10,007 matches
-
mori de ciudă? Nu-ți vine să bei bățos pînă îți îneci amarul? Mai ales că plătea consumația păgubitul confrate Ponor. O poveste similară am trăit cu mai mulți amici, ascultînd trista poveste a domnului Limbric ("Ultimul viking", p. 214), culmea de amărît și de generos în a ne oferi un vin strașnic. Deși omul ne adăpa cu generozitate, noi tot găseam ceva de rîs, ca proștii. În primul rînd domnul Limbric era mult mai cult decît noi toți la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vine a crede: Mai cu gingășie, Musolin, că mă omori... Cu gingășie, cucoană, sigur, cu gingășie, acceptă Musolin bucuros. Musolin este în al nouălea cer. Se urcă în camion și vrea să-l pornească. Apoi vorbește singur: Cu gingășie, bătrîne. Culmea, hodorogitul camion cînd aude și pornește la prima cheie. Musolin cîntă: Cu gingășieee, mai cu gingășieeee... Mare om cinu' Costică Bătrînul Mihai Dinu avea 78 de ani și nu s-ar fi putut spune că ar arăta mai tînăr decît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ai! Ei, dom' primar, sînt necăjit. Nu se bea bere, ci vin din cea mai bună cramă. Cei doi protagoniști se cherchelesc bine și-și povestesc viețile. După imensa tensiune trăită, atmosfera se detensionează complet cu alcool. Pașcu este în culmea fericirii. Afumat bine, începe a povesti: Tata, dom' primar, a fost medic. Un om de zahăr. Și-a pierdut un ochi din cauza unei banale infecții și nici cu celălalt nu mai vedea bine. Din cauza asta a căpătat o fobie, inexplicabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bîrdihanul la gură. Îmi omori copilul, dobitocule! Nu el împingea gogoașa aceea monstruoasă spre ușă. Alții o făceau, simțind un soi de plăcere diabolică. El abia se ținea pe picioare! Împins, îmbrîncit, cu pălăria căzută, intră în sala de audiență. Culmea ironiei, acolo mai erau cîțiva indivizi care țipau și amenințau. Mergem la București, hoții dracului! O să înfundați pușcăria. Pămîntul nostru... Dar n-aveți acte, rostește un funcționar dintr-un fel de prezidiu peste care trona primarul. Polițistul îi scoate afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a constatat că toți cei din fața sa sînt mai urîți ca el, mai nepricepuți ca el și chiar mai tineri ca el. Evident că erau și mai proști ca el, dar asta n-o spunea cu voce tare. Ultima dată, culmea nenorocului, a ajuns să fie primul pe lista nereușiților. Toată speranța și-a pus-o în vreo boleșniță, în cumătra cu coasa sau chiar în forțele divine. Cu forțele divine a tot încercat și a ajuns la ferma concluzie că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
n-am nimerit-o. Iau la rînd toate colindele pe care le știu, dar primesc imediat negația. Puțin obosit, mă stropșesc ponderat: Dar care, bre? Am plecat la colindat... Da? Da. Atunci să-i dăm drumul. Micul omuleț colindă și, culmea, nu se împotmolește deloc. Dacă el m-a fiert cu atîtea încercări de colinde, în fond de ce să nu-l fierb și eu. Cu ce te servesc? Cu ce vreți. Un pahar de vin? Da. Cum?! întreb boldind ochii. Roșu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care au fost călăii vremurilor trecute. Ceea ce nu accepta Cernescu era deposedarea de bunurile pe care le deținea. De la moartea suspectă de tot a fetei sale, a rămas fără moștenitori. Cernescu cocheta cu nemurirea și ar fi vrut să înființeze, culmea cinismului, un muzeu numit "Profesorul Cernescu". Lumea actuală și viitoare să aibă la dispoziție o comoară care a aparținut doar lui. O comoară clădită pe cadavrele din închisorile regimului comunist din perioada sălbatică. M-a abordat timid, cu bîlbîieli și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dacă și mie îmi venea să-i ard cîteva palme, că avea nenorocitul o voce extrem de enervantă. Mai bine închide-l, mă sfătuiește soția. O ascult și atmosfera devine calmă, binefăcătoare. Un bolid mă depășește periculos, înghesuindu-mă și eu, culmea, nu strig enervat "boule!". Pacea care se cuibărise în mașina noastră n-o mai simțisem de mult. Era, dacă vreți, un fel de împăcare cu toată lumea. Am fi fost de acord cu iertarea păcatelor tuturor, indiferent de dimensiunile și numărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
din cauza... Telefonul mă trezește, sar ca fript și aud: Sîntem la poartă. Ciudos încă, trezit pe jumătate, răspund în răspăr: Nu mă mai duc... ăăăă... adică vin imediat. Mi s-a părut o fățărnicie să mă pupe musiu Covalciuc și, culmea, o face și feciorul lui, ăla cu scaunul... Eram încă copleșit de vis și chiar mă temeam de vreun accident, dar nu le-am zis nimic, ca să nu-i sperii. Drumul a fost plăcut, visul s-a spulberat și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fără speranță. Nu știe că există medicamente și nici nu-și închipuie că ar putea trăi altfel. Acceptă ca unii să aibă case, mașini, femei și, mai ales, bani. Dacă i-ar da și lui de o pîine ar fi culmea de fericit. Insula Gorée. Insula Groazei. Aici erau aduși sclavii vînați pe coasta Atlanticului sau chiar din adîncimea Africii. Torționarii erau tot negri. Cruzi, lacomi și răzbunători. Ucideau după poftă. În 1784 stăpînul casei sclavilor avea o armată de torționari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Eu vorbeam de nefericire. Să stai în cușcă, să mănînci și să-ți faci nevoile acolo, în văzul lumii... Să te poarte peste tot... Revin cu picioarele pe pămînt și-mi pare rău că am asemuit starea mea cu o culme a nefericirii. Mă pun în locul lui Baiazid și simt frisoane în tot corpul. După lux, palate, victorii militare, haremuri, a urmat cușca aceea diavolească. Lumea îl privea ca pe un maimuțoi. Îmi închipui comentariile și jalnica sa viață între resturile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și jaluzelele și a făcut praf o imensă oglindă din perete. Zgomotul însă, ne-a speriat atît de tare, încît soția a început să țipe, cum n-am crezut niciodată că o poate face. Am cuprins-o în brațe și, culmea, am început să țip și eu cît mă țineau plămînii. Valuri compacte de apă se izbeau cu furie de tot ce întîlneau în cale. Apa a început să se strecoare în casă. Asta a făcut-o pe soție să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
gheață și... poftă de vorbă. După cîteva clipe, alcoolul ne predispune spre povești. Am început eu cu o istorie cu pușcă, cu lup, cu noapte, cu zăpadă și cu hau, hau de ți se ridica părul drept în vîrful capului. Culmea, señor Lázaro asculta atent și-mi crea impresia că mă și crede! Termin povestea cam pe la mijlocul sticlei de whisky. Politicos am fost de cînd mă știu și de aceea am lăsat o jumătate de butelcă și pentru povestea amicului Lázaro
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
agață de un pai: Nu-i așa, excelență? Era treaba mea să... Nu, nici vorbă! De ce să mă amestec? Transmitea prin satelit direct. Și telefon și internet și fax, toate ilegal. Fără nici un control. Nu mai spune? Asta-i chiar culmea, fără control... Nu? Este o țară a nimănui? N-am mai continuat discuția, dar eu mi-am format convingerea că o fi fost o neatenție din partea domnului López, dar și un pic de patriotism. Chiar așa, fără control?! Umor latino-american
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mare nu prea furioasă mai tot timpul. Trecem pe lîngă unele construcții ce au adăpostit un Festival al Tineretului, similar celui de prin 1956 la noi, cînd magazinele serveau cu predilecție praful de pe tejghea. Pe șosea intîlnim șoferi civilizați care, culmea, respectă regulile de circulație. Cu peste 100 km/h circulă doar mașinile corpului diplomatic, care se consideră îndrituite să nu respecte viteza maximă admisă. Plantații de bananieri și o vegetație luxuriantă creează un cadru exotic care predispune spre visare. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
stuf se închiriază pentru un dolar. Lume multă și variată profită de briza răcoroasă, de apa călduță și de soarele blînd al dimineții. Bătrîni venerabili au părăsit Europa friguroasă pentru a trișa puțin destinul. Folosesc din abundență creme ecran care, culmea, chiar au efect protector. Stau și observ atent lumea pestriță, fac speculații logice și consider că sînt îndreptățit să mă cred în fața unui insectar. Se apropie de plajă încă o pereche. Un bătrîn șleampăt, cu pantaloni scurți, dar lungi ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
trandafirii japonezi, portocalii, bananierii și cei doi pisoi micuți, care privesc foarte curioși. Vila, cu steagul, cu antenele, cu jaluzelele mereu trase. Văd limuzina cu stegulețul României. Motorul merge ca să răcească interiorul. Pentru ca Excelența sa să nu sufere cîtuși de puțin. Culmea ironiei. Mă despart cu regret de locurile care mi-au oferit o altă viață, un alt mod comportamental. Complicat, dar nu atît de solicitant ca munca de edil, nu atît de stresant și epuizant. Îmi iau rămas bun de la toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cum i s-a spus multă vreme, Mănăstirea Sfântul Nicolae din Tarină. Ultimele vorbe le-am auzid doar ca pe un ecou zbătându-se sub bolțile Trei Sfetitelor. Pe dată am pornit spre Tarina Aroneanului...Am străbătut cu pas întins culmea Ciricului, dincolo de Morile de Vânt, unde, după cum spune Grigorii Ioan Calimah în zapisul de la 25 oct. 1761 (7270): „De vreme ce acum, la ziua Sfântului Dumitru, pentru iarmaroc ce se feace aicea, în satul Frumoasei (Movila Sarandei), s-au socotit și s-
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
să urc totuși sus pe terasa turnului clopotniță. - Nu avem nici o grabă. Urcă. Voi fi și eu lângă tine. Am luat pieptiș cele 120 de trepte ale turnului. Iată-mă-s sus. În timp ce îmi trag sufletul, îmi rotesc privirea peste culmile Repedii, ale Cetățuii, Galatei, Copoului, Aroneanului și o las să lunece în voie pe valea Holbocii...Ce feerie! - Cum ți se înfățișează lucrurile văzute de aici, dragule? - Trebuie să-ți mărturisesc cu mâna pe inimă că cele văzute de aici
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
când sărmanul țăran muncea tot anul și tot era scos dator, iar acei tovarăși aveau tupeul să spună că chiaburii i-au exploatat pe țărani. După colectivizare, muncind în acord global, primeau foarte puțin sau de cele mai multe ori rămâneau datori, culmea echității despre care se făcea caz, să muncești un an și să rămâi dator. Comparația dintre chiaburii din trecut și tovarășii de azi o las pe seama cititorului. Executarea la timp a lucrărilor, au obligat-o pe mama să rămână în
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
geam mi-a făcut cu mâna. Avea să fie ultimul gest pe care îl vedeam. M-am urcat în căruță și am dat bici cailor. În timp ce seara se lăsa peste pădurea Băceștilor, Cazac și Rândunica pășeau alene în sus spre culmea dealului. Când am început să coborâm spre Gârceni, căiuții au trecut la un trap ușor. Se grăbeau și ei spre casă. Când am intrat pe poartă, în ogradă, noaptea își intrase demult în drepturi. Am deshămat, am băgat caii în
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
Berlinul, muzica a fost exilul și vindecarea sa. III ORDINEA SUBTILĂ A LUMII Speranța S-ar zice că, de la o vreme, competența noastră supremă e disperarea. De la mica disperare cotidiană până la teoria catastrofei, de la „marginile“ disperării (depresie, neîncredere, iritabilitate) până la „culmile“ ei (isterie, apostazie, resemnare bolnăvicioasă). Am obținut, prin urmare, consensul: e rău, e foarte rău, nu mai avem nici un motiv de speranță. Speranța ne apare, când vorbim astfel, ca o virtute condiționată. Adică o virtute care nu subzistă decât „cu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
un ducat acolo și-l numea Rusia; însă chiar după moartea sa a devenit mai mult decât slăbit, prin împărțirea între fiii săi, încât aproape că a dispărut. În secolul al XV-lea, în această perioadă când Poarta era în culmea înfloririi și a puterii, începea Rusia să dobândească sub Ivan Vasilievici o consistență și o configurație importantă. Începutul acestui secol, în care Poarta începea să cadă din strălucirea sa și să ajungă la decădere, devenea prin soarta obișnuită a scurgerii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
ea îl cheamă la rîndul ei. Cum nimeni nu se arată, Narcis se miră : „De ce fugi de mine ?”, iar Echo îi întoarce vorbele : „înșelat de această voce care o reproduce pe a lui, el reia : «Să ne unim». Echo, în culmea bucuriei, răspunde : «...Să ne unim» și se avîntă către Narcis. Cînd o vede, acesta se dă înapoi și strigă : «Vreau să mor dacă mă las pradă dorințelor tale», iar Echo repetă : «...mă las pradă dorințelor tale»” etc. Sîntem în plină
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
decât Mitică Vâlceanu, care era gata gata să se și ardă la bacalaureat, organizând o copiere de pomina la metematică. Dar mai era acolo și Nicu Sorea care îi explică lui Valceanu cât de „leneși și răi” sunt elevii care, culmea, au scos și porecle la unii profesori și trebuie învățați minte măcar la bacalaureat. Profesori examinatori: L.Manoliu, L.Bodnăraș, D. Luchian, I. Mihăescu. Elevi: Mircea Șorodoc, I.Țurcanu, Ț. Șerban, L.Chemac (care avea părul sub formă de creasta
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Gheorghe Nandriș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93342]