7,211 matches
-
pe mâna tare. Era singura cale pe care-o mai puteam urma. - Iar trebuie să vorbești cu Tatăl, Îmi spuse Runa fără să râdă. Am oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât mai În șoaptă cele de trebuință. Am luat-o În sus, ocolind pâlcurile de urmăritori care scotoceau pădurea. Am găsit un fir de izvor ce susura, iar Runa ne puse să urcăm prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de a ieși din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu noi? - dincolo, se Întindeau alte și alte dune, iar pâlcul de copaci și apa erau tot acolo unde le văzusem și cu o zi mai devreme, dacă nu cumva mai departe. - Cum ai făcut asta, Tată? am Întrebat În șoaptă. Cum? În ziua aceea a fost cumplit de cald, iar soarele părea să se Întindă peste un sfert de cer, de parcă dorea să ia În stăpânire văzduhul tot. Pfuuh... Soarele nostru bun, cel pe care Îl așteptam cu nesaț la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de care ne Învață ăia pe care-i conduce Enkim la Krog? Se sumeți apoi: - În urma ta, oameni răi dat Umbrei multe neamuri. În urma ta vin unii care voiesc să-ți strice lucrarea. Și, ia spune: cine-i Învață drumul? Șoapta Îi tremura. Îl vedeam cum se tot foia, gata-gata să mă atingă. Dar, nu făcu altceva decât să Înghită În sec. Apoi, luându-și inima În dinți, spuse dintr-o răsuflare: - Ești Krog, ești toiag pentru Tatăl din Cer! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aceea, singurul meu gând a fost cum să scap cu viață fără să-i trezesc pe Marea, pe Omăt și pe draga mea de Nunatuk. Din nou am auzit zgrepțănitul. Afară bătea un vânticel care Îmi aduse la urechi niște șoapte Îndepărtate. Oare pusese Logon pândarii În sat, așa cum hotărâsem Înainte de chef? Deodată, pereții de stuf ai casei foșniră ca izbiți de un vânt puternic și se prăbușiră. Am țâșnit În picioare, gata-gata să le arăt scofâlciților lui Dupna că legământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cale poveștile, măi Krog, măi? mă luă Barra peste picior. Era singurul care nu mă Întâmpina cu bună ziua, după cum ne Învățase Gupal pe toți. - Le-am pus, le-am pus! M-am apropiat de el și i-am glăsuit În șoaptă, să nu ne audă oamenii de rând. Fie că Învingem, fie că suntem Înfrânți, tot noi vom fi victorioși. - Asta e bine, zise Barra, deși nu-mi dau seama cum de vor face cuvintele așa ceva. Mă rog. Nu eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ciudă Însă când trecui pe lângă Logon care, de acum, pe lângă privirea aceea pe care nu contenea să mi-o arunce, Începuse să duhnească a spaimă. - Păcat că trebuie să luptăm cu unul ca Scept, i-am spus lui Enkim În șoaptă. - Păi, cine ai fi vrut să se ridice la asemenea luptă? Vreunul dintre șobolanii ăia care doar stau și se uită? Eram pregătiți. Netrebnicul de Barra avusese un gând teribil când ne Întâlnisem la sfat: Îi pusese pe meșteri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
delegație la noi atunci cînd tînărul nepot al proprietăresei mele le-a lezat pudoarea stînd Întins o oră pe peticul de iarbă din curtea din spate Îmbrăcat numai În costum de baie. — E unul despuiat acolo! au spus ei În șoaptă, pe un ton acuzator și Înspăimîntat. Da, noi - stimate domn, mare amator de ironii - noi, bătrînul Whittaker, inventatorul, și Maud nebuna, fiica sa cea mare care bombăne cînd se sparge o farfurie și pe urmă te Îndoapă cu o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
despre el! Asta mi se pare... de-a dreptul... fantastic! Apoi rosti rar: Vai, mi... se... pare... de-a dreptul... colosal! Aș da oricît să-i văd fața lui Bob cînd o auzi! strigă ea și rîseră și-și schimbară șoapte cu multă competență, după care fata mai strigă o dată rîzÎnd În felul său neîncrezător: — Vai, e prea frumos să poată fi adevărat! Mi se pare extraordinar! apoi adăugă repede, nerăbdătoare: Ei, și-atunci pe cine mai luăm? Cine mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Am Încercat să ating cu degetele urii mele acea uriașă și mișcătoare lume de forme și fantome, dar n-am reușit. N-am reușit să ajung la izvorul său palpabil, n-am reușit să ajung la o certitudine fatală. Cuvinte, șoapte, rîsete, chiar și o fărîmă de carne trădătoare, toata țesătura uriașă și mișcătoare a acelei lumi crude și fantomatice era intangibilă și zbura pe lîngă mine, legenda veșnică și invincibilă a disprețului și a Înfrîngerii. Apoi, chiar cînd stăteam acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pasajul! Dați-i drumul! Circulați! Circulați! Iar mulțimea ascultătoare se retrăgea, făcea loc, se foia prin preajmă și apoi, cu elasticitatea unui cordon de cauciuc sau a unui bob de mercur, refăcea cercul de priviri pline de neliniște și de șoapte pline de Îngrijorare. Între timp barele de lemn țăcăneau Întruna cu același sunet mort, Înfundat, ca de tunet, oamenii treceau grăbiți să prindă trenul, iar În privirile, gesturile și atitudinea lor - În clipa cînd vedeau cercul privitorilor și bărbatul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
uită cum mai tremur! șopti ea ridicînd mîna care-i tremura În mod vizibil. Hai să plecăm! Văd că nu respiră, nu face nimic, murmură băiatul privind În gol. — Vai de mine! Hai să plecăm! Îl rugă fata iarăși În șoaptă. Vai de mine! Tremur ca varga... tremur toată! Haide! șopti ea. Să mergem! Și toți patru, cele trei fete speriate și băiatul uluit și năucit plecară grăbiți, strînși unul lîngă altul și coborîră panta spre tunel. Iar acum ceilalți oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
durase doar un minut și se desfășurase În aceeași manieră inumană, formală și aproape plictisită care se făcuse simțită și În comportarea doctorului. Apoi cei doi brancardieri În uniformă s-au aplecat, au apucat mînerele brancardei și, vorbindu-și În șoaptă, au ridicat-o. Porniră cu pași măsurați, dar, cînd Începură să Înainteze, mîinile galben-cenușii ale mortului au alunecat peste marginile brancardei și se bălăbăneau În chip grotesc la fiecare pas al brancardierilor. Unul dintre bărbați rosti aspru către celălalt: — Stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
răspundeau la fel. Dar dacă le vorbea mai calm sau dacă le adresa o privire și un zîmbet mai blînd, se Întîmpla să-i răspundă printr-o Încercare caraghioasă și Înduioșătoare de a-și dovedi cochetăria, Îmblînzindu-și vocea Într-o șoaptă răgușită și hîrÎită, apropiindu-se tandru de el, apropiindu-și obrazul mînjit și boit de ai lui, ademenindu-l printr-un jalnic simulacru de chemare, cam În felul acesta. — Ce mai faci, puiule? Pari cam trist, așa, de unul singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
printr-un jalnic simulacru de chemare, cam În felul acesta. — Ce mai faci, puiule? Pari cam trist, așa, de unul singur... Cum te distrezi de unul singur? Nu vrei să-ți țin de urît? Ce zici? Întreabă ea Într-o șoaptă răgușită, cu un zîmbet oribil pe buzele vopsite, apropiindu-se de el. N-ai chef să te distrezi un pic, puiule? Hai, vino! - și-l ia de mînă ademenitor și autoritar zicînd: O să ne distrăm de minune! Ca răspuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ții de cuvînt, răspunse marinarul curtenitor, strîngîndu-și pumnul puternic Într-un gest de sălbatică mîngîiere care-i făcea plăcere femeii, o să mai vin pe-aici și-o să-ți ard una drept În falcă, mă, nenorocito! Îi răspunse el tandru, În șoaptă, și o strînse lîngă el. CÎt era șirul de lung se puteau observa discuții și gesturi asemănătoare: glume triviale, rîsete obscene și strigăte pline de nerăbdare adresate zgomotoșilor ocupanți ai cabinelor, toate avînd cam același conținut: „Mai ieșiți odată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fereastră, făcînd un gest de renunțare cu mîna albă și slabă. CÎmpur, dealur, munte, rîur, orașe, oamen - vrei să afle despre tot. Un cîmp, un deal, un rîu - e destul! șopti omul. Închise ochii o clipă; cînd vorbi din nou, șoapta sa aproape că nu se mai auzea: — Un viață, un loc, un timp. Se lăsă Întunericul și se aprinseră luminile În compartimente. Din nou viața ce se stingea Își impuse voința asupra tînărului prin șoapte blînde și insistente: de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
clipă; cînd vorbi din nou, șoapta sa aproape că nu se mai auzea: — Un viață, un loc, un timp. Se lăsă Întunericul și se aprinseră luminile În compartimente. Din nou viața ce se stingea Își impuse voința asupra tînărului prin șoapte blînde și insistente: de data aceasta cerea să se stingă lumina În compartiment și muribundul se Întinse pe fotoliu să se odihnească. TÎnărul consimți cu bunăvoință și chiar cu bucurie: călătoria sa se apropia de sfîrșit, iar afară lumina lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
noaptea de vară, iar vecinii Îl ascultau Într-o tăcere neclintită. Acum, cînd tata vorbea, se auzea cum cei din pridvor Îl ascultă la fel, se auzea cînd și cînd scîrțîitul furișat al unui balansoar, cîte un cuvînt rostit În șoaptă, cîte o Întrebare, o vorbă de protest sau de aprobare și apoi tăcerea lor flămîndă, atentă, vie, În timp ce tata vorbea. Povestea despre toate războaiele și necazurile pe care le cunoscuse, povestea cum stătuse - „copil desculț de la țară“ - pe marginea drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din cap Încet, doar pentru sine.) Iar acum, pe cînd oaspetele stă și bea de unul singur, fluturii de noapte se adună la capătul celălalt, prinși Într-o dispută aprinsă, din care se aud din cînd În cînd frînturi de șoapte contradictorii - păreri Înverșunate pro și contra, de genul acesta: — Nuuu!... Fugi de-aici!... Ce tot spui?!... Are mai mult... Fac prinsoare!... Nuuu! Nici gînd!... Are mai mult de doi metri!... Lasă-mă-n pace!... Fac prinsoare... Bine, fie!... Du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dimineață; În diminețile cînd trebuia să sosească circul, Îmi făceam rondul Într-o goană nebună În Întunericul răcoros ce mă Înfiora, la ceasul de dinaintea ivirii zorilor, iar apoi mă duceam acasă și-l sculam pe fratele meu. Vorbind repede, În șoaptă, ne Întorceam grăbiți În oraș, În foșnetul frunzelor de septembrie, trecînd pe străzile răcoroase, scăldate acum În cenușiul calm, nepămîntean și magic al zorilor ce parcă redescoperă dintr-odată pămîntul scoțîndu-l din Întuneric, astfel Încît planeta se ivește cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
așa ceva În casă“ - zice - „și dacă se află, mă fac de rușine...“ și pe copii, cei doi băieței, i-a trimis sus, pe acoperiș, și de-acolo se uitau ca niște maimuțoi și toți ieșiseră pe culoare și vorbeau În șoaptă. Iar Ben tare era amărît și necăjit cînd a văzut ce face. „Dumnezeu mi-e martor că-și merită soarta dacă moare“ - a zis. „După tot ce-a făcut, nici nu-mi mai pasă.“ Și i-am luat sticla, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cum au rămas proptiți în coada măturilor și au ascultat într-o tăcere deplină aria, până la sfârșit. După ultimele acorduri, în aer parcă plutea un aer mistic de înălțare sufletească, la care i-a dat glas Harpău-junior, ce aproape în șoaptă a zis: „Frumoasă melodie!". Spunea aceasta, aproape cu venerație un om care nu fusese niciodată la școală, pentru care Giusepe Verdi sau teoria relativității erau tot atât de necunoscute. Și acum după 44 de ani de atunci, nu pot uita scena aceea
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
doar a premierului dar, pe drum cine mai știe din care cauză s-a produs scurtcircuitul și, pac! a ajuns la cunoscutul acesta al meu. Dacă-mi promiteți solemn, că nu veți mai spune nimănui, v-o citesc așa în șoaptă, ca s-o auziți doar dumneavoastră, cei care citiți cele scrise aici și nimeni altcineva, fiindcă dușmanii poporului au ochi și urechi peste tot, văd și ascultă. Deci sunteți de acord, nu-i așa? Ia să vedem ce scrie: Domnule
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ezite, atunci când vor trimite prima expediție umană pe Planeta Roșie. Românii, dintre toate națiunile lumii, sunt cei mai căliți, cei mai calificați, și mai ales, cei mai dornici de ducă! Glasul roților de tren Glasul roților de tren/ E o șoaptă cu suspine/ dac-ai să-l asculți mai bine/ Din oțel, din fier, din șine/Ai să le auzi cum se jelesc/. Așa ar suna azi doar puțin modificat în sensul adevărului, cântecul Margaretei Pâslaru, care a încântat cândva ieșirea
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Când citesc, țin cartea cu o mână și o zgâlțâi. Așa o simt ca pe o parte a trupului meu, iar Victor Hugo cu Pedepsele lui intră în mine. Din damful de cârnați, vin și ceapă răzbesc până la urechea mea șoapte: un nebun, ioti cum tremurî! Fași pi dieștieptu. Familia Firidă are un apartament mare, de patru camere. Unul din scopurile vizitei e să o convingă Sabina pe maică-sa să-l schimbe cu unul mai mic, iar diferența să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]