7,887 matches
-
relația dintre personaje. Temă - când se schimbă personajele? Dorina - îi ține pe toți în frâu, fără ea toți ar înnebuni, toți se tem de ea, pe toți îi învârtește și-i sucește. Servitorii sunt dirijați de Dorina care le dă porunci, însărcinări etc. Dorina e o viperă sarcastică, cinică. Joi 9 Martie 2000 Dorina e foarte concretă în ceea ce spune. Pentru ea tot ce se întâmplă în casa asta și cu familia lui Orgon reprezintă întregul univers. Altă familie nu are
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Cântece ale iubirii pierdute“, „Urne nocturne“ și așa mai departe, pentru șocanta rimă „lungă“ vnemliu múze ia („ascultați glasul muzei“) și liubvi kontúzia („contuzia dragostei“), cărora eu le-am opus cea mai bună (și Încă nefolosită) descoperire a mea: zápoved (poruncă) cu posápivat (a adulmeca). Clocotea de furie la adresa lui Tolstoi fiindcă respingea arta războiului și Îl admira entuziasmat pe Prințul Andrei Bolkonski - căci tocmai descoperise Război și pace, pe care eu o citisem pentru prima oară la unsprezece ani (la Berlin
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Și Moldova cui o lași?!?!... strigă într-un glas oștenii. Cui?!?! Ștefan, sfârșit, rătăcit, își șterge fruntea de sângele ce-l orbește. Să... să buciume, îngână el răgușit, cu fălcile încleștate... Să buciume... Să buciume retragerea la codru!! strigă oștenii porunca Măriei sale... Să buciume!!! Ștefan, rătăcit, orbit, cu ochii în gol... Și pe obrajii mânjiți se preling dâre de sânge îndoit cu apă... "Plânge Măria sa?" "Aiaia Allah!!!Allaaah!!!"... Buciumă... B SIHASTRUL DANIIL ȘI SPOVADA 30 iulie 1476 Fulgeră... Tunetul despică cerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întreabă și își cufundă obrajii în palme. Ține-ți firea, Gheorghiță-taică... Nu dăm ortu' popii cu una cu două, suntem neam tare al dracului, ducem la tăvăleală. Gheorghiță cu gândurile duse, murmură: Să vezi cum o fost... O vin't poruncă de la Vodă, ca tătă suflarea să se băjenească la codru... Și la noi o vin't porunca aiasta... Da' mai 'nainte, tăt rumânu, singur-singurel, să-și pună foc la bojdeucă, la holdă, la fâneață, la tăt, la tăt, îngână Gheorghiță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu două, suntem neam tare al dracului, ducem la tăvăleală. Gheorghiță cu gândurile duse, murmură: Să vezi cum o fost... O vin't poruncă de la Vodă, ca tătă suflarea să se băjenească la codru... Și la noi o vin't porunca aiasta... Da' mai 'nainte, tăt rumânu, singur-singurel, să-și pună foc la bojdeucă, la holdă, la fâneață, la tăt, la tăt, îngână Gheorghiță cu obidă. Și la noi o vin't porunca aiasta, că, când or vini turcimea, un pustiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la codru... Și la noi o vin't porunca aiasta... Da' mai 'nainte, tăt rumânu, singur-singurel, să-și pună foc la bojdeucă, la holdă, la fâneață, la tăt, la tăt, îngână Gheorghiță cu obidă. Și la noi o vin't porunca aiasta, că, când or vini turcimea, un pustiu de scrum și cenușe să se caște 'nainte, să n-aibă nici apă după ce bea... Gheorghiță oftează din toți rărunchii: Să vezi jălanie pe muierea me, când am vin't cu focu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
focu': "Văleu!! Nu te lăs Gheorghițăă!!...Nu te lăs s-o dai focului !! Nu te lăs!! Cu mâna me am lipit-o!!" se căina ea... Și unde s-o pus cu paru' pe schinarea me... "Fă muiere!! Ai căpiet?!?! Îi poruncă de la Vodă, fă!! Vrai să paț rușânea că numai în casa me să-și facă turcimea sălaș?!"... Pas de te înțelege: muierea, tăt muiere... O iau atunci cu binișoru': "Pricepe fă muiere-hăi! Ditai Suceava... Tătă Moldova-i un pârjol! Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce-o mâncat strălucita armie a Împărăției, rușinată în mlaștina ce-i zice "La Podul Înalt", hohotește vornicul Bodea, un roșcovan cu ochi de viezure, musteți pe oală și o gură hlizită. Și când te gândești că Süleyman-Hadâm-Pașa avea strașnică poruncă: "Pe afurisitul ghiaur al Moldovei de barbă să-l scoată din vizuină, și viu au mort să-l târască la picioarele Slăvitului Padișah", spune rânjind Vlaicu, unchiul lui Ștefan frate al mamei sale, un bătrân alb, înțelept și blajin, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mare! Și ei, spre deosebire de om -, nu trădează niciodată: mor cu noi, alături, nechezând încetișor, cu o durere mută, mângâietoare... Iubiți-vă caii! Mângâiați-i! Și ei au nevoie de dragoste. Și... și nu uitați: porție dublă de ovăz! E o poruncă! Boierii stau cu capetele plecate, parcă atunci au înțeles că n-au prețuit îndeajuns pe cel mai apropiat tovarăș al omului. Și moldovanu-i blând, sare de colo Duma. Blând nevoie mare, zâmbește el. Da' calcă-l numai pe bătătură, leagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oftează ușor, se înclină, o ia de mână și o conduce prin cărarea deschisă în adunare. Îi sărută mâna: Doamnă, nu mă uita în rugăciunile tale. Maria se înclină ușor și iese. În urma ei, Ștefan strigă cu o nuanță de poruncă: Și, nu uita! Simplu! Fără podoabe! Pușcile bubuie pe metereze... Bre, Neamțule! se răstește Ștefan. Suntem sătui de bubuială! Ne e dor de liniște! Jawohl! sare Herman un tânăr blond, roșcovan, grăsuliu, luând poziția de drepți. Rogu-te, spune moale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oropsiți... Și... și negustorimea să dea! Și breslele, că, har Domnului, au de unde. Mai oblojim și noi rănile, cârpim țara stricată... Ce ziceți? Dăm?! Boierii, cu voci mormăite în bărbi, anonime, șovăielnice: Apăi... om da ... Ce să facem? De-i poruncă... Ștefan, cu elan, filozofând: De te gândești bine, cine suntem? Vremelnici pribegi pe ăst pământ... Și câtă osârdie, și câtă nădușală să tot agonisim, că n-apucăm nici să trăim, nici să iubim ca lumea. De te gândești mai adânc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ce să fac cu pământul? Mai mare beleaua... Gura! se răstește Ștefan. O să ai muiere, copchii! Știi cum sunt muierile: de nu le dai, te lasă!... Haideți! Haideți! Împărăția Cerurilor e pe voi! Care mai dați?! Om da, de-i poruncă, îndrăznește postelnicul Alexa, înfruntându-l. Să mă ierte Măria ta, de-om da și-om tot da, boierii or sărăci și prostimea s-o boieri... În Moldova, și "prostimea" poate ajunge la dregătorie, e după vrednicie. Ddar pentru aiasta, trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu vreți nu dați! Sunteți liberi să nu dați! Dumnezeu să vă judece! Dăm! Dăm! se grăbesc boierii la danie. Cum să nu dăm! Câte una... Una... Să ne-nțelegem, boieri dumneavoastră, o moaie Ștefan zâmbindu-le dulce. Nu e poruncă. Sunteți liberi să dați au nu. Că numai ce dați cu inima curată și luminată, e bine primit de Domnul. Luminată!... Luminată!... mormăie boierii, îmbulzindu-se la danie. Tăutu îi însemnează. Tăutule! Repede! Izvodește-i! Pe fiecare: ce și cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de la subsioară, și așteaptă cuvântul Domnului. Scrie! poruncește și începe să dicteze rar, apăsat: "În ghenarie curent, niște oameni răi și fără căpătâi din Țara turcească, tâlhari și hoți, au venit de-au prădat Țara Moldovei, desigur, fără știrea și porunca Luminăției Voastre..." Ai scris? Noi ne-am apărat cum am putut; dar să n-aibă grijă Luminăția Voastră, că le-am dat răsplata cuvenită și binemeritată..." Și ca încheiere adaugă: "Să știe Luminăția Voastră: Alții de-or veni, tot așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu eram noi pavăză, ar fi înțeles pe pielea lor, spune Bodea. O să repezim crailor Europei strigătul de luptă, carte de biruință și ajutor, steaguri de-ale Profetului și câte un osmanlâu, care, prin viul său grai, să mărturisească ce poruncă aveau de la Marele Padișah: "După zdrobirea Moldovei, Süleyman-Pașa avea poruncă să ierneze cu oastea în Polonia, la Camenița; în primăvară, el, Mahomed însuși, cu forțe proaspete, trebuia să vină, să ducă războiul mai departe, biruitori, asupra Poloniei, asupra Ungariei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spune Bodea. O să repezim crailor Europei strigătul de luptă, carte de biruință și ajutor, steaguri de-ale Profetului și câte un osmanlâu, care, prin viul său grai, să mărturisească ce poruncă aveau de la Marele Padișah: "După zdrobirea Moldovei, Süleyman-Pașa avea poruncă să ierneze cu oastea în Polonia, la Camenița; în primăvară, el, Mahomed însuși, cu forțe proaspete, trebuia să vină, să ducă războiul mai departe, biruitori, asupra Poloniei, asupra Ungariei și mai departe..." Pentru nimeni nu e o taină: Mahomed visează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noastră de la Stambul! Mi-a povestit tărășenia... Sunt vești rele?! Spune! Spune! se precipită Maria. Ce vești?! A văzut când s-au întors la Stambul rămășițele "falnicei armii". "Tigrii pustiei" nu mai erau decât niște găini jumulite, rebegite, deși, după poruncă, băteau talpa țanțoși, sumețindu-se cu oarece prefăcută veselie, de ochii lumii, să creadă prostimea că, totuși, a fost o biruință. Parcă prostimea-i proastă, să nu priceapă. Mi-a povestit de-a fir a păr cum a primit sultanul vestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am ars, mărturisește Țamblac. Intră Bârsan acum un oștean-curtean abia descălecat de la drum lung. Căpitane!! strigă Alexandru repezindu-se la el. Au sosit?!?! Căpitanul Bârsan se înclină adânc: Mărită Doamnă! Principe! Domniță! Galioanele genoveze și trei steaguri de oștire așteaptă porunca Principelui Alexandru și vânt prielnic în pânze pentru a pluti victorioase spre Cetatea Mangopului! Dat-a Domnul! își face cruce Alexandru și o îmbrățișează pe Maria. Azi e o zi mare, sora mea dragă! Să crezi în mine, unchiule! spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dă să-i ude mâna cu buzele sărate de lacrimi și suspină: Mă... Măria ta... Slo... slobozenia... Ștefan o ridică și zâmbește din nou: Păsărica vrea să zboare? Oare se simte în robie la Curtea lui Ștefan Vodă? Dat-am poruncă să fiți cinstite ca oaspeții noștri cei mai de seamă. Călcat-a careva porunca?! E vreo pricină pentru care... Voichița, cu inima-n dinți, își șterge obrajii cu palmele: Nu... dar... dar pasărea... și-n colivie de aur, tot cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ta... Slo... slobozenia... Ștefan o ridică și zâmbește din nou: Păsărica vrea să zboare? Oare se simte în robie la Curtea lui Ștefan Vodă? Dat-am poruncă să fiți cinstite ca oaspeții noștri cei mai de seamă. Călcat-a careva porunca?! E vreo pricină pentru care... Voichița, cu inima-n dinți, își șterge obrajii cu palmele: Nu... dar... dar pasărea... și-n colivie de aur, tot cu aripile frânte se cheamă... De doi ani, eu și maica adăstăm la mila Măriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Gangur care intrase. Se ține tare! O bat cu pușcile! Se ținea, când am plecat eu! Herman, cu boambele lui, a trimis la fund două galioane! Șendrea, Tăutu, Duma dau năvală, cu armele târâș după ei. "Vin turcii!!" Care-i porunca?!?! Ștefan, rătăcit, oftează, închide ochii câteva clipe... Când îi deschide, e alt om, stăpânit, cu sânge rece, hotărât. În timp ce-și trage pe cap cămașa de zale, poruncește răspicat: A sosit clipa! Caii!! Pornim spre Cetatea Albă!! Steagurile vitejilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
coviltir oșteni zdraveni cu sabie sub caftanul de negustor. Bați șleaurile negustorești, zi și noapte mai cu samă noaptea. Tâlharii vor trage la miere și vor mușca momeala... Fantastic! strigă Mihail în culmea admirației rupând-o la goană spre împlinirea poruncii. Îi belesc! Îi belesc! răcnește el alergând. Ștefan râde și strigă în urma lui: Bărbile, neguțătorilor!! Nu uitați bărbile!! Don Batista, milogindu-se cu briciul: Illustrissimi... Ștefan, cu gândul la chervanul cu bucluc, se răstește: Ce... ce vrai?! Barba... La barba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
amenință cu degetul și, cu un zâmbet șăgalnic, îi ceartă: Afurisiților! Numai la blăstămății vă stă gândul! Eu... eu mă gândeam la greieri... Boierii izbucnesc în râs și Ștefan le ține isonul. Râdem noi râdem... Când îți asculta firmanul cu porunca "Strălucirii sale", o să vi se pună gălușca. Logofete! Firmanul Înaltei Porți! Cetește! Tăutu desfășoară pergamentul cu peceți: Marele Vizir tună și fulgeră: "Pe dată să fie înturnate comorile hrăpite și tinerii din Caffa cetluiți la Moldova! Că de nu, mânia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aruncă cartea de pe măsuță. Punem masa aici! Trebuie să fie tare flămând! Și nu uita de vin! Să fie din cel ce-i place. Să fie rece și... și cât mai tare! Ce stai?! se răsti la Haricleea, copleșită de porunci. Dă fuga! Stai! Vezi și de niște lumânări! Cât mai multe! Aprindem peste tot! Să fie sărbătoare! Fugi! îi spuse din nou Haricleei, care, iute de picior, a și dispărut. A venit Ștefan, șoptește ea. A venit! Ploaia încetase și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
entuziasm. Să vină! Să vină!! L-au ajuns blestemele noastre. Padișahul aduce cu sine pe Alexandru Aron, stirpe a binecredinciosului răposat Aron Petru-Vodă, să-l pomăzuiască domn în Scaunul Moldovei. Să trăiască! Măria sa Alexandru Aron mi-a trimis carte cu poruncă să lovim de moarte fiara încolțită, de vrem să ne întoarcă vechile noastre drepturi: "Pregătiți calea Domnului". Drept pentru care ne poruncește să semănăm vestea în țară, precum: "Turcii nu vin cu atâta tărie împotriva poporului, ci asupra ghiaurului Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]