7,023 matches
-
dieta dominată de aristocrați. Prim-miniștrii au fost relativ des schimbați; doar puțini și-au putut lăsa o amprentă distinctă. Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune era unul dintre instrumentele prin care Cisleithania și Transleithania au fost prinse legal împreună după compromisul din 1867. ("Consiliul Ministerial" trebuie înțeles ca întruniri la care participau cei trei miniștri comuni, imperiali și regali, și cei doi prim-miniștri ai Cisleithaniei și Transleithaniei; Consiliul Ministerial nu era o instituție sau un organ al statului.) Reprezentanții Regatului
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
Comune, "Ministrul Casei Imperiale și Regale și al Externelor" deținea președinția atunci când monarhul nu participa personal. Președintele Consiliului Ministerial pentru Afaceri Comune era ministrul de externe al Austro-Ungariei. După 24 oct. 1918 nu a mai existat nici un minister comun, deoarece Compromisul din 1867 și, odată cu el, uniunea reală cu Austria, au fost anulate cu consimțământul monarhului între jumătatea și sfâșitul lui octombrie 1918. Sediul oficial: vezi k.k. Ministerratspräsidium
Lista prim-miniștrilor Austro-Ungariei (1867–1918) () [Corola-website/Science/337488_a_338817]
-
de către Kálmán Tisza. Numit și "Partidul Libertății", grupul situat la stânga eșichierului politic aduna la un loc mica nobilime și antreprenorii. Partidul și-a avut originea în grupul politic din jurul lui Ferenc Deák, deci în forțele politice maghiare care au aprobat Compromisul austro-ungar. Până în 1905, Partidul Liberal a dat fără întrerupere Ministerpräsident-ul ungar și majoritatea membrilor cabinetului. Partidul Liberal a susținut o politică orientată spre folosul păturilor superioare ale societății maghiare și nu era interesat nici de democratizarea societății per ansamblu, nici
Partidul Liberal (Ungaria) () [Corola-website/Science/337480_a_338809]
-
lui Kálmán, a preluat partidul ca moștenire politică și a fost vreme de mulți ani, ca tatăl său, Ministerpräsident-ul Țărilor Coroanei Sfântului Ștefan. În alegerile parlamentare maghiare din ianuarie 1905, Partidul Liberal și-a pierdut majoritatea pentru prima dată de la compromisul din 1867 în favoarea Partidului Independenței, care conducea o coaliție majoritară în dieta de la Budapesta. Acest eveniment a provocat Criza maghiară din 1905. Aproximativ o treime dintre reprezentanții Partidului Liberal loial dualismului au trecut în câmpul coaliției, care astfel avea la
Partidul Liberal (Ungaria) () [Corola-website/Science/337480_a_338809]
-
în întregime de la buget și nu implicau aportul parțial sau ocazional al recruților. În Cisleithania, "k.k. Landwehr" nu trebuie confundat cu Landsturm. După războiul pierdut al Imperiului Austriac împotriva Regatului Prusiei, Regatul Ungariei și-a dobândit parțial suveranitatea prin Compromisul austro-ungar din 1867. Ungaria dorea acum ca, pe lângă Armata comună și Marina de război imperială și regală, care erau subordonate doar Împăratului și Ministerului de război imperial și regal, să posede și o forță militară proprie, care trebuia să se
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
Ungaria dorea acum ca, pe lângă Armata comună și Marina de război imperială și regală, care erau subordonate doar Împăratului și Ministerului de război imperial și regal, să posede și o forță militară proprie, care trebuia să se subordoneze guvernului maghiar. Compromisul a cuprins prin urmare și dreptul Ungariei de a-și întemeia o Forță de apărare regală maghiară, "Király Honvédség", numită colocvial cel mai adesea "Honvéd". Contraponderea cisleithanică a apariției honvezilor a fost înființarea unei "Forțe de apărare" ("k.k. Landwehr
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
(în , prescurtat "gemeinsames Ministerium"), apărut după Compromisul austro-ungar din 1867, a fost comitetul de consiliere și de pregătire a deciziilor monarhului în calitatea sa de împărat al Austriei și de rege al Ungariei. Consiliul Ministerial comun consta din cele trei ministere comune și din prim-miniștrii ambelor
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
și de "ministru de război" / "Kriegsminister" (în guvernele celor două jumătăți ale monarhiei nu exista nici un „minister de război”, doar „ministerele apărării” cezaro-crăiesc și regal maghiar). Domeniul de competență al Consiliului Ministerial comun se limita, potrivit legilor de bază ale Compromisului austro-ungar, la politica externă, la politica de război și la finanțarea ambelor acestor politici, precum și la principiile legislative ale monarhiei austro-ungare și la cooperarea în cadrul negocierilor periodice (o dată la zece ani) dintre Cisleithania și Transleithania, care aveau ca scop în
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
ambelor acestor politici, precum și la principiile legislative ale monarhiei austro-ungare și la cooperarea în cadrul negocierilor periodice (o dată la zece ani) dintre Cisleithania și Transleithania, care aveau ca scop în primul rând adaptarea aranjamentelor financiare convenite de cele două state prin Compromisul austro-ungar. Ținând cont de particularitățile, de situația și de competențele Consiliului Ministerial comun, se poate spue doar cu mari rețineri și în mod foarte forțat că acesta era un guvern comun al Austro-Ungariei. Consiliului Ministerial comun era înainte de toate cel
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune al Monarhiei Austro-Ungare () [Corola-website/Science/337485_a_338814]
-
delegației" ("Delegationsgesetz"), care au fost aprobate de Împăratul Austriei, Francisc Iosif I, în 21 decembrie 1867 și care au intrat imediat în vigoare. "" a avut validitate doar în țările cisleithanice ale Dublei Monarhii, până la prăbușirea din octombrie/noiembrie 1918. Conform Compromisului austro-ungar din iunie 1867, "Legea delegației" a fost stabilită și publicată cu același conținut în limba maghiară în Regatul Ungariei; în afară de aceasta, constituția din Transleithania se deosebea în mod considerabil de cele cinci "legi de bază" din Cisleithania. "Legea constituțională
Constituția din decembrie () [Corola-website/Science/337486_a_338815]
-
abordării lor" (în ) este una dintre cele patru propuneri legislative ale guvernului de la Viena ajunse spre dezbatere în Consiliul Imperial în iunie 1867 și era pandantul austriac al articolului XII/1867 din noua constituție a Ungariei, articol care trata despre compromisul austro-ungar. Numele scurt și inoficial al legii este datorat faptului că legislația în privința afacerilor comune ale monarhiei urma să se facă prin intermediul unor întruniri anuale paralele ale delegațiilor Consiliului Imperial și Dietei Ungariei; compromisul financiar era realizat de două delegații
Constituția din decembrie () [Corola-website/Science/337486_a_338815]
-
a Ungariei, articol care trata despre compromisul austro-ungar. Numele scurt și inoficial al legii este datorat faptului că legislația în privința afacerilor comune ale monarhiei urma să se facă prin intermediul unor întruniri anuale paralele ale delegațiilor Consiliului Imperial și Dietei Ungariei; compromisul financiar era realizat de două delegații mai mici care se întruneau din zece în zece ani pentru a negocia procentele cu care Cisleithania și Transleithania participau la bugetul celor trei ministere comune imperiale și regale. Fiecare dintre cele două delegații
Constituția din decembrie () [Corola-website/Science/337486_a_338815]
-
Reichskriegsministerium"), a fost în perioada 1867-1918 cea mai înaltă instanță administrativă a Armatei Comune și a Marinei Militare austro-ungare. nu era responsabil pentru: Apariția ambelor "forțe de apărare" pe lângă Armata Comună și independente de ea a fost un rezultat al Compromisului cu Ungaria, care a făcut eforturi pentru a avea o armată ungară independentă de guvernul de la Viena. Numărul cumulat al recruților celor două forțe de apărare era cu mult mai mic decât numărul recruților Armatei Comune și nu reprezenta decât
Ministerul Imperial și Regal de Război () [Corola-website/Science/337490_a_338819]
-
începând cu 1972, ca urmare a dobândirii statutului de autonomie, parlamente provinciale atît în Tirolul de Sud, cât și în Trentino. Parlamentul Regatului Ungariei, care până în 1867 a fost o "dietă a țării", deci o dietă provincială, a redevenit după compromisul austro-ungar din 1867 o dietă regală. Parlamentul Regatului Croației și Slavoniei, o țară a coroanei maghiare, s-a numit mereu Sabor. Până în 1848, dietele țărilor erau tradiționalele adunări ale stărilor. După revoluția de la 1848, acestea au fost desființate de către împăratul
Dieta Țării (Austro-Ungaria) () [Corola-website/Science/337478_a_338807]
-
parte și Forțele de apărare cezaro-crăiești ("k.k. Landwehr"), respectiv Forțele de apărare regale maghiare ("k.u. Landwehr") pe de altă parte. (Marina militară folosea mai rar epitetul k.u.k., deoarece era singura formațiune navală maritimă a Austro-Ungariei.) După Compromisul austro-ungar din 15 martie 1867, armata și marina de război nu mai erau instituții ale unui stat unitar, ci ale noii Duble Monarhii, care era compusă din două părți cu drepturi egale: din Imperiul Austriei (Cisleithania) și din Regatul Ungariei
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
apărării. Pentru toate treburile obștești comune, inclusiv pentru Armata Comună, exista o repartiție a costurilor clar stabilită între cele două jumătăți ale Dublei Monarhii. Începâd cu 1867, Transleithania suporta 30 % din costurile comune ale armatei imperiale și regale. Potrivit negocierilor compromisului, această cotă se ridica la 31,4 % în 1888 și la 36,4 % în 1907. Cheltuielile totale pentru "Armata Comună", Marina Imperială și Regală, Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare au ajuns în 1912 la aproximativ
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
secțiunea "Literatură" a fost invitat Horia Roman Patapievici. La ediția din 2010 au fost invitați la secțiunea "Literatură" Radu Paraschivescu, Robert Șerban, Daniel Vighi și Viorel Marineasa, iar la secțiunea "Arte plastice", Dan Perjovschi. StudentFestul din 2011, având ca tematică "Compromisul" s-a desfășurat între 2 și 8 mai cu opt secțiuni: "Arhitectură", "Arte plastice", "Literatură", "Publicitate", "Muzică", "Teatru", "Film" și "Fotografie", deși a avut un buget de doar 15.000 euro. La secțiunea "Literatură" au participat Robert Șerban, Adriana Babeți
StudentFest () [Corola-website/Science/328402_a_329731]
-
celorlalte obiective ale rețelei de forturi a fost abandonată, în favoarea construirii sistemului de cazemate de la Komarom. Datorită amenințării permanente pe care o reprezenta fortăreața, pentru populația din orașele Buda și Pesta, ea a devenit un simbol detestat al ocupației. După Compromisul austro-ungar din 1867, rolul militar al fortăreței dispare, bateriile de artilerie au fost demontate și unitățile austriece au înlocuite cu unități de honvezi care au folosit cazarma din interiorul fortului. Cu toate acestea, prezența militarilor a durat până în 1899, după ce
Citadela din Budapesta () [Corola-website/Science/328487_a_329816]
-
adaptat la realitatea politică a vremii, pe altă parte, un nou Act ar fi putut fi scris. În cele din urmă, cea de-a doua soluție a fost adoptată . Viitorul rol al monarhiei a fost stabilit în 1971 printr-un compromis politic între reprezentanți ale celor patru partide din Parlament (Social-democrați, Partidul moderat, liberali și Partidul de centru, adică toate partidele în afară de cel comunist). Acest compromis hotăra ca monarhia să rămână în mare parte ca înainte, dar să dețină doar o
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
soluție a fost adoptată . Viitorul rol al monarhiei a fost stabilit în 1971 printr-un compromis politic între reprezentanți ale celor patru partide din Parlament (Social-democrați, Partidul moderat, liberali și Partidul de centru, adică toate partidele în afară de cel comunist). Acest compromis hotăra ca monarhia să rămână în mare parte ca înainte, dar să dețină doar o funcție simbolică, fără nicio putere politică. Un vot dublu al Parlamentului, care a avut loc în 1973 și 1974, a instituit un nou Act de
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
Totuși, alți observatori mai neutri, precum Mahan și Pemsel, au luat acțiunea per ansamblu, bătăliile navale pe o perioadă de mai multe zile nefiind neobișnuite în acele vremuri. Termenul de Bătălia de la Barfleur și La Hogue este o descriere de compromis al întregului eveniment. Opinia englezilor că a fost o victorie decisivă, deși plauzibilă, este învechită. La început a fost larg sărbătorită, dar în vremea lui Mahan era văzută ca mai puțin importantă. Planul francez de invazie a fost distrus, dar
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
adversar dedicat al protestantismului. El a fost cel care, în 1570, i-a eliberat de loialitatea lor pe supusșii englezi ai reginei Elisabeta I. Ricci îi dă un aer de bunăvoință, deși el a fost, de fapt, un dușman fără compromisuri al celor care se opuneau bisericii sale. El l-a respectat foarte mult pe Toma d'Aquino (1226-1274), care este figura din stânga, și l-a făcut Doctor al Bisericii. El este identificat prin Soarele de pe piept și prin cartea sa
I Gesuati () [Corola-website/Science/333513_a_334842]
-
în septembrie 2014. Autorul și editorul au convenit să lanseze romanele într-o succesiune rapidă, care să se întindă pe doar 8 luni. Seria a fost primită bine de critică. Slate a numit-o „una dintre cele mai lipsite de compromisuri serii, care face cinste genului”, în timp ce autori ca Stephen King au lăudat-o ca fiind „înspăimântătoare și fascinantă”. Atât "Authority", cât și "Acceptance" au ajuns pe lista celor mai bine vândute cărți broșate publicată de New York Times. Jeff VanderMeer a
Jeff VanderMeer () [Corola-website/Science/333518_a_334847]
-
Alți conducători farisei au luat calea exilului,ca de pildă Rabi Yehoshua Ben Perahia, care a fugit în Egipt Ei s-au întors mai târziu, când prin intervenția Salomeei Alexandra, Shimon ben Shatah a fost repus în fruntea Sanhedrinului. În urma compromisului obținut, Sanhedrinul sau Hever Yehudim a obținut iarăși o poziție influentă în stat. După Talmudul babilonian, ultimele cuvinte ale lui Alexandru Ianai adresate soției sale, Salomeea Alexandra au fost: O parte din sursele, talmudice, referitoare la Alexandru Ianai, au fost
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
de a recurge la minciuni, la exagerări atunci când vorbește de proiecte ambițioase sau de aventuri sentimentale extravagante. Este preocupat de propria persoană și de propriile probleme, susținând că toți ceilalți sunt responsabili de lucrurile negative din viața sa. Nu acceptă compromisul, considerând un obstacol în calea libertății sale. În cadrul relației de cuplu, atunci când apar probleme, caută să nu se implice, să nu aibă planuri pe termen lung. Instabilitatea afectivă se transpune în tendința spre infidelitate. Una din principalele cauze o constituie
Sindromul Peter Pan () [Corola-website/Science/331056_a_332385]