7,852 matches
-
dialectici cu un efect verificat În altă parte, În filozofia subiectului. Absorbit de șuvoiul autobiografic inițial, cititorul Îi urmează mecanica, convins de autenticitatea relatării și, În consecință, de faptul că nu se află În fața unei simple povești (teza). Pentru aceasta, naratorul recurge tacit la o tehnică testimonială formulată magistral de Beckett: “Ainsi de temps en temps je rappellerai mon existence actuelle dont celle que je conte ne peut donner qu’une faible idée”. Esteticul este aici lăsat În suspensie (antiteza) pentru
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
spațiu ireal reintroduce ca Într-o anamneză miza estetică, fără să anuleze totuși pactul autentificator, și inserează textul În seria celor literare (sinteza). De pildă descrierea femeii devenită scroafă, sau, de ce nu, transpunerea eroului din Matrix. Protagonistul continuă să fie naratorul, două dintre mărcile sale identificatorii rămîn: numele și cele care țin de enunțare: ritmul, tonul, sintaxa și lexicul nu se modifică - vocea povestitoare este aceeași, ea Însă trimite, formal, către altceva (altcinva). Raportul dintre cititor și text devine astfel spinos
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
epic și metafizic În stare să rezolve un conflict, ci În timp ce se povestește pe sine ca in-ipostaziabil, ca avatar al diferanței derrdiene. Trebuie continuat cu o pragmatică a limbajului autoficțiunii. Autoficțiunea mizează În primul rînd pe enunțare, nu pe enunț. Naratorul este mereu sursă a textului, nu personaj În text. Subiectul autoficțiunii este instanța enunțătoare și totodată referința centrală a enunțului. Diferența dintre enunț și enunțare constituie una dintre ofertele teoretice cele mai generoase ale teoriei enunțării a lui Oswald Ducrot
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu mai vorbim de autoreferențialitate textuală ci mai degrabă de autobiografism, autoficțiune, etc. În romanul Sphinx, confruntarea dintre imanența textului și transcendența eului locutor rămîne nedecisă. Sensul este alimentat atît de la sursa formală - jocul semnificanților - cît și de la sursa „substanțială”: naratorul/ea. „șpilul” formal este următorul: nici personajul principal nici naratorul nu au marcă de gen. Cititorul nu va ști niciodată dacă are de-a face cu un bărbat sau cu o femeie (respectiv: o femeie și un bărbat, două femei
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
autobiografism, autoficțiune, etc. În romanul Sphinx, confruntarea dintre imanența textului și transcendența eului locutor rămîne nedecisă. Sensul este alimentat atît de la sursa formală - jocul semnificanților - cît și de la sursa „substanțială”: naratorul/ea. „șpilul” formal este următorul: nici personajul principal nici naratorul nu au marcă de gen. Cititorul nu va ști niciodată dacă are de-a face cu un bărbat sau cu o femeie (respectiv: o femeie și un bărbat, două femei sau doi bărbați - tot atîtea produse carteziene), dacă iubirea lor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o femeie și un bărbat, două femei sau doi bărbați - tot atîtea produse carteziene), dacă iubirea lor este homosau heterosexuală. Desigur, A***, personajul principal, poate fi Anne, adică prenumele autoarei - caz În care interpretarea se simplifică și Împrumută pista autoreflexivității: naratorul Încearcă să conviețuiască cu sine, cu alter ego-ul său, fără să rușescă. Dar nu putem fi siguri: enigma Sfinxului rămîne Întreagă. Pe de altă parte, A*** este un personaj În carne și oase, cu o biografie, cu memorie, cu toate
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
noii romancieri le considerau vetuste pentru că burgheze. Iată Însă cum prezintă Însăși autoarea cele două dimensiuni ale romanului: „relatarea unei povești de dragoste clasice (un pic sinistră dar mai degrabă parodică) fără a da nici un indice gramatical de gen nici naratorului la persoana I, nici personajului la persoana a III-a.” Într-adevăr, diferența care așază acest roman Într-un alt loc decît cel comun al ficțiunii feminine franceze la modă poate fi exprimată În termeni oarecum bergsonieni: placarea mecanicului - constrîngerea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
putea spune, generalizînd, desigur, că teritoriul moralei antice este unul de predilecție pentru intelectualul libertar confruntat cu un sistem politico-social represiv sau pur și simplu cu sistemul contemporan de valori culturale. Sphinx este doar pe jumătate roman: pe prima jumătate. Naratorul/ea, student/ă Într-un seminar catolic, descoperă minciuna discursurilor pe care trebuia să le asimileze, se descoperă, pe scurt, altfel. Împreună cu un preot iezuit catolic - din stirpea clerului pervers personificat de marchizul de Sade În secolul XVIII sau de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
preot iezuit catolic - din stirpea clerului pervers personificat de marchizul de Sade În secolul XVIII sau de Hervé Guibert În secolul XX - ajunge Într-un club de noapte de pe Rive Gauche: sediul boemei franceze antiburgheze. Clubul se numește Apocryphe și naratorul/ea ajunge să lucreze aici ca DJ. Faptul este strict autobiografic. Anne Garréta a lucrat Într-adevăr ca DJ În cel mai important club lesbian din Paris, Katmandou, deschis de Elula Perrin la 2 decembrie 1969 (proprietara l-a Închis
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ale lumii pot fi excelent exploatate: „Una din marile mele pasiuni, contemplarea corpurilor” se poate manifesta nestăvilită din cabina de sticlă aflată În centrul imensei discoteci (monada supremă care face sistemul - mulțimea din discotecă mișcată de muzică - inteligibil?), astfel că naratorul/ea abandonează studiile. Totul - construirea unei noi identități - funcționează perfect pînă cînd naratorul/ea se Îndrăgostește de frumosul/a A*** : ace(a)sta moare, iar cel/cea care relatează Își dă seama că, pînă la experiența erotică cu A***, nu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se poate manifesta nestăvilită din cabina de sticlă aflată În centrul imensei discoteci (monada supremă care face sistemul - mulțimea din discotecă mișcată de muzică - inteligibil?), astfel că naratorul/ea abandonează studiile. Totul - construirea unei noi identități - funcționează perfect pînă cînd naratorul/ea se Îndrăgostește de frumosul/a A*** : ace(a)sta moare, iar cel/cea care relatează Își dă seama că, pînă la experiența erotică cu A***, nu cunoscuse alteritatea: tema oglinzii: „CÎnd să iasă din cabină, A***, din ușă, Întorcîndu-se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fals - făcînd aluzie la Republica lui Platon. Dar poate mai ales intranzitivitate. La moartea lui A***, romanul este doar trecut de mijloc. Ceea ce urmează Însă nu are acțiune. Se mai Întîmplă foarte puține lucruri - totul se petrece de-acum În narator. Miza evidentă rămîne subiectul, definit În raport de excludere cu ceilalți și deci singur În fața provocărilor propriilor pulsiuni. Ca și pentru fenomenologii existențialiști post-hegelieni, fundamentul alterității este conștiința ei. Vrînd să-l elibereze din chingile dialecticii spiritului, Gilles Deleuze a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
moartea lui A***, mai mult sau mai puțin credibilă, „mașina dezirantă” e pe cale să sucombe. Apocalipsa unui astfel de aparat este conștientizarea consecinței sociale a dorinței: excomunicarea. Nesemnat, acest act purtat mereu În buzunar și supus oricînd controlului produce sciziunea: naratorul este eu și el În același timp, Încercarea sa de revenire la „androginul” om fiind sortită eșecului. Schisma tematizată de cea de-a doua parte a romanului are nevoie Însă de o explicație suplimentară. Desigur, morala provizorie a lui „Înaintează
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
prizoniera capriciilor propriei conștiințe supuse traumei cotidiene (se deschid supapele subconștientului). În Conferința de la Cintegabelle (Cintegabelle, un oraș din sud-estul Franței) discursul are aceeași greutate sentențioasă dublată de virtuozitate retorică descinsă din scrierile morale ale secolului al XVII-lea. Sigur, naratorul (din nou o transsexualizare narativă) renunță adesea la mina marmoreană și la litotele scânteietoare pentru a răbufni umoral umanizând retorica perfectă În glacialitatea ei: „Paraître ce qu’on n’est pas est ridicule, c’est comme vêtir un singe d
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
politesse de l’âme asesezonate cu Ne vous esclaffez pas, en public, aux seuls mots de con bite ou cul [...] Attendez pour ce faire de vous livrez en cachette à la lecture de romans contemporains. Ils abondent de ces attributs”. Naratorul care conferențiază deschide dese paranteze prin care se Își secretă biografia, mai ales cea recentă, fiind vorba de moartea nevestei sale Lucienne, o femeie mai din p(t)opor care salva prin autenticitate ceea ce pierdea prin lipsa desăvârșită a instinctului
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
acesta este subiectul Conferinței, conversația, extrasă din rigiditatea formală à la franșaise și redată individului contemporan pentru care gratuitatea, calmul aristocratic și viața trăită ca artă și-au pierdut, baudrillardian, orice sens. Dintre speciile de conversație definite și comentate de narator (de dragoste, politică, literară, patriotică, cu morții) comentariile pe marginea celei patriotice ne interesează desigur și pe noi: „Les sentiments patriotiques donnent souvent un air fâché * L’air fâché étant proscrit de la conversation, * Une véritable conversation ne peut rouler sur
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Lydie Salvayre - un discurs funambulesc pe alocuri care se ia, În ciuda ironiei, prea În serios. Nu altfel se Întâmplase În La Compagnie des spectres, satira se Îngroșa și monologul galopa prea repede pentru a fi oprit la timp. Alături de Lucienne, naratorul schițează câteva portrete de personaje caragialești, stinghere Însă, Înecate În șuvoiul ironico-satiric ca niște figuranți meniți a sublinia doar formidabilele piruete ale protagonistului. La fel se Întâmplă și cu publicul fictiv ale cărui voci se aud din Întuneric, În regie
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
personaje caragialești, stinghere Însă, Înecate În șuvoiul ironico-satiric ca niște figuranți meniți a sublinia doar formidabilele piruete ale protagonistului. La fel se Întâmplă și cu publicul fictiv ale cărui voci se aud din Întuneric, În regie ionesciană, amintind de Scaunele: naratorul vorbește, dansează, se Încruntă, vituperează, glumește, brodează etc. de unul singur, Într-un one man show “Înălțat la cer”, grijuliu mereu de a nu fi ajuns din urmă de sine Însuși, speriat la gândul că, Întîlnindu-se cu sine, dublul său
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literaturii franceze pot fi considerate Confesiunile lui Rousseau - confesiuni ale memoriei trupului și voinței Înainte de toate - prima mare autoficțiune soft este (fără să fie numai atît) În căutarea timpului pierdut - o narațiune de sine care nu reînvie senzații trăite de narator pentru a provoca voyeurismul cititorului, ci care, prin intermediul senzațiilor ca soluții de continuitate, participă la refacerea unui traseu ontologic inepuizabil. Inepuizabil Îl cunoaștem noi astăzi, de aceea autoficționarii memoriei nu au pretenția ultragiantă de a spune adevărul făcînd apel la
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Le Bébé al Mariei Darrieussecq, scrisă după ce autoarea Truismes-lor devenise mamă. Ar trebui așadar să ne așteptăm ca scriitoarea, mult mai neîndemînatică În disimulări decît scriitorul, să caute alte mijloace de ficționalizare compensatoare. Cel găsit este, cred, „invenția”. Atunci cînd naratorul este homodiegetic, sinonimul acesteia este autoficțiunea. Neputînd „păcăli” cititorul, scriitoarea recurge la „reducerea la absurd”. Femeia care se transformă În scroafă, femeia bolnavă de o maladie epidermică investită cu valoare metafizică (Marie Darrieussecq și Lorette Nobécourt), tîrfa hiperbolică (caz autentic
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din radicalitate pînă la a ajunge, din nou, o atitudine stoică - și pudică În același timp - care face ca Între eticheta omului clasic reprezentat În limbaj de pildă În romanele Doamnei de Lafayette și eticheta de limbaj a personajului sau naratorului minimalist să poată fi recunoscut un aer de familie. Există un „vertuism” al prozei minimaliste care poate fi pus În balanță cu libertinajul literaturii despre care am vorbit pînă acum. Exemplul absolut se regăsește În romanul din 2003 al lui
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care nu reușesc să sugereze un sens decît prin ricoșeu, prin intermediul reacției față de ceea ce este perceput drept absurd. Dacă e să vorbim despre scriitură transpartentă, atunci lui Îi aparține. Pentru a nu ceda vreunei tentații de illusio, scriitorul construiește un narator care se manifestă ca atare, ca „mînă care scrie”. Proiectul lui Beckett este probabil acela de a anula toate diferențele pe care le introduce literatura În raport cu realul, de a anula toate disticțiile În cele din urmă cognitive prin care diferite
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Jean-Philippe Toussaint este un romancier mai direct. Fundamental asemănătoare cu cele create de Jean Echenoz, personajele sale evită să călătorească, devitalizate, cu mici accese de furie, dar, În general, comune. Perspectiva este Însă alta, pentru că Toussaint scrie la persoana I. Naratorii apar astfel la lumina unei conștiințe acute care Încearcă zadarnic un sol În care să se Înrădăcineze. În cel mai bun roman al său, La Télévision, 1997, naratorul este un cercetător, familist, aflat cu o bursă de studiu la Berlin
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
general, comune. Perspectiva este Însă alta, pentru că Toussaint scrie la persoana I. Naratorii apar astfel la lumina unei conștiințe acute care Încearcă zadarnic un sol În care să se Înrădăcineze. În cel mai bun roman al său, La Télévision, 1997, naratorul este un cercetător, familist, aflat cu o bursă de studiu la Berlin, bîntuit ca de un vampir de televizor și monstruosul său tub catodic prin care circulă insidiosul venin televizual. Umorul cinic echenozian se Îndulcește la Toussaint și devine umor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu seamănă cu cel american, al unui Raymond Carver, de pildă. Nu Întîlnim la francezi umor senin sau sentimentalism suplu și fragil. și apoi, povestirea este una exclusiv interioară, a trăirilor și gesturilor unui personaj: În cazul lui Toussaint, al naratorului. Este vorba, la autorul Melancoliei lui Zidane de un minimalism tensionat. Întins. Dacă În romanele anterioare, din anii 1990, naratorul romanelor lui Toussaint era autoironic, subtil dar arareori dramatic - ca Într-un fel de pariu orgolios cu sine, foarte masculin
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]