8,533 matches
-
dimineață nu mai era scris nimic. - De unde știi? - Pentru că i-am dus acolo pe decoratori. Pauză. Și nu scria nimic. - Crezi... c-a plouat astă-noapte? Mi-am lăsat capul într-o parte. - Crezi...c-ai băut prea mult astă-noapte? Își înclină și ea capul, imitându-mă. - Nu beau, Jayne... am început eu, dar m-am întrerupt. Ne-am înfruntat din priviri o vreme. Ea a învins. Eu m-am supus. M-am ridicat la înălțimea ocaziei. -Bine, am zis. Un nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
convins că totul e legitim, nu? am întrebat eu. Vreau să spun că editorul meu nu părea să creadă că ar fi ceva în neregulă. M-am oprit. Vreau să spun că dacă sunteți cine spuneți că sunteți atunci sunt înclinat să vă cred. M-am oprit iarăși. Am încredere în oameni. Altă pauză. Decât dacă, hm, sunteți un admirator obsedat de nevastă-mea. Pauză. Și nu sunteți...nu? Kimball zâmbi crispat. Nu, nu, nimic de genul ăsta. Se știa faptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
conversației bărbaților. Bărbații erau dichisiți și fără burtă, cu părul scump vopsit și fețele netede, fără riduri, așa că nici unul dintre noi nu-și arăta vârsta, ceea ce mi se părea un lucru bun, în timp ce căscam pe șezlong. Eram cu toții destul de detașați, înclinați spre glumă, deși nu-i cunoșteam foarte bine - fiecare se rezuma pentru mine la o superficială primă impresie. Mă uitam la o roză a vânturilor de pe acoperișul casei Allen, când Mitchell m-a întrebat cu un aer îngrijorat, și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am convins că nu încerca doar să-mi distragă atenția de la ceva ce nu voia să aflu. - Despre ce e vorba, Rob? Am încercat să par interesat, dar vocea mea sună fals. - Or să mă cheme în armată? întrebă el, înclinând capul, ca și cum ar fi dorit sincer un răspuns din partea mea. - Hm, nu cred, Robby, am zis, apropiindu-mă cu încetinitorul de patul pe care stătea Sarah. Nici nu cred că se mai fac recrutări. - Dar se vorbește că iar or
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
când am terminat, uitându-mă finalmente în ochii lui Jayne am văzut că fața ei era fracturată, distorsionată, apoi ceva s-a petrecut între noi doi, ceva distinct și clar, și exact ca într-un vis capul ei s-a înclinat într-o parte, iar în momentul acela am simțit cum ceva se înalță, apoi fața ei și-a recâștigat expresivitatea în timp ce mă fixa intens și lacrimile ei au secat odată cu ale mele, iar această nouă expresie era într-un contrast
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mi-a făcut cu mâna de sub plapumă și eu i-am răspuns în același mod, lecuit de ceva („nani-nani“ au fost cuvintele ei), Marta zâmbind surprinsă în timp ce am ieșit cu ea și i-am spus că vom fi „reuniți mâine“, înclinându-mă teatral. (Singura ființă frustrată de la 307 Elsinore Lane era Victor, care dădea târcoale prin grădină, oprindu-se din când în când să latre spre pădurea de dincolo de câmpul învăluit în ceață, fiindcă ceva lăsase în urmă niște urme.) Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Avea un scalpel. Când s-a aruncat asupra noastră m-am întărit, ochii rămânând deschiși. - Te aud, am șoptit. Te aud. Apoi luminile din casă au pâlpâit pe moment. În momentul în care casa renăscu în lumină arătarea se opri înclinându-și capul înainte de a se răsuci într-un ciclon de cenușă. Sam și Dale urmăreau scena de sus. În momentul în care casa a explodat în lumină s-au repezit jos. Miller mă întrebă: - Ai închis siguranțele? - Da, da. Miller
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în jurul ei încercau să o resusciteze, în timp ce pe alături treceau fără încetare alte „victime” în devenire. Să fi fost impactul cu pictura aceea fabuloasă sau doar aerul închis din clădire, deși, bănuiesc, există un sistem special de ventilație a încăperilor? Înclin mai mult către prima supoziție, pentru că am avut și eu un real vertij. O artă contondentă. Prea mult frumos. Peste puterea de asimilare a omului. Ce forță de iradiere poate să conțină un loc ca acela, care adună zeci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o chestie furată, străină de firea lor... mai plebee. Spectacolul începe cu dansul unor fete îmbrăcate după moda veacului al XIV-lea, muzica e bună, autentică. Vine, imediat, și încăierarea cavalerilor, așteptată de spectatori. Terenul de bătaie, în preajma râului, e înclinat și nisipos, probabil pentru a egaliza șansele adversarilor și a le face mai moale căderea. Tinerii în armuri, pesemne membri ai unui cerc specializat în turniruri medievale, care seacă portmoneele turiștilor germani, luptă din greu și cam stângaci. Totuși, rundele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aglomerată. Pictori ambulanți, portretiști, chiromanți, ghicitoare... Interpreți de muzică clasică, rapperi, dansatori. Sunt și reprezentanți ai boemei declasate - îmbrăcați sumar, urlă sau declamă texte ca în biserică. Pentru fiecare, se găsește un mic grup de gură-cască. La fereastra unei case, înclinate peste pervaz, stau trei fete apetisante, care fumează și privesc provocator spre stradă. Jos, la ușa casei, niște flăcăi urmăresc reacția trecătorilor. Dacă te oprești sau dai semne că te interesează „subiectul”, se grăbesc să te informeze despre preț și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
va înrola, îi va deporta sau îi va masacra. Prudență. În Liban, lumea este edificată: nu s-a mai făcut niciun recensământ din 1932. Se știe că dacă datele ar fi reactualizate, decorul instituțional ar încasa o lovitură serioasă, numărul înclinând de partea musulmană, iar în interiorul acesteia, de partea șiită. Năbădăioasa ambivalență a inventarelor era anunțată încă din Vechiul Testament. Când David a cucerit Ierusalimul de la iebuseeni, el a făptuit acest păcat. Atunci s-a sculat satana împotriva lui Israel și a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
rabini în funcție nu sunt gazde deosebit de primitoare, și nici amatori de schimburi de vederi. Musulmanii ar putea eventual răspunde solicitărilor, numai că ei nu fac nimic chiar de capul lor: pluralismul nu-i o idee musulmană. Ca întotdeauna, persoanele înclinate spre dialog nu se bucură de autoritate, iar autoritățile preferă monologul. Frații franciscani au într-adevăr o mănăstire a Mântuitorului, dar dacă, de partea creștină, Francisc din Assisi este patronul inter-religiosului, franciscanii custodiei au și așa destulă bătaie de cap
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și inscripția de pe el? Răspuns-au ei: ale Cezarului. Atunci a zis lor: Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. (Matei, XXII, 19-21) Cam dezechibrată balanța pe teritoriul vechii Fenicii: înclină prea tare de partea lui Dumnezeu și nu îndeajuns de partea Cezarului. Cum să împarți echitabil în două faimosul dinar? Cezarul libanez se clatină pe picioare. În 2007, el număra doar șaizeci și patru de ani de independență, din care
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
are însă și limitele sale: niște simple concesii reciproce între clanuri rivale nu sunt suficiente pentru a duce la apariția unui cetățean atunci când cea mai mare parte a școlilor și a universităților rămân private (și deci confesionale): când legea se înclină în fața statutului personal; când nu există un adevărat serviciu militar obligatoriu și când mandatele elective depind de cotele de reprezentare afectate; când unii vorbesc acasă araba, iar alții franceza; și când fiecare comunitate își are propriul canal de televiziune. Un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
reprezentare. Creștinii de la frontiere sunt cei mai năpăstuiți. Suntem prea săraci și nu prea instruiți. Enoriașii mei nu prea calcă pe la biserică și nici nu le pasă cine știe ce de credință, dar în sfârșit... Cei mai săraci sunt și cei mai înclinați spre fundamentalism, cei mai radicali. Aici lumea ține mai curând cu Geagea, nu cu Aoun. Eu și preoții mei îl simpatizăm pe general. Numai el ne-ar putea ajuta să facem un stat modern, laic, necomunitar, dar pentru a înțelege
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
picioarele mersului vostru înainte, ale acestei a doua Nahda, renașterea pe care tu o invoci din toată inima prima s-a stins, spui tu, la Beirut, în timpul asediului israelian din 1982, atunci când arabismul progresist și laic a trebuit să-și încline steagul în fața unui islam transnațional și regresiv. În lume are loc în acest moment o mare luptă, dusă cu imagini, cuvinte și grenade: între campionii libertății individuale și cei ai demnității popoarelor. Între noi, democrațiile liberale, care cerem libertate pentru
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
activist" fără un bob de inconștiență? Ce numim oare îndrăzneală, călire sau furia francese, dacă nu o anumită propensiune spre orbire? Cel care cântărește argumentele pentru și contra înainte de a acționa începe să aibă îndoieli, "iar victoria, spunea Lucie Aubrac, înclină de partea celor care nu s-au îndoit niciodată". Ce fel de leader ar fi acela care și-ar incita oamenii să se întrebe asupra temeiurilor hotărârilor lor? A studia o situație sub toate fațetele ei înseamnă a te priva
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ceea ce se înalță pe Rio Grande, în jurul Gibralatarului, la Bagdad și, mâine, într-o sută de alte locuri, nu văd nicio altă disciplină mai urgentă, niciun alt viitor mai măreț. Nu știu dacă nevroza incintelor e fizic contagioasă sau doar înclină către invidii mimetice. Știu doar că ea poate alimenta conversațiile de dimineață și de seară, lucrările cartografilor (în Israel, o hartă rutieră e perimată, de regulă, după trei ani), și migrena automobiliștilor (în fiecare lună se inventează noi itinerarii). Pentru
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
discret și eficace al francmasonilor care-i expulzaseră. În supraviețuirea unui anume pitoresc colonial de modă veche putem vedea așadar, și semnul libertăților luate față de dogmă. Personal, aceasta mă încântă, ca de altfel toate ilogismele purtătoare de viață. Oricât de înclinat aș fi și aș rămâne spre laicitate, nu văd inconvenientul care ar rezulta din aceea că Școala Biblică și Arheologică Franceză, prima instituție de acest gen autorizată de Imperiul Otoman, și-a fixat sediul în mănăstirea Sfântul Ștefan a dominicanilor
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
întrebare naivă și stânjenitoare care nu mi s-a mai pus niciodată. Spre finalul lucrărilor unui seminar ultrasavant de antropologie comparatistă, în cursul căruia se încercase o abordare structurală a celor trei monoteisme, el m-a întrebat către care anume înclin personal. Când i-am răspuns că niciunul nu mă tentează, el a insistat, făcând întreaga sală să râdă: Da, dar dacă totuși ați fi obligat să alegeți, cu revolverul la tâmplă?... Mă cam puneți în situația lui Paris din mitologia
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și cu niște ouă pe care le cumpărasem de la fratele Costache, niște ouă care nu mai aveau mult până să scoată pui. Egumenul umblă cu picioarele desculțe; cel care ne aduce ouă, fratele, vorbește cu glas miorlăitor, furișându-se parcă, înclinându-se cu smerenie, și parcă tot e gata să râdă, parcă nu mai poate; un ieromonah care pare mare pehlivan, tânăr și frumos, ne arată mândrele odoare de argint ale vechii biserici a lui Nestor Ureche; un călugăr țăran apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cercetată de doctor și să capete și doctorii gratuit. Glume și anecdote turcești. 29. V. Ecrene. Drumul dela Balcic spre Ecrene întăiu pe un platou pustiu și fără frumusețe, cu holde bogate. Pe urmă, pe lângă vestigiile unei dumbrăvi, cotește și înclină pe o șosea șerpuită: deodată se deschide valea circulară, împresurată de dealuri mari, a satului Tekè și a râului Batova. Toată această porțiune aer mai cald și mai liniștit parcă ar fi peisagiu de munte. Copaci sămănați în toată întinderea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și rajahi! câți miniștri și președinți! Foarte mulți toți dintr-o categorie de oameni care mânâncă prea bine. D-l Vizebürgmeister era încântat de atâtea măriri. Am văzut și câțiva scriitori și artiști. A fost și Goethe aici. M-am înclinat. Lumea care a trăit aici, din veacul XVIII până ieri, avea prilej să se simtă onorată și înduioșată de adâncă mulțămire, mai cu seamă că mărimile lumii veneau să bea apa lor dela Sprudel și Mühobannen. Părea că onoarea apelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
steagul și de îndată s-a îndreptat cu steagul spre tron, aceasta făcând-o și boierii care-l însoțeau, și fără să stea pe gânduri, apropiindu-se de tron, îngenunchind după obiceiul său (flexis suo more genubus) și plecând capul înclină steagul până la pământ, la fel făcând și supușii”, după care a depus jurământul. Regele declară că îl ia pe domn și țara lui sub protecția sa „și te lăsăm în ceea ce privește toate demnitățile și toate drepturile țării tale, întocmai ca pe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
făcând parte din obiceiurile lumii feudale. Dar, scria englezul, „Omagiul Moldovei este oarecum diferit, prin faptul că steagurile principilor și ale vasalilor lor nu sunt nici rupte, nici aruncate la pământ. În plus, el [principele] nu îngenunchează, ci doar își înclină capul și steagul foarte jos”. V. Eschenazy consideră că această relatare, datând din 1598, trebuie privită cu o anumită rezervă, ea putând „să redeschidă discuțiile asupra naturii și conținutul acestor relații”. Termenii folosiți în Omagiul Palatinului Moldovei concordă cu relatarea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]