12,606 matches
-
amândoi. Pentru Nicu, chipul domnișoarei Iulia era ca farurile despre care scrisese nu demult în Universul, unul, la Tuzla, cu foc roșu, altul, la Mangalia, cu foc alb. Și la ea, când se-aprindea unul, când celălalt, fiindcă și cel alb strălucea. Acum era aprins farul de la Tuzla. Aștept răspuns, îi spui, da? Și neapărat, n-o lăsa decât în mâna lui sau, dacă nu se poate altfel, la domnul Mihai Livezeanu, un bărbat cu o șuviță de păr căzută pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ei și simți ca o scânteie electrică - nu simțise de fapt niciodată o scânteie electrică -, simți că-l furnică din cozoroc până-n vârful ghetelor. Se apropie puțin de cele două și parfumul de lămâiță îl învălui ca o primăvară. Parcă albul zăpezii era dintr-o dată verde și pe frunzișul verde vedea flori albe de lămâiță, cu miez galben. — Mamă, de ce e singur băiatul ăla mic și slab? Și de ce-i îmbrăcat așa? o auzi că întreabă, iar mama o smuci și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ochii, Omar presimțea înainte cu câteva ore furtunile, ploaia, zăpada și, câteodată, culcat în lan, auzea cum secara și rapița își trimiteau rădăcinile în bezna clocotitoare de sub țărână. Dintr-odată ajunsese la gândul că oamenii sunt doar un înscris între albul de sus și negrul pământului. Cineva citea slovele, dădea pagina, muind degetul când în umezeala din gură, când în sarea pe care o lasă, de obicei, lacrimile, marea când se retrage ori sufletul când se ridică din trup. De câte ori își
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de moartea unui mobed și, cu toate astea, voise să-ncerce. Ceruse să îi vorbească temutului șef de companie, însă îndrăzneala lui îl turbase. Primise învoire pentru o noapte și o zi, dar era ca și cum i-ar fi dat în alb sentința de-a merge la închisoare. Cum avea să aducă un leș țeapăn din nord să-l îngroape după legi interzise? Se opri în cabina primului telefon care îi ieșise în cale și-ncercă să vorbească cu taică-său. — Tatăl
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în viață al lui Yassin. Bunicu-său îl văzuse, dar sala de rugăciune din Masjid-e Kabud nu mai era ceea ce fusese pe vremuri - peruzeaua Islamului -, ci o încăpere de sub cupolă, sprijinită de minarete și doar brâiele cu scriere riqa, albastru cu alb, mai vorbeau de vechea ei glorie. Aici toți erau altfel decât fuseseră: preotul zartosht venerat trecea drept șiit, pe când fiu-său văduv cu băiatul, Omar, împărțeau bazarchi- ul fostei piețe de chihlimbar, ca doi nou-veniți. Se mutaseră vara și răcoarea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
timp îi șopti: „Tu rămâi aici, mă întorc“. Nu mai știe cât așteptase. Cerul se învinețise și, pentru că era vară, stelele apăruseră înainte să se întunece. Parcă se scufundase într-un cristal, așa se simțea așezat pe pavelele albastru cu alb ale serei aceleia în care dervișii se grupaseră ca un stol de cocori, în unghi, apoi rotunjiseră cercul lor ritual, ca un soare lăsat pe prundul din albia unui râu. Omar nici nu mai respira. Se simțea stânjenit, fiindcă lângă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ajunsese desăvârșit. Un murmur ușor străbătu suflarea: „Ce face Maestrul în seara asta?“. „Azi Maestrul dansează?“ Se postă sub luminator, cu o palmă spre cerul picurat cu luceafăr și două-trei stele mai timpurii și cu alta către pavelele albastru cu alb și porni să se învârtească. Mai întâi greoi, ca un pinguin, în veșmântul lui negru și pe dedesubt alb, apoi ca o ciocârlie, ca un țipar, ca un zmeu de hârtie furat de vânt și, în cele din urmă, ca
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și sperase ca Shams să apară la nunta lui. Apoi începu să îl caute în pomelnicele miilor de martiri, care se publicau. Nu-l găsi și nu îl mai văzu niciodată. Adormind, se visă într-o încăpere cochetă, mobilată în alb, negru, roșu. O cameră de hotel. Crede că în Dubai, dar nu e foarte sigur. Nu plecase de prea multe ori din Iran, decât spre Dubai și până la Istanbul, totdeauna fără familie. În rest, făcuse doar drumuri imaginare, prin hărți
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nu-i venise să creadă: erau, totuși, în Africa musulmană a lui Ben Ali, iar iranianca, tunsă scurt și neînvăluită, avea detașarea intactă a unei ființe occidentale. Când plecase din Teheran, acoperită până la gură, se spune că era toată în alb, ca o porumbiță. Că avea un hijab ca spuma de mare, de sub care ochii ei cenușii, precum boaba de strugure, se făcuseră întunecați și tăiau ca privirea de șoim. Nu vărsase o lacrimă, doar se încruntase o clipă, când își
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
onorurile, zi de doliu în toată republica. Un presentiment dureros îi străbătu inima și nu apucă să îl stingă în vreun fel, fiindcă Sharoudi îi confirmă temerile: — Ghazal, am primit un telefon adineauri și o să vină și înștiințarea, negru pe alb: recursul la un proces al unei femei acuzate de crimă nu mai poate să aibă loc în aceeași zi cu înmormântarea unui erou. Am fost amânați până la o dată necunoscută. Ghazal se chirci lângă telefon și începu să se vaite ca și cum
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
S-au dus să ceară sfat la sânta - Miercuri. Alai, convoi, - îi zise atuncea sfânta, Napoi trimite, nu lua nimica Și singurel te du de-ți cată ținta, 60Căci strimt e drumul și e grea potica. Ia calul meu cel alb; el se avântă, Ca gândul sboară-n lume fără frică, Dar dacă vrei s-o afli, ține minte: Nu stă în valea - aducerei a minte. 65Porni în lume, singurel, în toiu-i. Îl duce calu-i frățior cu vântul - De aur păru
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
scărilor candelabre cu sute de brațe, și-n fiecare braț ardea câte o stea de foc. Pătrunse în sală. Sala era înaltă, susținută de stâlpi și de arcuri, toate de aur, iar în mijlocul ei stătea o mândră masă, acoperită cu alb, talgerele toate săpate din câte - un singur mărgăritar mare; - iar boierii ce ședeau la masă în haine aurite, pe scaune de catifea roșie, erau frumoși ca zilele tinereții și voioși ca horele. Dar mai ales unul din ei, cu fruntea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sare-n vânt și alta pe pământ. 215 Alege ca vântul gunoaele din bucate. 216 Cine tot alege, ajunge să ia de-a rândul, ca cel ce culege. 217 Alunecă, ca cel ce se lasă la vale pe cur. 218 Alb ca laptele. 219 Ca pana de lebedă. 220 Ca rochia rândunelei. 221 Amestică vorba ca făcălețul mămăliga. 222 Ca o corcofeală amestecată. 223 Ca chiagul în lapte se amestecă. 224 Ca măraru-n bucate se amestecă. 225 Amoriul când se-nvechește
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
peste un an, Doina se căsătorise cu un inginer din Elveția și părăsise țara. Cineva, o cunoștință comună, îi arătase o fotografie primită recent din Lausanne. Ionescu izbucnise în râs. " Nu-i lipsesc decât aripioarele." Părea un îngeraș, îmbrăcată în alb, cu o față pură, imaterială și bucle lungi englezești, tot de argint, alunecând moale pe gulerul de dantelă. " Nu-i seamănă deloc." Celălalt se grăbea. Băgase fotografia în buzunar ridicând din umeri. " Probabil se poartă neprihănitele pe-acolo... Mai dă-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
neplăcută îi atinse obrazul și Ioniță Dragu se dădu imperceptibil înapoi. ― Un singur lucru. Adăugă și mai încet: Și sânt convins că l-a făcut. Miga clipi nedumerit. ― Adică? ― A avertizat Miliția. ― O... prostie! Șerbănică Miga se congestionase brusc până în albul ochilor: Un act iresponsabil! Ne masacrează ăștia! Profesoral ridică din umeri apoi rămase țeapăn. Florence agasată de privirile lungi, goale, îi întorsese spatele. ― La ce oră plecăm? se interesă Nucu Scarlat. Mai toarnă-mi puțin... ― La 7. Încearcă să dormi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
apropie de fereastră. Se auzeau camioanele, autobuzele și tramvaiele dimineții, siluete cenușii se strecurau pe lângă ziduri ocolind cu pași inegali bălțile. Deși întuneric, se simțeau zorile, atmosfera înfrigurată a începutului de zi, se vedeau serviete, sacoșe, copii mici cu căciulite albe ținuți în brațe, morfolind adormiți un covrig cald. ― Plouă! Maiorul vorbea cu spatele întors: Du-te la laborator și roagă-i pe căpitanul Dinu să-ți fabrice în timp record două sau trei dispozitive de gaze. Azimioară se holbă năuc
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
OBSERVASE DEJA UNDE FUSESE SPART ZIDUL, DAR NU SE OPRI SĂ CERCETEZE SPĂRTURA. ÎI TREBUI O JUMĂTATE DE MINUT CA SĂ GĂSEASCĂ JIVINA, ACUM CÎND NU MAI ERA AMPLIFICATĂ ARTIFICIAL. DAR ÎN CELE DIN URMĂ GĂSI CEI CINCISPRECEZE CENTIMETRI STRĂLUCITORI DE ALB MURDAR, ASCUNȘI SUB UN SCAUN ZDROBIT. MAI TRĂIA ÎNCĂ, UN ȘOBOLAN BĂTRÎN DE TOT. SE RĂSUCI CU O MIȘCARE MOALE ÎN TIMP CE-L RIDICĂ ȘI-L DUSE ÎN CUȘCA ȘOBOLANILOR AFLATĂ ÎN LABORATORUL DE DINCOLO. SENTIMENTUL CARE-L COPLEȘI AVEA PREA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
GONISH MERGEA PE EA. KILOMETRU DUPĂ KILOMETRU DE GIUVAERURI, NESTEMATE CARE SE UNEAU ȘI SE TOPEAU UNA ÎN ALTA DEPARTE DE TOT, ÎNTR-O DIRECȚIE SAU ALTA, PREFĂCÎNDU-SE ÎNTR-O LICĂRIRE ÎN CARE SE AMESTECAU TOATE CULORILE, MAI ALES ALBUL. FIRMELE ȘI PANCARTELE STRĂLUCEAU CĂTRE NEGATIST, O SPLENDOARE DE MESAJE GRAVATE ÎN LUMINĂ: CÎȘTIGAȚI O AVERE INTRAȚI CU ZECE UNITĂȚI FIDUCIARE IEȘIȚI CU UN MILION PALATUL DE DIAMANT ÎN INTERIOR VA AȘTEAPTĂ ZECE MILIOANE DE DIAMANTE ÎNCERCAȚI-VĂ NOROCUL ÎNTR-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
singură rază și pînă la urmă ieșeau ori în întregime albe, ori total negre. Se paria pe acest rezultat. Nu prea era sigur. Într-un tîrziu se hotărî să parieze, mai întîi ca oricare alt jucător de jocuri de noroc: albul este simbolul purității. Albul pierdu. Își văzu banii ducîndu-se pe copcă și se hotărî să uite de puritate. Negrul pierdu. Lîngă el răsună ca un clinchet de clopoței rîsul unei femei. ― Sper, domnule Gonish, că în jocul cu uriașul vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
la urmă ieșeau ori în întregime albe, ori total negre. Se paria pe acest rezultat. Nu prea era sigur. Într-un tîrziu se hotărî să parieze, mai întîi ca oricare alt jucător de jocuri de noroc: albul este simbolul purității. Albul pierdu. Își văzu banii ducîndu-se pe copcă și se hotărî să uite de puritate. Negrul pierdu. Lîngă el răsună ca un clinchet de clopoței rîsul unei femei. ― Sper, domnule Gonish, că în jocul cu uriașul vei fi norocos. Dar te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Prințe Hedrock, trebuie neapărat s-o convingeți. Trebuie să alegem între viața ei sau cea a copilului. Convingerea ei că va scăpa cu viață după naștere este total nefondată. M-a amenințat cu moartea dacă nu supraviețuiește copilul! termină el, alb la față. Hedrock spuse: ― Dă-mi voie să-i vorbesc. Innelda zăcea nemișcată și calmă în pat. Îi dispăruseră culorile din obraji și pieptul i se ridica atît de puțin, aproape neobservat, încît părea deja moartă. Hedrock observă clar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe de tablă vopsite cândva în alb și pline de zgârieturi. Fiecare avea dinainte o ceașcă de aramă. Am zis politicos "bună ziua", dar nu mi-a răspuns nimeni. De la măsuța lui, de care erau rezemate două puști de vânătoare, Dinu se întoarse spre mine. ― Nu-ți răci
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
eram mulțumit de mine. Am avut o tresărire numai când am ajuns la clădirea azilului. O clădire destul de comună, cu un singur etaj, aproape pătrată, care avea însă, dacă te uitai mai bine, ceva de mânăstire sau de fortăreață în ciuda albului strident, zgomotos, al zidurilor; sau poate din pricina lui. Nici o podoabă în arhitectură. Ziduri drepte, rezistente și grosolane, ferestre zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rezolv cât mai repede formalitățile legate de sosirea mea și să mă lungesc pe un pat. Am rătăcit însă vreo oră fără să nimeresc birourile administrației, timp în care prin fața mea a defilat un șir nesfârșit de uși vopsite în alb murdar, identice. Întâlneam bătrâni, înfășurați în halatele lor vișinii și uzate, îi rugam să mă lămurească încotro s-o apuc, unii îmi arătau direcția cu mâna, alții nu-mi răspundeau, și eram gata să revin la portar, să recunosc că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în urma lui. Apoi, au dispărut toți, pescarii și Dinu. Cineva, a cărui față n-o distingeam din pricina luminii prea puternice, îmi spunea cu o voce uscată și tristă: "Domnule sculptor, nu știu dacă dumneata cunoști o pasăre neagră, împestrițată cu alb, aproape cât o găină de mare care nu e făcută pentru zbor, se codește să coboare chiar de pe crengile joase ale copacilor unde se urcă. Iar dacă ajunge în vârf, nu mai are nici o șansă. Trebuie să aștepte un vânător
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]