6,868 matches
-
1938 82 "Angriff", 8 decembrie 1938 și Time, 19 decembrie 1938 83 "Neamul românesc", 17 și 30 decembrie 1938. Lui Iorga îi plăcea foarte mult să critice necruțător curtea în conferințele sale, apelînd la paralele istorice, așa că nu este de mirare că unele din aceste conferințe erau interpretate așa cum trebuie! Ele erau cu siguranță foarte aproape de lèse-majesté 84 Rogger-Weber, op. cit., p. 556 și "Time", 22 octombrie 1939 85 "Neamul românesc", 22 august 1939, 15 iulie, 21 și 23 august și 10
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
repede În anii care au urmat, trebuie să nuanțăm această imagine. Dar ea transmite un adevăr esențial despre starea Europei În momentul În care Germania a fost Îngenuncheată. Europenii se simțeau la capătul puterilor, erau secătuiți - și nu e de mirare. Războiul european, Început cu invadarea Poloniei de către Hitler În septembrie 1939 și Încheiat cu capitularea necondiționată a Germaniei În mai 1945, a fost un război total, care a cuprins soldați și civili deopotrivă. Ba chiar a fost o experiență preponderent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anticomuniste? Pentru cei mai mulți, motivele se Împleteau. Astfel, regimul ustaș al lui Ante Paveliæ În statul-marionetă croat a ucis sârbi (peste 200.000) și musulmani. Dar și partizanii monarhiști conduși de Mihailoviæ, În majoritate sârbi, au ucis musulmani. Nu-i de mirare că musulmanii din Bosnia au cooperat uneori cu armatele germane, Încercând să se protejeze. Deși urmăreau eliberarea Iugoslaviei de sub ocupația germană și italiană, partizanii comuniști ai lui Tito au purces mai Întâi la distrugerea cetnicilor - mai ales pentru că acesta era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
el o restabilise. În anii imediat după război, popoarele europene erau guvernate, așadar, nu de comunități noi și fraterne de partizani, ci de coaliții formate din politicieni de stânga și centru-stânga, similare fronturilor populare din anii ’30. Nu-i de mirare. Singurele partide tradiționale capabile să funcționeze normal În acei ani erau cele vădit antifasciste - sau, În cazul Estului ocupat de sovietici, cele cărora noile autorități găseau de cuviință să le atribuie acest titlu de glorie, cel puțin pe moment. și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În capital politic vitejia din timpul războiului (exagerată pe alocuri), convingându-i chiar și pe cei mai neutri dintre privitori de prestigiul lor moral fără pereche - „marii eroi ai Rezistenței”, Îi numea Janet Flanner În decembrie 1944. Nu e de mirare că programele de reformă ale guvernelor europene postbelice reprezentau ecoul și continuarea afacerilor lăsate neterminate În anii ’30. Dacă politicienii experimentați i-au Înlocuit cu ușurință după 1945 pe activiștii partizani e pentru că, deși toți Împărtășeau etosul antifascist și dorința
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spitale, școli și alte servicii sociale, iar bunurile de consum neesențiale erau excluse. O astfel de eșalonare a cheltuielilor nu avea cum să fie pe placul electoratului, mai ales În țările care Înduraseră ani de lipsuri materiale: nu e de mirare că planificarea În vremuri de restriște era peste tot acompaniată, mai devreme sau mai târziu, de un regim autoritar și un stat polițist. Dar situația din Vest nu era chiar atât de diferită. După cum am văzut, britanicii au plătit pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
faptul că impasul din Germania, unde economia stagna din cauza discuțiilor politice neconcludente, iar britanicii suportau costuri enorme În zona lor de ocupație, nu mai putea să dureze mult. Economia germană trebuia salvată, cu sau fără acordul sovieticilor. Nu e de mirare că britanicii, care duseseră două lungi războaie Împotriva Germaniei și erau sleiți de dificilele victorii, erau cei mai interesați să Închidă acest capitol, instituind pe continent un modus vivendi oarecare, și să meargă mai departe. În vremuri mai bune, britanicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vestimentația personalităților, europenii rămâneau prizonieri vechilor reguli și obiceiuri. Am văzut deja câți dintre politicienii epocii erau oameni din alte vremuri: Clement Attlee n-ar fi părut deloc deplasat Într-o delegație victoriană la periferiile industriale și nu este de mirare că prim-ministrul sub care Marea Britanie a devenit un stat social modern Își Începuse cariera publică făcând fapte caritabile În cartierele londoneze sărace dinaintea primului război mondial. Această bătrână Europă care se mișca În ritmul de odinioară, transformată de război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
agresiv anticlerical al noului stat italian după 1861. Dar rolul activ al Bisericii Catolice În politica italiană era mai puțin important decât susțineau atât suporterii, cât și detractorii săi. Principalul instrument de control social erau atotputernicele ministere: nu-i de mirare că De Gasperi, aidoma partidelor comuniste din estul Europei În primii ani postbelici, a menținut ferm Ministerul de Interne sub control creștin-democrat. Cu timpul, sistemul clientelar Împământenit de creștin-democrați a ajuns să caracterizeze politica italiană la nivel național. Celelalte partide
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a Patra Republică ar fi trebuit să depună un efort imens pentru a se ridica deasupra acestor Încercări, la doar un deceniu după cea mai grea Înfrângere militară din istoria națiunii și o umilitoare ocupație de patru ani. E de mirare că a rezistat chiar și atât. Instituțiile celei de-a Cincea Republici a lui Charles de Gaulle au fost cu bună știință construite În așa fel Încât să evite defectele predecesoarei sale. Importanța Adunării Naționale și a partidelor politice a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la nouă ani de la moartea lui Pius al XII-lea, În 1967, un episcop olandez a Îndrăznit să sugereze În public că enoriașii care votau pentru un partid non-catolic nu riscau să fie excomunicați. În aceste circumstanțe, nu e de mirare că instituția catolică a adoptat după război poziții inflexibile cu privire la familie, conduită morală sau cărți și filme inadecvate. Dar catolicii mai tineri și preoții din noua generație erau conștienți, la sfârșitul anilor ’50, că rigiditatea autoritaristă a Vaticanului În chestiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
John F. Kennedy, În campania de candidatură și apoi ca președinte, a sedus și prin cosmpolitismul cultivat al anturajului său de la Washington, „Camelot”. Iar Camelot, la rândul său, datora mult educației și alurii europene a soției președintelui. Nu e de mirare că Jacqueline Kennedy a impus stilul european la Casa Albă. Designul european Înflorise În anii ’50 și ’60 mai mult ca oricând, devenind un imprimatur al statutului și calității. O etichetă europeană - pe un produs, o idee sau o persoană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tinerilor. Străzi, case, fabrici, birouri, cafenele, școli, universități: toate erau moderne și de o noutate implacabilă. Dar tinerii, cu excepția celor mai privilegiați, simțeau că trăiesc Într-un mediu urât, apăsător, inuman și - un termen din ce În ce mai vehiculat - alienant. Nu-i de mirare că atunci când copiii bine hrăniți, bine adăpostiți și bine educați din generoasele state asistențiale europene au crescut și s-au revoltat Împotriva „sistemului”, primele semne ale exploziei s-au făcut simțite În căminele din prefabricate ale unui campus mărginaș și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
subversiv: dacă oricine putea să recurgă direct la texte și să-l interpreteze pe Marx cum dorea, atunci autoritatea conducerii comuniste (și troțkiste, În acest caz) se prăbușea, iar Împreună cu ea Întreaga logică a politicii revoluționare clasice. Nu-i de mirare că stâlpii marxismului au contraatacat. Louis Althusser - doctrinar principal al Partidului Comunist Francez, profesor la École Normale Supérieure și expert marxist cu faimă internațională - și-a clădit reputația profesională și gloria efemeră pe un zid Înălțat Între tânărul Marx, hegelian
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bonn atât pentru afiliația imperialist-capitalistă din prezent, cât și pentru cea fascistă din trecut. Mai grav, permitea stângii radicale să recicleze ideea că adevăratele victime au fost germanii Înșiși, concepție asociată până atunci cu extrema dreaptă 21. Nu e de mirare, așadar, că În ciuda resentimentelor față de „generația Auschwitz”, tinerii germani din anii ’60 nu erau foarte preocupați de Holocaust. Ca și părinții lor, ei erau jenați de „chestiunea evreiască”. Preferau să solicite cursuri universitare despre Faschismustheorie, ocultând dimensiunea rasistă a nazismului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franței sau cel din regiunea Veneto, ca și bastioanele proletariatului industrial din sudul Belgiei sau nordul Angliei erau acum fisurate și scindate. Oamenii nu mai trăiau unde trăiseră părinții lor și aveau adesea cu totul alte meserii. Nu-i de mirare că și viziunea lor despre lume era alta, iar preferințele politice au Început să reflecte, la Început lent, aceste schimbări. În al doilea rând, prosperitatea și reformele sociale din anii ’60 epuizaseră efectiv programul și viziunea partidelor tradiționale. Succesul lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai mult succes În Suedia, unde au reușit să intre În parlament În 1988, și În Finlanda, unde mai Întâi au fost aleși candidați ecologiști independenți În 1987, În anul următor formând Asociația Verde, un partid ecologist (nu e de mirare că „verzii” finlandezi au avut mai mult succes În sudul prosper, urban, „modern” al țării decât În zonele sărace și rurale din centru și nord). Dar Finlanda și Suedia nu erau cazuri tipice: pacifiștii, feministele, ecologiștii, handicapații și alți activiști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al lui Salazar era deosebit de retrograd, În mod deliberat, chiar și după criteriile În vigoare la instalarea sa În 1932. Prin amestecul de cenzură clericalistă, corporatism și subdezvoltare rurală, țara semăna mai mult cu Austria de după 1934; nu este de mirare că pensionarii francezi care aveau nostalgia regimului de la Vichy se dădeau În vânt după Portugalia postbelică. Charles Maurras, liderul În dizgrație al grupării Action Française, era admiratorul lui Salazar și a corespondat cu el până s-a stins, În 19527
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
toate motivele să acționeze În forță pentru a-și proteja fiefurile, autoritățile sovietice de la centru nu aveau moșii de apărat. Ei puteau oferi cel mult o Întoarcere la structurile decrepite pe care Gorbaciov le demolase cu entuziasm: nu e de mirare că nu au avut puterea să lupte până la capăt 19. Singurul lider comunist cu o bază electorală la Moscova era Boris Elțîn și el a acționat Într-adevăr decisiv - dar pentru renașterea „Rusiei”. Inflorescența de state succesoare nu trebuie așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a câștigat detașat alegerile europene din 2004, obținând 38% din locurile țării În Parlamentul European. În Polonia Învecinată, partidele eurosceptice de extremă dreaptă au avut chiar mai mult succes decât coaliția de centru-stânga aflată la guvernare - ceea ce nu este de mirare: În sondajul făcut cu câteva luni Înainte, doar puțin peste jumătate din electoratul polonez considera că Uniunea Europeană este „un lucru bun”. și totuși, una peste alta, Uniunea Europeană este un lucru bun. Piața unică are avantaje economice reale, cum au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
culoar rapid” pentru statele adepte ale unei Europe federale complet integrate, numai pentru a renunța ulterior, vizibil dezamăgiți de partenerii lor care tergiversau. Dacă Germania (ca să dezvoltăm imaginea voltairiană) era țara care „cunoștea” cel mai bine Europa, nu-i de mirare că țările ce doreau cel mai aprig să fie „cunoscute” la Începutul secolului XXI erau alte două foste state imperiale. Rusia și Turcia jucaseră cândva, ca și Germania, un rol imperial În Europa. Numeroși turci și ruși au avut soarta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recurgă la un asemenea vocabular, venerabilul filosof catolic francez Gabriel Marcel nu se sfia să scrie câteva luni mai târziu În revista Témoignage Chrétien despre „prezumția de superioritate” a „evreilor” și dorința lor de a „controla totul”. Nu-i de mirare că Simone Veil, viitor ministru În guvernul francez, scria la Întoarcerea din Bergen-Belsen: „Am avut senzația că viețile noastre nu contau; și totuși, eram atât de puțini”. În Franța (ca și În Belgia), partizanii trimiși În lagăre au fost Întâmpinați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
son tour. Îl prend aussi en compte l'éventuel échec du traducteur dû à la parole prononcée, c'est à dire à la complexité du signe : " Cel mai adesea traducerea, oricât de bună, rămâne inferioară originalului. Și nu e de mirare, căci poezia este prin definitie legată de "cuvânt". "1028 Une possible solution pour combler un țel échec est, pour Blaga, la compensation appliquée à la traduction d'œuvres poétiques de vastes dimensions, qui permettent au traducteur de montrer son pouvoir
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
la perte du jeu phonique (" effleurer " ; " papillonner "). Dans leurs versions, la poéticité du texte est gardée par compensation. Un effet sonore proche de l'intraduisible est contenu par leș vers suivants : Străin zâmbind, vrăjit suind / în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare. (Biografie) (Blaga, 2010 : 135) Surpris je m'y réalise/ souriant étrangement dans mon ascension. (Biographie) (Miclău, 1978 : 313) Souriant étranger, remontant charmé,/ émerveillé, en son milieu je me réalise fécond. (Biographie) (Drăgănescu-Vericeanu, 1974 : 175) L'étranger au sourire qui monte
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
s'accomplit, ne s'accomplit ! " (Tristețe metafizica/Tristesse métaphysique) (Miclău, 1978 : 355) ; " spre crudă, spre sacra uimire " " vers un étonnement cruel et sacré " (Văzduhul semințe mișcà/L'air emportait des graines) (Miclău, 1978 : 497) ; Leș termes " minune " (" merveille ", " miracle "), " uimire ", " mirare " (" étonnement "), qui font pârtie du code poétique de Blaga, se prêtent à la traduction littérale. Leș cendres Dans l'esthétique de Blaga, la cendre est le symbole de la consommation, du caractère éphémère et de la mort.1559 Des termes comme " spuza
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]