6,874 matches
-
exclusivitate naturalist. 98 Electricitatea, care înlocuiește gazul, este introdusă pe scena franceză în momentul apariției naturalismului. Dar ea nu este folosită, la început, decât drept substitut pentru iluminatul cu gaz. Trebuie să-l așteptăm pe Appia pentru a-i descoperi infinitele potențialități scenice. 99 Prefața la Domnișoara Julie a trecut mult timp drept unul din manifestele cele mai marcante ale Naturalismului în teatru. Zola nu s-a înșelat punând la îndoială caracterul naturalist al piesei și reproșându-i lui Strindberg abstracționismul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
membrană semipermeabilă care permite trecerea exclusiv a moleculelor de solvent, nu și a celor de solut, solventul va trece prin membrană de-o parte sau de alta a membranei în vederea egalizării presiunii aplicate pe suprafața membranei. Valoarea limită la diluție infinită (c→0) se poate determina reprezentând grafic variația π /c în funcție de concentrație (pe abscisă concentrația iar pe ordonată π /c). Se obține o relație cvasi-liniară iar intersecția dreptei cu ordonata reprezintă valoarea π /c la diluție infinită, putându-se determina
BAZELE EXPERIMENTALE ALE CHIMIEI FIZICE ŞI COLOIDALE by ELENA UNGUREANU ,ALINA TROFIN () [Corola-publishinghouse/Science/299_a_754]
-
limită la diluție infinită (c→0) se poate determina reprezentând grafic variația π /c în funcție de concentrație (pe abscisă concentrația iar pe ordonată π /c). Se obține o relație cvasi-liniară iar intersecția dreptei cu ordonata reprezintă valoarea π /c la diluție infinită, putându-se determina astfel valoarea masei molare. Pentru determinarea presiunii osmotice se va utiliza osmometrul Schultz - Wagner. Acesta conține un tub capilar gradat atașat la un tub de sticlă mai larg la baza căruia se află membrana semipermeabilă. În vederea obținerii
BAZELE EXPERIMENTALE ALE CHIMIEI FIZICE ŞI COLOIDALE by ELENA UNGUREANU ,ALINA TROFIN () [Corola-publishinghouse/Science/299_a_754]
-
sunt analizate, cu o priză mai strânsă la text, piesele shakespeariene Măsură pentru măsură și Coriolan. O punte leagă cele două reliefuri interpretative - ideea de absolut. Și fanaticul Angelo, și impulsivul Coriolan tind spre această himeră ce se boltește cu infinite reverberări și peste povestea lui Hamlet, „cel mai lucid și cel mai tragic dintre eroii shakespearieni”. Și în Othello, chef d’oeuvre en sursis (1990), cu un avant-propos de Jan Kott, O., confruntat cu „ambiguitatea” unor personaje „indefinisabile”, își probează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
lume pervertită unde, de la vodă la slugă, toți simulează și disimulează, unde toți se află permanent în rol, iar șansa fiecăruia depinde de performanța în arta ipocriziei. Momentele de atonie intervin numai în singurătate, în deplină siguranță, după ce sunt luate infinite precauții. Unul ca Andronache Tuzluc este sortit pieirii pentru că joacă descoperit, ignorându-și, din oboseală poate, adversarii. Cu talent de comediograf, F. scrutează adunările, zaiafeturile, locuri unde personajele își fac apariția sub privirea lui atentă, studiate din cap până în picioare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
care sunt dovezile arheologice ale comportamentului de tip religios. A. Leroi-Gourhan (1964) este de părere că trebuie considerată ca fiind religioasă manifestarea oricăror preocupări care par să treacă dincolo de ordinul material. Este o propunere voit flexibilă, folosită, cu un număr infinit de nuanțări, de mulți arheologi (Leroi-Gourhan, 1988, p. 894) sau cel puțin de cei care nu refuză să se ocupe de religie ascunzându-se În spatele pretinsei sale invizibilități și incognoscibilități a atestării preistorice („un argument tabu dezaprobat de cei Îndrăzneți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
creării de obiecte sau semne - poate avea loc În anumite momente și locuri sau poate implica prestația anumitor persoane. Când se vorbește despre acțiuni și simboluri, și mai ales de cuvinte și gesturi, se are În vedere o varietate aproape infinită de atitudini și obiecte: rugăciuni, povestiri, revelații; a sta În picioare, a se apleca, a Întinde brațele; a merge, a dansa, a cânta, a cădea În transă; a deplasa obiecte liturgice, a purta Însemne; a aduce ofrande, a jertfi ș.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dovezile curiozității pentru natură și ale ritualismului, acea Înflorire a „vieții spiritului”, parte evidentă a evoluției umane. Găsirea unei cochilii bizare, Îngrijirea morților, gesturile grafice concretizate În osul scrijelit sau peștera pictată sau chiar riturile, care vor cunoaște un număr infinit de combinații și acte simbolice și care au lăsat indicii materiale sau anomalii care pot fi citite. Metodele de recuperare și interpretare, deși sunt Încă În faza de embrion, pot accede la păturile mai greu de caracterizat ale societății preistorice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de haoma, numită h½m ș sp¶d, „haoma albă”. Celxe "Cel" de-al treilea capitol din Bundahișn (III, 8), precum și Wizșdagșh³ ș Z³dspram (I, 20) adaugă celor șase creații pe cea a focului (³takhhș), a cărui srtălucire provine de la Lumina Infinită (asar r½șnșh), locuința lui Ohrmazdxe "Ohrmazd" (g³h ș Ohrmazd) și a cărui prezență este răspândită În toată creația, acesta fiind sămânța (t½hmag) tuturor creaturilor vii, oameni și animale, și forța care există atât În centrul pământului, cât și În corpurile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
191 sqq.), În timp ce khwarrah (În avestică khvarenah) pare a fi un principiu atât luminos, cât și germinal (Duchesne-Guillemin, 1963), care Îndreaptă ființa vie spre desăvârșirea propriului sfârșit individual (khw¶șk³rșh). După moarte, urvan poate urca În sferele celeste până la Luminile Infinite (În avestică, anagra raoåah; În limba pahlavi, anagr r½șnșh) pe cele trei trepte alcătuite din lumini din ce În ce mai intense și mai strălucitoare: stelele, care corespund „gândurilor bune” (În avestică, humata; În limba pahlavi, humat); luna, care corespunde „cuvintelor bune” (În avestică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Odin: se Înălța În mijlocul câmpurilor, tânără și grațioasă, o crenguță de vâsc. Acea ramură care mi se părea delicată, devine pentru el o suliță pericuoasă (Völuspá, 31 sq.) Baldrxe "Baldr" moare străpuns, iar zeii sunt cuprinși de un sentiment de infinită uimire și disperare. Despărțirea de Odin este inevitabilă, deoarece Baldr, nefiind ucis În bătălie, nu poate ajunge În Walhalla: destinul său este să meargă În Helxe "Hel", infernul. Aesir-ii fac o ultimă Încercare de a-l sustrage infernului, iar Hel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pot fi vide și acest lucru poate fi văzut în următorul exemplu: presupunem că xPy yPz zPx∧ ∧ și observăm că nu există nici un cel mai bun element și nici un element nedominat. Un alt caz este acela când mulțimea alternativelor este infinită, dar relația este tranzitivă. Chiar dacă mulțimea alternativelor este finită, relația de preferință rămânând tranzitivă, poate fi vidă în următorul mod să presupunem că. De aici. [d.1.x.5*]: Reflexivitate (Rf). O relație de preferință este reflexivă dacă și numai
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
noastre. Această colaborare este tulburată în clipa în care încercăm să aflăm cu cine colaborăm de fapt. Ea devine încă și mai dificilă din clipa în care gândul că altcineva sau nimeni a ales în locul nostru dă naștere unui regret infinit. Ea devine imposibilă când acest fapt este resimțit ca o umilință și se transformă în prilej de necontenită revoltă. Dimpotrivă, colaborarea se face firesc când ceea ce e străin în noi devine intim și când ceea ce vine de dinaintea alegerii noastre este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
libertate, poate la rândul lui să hotărască, omul este singura ființă care iese din jocul repetiției și care încetează să reproducă, prin fiecare individ, tiparul. Căci suita hotărârilor ce alcătuiește un destin este o construcție originală care asigură posibilitatea creației infinite, diversificând o în chiar clipa în care ea părea că se închide odată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește serialitatea ca monotonie infinită a tiparului, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor produce diversitatea infinită în spatele identității
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
hotărârilor ce alcătuiește un destin este o construcție originală care asigură posibilitatea creației infinite, diversificând o în chiar clipa în care ea părea că se închide odată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește serialitatea ca monotonie infinită a tiparului, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. Ca modalitate de creatio continua, spațiul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
posibilitatea creației infinite, diversificând o în chiar clipa în care ea părea că se închide odată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește serialitatea ca monotonie infinită a tiparului, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. Ca modalitate de creatio continua, spațiul hotărârii devine unul al surprizei și prilej al uimirii nesfârșite. Ființă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nedreptățească, el comite crima neînființării ființei reale. Nehotărârea este un blocaj al trecerii, o maladie a pasajului: voi rămâne mereu dincoace, pe teritoriul unei cunoașteri incapabile să se mântuie în act. „Ce e de făcut?“ rămâne o simplă întrebare, o infinită cădere pe gânduri. În nehotărâre, întrebarea aceasta își sporește miza, și cu cât febrilitatea căutării răspunsului devine mai mare cu atât ea se înfundă mai adânc în spațiul purei ei interogativități. Căci răspunsul la această întrebare nu e un simplu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ce nu depinde de el. Dar deoarece știe totodată că orice gest important presupune această colaborare și deoarece, pentru a se defini ca eu și a-și da un destin, el are nevoie să împlinească gestul, cel nehotărât cunoaște melancolia infinită ce izvorăște din luciditatea și neputința sa. Orice rămânere în spațiul ruminativ al conștiinței este însoțită de melancolie. Căci nehotărâtul cunoaște vacuitatea oricărei hotărâri. Din fapte, el reține agitația, aburul inconsistenței lor. El presimte depărtarea în care toate deciziile se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
istoriei speciilor. Deoarece destinul este o construcție originală, un proiect de viață realizat conștient și voluntar, care nu are nimic de-a face cu fatalitatea (expresia „acesta i-a fost destinul“ fiind total eronată), el asigură posibilitatea progresului ca creație infinită, diversificând-o în chiar clipa în care părea că ea se închide odată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește monotonia infinită, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor umane și a maladiilor de destin produce diversitatea infinită
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
expresia „acesta i-a fost destinul“ fiind total eronată), el asigură posibilitatea progresului ca creație infinită, diversificând-o în chiar clipa în care părea că ea se închide odată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește monotonia infinită, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor umane și a maladiilor de destin produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. O știință
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
infinită, diversificând-o în chiar clipa în care părea că ea se închide odată cu omul. Față de istoria vieții speciilor, unde în spatele aparentei diversități domnește monotonia infinită, spectacolul omenirii ca istorie a destinelor umane și a maladiilor de destin produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. O știință a omului în prelungirea și pe calapodul științelor naturii nu e cu putință tocmai pentru că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
realizări. În timp ce destinul se face în spațiul doar posibil al libertății, menirea se primește din spațiul de necesitate al unei instanțe. * Din punctul de vedere al unei teleologii extra umane, orice destin este menire, este lucrarea în finit a spiritului infinit. În cazul acesta, destinul apare drept scenariul unei libertăți fictive și chiar și dramatismul destinului devine forma întâmplătoare pe care o îmbracă jocul calm al proiectării divine. Menirea lărgește cadrul de referință al umanului și transformă în simplă iluzie credința
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
simplă iluzie credința că destinul este o faptă a libertății umane. * Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse. Întrucât orice teleologie extra-umană reprezintă lucrarea în finit a spiritului infinit, faptul de a distinge din capul locului între destin și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
naturii între entropie și plenitudinea divină. În acest cadru de referință lărgit, destinul nu mai apare ca pură faptă a libertății, ci ca figură coerentă a „puterii de viață“ care transformă viețile umane în simplu prilej. Dacă natura sau spiritul infinit nu cunosc odihna, atunci destinul, libertatea și secvența „de depășit-de atins“ sunt simple parafraze ale dinamicii universale care se satisface în mod suprem în lumea omului. Ca agent al destinului și ca pacient al propriei sale libertăți, omul nu face
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
din transcendența propriului său scop, din esența sa de ființă mișcătoare. În acest univers agitat de mișcarea necontenită către țeluri situate dincolo de noi, lenea, în schimb, aduce cu sine cultul nemărginit pentru limita interioară. Leneșul trăiește înfășurat hrisalidic în urzeala infinită a propriilor sale limite. Pentru că lenea e starea desăvârșită a ființei noastre nemișcătoare, nici o limită nu-l poate despărți pe leneș de el însuși. El este ceea ce este din capul locului, el este propria lui limită și instalare definitivă la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]