KorAP: Find »[drukola/base=consta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...2738 2739 2740 ...2826 >

70,637 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

arcanum), filozofia religiei (Cicero, Lucrețiu, Varro, Seneca), concepția mitică despre zei (Ovidiu), teologia istoriei (Vergilius, Titus Livius) sau problematica modernă de ordin social. Cu toate acestea, semnificația pe care aceste acțiuni simbolice simple și regulate o capătă În religia romană constă, evident, În faptul că tot ce aparține sferei cotidianului, biologicului și obligatoriului În muncă și În viața concretă este duplicat și deci obiectivat; ceea ce este apropiat din punct de vedere ontologic este fixat, reprezentat și reprodus printr-o „reflexie mimetică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acestor asociații. Alături de colegiile clasice ale croitorilor, navigatorilor, pescarilor și fierarilor, exista la Roma și un colegiu al „negustorilor de ulei spaniol”, un colegiu al sirienilor și niște collegia iuvenum 3. Toate asociațiile, chiar și cele al căror scop nu constă În venerarea unei divinități, au un oarecare complex sacral. „La sacrul sinod al atleților lui Herakles”, În anul 134 d.Hr., Împăratul Hadrian hotărăște un loc „...În care puteți să vă Înființați cultul și arhiva”1. Asociația are nevoie de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În același fel oferă-i lui Ianusxe "Ianus" vin și oferă-i lui Jupiter vin, așa cum ai făcut mai Înainte aducându-i turta și oferindu-i turta. C II: 2 Oferă-i deci lui Ceresxe "Ceres" măruntaiele și vinul. Ritualul constă În patru părți: oferta premergătoare (praefatio) - ofranda turtei sfințite - ofranda animalului - ofranda turtei. Fiecare parte este alcătuită din diferite unități. La rândul ei, oferirea animalului se desfășoară În trei momente: immolare - caedere - exta porricere. Porcul este consacrat cu mola salsa

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sau litanii, ci formule care verbalizează acțiunea cultuală În timpul desfășurării ei. Variațiile sunt date de schimbarea materialului cultual, a instrumentelor, a modului de a se mișca și a destinatarilor. „Semnificația” acestui ritual și, În general, a sacrificiului roman de animale constă așadar În ofranda măruntaielor (porrectio extorum) și În recurentul model „R dat D” a majorității unităților cultuale. Printr-o reproducere mimetică, ritualul reflectă niște acte: a dărui, a hrăni, a mânca. Semnificația ritualului nu stă, așadar, În ucidere, În sânge

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
d.Hr., cu ultimul „diadoh” al școlii din Atenaxe "Atena", Damascius. În aceste secole se realizează un proces decisiv pentru soarta culturii occidentale, mai precis acea schimbare substanțială În perspectiva ideologică și religioasă - cu toată gama reflexelor ei socioculturale - ce constă În afirmarea definitivă a creștinismului și stingerea paralelă și treptată a multiplelor expresii ale religiei politeiste tradiționale. Acest proces cunoaște momente dramatice de confruntare, contacte și influențe de intensitate diferită exercitate de ambele laturi și, În final, prevalența noului mesaj

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În urma dobândirii supremului bine al așa sau •ta este deci de origine indo-iraniană. Aceasta se găsește la baza unui „misticism arian” (Kuiper, 1964), marcat de experiența luminii interioare și a veghii Împlinite de „ochiul sufletului” sau de o iluminare care consta În pătrunderea celor mai ascunse mistere ale existenței (Gnoli, 1979b, 1987a). 2. ZOROASTRU ȘI MESAJUL SĂUTC "2. ZOROASTRU ȘI MESAJUL SĂU" 1. Zoroastru și G³th³tc "1. Zoroastru și G³th³" În limba iraniană străveche În care s-a transmis, mai Întâi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu toate acestea, lupta Înverșunată Între două puteri spirituale opuse a rămas mereu la baza teologiei zoroastriene, a viziunii despre lume, a cultului, a moralei și a practicilor rituale, mai ales a celor privind purificarea. Altă trăsătură specifică a zoroastrismului constă În faptul că aceasta este o religie fondată de un profet care a trăit Într-un ambient cultural și religios asemănător, sub multe aspecte, celui din India vedică, marcat de politeism și de un ritualism exagerat. În această direcție, zoroastrismul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
albă” (h½m ș sp¶d) - diferită de cea „galbenă” sau aurie folosită În ritul obișnuit - va constitui ingredientul principal al ambroziei pe care Saoșyantxe "Saoșyant" o va folosi pentru a pregăti jertfa escatologică (cf. supra, subcapitolul 2.4). Ceremonia yasna constă În două acțiuni rituale diferite: ritul preliminar (paragn³ sau paragra) și yasna propriu-zisă. Ritul preliminar este compus, la rândul lui, din șase acțiuni distincte, săvârșite În șase etape succesive care contemplă pregătirea și consacrarea ingredientelor care aparțin lumii vegetale și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
săvârșite În șase etape succesive care contemplă pregătirea și consacrarea ingredientelor care aparțin lumii vegetale și animale, cum ar fi (numele sunt citate În forma dată de Modi, 1922): barsom (În avestică, baresman), esențial pentru orice slujire liturgică În afara casei, constând la origine, Într-un mănunchi de ramuri vegetale (astăzi Înlocuite cu tije de metal), care a devenit emblematic pentru funcția sacerdotală (Flattery și Schwartz, 1989, p. 84); aiwyaonghan (literal, „legătură”), o frunză de palmier, care, spălată cu apă și făcută

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Schwartz, 1989, p. 84); aiwyaonghan (literal, „legătură”), o frunză de palmier, care, spălată cu apă și făcută sul, era folosită pentru legarea barsom; urvar³, o ramură de rodiu; jșvam „(lapte) viu” de vacă sau de capră; și haoma. Propriu-zis, yasna constă esențialmente În recitarea celor șaptezeci și două de capitole avestice În timpul unor acte liturgice; dintre acestea au importanță deosebită consacrarea și consumarea unei bucăți de pâine rotundă, asemenea azimei (În limba pahlavi, dr½n; În persană, dar¿n), preparată din făină

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vorba Însă despre o simplă dublură (În acest caz, unul dintre cei doi ar fi fost rapid eliminat), ci de două moduri diferite și complementare de Înțelegere a sacralității. Elementul cel mai caracteristic al sacrului și al regalității sacre ulterioare constă În apărarea acelei valori fundamentale pe care indienii o numeau •ta(iar iranienii afq³), care se traduce prin „adevăr”, dar care are, de fapt, o semnificație mult mai amplă: „ordine cosmică, rituală, morală, bazată pe dispunerea corectă a fiecărui element

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ta-, o păzitor al oamenilor. Forța lui Varuna stă deci În posibilitatea lui de „a lega” sau de a-l robi cu lanțurile magiei pe păcătos, aducându-l Într-o stare de slăbiciune și nefericire. Concepția conform căreia actul magic constă tocmai În acțiunea de a lega (și deci de a reduce la neputință), iar eliberarea este o dezlegare, aparține cu siguranță epocii indo-europene și beneficiază de numeroase atestări În mai multe culturi (pentru amănunte, vezi Orlandi, 1976). Celălalt exponent major

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ai divinităților indo-iraniene corespunzătoare celei de-a treia funcții, În cadrul religiei mazdeiste - trebuie să le recunoaștem cel mai probabil pe două dintre Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta" („Sfinții Nemuritori”): ameret³tși hauruuat³t-. Numele lor Înseamnă „Nemurirexe "Nemurire"” și „Integritate”, iar funcția lor constă În protejarea bunăstării fizice și a vieții: este deci vorba despre acea funcție „medicală” despre care am văzut că este proprie divinităților corespunzătoare funcției a treia. Mai mult, Menasce (1947) a demonstrat că tradiția arabă atribuie Îngerilor, M³r¿txe "Ma

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În galeză abert, În irlandeza veche idbart. Pare deci posibilă reconstituirea, dacă nu chiar a semnificației exacte a celor două lexeme indo-europene, cel puțin a formei lingvistice interne: preotul este cel care aduce obiectul jertfei Înaintea (Înspre) zeu, iar jertfirea constă În actul aducerii. Această concluzie este, fără Îndoială, corectă; eroarea apare atunci când, pornind de la aceste date lexicale, se ajunge la extrapolarea unui dat existențial și instituțional, adică reprezentarea preotului ca aparținând unei clase sociale autonome și specializate. Dacă, dimpotrivă, reflectăm

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sacerdoțiul să fi existat nu ca o realitate socială, ci ca o activitate a fiecărui individ În momentul aducerii jertfei. 6. SACRIFICIULTC "6. SACRIFICIUL" Populațiile indo-europene cunosc două tipuri de jertfă: sângeroasă și nesângeroasă. Începem cu cea din urmă. Aceasta consta În libație, adică În oferirea de băuturi zeului. Termenul grec care desemnează acest act este spèndo; din punct de vedere formal este pur și simplu un act cultual. Ne putem gândi la cuvintele pe care Hecubaxe "Hecuba" i le adresează

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
religia slavă: este deci necesar să recunoaștem că, dacă izvoarele disponibile ar fi fost mai numeroase și mai mult decât simple istorioare, structura fundamentală a panteonului slav ar fi apărut destul de diferită. Sunt oportune În special două rezerve specifice. Prima constă În faptul că specificul panslav al acestor divinități este mai degrabă afirmat decât demonstrat În mod riguros, astfel Încât nu se poate exclude În totalitate posibilitatea ca unele să fi fost doar divinități ale unui cult local restrâns. Cea de-a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
legării cultului de temple și statui antropomorfe (chiar dacă, desigur, nu Într-o manieră realistă: dacă ne gândim doar la policefalie); acest fenomen a favorizat, fără Îndoială, și consolidarea structurilor sacerdotale. Celxe "Cel" mai adesea, zeilor li se ofereau jertfe nesângeroase constând În carne, pâine, lapte, băuturi alcoolice și primele roade ale câmpului. Putem să presupunem și existența sacrificiilor umane, după cum reiese, În general, din informațiile lăsate de Ibn Fadl³n legate de puterea preoților, care puteau cere de la rege chiar și victime

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al norilor și furtunilor, Perk¿nasxe "Perku>nas" este văzut și ca zeu al fecundității (ploaia care fertilizează pământul, lichidul seminal care fertilizează animalele); totuși, aceasta pare să fie o funcție secundară. d) Divinitățile funcției a treia Din ceea ce am constat până acum, este evident că Diëvas și Vëlinas sunt exponenții majori ai funcției sacre, Mënesis și Perk¿nasxe "Perku>nas" ai funcției războinice. În ceea ce privește cea de-a treia funcție - cea legată de producție, bunăstare, sănătate, plăceri sau de sfera economică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau ei că se identifica. Presupoziția ideologică a acestei interpretatio constă, fără Îndoială, În convingerea că cele două panteonuri diferite sunt,În esență,unul singur, iar diferența există doar la nivelul numelor. În plus, având În vedere că aceeași metodă a fost aplicată, după cum vom vedea, și la popoarele germanice, putem

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Ereb" Îndură dureri și umilințe fără sfârșit, așa Încât cea mai grea viață de pe pământ apare infinit superioară destinului defunctului. Este bine să menționăm totuși că Între cele două concepții - cea galică și cea greacă - nu există nici o coincidență materială: coincidența constă doar În conștientizarea ororilor care Îl așteaptă pe om după moarte. Dar, după cum lumea greacă, alături de ororile din Erebxe "Ereb", cunoștea și Insulele Fericiților - despre care vorbesc deja Homer și Hesiod -, la fel și În lumea celtă, alături de destinul sinistru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fi declarate explicit. Avem, așadar, ciclul călătoriilor (imrama) și cel al aventurilor (echtrài), care au o tematică esențialmente comună: un erou ajunge Într-un loc pe care grecii l-ar fi numit Insulele Fericiților. Diferența dintre cele două genuri literare constă În faptul că Într-unul dintre ele accentul cade pe peripețiile trăite până acolo, iar În celălalt, pe descrierea acelor locuri minunate. Aceste insule, care În tradiția indigenă primesc diferite nume (Pământul celor Vii, Câmpia Fericită etc.), printre care, sub

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și roade, care simbolizează o rodnicie perenă. Aceasta este funcția lor „maternă”: ele oferă, salvează, iartă, ajută; și totul are loc Într-o formă spontană și gratuită, și nu ca un răspuns măsurat proporțional cu jertfa și rugăciunea. În aceasta constă diferența profundă Între ele și zeii din panteonul „oficial”. Astfel se intuiește un mod cu totul nou de a concepe relația dintre oameni și divinitate, relație care depășește vechiul principiu do ut des și se profilează pe baza Încrederii și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
germanist ca Streitberg (1896, p. 121), dar propusă chiar de Pictet (1877, p. 659), care vedea În *gudacorespondentul germanic al vedicului hutá„oferit, materie a libației” care, În Rig-Veda, apare de câteva ori cu referire la băutura sacrificală (havis), ce consta Într-un unt topit amestecat cu un lichid care provoca ebrietate, numit „soma”. Se pare că, În acest caz, germanicul *gudaa avut o evoluție asemănătoare cu cea a vedicului somași a avesticului haoma-, care desemnau inițial băutura folosită În cadrul jertfei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
datorate vieții sociale și experienței istorice a germanilor. În privința războiului dintre Aesir și Vanir, trebuie să menționăm că prezintă analogii clare cu un episod din istoria mitică romană, războiul Între romani și sabini (Dumézil, 1983). În ambele situații, cauza conflictului constă În faptul că zeii celei de-a treia funcții, cea economică - sabinii, respectiv Vanir - dețin câte un bun tipic al acestei funcții (sabinii, femeile, iar Vanir, aurul). Din transferarea - sau din refuzul de a-l transfera - se naște o situație

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de faptul că Frigg este probabil dublura lui Freyjaxe "Freyja", aceasta fiind sora lui Freyr: este vorba deci despre divinități care nu numai că aparțin aceleiași sfere funcționale, ci, mai mult, sunt plasate chiar În același mediu familial. Însă, esențialul constă În faptul că cei trei zei venerați În templul respectiv alcătuiesc o triadă, ai cărei membri sunt, fiecare dintre ei, reprezentatul câte unei funcții, urmând Împărțirea tipică a panteonului. Este imediat clar cazul lui Freyrxe "Freyr", zeul celei de-a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]