8,268 matches
-
motiv nu se studiază formarea moleculelor, nici nu se examinează atomii în materiale solide sau în materie condensată. Se studiază procese precum ionizarea și excitarea de către fotoni sau coliziunea cu particule atomice. Modelarea atomilor în izolare nu pare realistă, însă atomii din gaz și plasmă interacționează între ei după un interval de timp enorm în comparație cu procesele atomice studiate. Astfel, atomii pot fi considerați izolați. Fizica atomică oferă bazele teoriei ce se folosește în fizica plasmei și fizica atmosferei. Configurația electronilor se
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
studiază procese precum ionizarea și excitarea de către fotoni sau coliziunea cu particule atomice. Modelarea atomilor în izolare nu pare realistă, însă atomii din gaz și plasmă interacționează între ei după un interval de timp enorm în comparație cu procesele atomice studiate. Astfel, atomii pot fi considerați izolați. Fizica atomică oferă bazele teoriei ce se folosește în fizica plasmei și fizica atmosferei. Configurația electronilor se referă la aranjarea electronilor în cadrul unui atom. Precum alte particule elementare, electronii sunt supuși legilor mecanicii cuantice. Stările cuantice
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
ei după un interval de timp enorm în comparație cu procesele atomice studiate. Astfel, atomii pot fi considerați izolați. Fizica atomică oferă bazele teoriei ce se folosește în fizica plasmei și fizica atmosferei. Configurația electronilor se referă la aranjarea electronilor în cadrul unui atom. Precum alte particule elementare, electronii sunt supuși legilor mecanicii cuantice. Stările cuantice ale unui electron sunt date de funcția undă cu valori în spațiu și timp. Electronii unui atom aflați într-o stare energetică (nivel enegetic) permisă a atomului sunt
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
fizica atmosferei. Configurația electronilor se referă la aranjarea electronilor în cadrul unui atom. Precum alte particule elementare, electronii sunt supuși legilor mecanicii cuantice. Stările cuantice ale unui electron sunt date de funcția undă cu valori în spațiu și timp. Electronii unui atom aflați într-o stare energetică (nivel enegetic) permisă a atomului sunt electroni legați. Energia necesară pentru ca electronul să devină liber este energia de ionizare. Atunci când electronul primește o cantitate de energie mai mică decât energia de ionizare el poate trece
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
unui atom. Precum alte particule elementare, electronii sunt supuși legilor mecanicii cuantice. Stările cuantice ale unui electron sunt date de funcția undă cu valori în spațiu și timp. Electronii unui atom aflați într-o stare energetică (nivel enegetic) permisă a atomului sunt electroni legați. Energia necesară pentru ca electronul să devină liber este energia de ionizare. Atunci când electronul primește o cantitate de energie mai mică decât energia de ionizare el poate trece într-o stare de excitare, adică într-o stare energetic
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
Energia necesară pentru ca electronul să devină liber este energia de ionizare. Atunci când electronul primește o cantitate de energie mai mică decât energia de ionizare el poate trece într-o stare de excitare, adică într-o stare energetic permisă în acel atom. Electronii aflați într-o stare de excitare se dezexcită, revenind la starea fundamentalăi prin emisia de energie electromagnetică (fotoni). Cunoașterea configurației electronilor într-un atom are aplicații în înțelegerea structurii tabelului periodic al elementelor. De asemenea, aceste date se folosesc
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
poate trece într-o stare de excitare, adică într-o stare energetic permisă în acel atom. Electronii aflați într-o stare de excitare se dezexcită, revenind la starea fundamentalăi prin emisia de energie electromagnetică (fotoni). Cunoașterea configurației electronilor într-un atom are aplicații în înțelegerea structurii tabelului periodic al elementelor. De asemenea, aceste date se folosesc pentru descrierea legăturilor chimice ale moleculelor. Deasemenea e utilă în explicare proprietăților laserelor și a semiconductoarelor. Un sistem mecanic cuantic poate avea numai anumite stări
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
utilă în explicare proprietăților laserelor și a semiconductoarelor. Un sistem mecanic cuantic poate avea numai anumite stări. În consecință numai anumite nivele de energie sunt posibile. Nivelul de energie se referă, în general, la valorile posibile ale energiei electronilor în atomi sau molecule. Spectrul energetic al unui sistem cu valori discrete ale energiei se numește cuantificat. Nivelul de energie este o cantitate măsurabilă utilizată pentru descriere ansamblului de sisteme mecanice cuantice în fizică. Nivelul de energie poate fi numit „degenerat” dacă
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
nivele de energie A și B. Astfel se poate determina câtă energie este necesară pentru trecerea din starea A în starea B. Diferența de nivel de energie pentru electroni ne permite să calculăm spectrul de emisie și de absorbție a atomilor (spectrul de frecvențe al radiațiilor electromagnetice emise sau absorbite). Cu ajutorul funcției de undă se poate determina probabilitatea de a găsi o particulă în regiunea dorită a spațiului. Funcția este folosită pentru descrierea oricărui sistem fizic. Cu aceasta se face maparea
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
posibilelor stări ale sistemului în numere complexe. Evoluția în timp poate fi calculată folosind legea mecanicii cuantice: ecuația lui Schrödinger. Valorile funcției sunt numere complexe ce reprezintă amplitudini de probabilitate ca sistemul să se găsească într-o stare posibilă. În cadrul atomilor, funcția ne dă configurările posibile ale electronilor. Orbitalul atomic este o funcție de undă ce determină regiunea în care un electron se poate găsi în jurul unui atom izolat, într-o stare energetică particulară. Rezultatul se mai numește și lista de stări
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
reprezintă amplitudini de probabilitate ca sistemul să se găsească într-o stare posibilă. În cadrul atomilor, funcția ne dă configurările posibile ale electronilor. Orbitalul atomic este o funcție de undă ce determină regiunea în care un electron se poate găsi în jurul unui atom izolat, într-o stare energetică particulară. Rezultatul se mai numește și lista de stări cuantice posibile ale electronului. Starea unui electron într-un atom este dată de patru numere cuantice. Aceste numere sunt proprietățile orbitalului în care se găsește electronul
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
este o funcție de undă ce determină regiunea în care un electron se poate găsi în jurul unui atom izolat, într-o stare energetică particulară. Rezultatul se mai numește și lista de stări cuantice posibile ale electronului. Starea unui electron într-un atom este dată de patru numere cuantice. Aceste numere sunt proprietățile orbitalului în care se găsește electronul: Conform principiului de excludere al lui Pauli, nu există doi electroni într-un atom cu același set de valori ale celor patru numere cuantice
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
stări cuantice posibile ale electronului. Starea unui electron într-un atom este dată de patru numere cuantice. Aceste numere sunt proprietățile orbitalului în care se găsește electronul: Conform principiului de excludere al lui Pauli, nu există doi electroni într-un atom cu același set de valori ale celor patru numere cuantice (n, l, m, m). Primii pași spre dezvoltarea studiului fizicii atomice s-au făcut din momentul în care s-a descoperit fapte in sprijinul ipotezei alcătuirii din atomi a substanțelor
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
într-un atom cu același set de valori ale celor patru numere cuantice (n, l, m, m). Primii pași spre dezvoltarea studiului fizicii atomice s-au făcut din momentul în care s-a descoperit fapte in sprijinul ipotezei alcătuirii din atomi a substanțelor în secolul al XVIII-lea, prin aportul fizicianului John Dalton. Începutul fizicii atomice moderne este marcat de descoperirea liniilor spectrale de către Joseph von Fraunhoffer, aproximativ în anul 1814 - inventarea stereoscopului.
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
în considerare și două perechi de calități complementare: cald - rece și umed - uscat și asociază combinația a câte două din acestea celor patru elemente astfel: Concepția atomistă a fost reprezentată inițial de Leucip și de discipolul acestuia, Democrit. Acesta considera atomii ca niște particule necreate, indestructibile și imuabile, care se mișcă continuu în vid. Atomismul grec a fost continuat de Epicur care susținea că mișcarea atomilor nu are nici început, nici sfârșit, cauza acesteia aflându-se în ei înșiși. Mai târziu
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
Concepția atomistă a fost reprezentată inițial de Leucip și de discipolul acestuia, Democrit. Acesta considera atomii ca niște particule necreate, indestructibile și imuabile, care se mișcă continuu în vid. Atomismul grec a fost continuat de Epicur care susținea că mișcarea atomilor nu are nici început, nici sfârșit, cauza acesteia aflându-se în ei înșiși. Mai târziu, poetul latin Lucrețiu reușește să transpună în versuri, în "De natura rerum" ("Despre natura lucrurilor"), concepția atomistă a înaintașilor săi. Deși este predecesorul tuturot teoriilor
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
descoperită de Joseph Proust în 1797, legea proporțiilor multiple, descoperită de John Dalton în 1803 și legea volumelor constante desoperită de Joseph Louis Gay-Lussac în 1808. În 1803, Dalton formulează teoria atomică modernă. Aceasta menține caracterul indivizibil și imuabil al atomului, cum se formulase în antichitate, numai că a transformat ipoteza filozofică a atomismului antic într-o teorie științifică. Lucrarea lui Luigi Galvani (1737 - 1798) intitulată "De Viribus Electricitatis in Motu Musculari Commentarius" și apărută în 1791 poate fi considerată actul
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
încă din 1815, de către fizicianul francez Jean-Baptiste Biot (1774 - 1862) studiază polarizarea luminii. În 1874, chimistul olandez Jacobus Henricus van 't Hoff (1852 - 1911) și francezul Joseph Le Bel (1847-1930) explică acest efect optic prin modul de aranjare spațială a atomilor de carbon. Noțiunea de valență, introdusă în 1853 de chimistul englez Edward Frankland (1825 - 1899), este definită de către italianul Stanislao Cannizzaro (1826 - 1910) în 1858, iar în 1860, la Congresul de la Karlsruhe, această definiție a fost acceptată de toți oamenii
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
în 1853 de chimistul englez Edward Frankland (1825 - 1899), este definită de către italianul Stanislao Cannizzaro (1826 - 1910) în 1858, iar în 1860, la Congresul de la Karlsruhe, această definiție a fost acceptată de toți oamenii de știință. Semnalând în 1858 tetravalența atomului de carbon, chimistul german Friedrich August Kekulé von Stradonitz (1829 - 1896) dezvoltă teoria valenței și ajunge la concluzia că cele mai mici componente ale moleculelor sunt atomii, nu radicalii liberi. În același an, chimistul scoțian Archibald Scott Couper (1831 - 1891
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
definiție a fost acceptată de toți oamenii de știință. Semnalând în 1858 tetravalența atomului de carbon, chimistul german Friedrich August Kekulé von Stradonitz (1829 - 1896) dezvoltă teoria valenței și ajunge la concluzia că cele mai mici componente ale moleculelor sunt atomii, nu radicalii liberi. În același an, chimistul scoțian Archibald Scott Couper (1831 - 1891) dezvoltă acest concept arătând că atomii de carbon se pot uni între ei formând catene care stau la baza unor molecule cu structură complexă. În 1861, Butlerov
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
August Kekulé von Stradonitz (1829 - 1896) dezvoltă teoria valenței și ajunge la concluzia că cele mai mici componente ale moleculelor sunt atomii, nu radicalii liberi. În același an, chimistul scoțian Archibald Scott Couper (1831 - 1891) dezvoltă acest concept arătând că atomii de carbon se pot uni între ei formând catene care stau la baza unor molecule cu structură complexă. În 1861, Butlerov susține, la Congresul Medicilor și Naturaliștilor Germani din Speyer, că proprietățile unei substanțe nu depind numai compoziția sa chimică
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
între ei formând catene care stau la baza unor molecule cu structură complexă. În 1861, Butlerov susține, la Congresul Medicilor și Naturaliștilor Germani din Speyer, că proprietățile unei substanțe nu depind numai compoziția sa chimică (adică de felul și numărul atomilor din moleculele substanței respective), ci și de formula structurală (adică de modul în care atomii din molecule sunt uniți între ei). Pentru a descrie aceasta proprietate, Berzelius introduce conceptul de izomerie. Biochimia își are originile în chimia organică, dar debutează
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
Butlerov susține, la Congresul Medicilor și Naturaliștilor Germani din Speyer, că proprietățile unei substanțe nu depind numai compoziția sa chimică (adică de felul și numărul atomilor din moleculele substanței respective), ci și de formula structurală (adică de modul în care atomii din molecule sunt uniți între ei). Pentru a descrie aceasta proprietate, Berzelius introduce conceptul de izomerie. Biochimia își are originile în chimia organică, dar debutează ca știință de sine-stătătoare atunci când, în 1833, chimistul francez Anselme Payen (1795 - 1871) descoperă prima
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
heliu, la -270 °C și 0,265 kcal•mol pentru argon, la -189 °C). De asemenea au valori mici și căldurile de vaporizare (0,022 kcal•mol pentru argon la -180 °C). Rezultă de aici că forțele de atracție dintre atomii gazelor rare sunt extrem de slabe. Gazele rare sunt relativ solubile în apă. Astfel 1 litru de apă de 20 °C dizolvă la 1 atmosferă 8,8 cm³ de heliu și 33,6 cm³ de argon (volumele gazelor sunt reduse la
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
C și 1 atmosferă). Solubilitatea în apă scade cu temperatura și crește cu presiunea. Dacă se răcesc sub 0 °C soluțiile obținute sub presiune ale gazelor rare din apă, cristalizează hidrați ai gazelor rare. În acești hidrați, forțele care leagă atomul gazului de moleculele apei sunt forțe Van der Waals. Aceste forțe unesc și atomii gazelor rare în cristalele lor. Deși au inerție chimică mare, gazele nobile pot forma unele combinații chimice, unele chiar stabile. Heliul ocupă, ca și hidrogenul, un
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]