8,202 matches
-
alături de Mihai Puiu, Gheorghe Boancă, Jana Ghemeș, Gheorghe Durac, Gheorghe Bălăceanu și familia Acasandrei Valentina și Gheorghe. Obosiți după o noapte de mers cu trenul, coborâm în gară la Pitești, orașul care pentru două zile devenea capitala Artei Naive. Pe holul Hotelului Argeș unde eram cazați am început să ne întâlnim cu ceilalți colegi veniți din diferite colțuri din țară la marea manifestare. Revederea era un mijloc de bucurie prin care ne împărtășeam reciproc sentimentele, povestindu-ne între noi diferite evenimente
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Cine cu cine sa mai cuplat, ce mașină scumpă mai are blonda X, unde a petrecut vacanța de vară cuplul Y. Stilul acesta de jurnalism, adaptat la lumea politică, dă naștere unor discuții interminabile în jurul declarației unui personaj, aruncată pe holurile Parlamentului, transmisiuni în direct de la nu știu ce escapadă la cumpărături a președintelui sau de la ședințele foto pe care le face cu mulțimile, aluzii despre amantlâcurile politicienilor cu niște doamne care vor și ele să parvină (sau au parvenit deja) în lumea
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
ițe subterane), Dan Iosif a fost toată viața un mardeiaș de cartier și un șmenar. Și înainte, și după Revoluție. Televiziunile, care acum vorbeau de marele om care a fost, se făceau că uită cum le trata distinsul parlamentar pe holurile Senatului („Da, am votat la două mâini! E corect, mă! E cum vrea mușchii mei!“). ProTVul zicea lucruri mărețe, de tipul „departe de țara pentru care șiar fi dat și sufletul“, iar imaginile folosite erau cele din interviul pe care
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
una peste alta, am văzut mai multe filme la televizor decât la cinema. Pe atunci mergeam, e drept, la Cinematecă (acum, „după”, aproape nu mai calc pe acolo - și pentru că nu mi place să mixez filmul cu muzica barului din hol, și pentru că a dispărut traducătoarea aceea care interpreta tot ce traducea). Nu mergeam - și nu merg nici acum - la filme de tip Hollywood - pentru ele există televizorul. Vedeam ruși, vedeam Fellini, Antonioni (ții minte coada la Zabriskie point ? în anul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
sunt atat regulile specifice de comportament scrise în toate regulamentele în vigoare cât și acelea nescrise în baza cărora, de pildă, elevii se ridică în picioare când intră profesorul în clasă sau îl salută pe acestă ori de câte ori îl întâlnesc pe holul școlii. Toate acestea permit manifestarea consensului, a nevoii de apartenență la grup și de securitate. Simbolurile sunt purtătoare de mesaje exprimând filosofia școlii atât pentru cei din interior cât și pentru cei din afara să. Stema Colegiului Național "Cuza Vodă" a
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
care au participat elevi ai liceului. Arborele cunoașterii cu rădăcinile în carte exprimă cel mai bine ceea ce reprezintă școala noastră. Eroii sunt acele personalități care au dus numele școlii departe în lume, făcându-l cunoscut și respectat. Iată de ce în holul localului A exista un panou pe care sunt fotografiile celor mai reprezentative personalități ale liceului, foști elevi sau profesori cu rezultate remarcabile în viața profesională. Există deasemenea un panou cu fotografiile foștilor directori iar în localul B sunt înscrise pe
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
soluție, o ieșire din impas. O amînare de cîteva zile ar însemna mult, foarte mult, pentru mine. Nu, sub nici o formă, n-o pot invita pe Livia, acum, la mine acasă! Mă ridic, o sărut pe obraz, apoi ies pe hol, îmi îmbrac scurta de velur îmblănită și-mi trag ghetele în picioare. Iubito, îți urez o zi bună! îi spun, luîndu-i mîna să i-o sărut. Ne facem un semn șăgalnic, de dragoste, cu ochii îmbătați de plăcere. Spun un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu drag, de dragul aventurii; puțin le interesa confortul. O singură dată, o doamnă, izbucnind în rîs, rotind între degete paharul în care-i turnasem vodcă, mi-a spus: Bine, Mihai, așa inginer ești tu?! Află că-n apartamentul meu, numai holul de la intrare e mai mare și mai mobilat decît toată locuința ta... Da?! m-am mirat eu, și-atunci, de ce-ai venit aici?!... Am descuiat ușa, am deschis-o și, fără alte vorbe, doar printr-un gest politicos, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în fața ușii biroului meu, răscolind din mers buzunarele, căutînd cheile. Cheile nu-s. Rămîn un timp în fața ușii și mă gîndesc. Aseară am răscolit buzunarele în căutarea unei hîrtii, am scos cheile și le-am pus pe o măsuță, în holul apartamentului Liviei. Acolo le-am uitat. Acum vreau să intru în birou, așa că merg în atelierul mecanic și-l caut pe Ghiță. Îl găsesc pitit într-un cotlon al magaziei de materiale, frecînd de zor mînerul unui cuțit de bucătărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
risc, vine răspunsul însoțit de-un oftat. Chiar nu vrei o cafea? mă întreabă Lidia. Nu, sigur nu. Să nu mă uitați cu coeficienții aceia, zic doamnei Petrache. Sărut mîinile, la revedere! Ies și cobor în fugă scările. Jos, în holul de la intrare, Vlad dă unui muncitor niște cutii să le ducă la instalație. Ascultă, Vlad, îi spun cînd rămîne singur, ce-ai vrut să zici cu "opera capitală" a vieții mele? Crezi că e cazul să întindem discuția? mă întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aceea am și venit eu: să obțin cele două tone. Și dacă nu le obțineți? Vă rog, îi zic, arătîndu-i drumul, să mergem aici, la intrare, la telefon. Nu mergem la Desfacere? Nu. Prin telefon sînt mai convingător. Intrăm în holul de la intrare, la biroul de informații și ne oprim în colț, lîngă măsuța cu telefon. Ridic receptorul și formez numărul Lilianei. Sună ocupat. Pun receptorul la loc. Ocupat. Nu mi-ați răspuns ce faceți dacă nu obțineți cele două tone
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a și fost numit", îmi zic eu, amintindu-mi de individul despre care spunea domnul Florea că vrea să se transfere la noi, căruia Dinu Zaharia nu i-a întins mîna. Intru în bloc și chem liftul. Aerul cald din holul blocului mă face să mă simt bine: nu mai strănut, iar spatele parcă mă doare mai puțin. Urc în lift, îmi arunc o privire în oglindă, văd că-s vînăt de frig, îmi șterg nasul cu batista care-i deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cărțile mele ți-a sărit în ochi doar una probabil pentru că-i mai voluminoasă și cu coperți pînzate... Scot batista din buzunarul pantalonilor și-mi suflu nasul imediat ce simt că-mi vine să strănut. E cald și bine aici, în holul apartamentului, dar asta mă lasă rece "sînt de viscol plin" și nu-mi doresc decît să ajung acasă și să-mi fac o baie fierbinte la picioare... Mihai, îmi spune Livia, văzîndu-mă că-mi scot mănușile din buzunarul scurtei îmblănite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aduse de acasă! Mă apucă o durere de cap, un fel de amețeală, ca o prăbușire în gol. Intru în blocul vecin, urc la etajul șase, unde stă Ion, și sun. Ușa mi se deschide larg. Intru, avansez pînă în mijlocul holului, mă întorc și-mi înclin capul spre soția lui Ion, care mi-a deschis ușa, retrăgîndu-se într-o parte: Sărut mîinile, doamnă! Bună seara! îmi răspunde în timp ce închide ușa. Mamă, strigă ea spre sufragerie, a venit domnul Vlădeanu... Ușa de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am lăsat un bilet să treacă urgent pe la noi, o aud pe soacra lui Ion. Sper că nu v-am deranjat prea mult, domnule Vlădeanu... Mă întorc spre soacra lui Ion, care a ieșit din sufragerie și a înaintat pe hol, pînă lîngă fiică-sa. Are o ținută dreaptă, impunătoare, de femeie spre șaizeci de ani, împodobită cu o basma înflorată, în care și-a strîns părul, și cu un capot de mătase, larg la mîneci, arcuindu-se peste pieptul plin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pian și în serile de vară ieșim pe terasa de pe acoperiș, pe care o împărțim cu vecinii noștri, și stăm pe perne, bem vin și ascultăm. (Cel puțin, așa am făcut o dată). În clipa în care intru în casă, în hol ne așteaptă un teanc de scrisori și mă uit repede prin ele. Plicticos... Plicticos... Vogue-ul britanic! Ha! Plicticos... Factura cardului de la Saks Fifth Avenue. Mă uit preț de o clipă la plic, apoi îl iau și îl pun în geantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dacă nu cumva, prin absurd, a fost reparat - dar, evident, nu l-a reparat nici naiba. Bat de câteva ori cu mânerul greu de metal și, când nici de această dată nu primesc nici un răspuns, împing ușa și intru în holul uriaș pardosit cu lespezi, unde un labrador bătrân doarme lângă focul care trosnește. — Alo strig. Suze? Brusc, îmi dau seama că și tatăl lui Suze doarme lângă șemineu, într-un fotoliu cu brațe generoase. Adevărul e că îmi e un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-mi apară aici cu cine știe ce rochie de grădinărit hidoasă? zice Suze. Pe tine o să te asculte. Sunt sigură. — Păi... OK, spun cu îndoială în glas. O să încerc. În clipa în care ies din cameră, îl văd pe Luke apărând în hol, în costumul de zi. — Ești foarte frumoasă, spune cu un zâmbet. — Nu-i așa? Fac o piruetă. E o rochie superbă, nu? Și îmi vine atât de bine... — Eu nu vorbeam de rochie, spune Luke. Ochii lui îi întâlnesc pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Tarquin cu alți ochi. Îmi ia ceva timp până o conving pe Caroline să renunțe la pălăria verde de fetru și să-și pună alta, neagră șic, cloche. În drum spre camera lui Suze, aud niște glasuri familiare venind din hol, de jos. Toată lumea știe asta. Febra aftoasă a fost cauzată de porumbeii călători. — Ei, aș, de porumbei! Adică vrei să-mi spui că epidemia aia uriașă, care a șters de pe fața pământului cirezi întregi de vite din toată Europa, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Suze, n-ai voie să fumezi! zic îngrozită. Nu e bine pentru... Mă opresc exact la timp. Că poți să dai scrum pe rochie? sugerează Luke, foarte săritor. — Da. Și... să ți-o arzi cu țigara. Când ajung înapoi în hol, după ce mi-am recuperat florile din dormitorul lui Suze, mi-am împrospătat rujul și am coborât, îl găsesc pe Luke singur. — Părinții tăi au plecat deja, spune. Suze zice să mergem și noi, iar ea va veni cu tatăl ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fost vreodată la vreo nuntă aici? mă întreabă Robyn. — Nu, n-am intrat niciodată. — A! Păi... Să intrăm atunci... zice Robyn, conducându-ne pe Elinor și pe mine pe scări, dincolo de portari în uniformă, printr-o ușă turnantă, spre un hol de recepție absolut uriaș, cu tavan înalt, bogat decorat, cu dale de marmură și stâlpi enormi, auriți. Exact în fața noastră se află un spațiu cu multă lumină, cu palmieri și mobilier de ratan, unde se bea cafea în sunet de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că și locul ăsta e destul de impresionant. — Aici, zice Robyn, luându-mă de braț și conducându-ne pe o scară al cărei acces e barat cu un cordon. Desface cordonul greu și urcăm pe scara grandioasă, apoi traversăm încă un hol enorm placat cu marmură. Oriunde mă uit sunt ornamente sculptate, antichități, aplice de pereți și cele mai mari candelabre pe care le-am văzut în viața mea... — Dumnealui este domnul Ferguson, directorul executiv al companiei de catering. De nicăieri, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în glas. Pur și simplu nu poți încăpea pe mâini mai bune. Mergem întâi să aruncă o privire în Terrace Room? Domnul Ferguson clipește spre mine complice. Aici va avea loc ceremonia. Cred că-ți va plăcea. Trecem iar prin holul uriaș de marmură și el deschide o ușă dublă, invitându-ne într-o încăpere pur și simplu imensă, înconjurată de o terasă cu balustradă albă. La unul dintre capete se află o fântână de marmură, iar la celălalt câteva trepte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
În clipa în care ies din lift, la etajul șase, aud zarvă de petrecere și, undeva în fundal, muzică de pian. La ușă e coadă și aștept politicoasă în urma unui cuplu în vârstă, cu haine de blană asortate. Văd din hol apartamentul, luminat discret, și deja destul de înțesat de oameni. Sinceră să fiu, nu m-am prea înnebunit niciodată după apartamentul lui Elinor. E tot pe bleu, cu canapele de mătase și perdele grele, iar pe pereți sunt atârnate cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
miroase plăcut, a flori. Elinor e îmbrăcată într-o rochie petrecută, iar părul îi pare puțin mai moale decât de obicei - și, în clipa în care mă sărută, îmi strânge ușor mâna. — Luke a venit deja, îmi spune în timp ce traversăm holul. Ce pantofi frumoși! Sunt noi? — Ăă, adevărul e că da, sunt noi. Mersi! Nu mă pot opri să nu mă holbez la ea uimită. Elinor nu mi-a făcut în viața ei nici un compliment. Nici măcar o dată. — Ai mai slăbit, sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]