KorAP: Find »[drukola/base=stâncă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...272 273 274 ...427 >

10,656 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

acolo, Înainte de plecare, eu trebuie să-mi aduc aminte că renunțarea Înseamnă moarte, că e mai bine să mor urcând, Înfruntând, decât să mă sting Încet, meschin, ca oamenii mărunți. Chiar de-ar fi să-mi dau seama, concret, judecând stânca și distanța până la vârf, că nu voi rezista să o urc, nu-mi voi permite să renunț la ascensiune. Trebuie să Încerc, oare nu sunt eu aceea care am cântat moartea vulturului În zbor? Se mai poate Întâmpla ceva: În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Înainte de plecare, să nu-mi mai dau seama de noțiunea lucrurilor și să găsesc, În viața banală ce mi-ar fi dată dacă renunț, frumuseți condiționate de natura primejdiei În care mă aflu. Și s-ar putea să renunț la stâncă pentru tot ce aș lăsa În urmă, pentru tot ce mi-ar mai fi rămas de Înfăptuit. Gândește-te, Însă, că dacă renunți nu vei mai putea da nimic nou, ba chiar vei strica tot ce-ai clădit până acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
cădea rănindu-mă doar? Nu, aceasta n-ar Însemna renunțare, ci doar o Întâmplare stupidă. Și voi cădea doar dacă nu voi mai fi stăpână pe ultima mea picătură de putere sau dacă se va prăvăli sub mine colțul de stâncă de care m-am sprijinit. Nu, nu vreau să mă rănesc doar, ar fi prea stupid să-mi fie acesta sfârșitul. Căci tot un sfârșit se cheamă. Înseamnă renunțarea la gheață, la munte... deci tot moartea. Nu, trebuie să fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
anticipez, pot eu să nu las câteva rânduri pentru cei ce, poate, nu mă vor mai vedea niciodată vie? * În orice caz, dacă mă Întorc, voi fi cu siguranță alt om. Când eram mică, eram o mare fricoasă, dar pe stânci și În pomi mă suiam fără șovăială. Am fost un copil neliniștit, cu multe visuri irealizabile, cu multe utopii În gândire. Poate și ce gândesc acum e o utopie. Dar vreau să mor, de va fi nevoie, pentru utopia mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
șovăială. Am fost un copil neliniștit, cu multe visuri irealizabile, cu multe utopii În gândire. Poate și ce gândesc acum e o utopie. Dar vreau să mor, de va fi nevoie, pentru utopia mea. Știu eu ce o să fac În fața stâncii? Va fi, În orice caz, o luptă. Mi-aduc aminte că am fost odată cu Cornel la Șapte Scări. Ei bine, traseul nici măcar nu e alpin, e foarte ușor de urcat. Înaintea morții nu se minte, ei bine, m-a apucat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
repede trece frica atunci când pleci s-o Înfrunți, când treci peste tine. Am voie, deci, să-mi fie cât de multă frică se poate, dar, principalul este să nu mă copleșească, și chiar dacă mă va copleși, să prefer moartea pe stâncă, În urcuș, decât pe cea lentă, În pat. Chiar de-mi va fi frică, trebuie să pornesc, trebuie, dacă n-am știut să trăiesc, măcar să mor așa cum am vrut-o mereu - urcând. * Mi-e drag de tine... - frumos cântec. Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
urma... Ridic În mână un pahar imaginar. Îmi urez succes. Și râd. Oare voi râde la fel și joi?Acum, că stau acasă, la căldură și În pat, mi-e ușor să spun că nu voi șovăi. Dar acolo, În fața stâncii goale și a prăpastiei negre, În fața peretelui abrupt, oare tot așa voi spune? Ei bine, poate acolo voi fi mult mai curajoasă ca acum. Eu, cel puțin, așa cred. De-ar veni mai iute și clipa primului contact cu stânca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
stâncii goale și a prăpastiei negre, În fața peretelui abrupt, oare tot așa voi spune? Ei bine, poate acolo voi fi mult mai curajoasă ca acum. Eu, cel puțin, așa cred. De-ar veni mai iute și clipa primului contact cu stânca! Acel contact va decide cât de puternică sau cât de slabă sunt! 5 noiembrie 1962 (luni) (O zi Înainte de plecare). Acum e ora 13 și nu mi-a venit nici o veste de la Mircea. De fapt, eu trebuie să aștept de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
prea bruscă trezirea la o realitate prea dură (e vorba doar de o frică omenească!). Mi-a fost vreodată frică? Ei bine, nu, pentru că n-am avut ocazia. Ce va fi acum? Ce-mi rezervă oare ziua de mâine și stânca aceea obsedantă? Nu se poate să cad. Nu se poate să mor. Și asta pentru că vreau, trebuie să trăiesc, așa cum gândurile mele o cer, așa cum niciodată n-am putut trăi, dar voi Încerca acum... Mi se pare că nu vom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Învățat să Închid totul În mine, iar acolo să distrug, să sfărâm cele mai dragi idealuri. Dar aș vrea să mă agăț de ceva, să nu fiu un val rătăcitor și mereu În primejdie de a se sfărâma de vreo stâncă, aș vrea ca atunci când sufletul se chinuiește și se zbate de dorul unui ideal ce trei ani mi-a fost lege și acuma e o rană, aș vrea ca În aceste momente să existe ceva În care să mă strâng

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ei trăire, a Întâlnit și ea o astfel de iubire. Dar, niciodată, ea nu va prefera să accepte galanteriile unui tânăr, În locul profundității sentimentelor pe care i le inspiră omul mai În vârstă. Frumos e muntele! Urci toată ziua printre stânci și brazi, pentru ca să poți cuprinde cerul albastru al piscurilor, și panorama Împrejurimilor lăsate jos, parcă la celălalt capăt al pământului. Se lasă seara... Întindem corturile. Umblăm după lemne să aprindem focul. Sunt o ratată. Nu știu de ce nu am inspirație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
efort, să mă pun la probă; rezistam peste marginile normalului, dar revelația adevărată am trăit-o În acea comuniune perfectă cu piatra, cu aerul, cu cerul. Ajunși sus, A. s-a lăsat să cadă, cuprinsă de zbuciumul Întregului corp, pe stânca goală; se vedea cum Îi palpită pântecul, precum al Ledei, sub ploaia de aur; nu vorbea, nu auzea, ochii erau Închiși, strânși să păstreze În sine o imagine corporalizată; ținea mâna crispată pe piatră, mângâind-o spasmodic; era transfigurată, absentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
sprijine ea, ca fiind mai experimentată. Ca să braveze, s-a cățărat pe un perete foarte periculos să culeagă o floare de prăpastie; n-am oprit-o (nu o putea opri nimeni), s-a strecurat timp de o oră pe verticala stâncii (putea să cadă oricând), n-am privit-o, am așteptat-o; spunea că e sigură de ea când mă aflu de față; după ce a ajuns sus, a rămas acolo cu mâna Întinsă spre floare fără s-o culeagă. Nu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
dăm atât prinos de zbucium? De ce? Oamenilor, ar trebui să mă lăsați În pace. 12 octombrie 1964 (luni) Spune-mi, de unde-ai Împrumutat culoarea ochilor, că din sufletul tău nu putea izvorî atâta lumină! 13 octombrie 1964 (marți) Frunza (către stâncă): „Să fie adevărat? Oare tu, prietenă, n-ai Îndrăgit niciodată tremurul vântului?“. Stânca: „Cum să-ți explic, prietenă dragă? Pentru tine, vântul năpraznic al vieții e doar un tremur, un vis. Eu trebuie să mă lupt, pentru că el pe mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pace. 12 octombrie 1964 (luni) Spune-mi, de unde-ai Împrumutat culoarea ochilor, că din sufletul tău nu putea izvorî atâta lumină! 13 octombrie 1964 (marți) Frunza (către stâncă): „Să fie adevărat? Oare tu, prietenă, n-ai Îndrăgit niciodată tremurul vântului?“. Stânca: „Cum să-ți explic, prietenă dragă? Pentru tine, vântul năpraznic al vieții e doar un tremur, un vis. Eu trebuie să mă lupt, pentru că el pe mine mă roade, mă sfărâmă și-mi e dușman. Atâtea frunze și atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să-ți explic, prietenă dragă? Pentru tine, vântul năpraznic al vieții e doar un tremur, un vis. Eu trebuie să mă lupt, pentru că el pe mine mă roade, mă sfărâmă și-mi e dușman. Atâtea frunze și atât de puține stânci... Când vântul te atinge, te aud cântând aproape fericită. Dar pe mine când mă atinge el mă roade, mă sfărâmă. Și totuși, Îl aștept cu drag“. 19 octombrie 1964 (luni) Din noianul de visuri, am cules o singură realitate palpabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
fapt, nu gândeam nimic, Încercam doar să-mi fac curaj. Primul pas În traseu a fost declanșarea. Deodată, energii nebănuite, torente de lavă interioară m-au copleșit. Fiecare pas În sus mi se părea ca un cuvânt de dragoste șoptit stâncii aceleia unice. Senzațiile neplăcute au fost foarte puține: țin minte că la primul bivuac mi-a venit rău și am vomitat din cauza unei ciocolate vechi; atunci mi-a venit a doua oară, și ultima, ideea renunțării; de vreo două ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mult? Crezi că-l voi determina să rămână? Cum? O, cerul e atât de nedrept. Uneori! Eleonora Jurnalul lui A. 2 ianuarie 1965 (marți) Ce ușor se moare... O frână pusă mai târziu decât trebuie, la mașină, o bucată de stâncă necimentată, un pas greșit În scăriță... o durere prea mare a sufletului... Și ce ușor se trăiește... 3 ianuarie 1965 Eternul dor de ducă al oamenilor s-a Îndrăgostit de o stea. Și, vrând să fie cât mai aproape de ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
de ce vrea să fie aproape de stele... Și să-i asculte glasul, și s-o privească lung... Și, Într-o zi albastră, s-a Întâmplat minunea, s-a prăbușit În vale și-n zbor a-mbrățișat-o. Crâmpeie de lumină au izbucnit din stâncă și a căzut să moară-n țărână mândrul munte. Dar iată că iubirea le fuse pământească și, din Îmbrățișare, au zămislit un prunc. Copilul Muntelui și-al Zării... 8 ianuarie 1965 (vineri) Hai să mâncăm stele cu mămăligă! 27 ianuarie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ca de o dragoste... Iar dacă vrei să scapi cât mai iute de mine, arată-mi că poți de toate și fii pestriț. 2 iunie 1965 (miercuri) Lovește, pentru că menirea unui pumn crispat ca al tău e să sfărâme. Lovește stânci, trunchiuri de Încrederi, risipește artificiile multicolore, dar urcă-ți fruntea sus și astupă-ți urechile, ca să nu auzi neliniștea clocotind În cei bolnavi din cauza pumnului tău. Iar dacă trebuie neapărat să arunci În aer totul, ferește-te cu toate forțele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mână, cealaltă mână, din nou piciorul stâng, piciorul drept; mi s-a sfâșiat bluza, mi s-au descheiat nasturii: un sân s-a atins de piatra rece, zgrunțuroasă, dură; am suferit pentru o clipă un șoc la impactul fizic cu stânca, o coliziune neașteptată, m-am oprit scuturată de un impuls necunoscut și, pentru moment, am pierdut controlul situației; puteam să alunec: ceva rece (și pur, ai spune tu) urca În mine, se strecura material prin contactul cu sânul, se Împrăștia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În oase; mă Înmuia, mă leșina ca Într-o plăcere irepetabilă (era să strig de amintirea acelei clipe când noi doi Împreună, În acea duminică dimineața, ne-am Întâlnit corporal); puteam să alunec: bluza sfâșiată, piatra, sânul aderând amoros la stânca muntelui dur; nu-mi trebuia decât o clipă de amețeală: mi-am revenit ca să privesc În sus; creasta nu se vedea, un picior, celălalt, ce aștept? O mână, unde o sprijin? Cealaltă mână, unde o mut? O dată, Încă odată... P.S.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
decât pe E.“ etc., p. 382); e vorba despre E., colegă În anii de școală („Mă obsedează E.“ etc., p. 410) și văzând - poate - În moartea Aurei o sublimare erotică („puteam să alunec: bluza sfâșiată, piatra, sânul aderând amoros la stânca muntelui dur; nu-mi trebuia decât o clipă de amețeală“ etc. din ultima scrisoare către M., p. 436; vezi și toată simbolistica muntelui). Cântărind plusurile și minusurile, romanul se dovedește substanțial, dar pare construit În grabă, cu mai mult orgoliu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

prefac că am un soi de autoritate. Dacă mă-mpingi prea departe, ai să descoperi că nu ai nimic pe care să te sprijini și asta n-o să-ți placă, nu?“ Nu puteam să-nțeleg în momentul acela: dintotdeauna fusese stânca mea și, împreună cu tatăl meu, mă înconjuraseră cu o pernă de încredere referitoare la lume. Categoric, nu-mi plăcea ideea că perna mea ar putea să se prăbușească pur și simplu dacă o presez prea tare. Foarte enervantă și destul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

un pilot doborît pe acoperișul pergolei de trandafiri, un pistolar stînd sus În plopii din spatele terenului de tenis, un infanterist alergînd pe pajiște cu pistolul cu aer comprimat, căzînd Împușcat În straturile de flori și ridicîndu-se din nou ca să atace stîncile artificiale de sub catargul steagului. De la adăpostul chioșcului de vară, Jim se uită În sus spre ferestrele verandei. Un avion care trecu pe deasupra lui Îl făcu să-și spună că nu trebuia să alerge prea brusc pe pajiște. Deși neclintită, grădina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]