15,959 matches
-
DUCROT - SCHAEFFER 1995. IO ASPECT. Categoria gramaticală a aspectului vizează caracteristicile proprii desfășurării timpului implicat într-un proces și reflectă articularea lor în timpul de ansamblu pe care este construit un enunț, indicînd modul în care concepe vorbitorul procesul denumit prin verb. Deși se referă întotdeauna la verb, aspectul nu se exprimă, decît în unele limbi, prin morfeme ce țin de clasa morfologică a verbului, antrenînd în multe cazuri mijloace lexicale. Ca atare, aspectul este lipsit de autonomie în limbi precum cele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gramaticală a aspectului vizează caracteristicile proprii desfășurării timpului implicat într-un proces și reflectă articularea lor în timpul de ansamblu pe care este construit un enunț, indicînd modul în care concepe vorbitorul procesul denumit prin verb. Deși se referă întotdeauna la verb, aspectul nu se exprimă, decît în unele limbi, prin morfeme ce țin de clasa morfologică a verbului, antrenînd în multe cazuri mijloace lexicale. Ca atare, aspectul este lipsit de autonomie în limbi precum cele romanice, ceea ce a determinat pe cercetătorii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de ansamblu pe care este construit un enunț, indicînd modul în care concepe vorbitorul procesul denumit prin verb. Deși se referă întotdeauna la verb, aspectul nu se exprimă, decît în unele limbi, prin morfeme ce țin de clasa morfologică a verbului, antrenînd în multe cazuri mijloace lexicale. Ca atare, aspectul este lipsit de autonomie în limbi precum cele romanice, ceea ce a determinat pe cercetătorii contemporani să-l redefinească prin interacțiunea aspectului lexical al verbului (împreună cu actanții și cu circumstanțele) și aspectului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
morfeme ce țin de clasa morfologică a verbului, antrenînd în multe cazuri mijloace lexicale. Ca atare, aspectul este lipsit de autonomie în limbi precum cele romanice, ceea ce a determinat pe cercetătorii contemporani să-l redefinească prin interacțiunea aspectului lexical al verbului (împreună cu actanții și cu circumstanțele) și aspectului gramatical propriu-zis, adăugat acestor constituenți de actualizare. Această redimensionare a aspectului îl plasează ca fiind o categorie centrală a praxematicii, care tinde să apropie analiza timpului verbal din gramatica lui G. Guillaume de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
verbale în discurs presupune două tipuri de alegeri: alegeri temporale, vizînd plasarea timpului explicat în una dintre cele trei epoci cronologice, și alegeri aspectuale, vizînd articularea fluenței timpului implicat în proces cu cel al timpului universal. Modurile nepersonale nu articulează verbul decît după categoria aspectului dînd timpului implicat de proces o reprezentare printr-o singură realizare (infinitiv: a cînta), printr-o conversiune a realizării în fapt realizat (ca participiul prezent din franceză: chantant "cîntător") sau într-un simplu fapt realizat (participiul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de perspectivă asupra timpului implicat și raportarea subiectului sintactic la fluența lui este cea care produce diferitele efecte de sens ale celor două forme. Aspectul gramatical interacționează în mod obișnuit cu aspectul lexical, care ține de însuși statutul semantic al verbului în sistemul lexical, deoarece timpul implicat de un proces, inerent evenimentului pe care îl reprezintă construcția verbală, este adesea modificat de actanți și de circumstanțele frazei. De aceea, s-a creat posibilitatea inventarierii tipurilor de procese care substituie aspectului imperfectiv
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
contextul lingvistic pentru a li se putea atribui o referință și, ca atare, primesc statut referențial numai prin adjuncție. Cuvintele care nu au autonomie au avut însă inițial această caracteristică, statutul non-autonom fiind însușit prin evoluția limbilor, căci, de exemplu, verbele auxiliare sînt rezultatul gramaticalizării unor verbe referențiale propriu-zise. V. cuvînt, referință. MARTINET 1967; DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001. RN AUTOR. Semnificația curentă a cuvîntului autor este cea de "persoană care a creat o operă artistică, științifică sau filozofică
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
putea atribui o referință și, ca atare, primesc statut referențial numai prin adjuncție. Cuvintele care nu au autonomie au avut însă inițial această caracteristică, statutul non-autonom fiind însușit prin evoluția limbilor, căci, de exemplu, verbele auxiliare sînt rezultatul gramaticalizării unor verbe referențiale propriu-zise. V. cuvînt, referință. MARTINET 1967; DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001. RN AUTOR. Semnificația curentă a cuvîntului autor este cea de "persoană care a creat o operă artistică, științifică sau filozofică"; în naratologie, se consideră însă, că
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vorbire, pornind de la trăsăturile lor comune: 1) aceleași vecinătăți sintactice, permițînd substituția, 2) aceeași distribuție logică (substantivul denumește realități, adjectivul, ceea ce se spune despre realități etc.), 3) același tip de flexiune (genul și numărul pentru substantiv, timpul și persoana pentru verb). Elementele lexicului au fost astfel clasificate în șapte categorii după trăsăturile lor comune (nume, verb, pronume determinant, adverb, prepoziție, conjuncție), cărora li s-au adăugat, potrivit diferitelor interpretări și altele (participiu, adjectiv, interjecție). O altă accepțiune a categorizării este delimitarea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
logică (substantivul denumește realități, adjectivul, ceea ce se spune despre realități etc.), 3) același tip de flexiune (genul și numărul pentru substantiv, timpul și persoana pentru verb). Elementele lexicului au fost astfel clasificate în șapte categorii după trăsăturile lor comune (nume, verb, pronume determinant, adverb, prepoziție, conjuncție), cărora li s-au adăugat, potrivit diferitelor interpretări și altele (participiu, adjectiv, interjecție). O altă accepțiune a categorizării este delimitarea conceptuală a noțiunilor, delimitarea realităților pornind de la trăsăturile lor comune, în clase de obiecte cu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
c) pro-formele, adică substituirea unor elemente lexicale prin altele, care le pot înlocui; deicticele cu referire la substantivele din propoziții precedente au, de obicei, această funcție: Pictorii și-au expus lucrările. Acestea au fost vîndute repede. Există și substitute pentru verbe (ex. a face): El a promis să nu mai mintă, dar o face adesea; d) relativa unitate a sistemului timpurilor verbale și a aspectului, contribuie la organizarea secvenței de propoziții/fraze în text; condiția ține însă mai mult de aspectele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și deci căderea nopții (S-a întunecat deja = S-a înnoptat deja). În viziunea lui E. Coșeriu, colocațiile sînt solidarități lexicale care apar în urma unor afinități sau preferințe pentru anumite combinații. Astfel, lexemul conflict se combină frecvent contextual cu anumite verbe sau locuțiuni precum a apărea, a se desfășura și a avea loc. De aceea, în contextul predării limbilor străine, colocațiile sînt îmbinări recurente de cuvinte condiționate lexical și pragmatic, traducerea acestora într-o altă limbă fiind deseori problematică datorită deosebirilor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
îmbinări recurente de cuvinte condiționate lexical și pragmatic, traducerea acestora într-o altă limbă fiind deseori problematică datorită deosebirilor lexico-gramaticale existente între limbi. Astfel, rom. a face se poate reda fie prin engl. to do, fie prin engl. to make. Verbul to do este de preferat atunci cînd vorbitorul trebuie să se refere la activități cu caracter general, în care obiectul rezultat nu este un obiect fizic, ci mai degrabă unul care implică un efort intelectual (de exemplu, to do one
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care obiectul rezultat nu este un obiect fizic, ci mai degrabă unul care implică un efort intelectual (de exemplu, to do one's homework = a-și face temele) sau o componentă morală (de exemplu, to do justice = a face dreptate). Verbul to make este preferat pentru situațiile în care vorbitorul are de comunicat realizarea unor lucruri concrete sau palpabile: to make coffee = a face cafea, to make a fire = a face focul, to make the bed = a face patul. Din perspectivă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atunci cînd urmează reguli stabilite prin genul discursului, sau ocazională, dacă se realizează după o tehnică liberă, fiind subordonată numai exigențelor de coerență a conținutului. V. coerență, plan. DUBOIS 1973; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN COMUNICARE. În limba latină, verbul communicare "a fi în relație cu..." este un derivat al adjectivului communis "care aparține la mai mulți; comun", ceea ce sugerează că acest verb cuprinde în rădăcina lui ideea de a face să fie comun ceva, de a participa împreună la
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a conținutului. V. coerență, plan. DUBOIS 1973; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN COMUNICARE. În limba latină, verbul communicare "a fi în relație cu..." este un derivat al adjectivului communis "care aparține la mai mulți; comun", ceea ce sugerează că acest verb cuprinde în rădăcina lui ideea de a face să fie comun ceva, de a participa împreună la ceva. De aceea, abstractul verbal latinesc communicatio și corespondentele lui din limbile moderne exprimă ideea de bază "faptul de a fi în relație
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
argumentare, demonstrație, inferență. D. FILOZ 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. IO CONCORDANȚĂ. În lingvistica românească, termenul concordanță este concurat permanent de cel de corespondență, cu referire la descrierea unui set de reguli care funcționează în discurs și antrenează formele verbului: în esență, sînt considerate sinonime cele două cuvinte urmate de determinarea timpurilor - concordanța/corespondența timpurilor cu sensul de "sistem temporal bazat pe interpretarea relativă a timpurilor din propoziția subordonată prin raportare la timpul verbal din regentă (uneori prin raportare la
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
temporal bazat pe interpretarea relativă a timpurilor din propoziția subordonată prin raportare la timpul verbal din regentă (uneori prin raportare la momentul enunțării)", fenomen numit și consecutio temporum. Fenomenul în discuție (manifest și în alte limbi) constă în faptul că verbul unei propoziții regente impune, atît prin proprietățile lexicale, cît și prin timpul redat de forma flexionară, restricții asupra timpului pe care-l poate exprima verbul din propoziția subordonată. De exemplu, verbe de influență, ca a cere și a ordona, presupun
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și consecutio temporum. Fenomenul în discuție (manifest și în alte limbi) constă în faptul că verbul unei propoziții regente impune, atît prin proprietățile lexicale, cît și prin timpul redat de forma flexionară, restricții asupra timpului pe care-l poate exprima verbul din propoziția subordonată. De exemplu, verbe de influență, ca a cere și a ordona, presupun o completivă directă care reprezintă un eveniment viitor, nu unul realizat, în momentul în care se formulează cererea sau ordinul, iar limba are capacitatea de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
manifest și în alte limbi) constă în faptul că verbul unei propoziții regente impune, atît prin proprietățile lexicale, cît și prin timpul redat de forma flexionară, restricții asupra timpului pe care-l poate exprima verbul din propoziția subordonată. De exemplu, verbe de influență, ca a cere și a ordona, presupun o completivă directă care reprezintă un eveniment viitor, nu unul realizat, în momentul în care se formulează cererea sau ordinul, iar limba are capacitatea de a îmbina valorile modale cu cele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o completivă directă care reprezintă un eveniment viitor, nu unul realizat, în momentul în care se formulează cererea sau ordinul, iar limba are capacitatea de a îmbina valorile modale cu cele temporale (conjunctivul dezvoltînd un sens de viitor), pe cînd verbele de aserțiune ca a zice sau a afirma nu impun limite atît de stricte în realizarea temporalității completivei. În lingvistica europeană, termenul concordanță are, pe lîngă accepția anterior prezentată, cel puțin două alte semnificații, una funcțională în descrierea nivelului morfologic
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Orice ajustare a morfemelor specifice categoriilor gramaticale ale unui cuvînt în raport cu morfemele altui cuvînt, cu care intră într-o anume relație sintactică, constituie o concordanță (în gen și număr la adjectivul atribut față de substantivul regent, în număr și persoană la verbul predicat în raport cu subiectul său). Gramaticile românești au consacrat pentru a reda acest concept termenul acord, cu precizarea că fenomenul pe care-l vizează se constituie în principiu de organizare sintactică (frastică sau suprafrastică), ce asigură coerența comunicativă, constînd, în accepția
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
VERINE 2001. RN CRONOGENEZĂ. În teoria lingvistică a lui G. Guillaume, fondată în 1929, cronogeneza este o operație mentală de dispunere a timpurilor verbale prin actualizarea limbii în discurs. Într-un enunț precum El va veni joi, imaginea-timp produsă de verbul a veni este cea a epocii viitoare, datorită morfemului de viitor al indicativului (verbul auxiliar va). Operația de cronogeneză, de formare a imaginii-timp, nu este instantanee, ci presupune un anumit timp operativ (infinitezimal, desigur) pentru a fi realizată. În limbi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cronogeneza este o operație mentală de dispunere a timpurilor verbale prin actualizarea limbii în discurs. Într-un enunț precum El va veni joi, imaginea-timp produsă de verbul a veni este cea a epocii viitoare, datorită morfemului de viitor al indicativului (verbul auxiliar va). Operația de cronogeneză, de formare a imaginii-timp, nu este instantanee, ci presupune un anumit timp operativ (infinitezimal, desigur) pentru a fi realizată. În limbi precum cele romanice, se pot distinge trei momente constitutive (care au fost numite de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
timpului (ascendența și descendența), fără divizarea timpului în epoci, pentru ca, în cea de-a treia cronoteză, actualizarea să furnizeze imaginea-timp cu o reprezentare foarte precisă, corespunzînd modului indicativ. Prin urmare, pentru G. Guillaume, modurile sînt etape ale actualizării imaginii-timp cu ajutorul verbului. Praxematica produce o reinterpretare în cadrul acestui model al mișcării gîndirii la actualizatorul imaginii-timp, propunînd ordinea virtual, fluent, precis, deoarece, dacă actualizarea infinitivului este mai rapidă decît a conjunctivului, iar a acestuia mai rapidă decît a indicativului, aceasta nu se poate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]