7,094 matches
-
configurații noi: spre exemplu, pelerinajul implică elemente ale riturilor magice (purificări, acte divinatorii, vindecarea magică, utilizarea relicvelor etc.), ale sacrificiilor și ofrandelor, ale riturilor de trecere (inițieri și probe de consacrare) și ale sărbătorii. De asemenea, miturile eroice conțin structuri epice din miturile cosmogonice, escatologice și etiologice. Pentru a permite Înțelegerea morfologiei complexe a acestor constructe simbolice, am renunțat, În mod programatic, la relativizarea categoriilor constitutive, prin operațiile specifice antropologiei critice: a) sublinierea caracterului local al fiecărui context și a imposibilității
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care nu pot fi crezute (M. Detienne, p. 116). De altfel, ...opera lui Tucidide este semnificativă pentru istorie În măsura În care logos se substituie lui mythos. ș...ț Aspectul care conferă un caracter revoluționar Istoriei sale În raport cu tot ceea ce o Înconjoară (poezie epică sau dramatică, interpretări tendențioase ale creatorilor de discursuri sau ale oamenilor politici) este voința de a demonstra (Fr. Châtelet, 1962, pp. 114-115). Istoricul autentic, asemenea filosofului, nu poate crede povestirile tradiționale „pe cuvânt” - el trebuie să verifice „adevărul” lor, În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
asupra unei substanțe culturale noi. Astfel, valorile mitului derivă acum din valoarea de utilizare, și nu din semnificațiile sale esențiale. Prin această descarnare a mitului, Platon pregătește deja terenul pentru utilizarea termenului de către Aristotel, ca un nume pentru orice schemă epică, din orice context cultural. Instrumentalizarea mitului va fi dusă la maxim În Republica: aici, Platon imaginează mecanismele construcției unei mitologii de stat. Filosofii, În calitate de „mitoplaști” oficiali, vor alege sau construi miturile care, prin conținutul lor, pot educa membrii cetății și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
popularizatori ai cercetării științifice) au depus eforturi substanțiale pentru crearea unui corpus omogen, articulat, semnificativ În ansamblul său. În acest proces de construcție, ei au contopit mituri și fragmente mitice propriu-zise Împreună cu numeroase alte componente: credințe, legende, teme din cântece epice sau lirice, frânturi verbalizate din ansambluri rituale sau magice, basme și povestiri etc. Ceea ce Înseamnă că alături de mitologiile „clasice” se pot așeza și diverse mitologii moderne (de la cele consacrate unor vedete până la cele legate de anumite evenimente sau situații), care
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Ceea ce Înseamnă că alături de mitologiile „clasice” se pot așeza și diverse mitologii moderne (de la cele consacrate unor vedete până la cele legate de anumite evenimente sau situații), care sunt, și unele, și altele, corpusuri construite, complexe, eterogene, ce sedimentează figuri, scheme epice, toposuri și simboluri din diferite discursuri sociale. Note constitutive ale mituluitc "Note constitutive ale mitului" Forma de exprimare Așa cum succint se exprimă J. Fontenrose (1971, p. 54), „pentru cercetătorul serios al mitului regula este următoarea: dacă nu există poveste, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
modela forma și, adesea, elemente ale conținutului, pentru a le adapta așteptărilor publicului și presiunii unor factori conjuncturali. Ea este, deci, o sursă de inovație și schimbare. A doua abilitate presupune capacitatea de a păstra și reactualiza bagajul de motive epice, de personaje și semnificații considerate de acea comunitate drept efigii ale identității ei, repere simbolice. Ea este, deci, o sursă de conservatorism. Mitul nu este Însă unicul tip de povestire tradițională, transmisă prin viu grai, care circulă Într-o societate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
circulă Într-o societate. Această constatare a generat o bogată literatură de specialitate, marcată de numeroase controverse referitoare la specificitatea conținutului povestit. Conținutul Cea mai mare parte a savanților consideră că mitul este o povestire care se individualizează prin teme epice, eroi și un decor specifice. Din această idee, aproape unanim acceptată de un segment al specialiștilor, derivă o altă caracteristică - prestigiul social al miturilor. Acestea ar beneficia de un statut aparte, față de alte tipuri de povestiri, tocmai pentru că au un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
concrete, nu au absolutizat aceste distincții, nu le-au transformat În categorii care ar include texte radical diferite, deoarece au constatat că localnicii transferau adesea teme dintr-o familie de povestiri În cealaltă familie sau că aveau, față de aceeași temă epică, când o atitudine solemnă (ca și cum ar fost mit), când una relaxată, ca și cum ar fi fost o simplă povestire. În acest sens, este instructiv dialogul dintre un cercetător și un indian Navaho. Întrebat de ce povestirile despre coiot, considerat un animal sacru
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În tragedie, fără efecte existențiale majore În comedie) sau a unor regimuri ale limbajului și familii de figuri literare (elevat vs comun, figuri ale tragicului vs figuri ale umorului). Din această perspectivă, Între mit și celelalte forme narative (legende, cântece epice, basme, fabule sau povestiri cu animale etc.) ar exista mai multe deosebiri (M. Eliade, 1968, p. 1134; J. Fontenrose, 1971, p. 55; G.S. Kirk, 1970, pp. 39-40; P. Smith, 1968, vol. XI, p. 527; E. Voegelin, 1949, vol. II, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
radicale În ordinea cosmosului. Epopeile sunt construite prin acțiuni complicate și au eroi cu un statut social și cu o ascendență eroică detailate pe larg. În multe povestiri cu animale, acestea au puteri ieșite din comun. În legende și cântece epice, spațiul și timpul sunt prezentate ca esențial diferite de cele ale lumii contingente. În ultimă instanță, seriile de opoziții construite pe baza conținuturilor narate sunt validate doar pentru termenii de la capetele unui continuum alcătuit din forme culturale diverse (legenda, epopeea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și timpul sunt prezentate ca esențial diferite de cele ale lumii contingente. În ultimă instanță, seriile de opoziții construite pe baza conținuturilor narate sunt validate doar pentru termenii de la capetele unui continuum alcătuit din forme culturale diverse (legenda, epopeea, cântecul epic, povestirea cu animale): mitul, pe de o parte, și basmul, de cealaltă. Aceste „genuri” au conținuturi și moduri de prezentare aproape antitetice, În timp ce celelalte forme narative par a fi conglomerate eterogene, care Înglobează când caracteristici specifice mitului, când note specifice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care au caracterul unor povești Într-o societate sunt mituri În alta și invers - un prim motiv să ne ferim de clasificări arbitrare. Pe de altă parte, mitologul observă că aproape Întotdeauna, sub o formă identică sau transformată, aceleași scheme epice, aceleași personaje, aceleași motive se regăsesc În miturile și poveștile unei populații. (C. Lévi-Strauss, 1973, p. 153) În general, această perspectivă strict textuală nu este considerată exhaustivă de majoritatea antropologilor - experiența dialogului cu cei care performau sau participau la performarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este considerată exhaustivă de majoritatea antropologilor - experiența dialogului cu cei care performau sau participau la performarea unei povestiri mitice le-a arătat că temele (unitățile de conținut) și criteriile formale nu au un caracter decisiv. Ceea ce Înseamnă că aceeași schemă epică poate fi uneori percepută și valorizată ca mit și alteori trăită și interpretată ca povestire obișnuită: În același timp este evident că aceste societăți percep cele două genuri ca distincte și că permanența unei asemenea distincții se Întemeiază pe ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
generație În generație. Această atitudine (pe care unii cercetători o numesc „religioasă”) oferă criteriul prin care atât membrii comunității studiate, cât și antropologii diferențiază mitul de alte forme narative - mythos-ul grec, adaox, liliu sau itan se deosebesc de basme, cântece epice, legende, fabule și alte forme de povestire, oricum ar fi ele numite, nu printr-un conținut aparte, ci prin funcții sociale aparte. Credința În ele nu este altceva decât o formă socială de consacrare a acestor funcții, un mod de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
locuri Însă, Caloianul e Întâi frânt În bucăți și abea după aceea diferitele sfărâmături sunt aruncate prin fântâni sau puțuri, prin bălți sau prin grâne (S.F. Marian, 1994, vol. II, p. 324). Ansamblul mitico-ceremonial al Caloianului sintetizează teme mitologice, scheme epice, figuri legendare și toposuri, pe care le activează cu ajutorul unor structuri rituale eteroclite, provenind din diferite sisteme specifice culturii folclorice. În jurul temei dominante a fertilității, el construiește cu ajutorul acestor elemente un „rit magic, având un caracter agrar și meteorologic” (I.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
stropesc cu vin; c) puritatea morală și sexuală: eroul luptă pentru regele său, este un substitut al acestuia, Îl reprezintă și Îi dăruiește victoriile. El se măsoară numai cu cei „Înarmați”, cei asemenea lui, apăra femeile și pe cei slabi (epica arturiană exprimă cel mai elocvent aceste teme mitice). Totodată, el trebuie să se ferească de ispitele femeii, să fie, așa cum spun baladele folclorice românești „un voinic curat”, care „de muieri nu e stricat”; d) eroul este condamnat la ceea ce G.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care cuprind segmente sau trimit la structuri cu atribute mitice. Așa cum observă C. Eretescu, ...informația mitologică este distribuită inegal În diferite clase de texte. Lirica În ansamblu, snoavele, teatrul popular, așa-zisa literatură gnomică, folclorul copiilor, unele subclase ale cântecului epic (jurnalele orale, baladele familiare) sunt neesențiale sub raportul conținutului mitologic, alte clase de texte (legendele, povestirile și cântecele epice fantastice, descântecele, colindele sau cântecele ceremoniale de moarte) sunt saturate de mit și, deci, relevante pentru o cercetare din această perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În diferite clase de texte. Lirica În ansamblu, snoavele, teatrul popular, așa-zisa literatură gnomică, folclorul copiilor, unele subclase ale cântecului epic (jurnalele orale, baladele familiare) sunt neesențiale sub raportul conținutului mitologic, alte clase de texte (legendele, povestirile și cântecele epice fantastice, descântecele, colindele sau cântecele ceremoniale de moarte) sunt saturate de mit și, deci, relevante pentru o cercetare din această perspectivă (C. Eretescu, 1976, p. 123). Drept urmare, este greu să susținem că În folclorul românesc se pot identifica mituri autohtone
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1980), I. Datcu (1999), Mircea Eliade (1995) și T. Herseni (1977) de mituri eroice și inițiatice; Romulus Vulcănescu (1986) de mituri antropogonice teogonice etc. În aceste cazuri, mitul devine clasa Înglobantă, clasă În care sunt incluse narațiunile pe aceeași temă epică (indiferent de genul literar În care sunt plasate) și figurile diverse, toate risipite În texte provenind din contexte folclorice diferite, cu funcții și semnificații care, În contextele de origine sunt frecvent de tip non-mitic (estetice, ludice, morale, ceremoniale etc.). Dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
referi la o singură ocurență: mitul broaștei (cosmogonice), mitul vidrei (psihopompe), mitul țurcăi, mitul uriașilor (novacilor), mitul blajinilor, mitul Solomonarului, mitul Maicii Domnului etc. Mitul trimite acum la un singur personaj și la un număr relativ limitat de acțiuni (scheme epice), atribuite prin excelență acestui personaj. Mai multe asemenea ocurențe pot conduce, eventual, la configurarea unui mit generic: diversele fapte mitice ale animalelor psihopompe precum vidra, șarpele sau cerbul, ale personajelor precum Maica Domnului sau Solomonarul, corelate cu toposuri specifice precum
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acorde preferință. Aceasta din urmă implică - după el - un sâmbure „mitic”, o frântură de „poveste”, fiindcă e rodul unei crize gnoseologice și nu o poate aminti, fără a schița o narație a ei. Lirica lui B. conține, drept urmare, întotdeauna, ecouri epice îndepărtate, istorisește experiențe existențiale, sub formă de „basm” sau parabolă, lăsând dicțiunii principala funcție metaforică și reducând la minimum descripția. Din cauză că utilizează copios zăcăminte imaginative folclorice, credințe obscure, reminiscențe ale unor practici magice străvechi, în ciuda subiectivității extreme, poezia lui dă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
Un succint profil este consacrat lui Ilarie Voronca. Dintre textele semnate de români sunt de menționat poemele în franceză ale lui Vintilă Horia, eseul despre „scientism și poetică” al lui Nicholas Catanoy, versurile lui Matei Călinescu și Ion Caraion, considerațiile epice ale lui Lucian Grigorowitsch, portretul Ilarie Voronca semnat de Horia Liman și meditațiile asupra poeticii contemporane ale lui Virgil Nemoianu. Deși pentru numerele următoare se anunțau colaborări la fel de prestigioase, revista nu a mai beneficiat de o susținere materială, eșecul unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286430_a_287759]
-
configurare a moștenirii literare caragialiene. Clarificarea obiectivului impune apoi și răspunsul la cea de-a treia întrebare, răspuns care se constituie în formularea metodei propuse: depistarea mărcilor caragialiene indisolubil legate de reprezentările specifice comicului și uneori ale absurdului, pe tărâmul epic și dramatic delimitat temporal și valoric de momentul Caragiale, presupune, în mod concret, un exercițiu tematologic și intertextual sinaptic, de reconstituire a fluorescenței literare caragialiene. Așadar, scopul acestei lucrări nu este simpla prezentare diacronică a ipostazelor literare ale comicului și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caracterizează comportamentul social caragialian, rezultat din înțelegerea vieții ca desfășurare scenică a teatrului lumii. Din miezul învălmășagului, din agitația de bâlci de care se trezește înconjurat, din carnavalul pe care nu se mai satură contemplându-l, Caragiale își extrage substanța epica brută pe care o supune printr-o tehnică de maestru unui proces de fabricație laborios, al cărui produs finit poartă pecetea eternității: "în singurătate, Caragiale era și el un depresiv, cam ca și Eminescu. Își regăsea buna dispoziție între oameni
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
povestirea mea astfel[...] dar [...] fiindcă nu sunt unul dintre acei autori prefer să vă spun drept: după scandalul de la bancher, nu știu ce s-a mai întâmplat cu eroul meu și cu madam Popescu". Arma parodică țintește schelăria osificată specifică structurării materialului epic în lucrări facile, fabricate prin inserția arbitrară de clișee narative. Ironia, asociată parodiei, accentuează tendința de ieșire de sub incidența unor încorsetări inutile, dar și dorința de evidențiere a propriei individualități prin detașarea de direcția comună. Numeroase alte fragmente din lucrări
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]