost întunericul din tine... Nu... nu mai eram! Nu... nu mai sunt Domnul Moldovei, Sihastre! Nu mai sunt! strigă Ștefan răgușit, disperat, plecând capul. Trufie! Numele tău e Ștefan!. Ești! Ești Domnul Moldovei! strigă Daniil scuturându-l. Sunt... Sunt Domnul Moldovei, îngână Ștefan ridicând capul. Da!! Sunt!! strigă. Niciodată n-a fost ușor, îl încurajează Daniil.. Amintește-ți de Podul Înalt, amintește-ți de Baia, de Lipnic... Niciodată n-a fost ușor... Până la urmă, ai biruit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca un plop, fluturându-și barba albă, închină solemn ulcica ridicată: Trăiască! Boierii, curtenii, cu ulcelele înălțate către Domnul, cu glas mare: Să ne trăiești întru mulți ani, Măria ta!! răcnesc ei și, de prea mult foc, zidurile cetății se scutură mai dihai ca pe vremea când erau bătute cu pușcile cele mari de vrăjmași. În spătăria Cetății Suceava, o sală mare cu ogive, chei de boltă, pereții sculptați cu motive heraldice, "sală a tronului" e bucurie mare: Domnul cu Doamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
purice!... "Marți 10 ghenarie văleatu 6983 de la Zidire" e o zi ce nu va fi uitată în veac. Sunt douăzeci de ani din ziua aceea când pe Direptate am visat, am jurat că va veni o zi în care vom scutura jugul turcesc de pe grumazul țării. Ziua aceea a sosit. Vouă! Moldovei! Vă mulțumesc! Să trăiți vitejilor! Închină. Bea. Trăiască Doamna Maria Paleologu de Mangop!! strigă vornicul Bodea. Doamna Maria se ridică din jilțul domnesc alăturat, puțin mai mic ca al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
te-ai sfrijit de tot. Ce atâta pocăință, că doar ești curată ca lacrima. Prea multă sfințenie strică, te rupe de viață, uiți să râzi, uiți să iubești, uiți să trăiești, uiți că ești femeie! Și tinerețea-i trecătoare, se scutură ca florile câmpului... Dă-o dracului, explodează el, fii mai femeie, Maria! Asta-i!... Asta-i! încheie gâfâind ca după o luptă. Nu sunt "femeie"?! Și... și ce sunt atuncea?! se dezlănțuie ea jignită. Și... și ce trebuie să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Chiribuță, "Slujba Domnului" s-a sfârșit, îl expediază Ștefan. Întinde-o la joacă! Chiribuță nu s-ar da dus. Cu mare regret se ridică și, amărât, cu ochii tot la Voichița, pleacă cu floarea, fără ploconeală drept răzbunare. Voichița își scutură pletele stropind în jur și povestește cu însuflețire: M-am sculat cu noaptea-n cap. Am încălecat pe Pestrițu și tot într-un galop am ținut-o până-n pădure, să apuc florile încă ude de roua dimineții cum împletesc fetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și iar turcii, oftează el, o clipă m-ai făcut să uit ... Să râd... Uitasem... În odaie năvălește Mihail, strigând: "Vin turcii!!" A căzut Caffa!!... Caffa?!?! întreabă uluit Ștefan, încremenind. Acu bat Cetatea Albă!! A căzut Cetatea-Albă?!?! strigă înnebunit Ștefan, scuturându-l de piept pe Mihail. A căzut?!?! Nuu!! îi răspunde Radu Gangur care intrase. Se ține tare! O bat cu pușcile! Se ținea, când am plecat eu! Herman, cu boambele lui, a trimis la fund două galioane! Șendrea, Tăutu, Duma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cărare, răcnind: Turcii nu vin!!!... Nu mai vin!!!... Ștefan, boierii sar ca opăriți: Ceee?!?!... Ceee?!?! strigă Ștefan uluit. Călugărul, vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură, strigând: Cee?!?!... Turcii?!?!... Nu mai vin?!?!... Vorbește căpitane!!!... Vorbește!!!... Călugărul-căpitan gâfâie și râde, mucalit: Trei... trei cai de olac.... trei au crăpat sub mine!... Gherasime!! îl zgâlțâie Ștefan. Nu mă fierbe!! Nu mai vin?!?! Turcii?!?! Mahomed?!?! Vorbește!! Turcii, Măria Ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
strânge, o ține strâns. De-aș putea să opresc timpul... spune el și se smulge cu greu. Tăcere... Voichița îi mângâie o șuviță: Ți-au înflorit ghiocei la tâmple, Măria-ta Ștefane... Grijile, Voichițo, grijile... Patruzeci de toamne s-au scuturat... Uneori, mă simt atât de bătrân. Am trăit... cât pentru trei vieți am trăit.... M-am gândit, suspină Voichița, dar în glas își face curaj singură. M-am sfătuit și cu Ea. O să plec la mănăstire, la bolnița pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]