7,950 matches
-
primitor Pe-aici, pământul e incredibil de primitor. Prin contrast, uneori mă gândesc - așa cum am scris în Metamorfoze - că mi-ar plăcea să semăn în el dinți de balaur. Ca și în mitul fantastic despre fuga Medeei, probabil c-ar răsări din ei niște războinici mercenari, capabili să înroșească pământul-mumă, ucigându-se între ei. Geții nu sunt animați însă de spirit războinic și recurg la arme numai ca să se apere. În schimb, grecii și romanii sunt cei care le alimentează ura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
stare să-i stabilesc apartenența. Oricum, nu dădea semn că ar fi foarte periculos, dar era evident că vroia s-o răpească pe Aia. Căutam cu orice chip s-o ascund, însă nu reușeam; indiferent de ascunzătoarea noastră, capul monstrului răsărea mereu, pândindu-ne din vreo parte sau alta. Aproape ca într-un joc de copii, el scotea capul din peisaj și ne urmărea ironic de oriunde. La un moment dat, în disperare, am strâns-o în brațe pe Aia și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
răspândite în Grecia. E însă mai tolerant și mai viu. Flori de nufăr Observ mica băltoacă din grădina mea; într-o noapte a țâșnit un izvor care curge de atunci fără să se oprească. Pe neașteptate, în apa strânsă au răsărit albe flori de nufăr. Dimineața, albeața lor reușește să-mi infuzeze o vigoare nouă. Mă simt exact ca un zeu vegetal ce renaște la viață atunci când soarele răsare din apele primordiale. Oița năzdrăvană A venit să mă vadă un rege
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de atunci fără să se oprească. Pe neașteptate, în apa strânsă au răsărit albe flori de nufăr. Dimineața, albeața lor reușește să-mi infuzeze o vigoare nouă. Mă simt exact ca un zeu vegetal ce renaște la viață atunci când soarele răsare din apele primordiale. Oița năzdrăvană A venit să mă vadă un rege trac ce voia să învețe de la mine arta de a fi poet. Mi-a recitat un cântec de-al lui, povestea unei oițe ce-și anunță păstorul despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mi-amintesc perfect orice vers pe care l-am scris. În timp ce merg pe țărmul pietros, mă surprind declamându-mi mental poemele, scandându-le meticulos ritmul: Cum subit illius tristissima noctis imago/Qua mihi supremum tempus in urbe fuit ( „Când îmi răsare imaginea tristă a nopții/-n care-am trăit ultimele ore la Roma”.) Trecut Uneori visez cu ochii deschiși în penumbra după-amiezii. Lumina zilei ce apune mă captivează și mă conduce de-a lungul cărărilor tăiate în memorie. Așa pot să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
când ajungem să neglijăm etapa lui do ut des, cu alte cuvinte, atunci când nu iubim numai ca să fim iubiți în schimb. Plajă Astăzi mă scol înainte de zori. Mă ridic și mă duc pe plajă. Îmi place să privesc soarele cum răsare din apă. „În prundiș de mare/ Iată că-mi răsare/Puternicul soare”, așa începe un cântec oral de aici. Rămân cu ochii țintă „în prundișul de mare”, furat de unduirea valurilor, fără să-mi dezlipesc privirea până ce apare, reflectat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
alte cuvinte, atunci când nu iubim numai ca să fim iubiți în schimb. Plajă Astăzi mă scol înainte de zori. Mă ridic și mă duc pe plajă. Îmi place să privesc soarele cum răsare din apă. „În prundiș de mare/ Iată că-mi răsare/Puternicul soare”, așa începe un cântec oral de aici. Rămân cu ochii țintă „în prundișul de mare”, furat de unduirea valurilor, fără să-mi dezlipesc privirea până ce apare, reflectat în apă, globul de foc. Sunt singur în răcoarea plăcută a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de muritoare, îndrăznind să-și ia singură viața. Ca s-o pedepsească, demiurgul o metamorfozează mai întâi în mreană și apoi în astrul nocturn. Acum cei doi protagonști sunt egali și pot să aplaneze astfel conflictul iscat, căci „Soare când răsare/Lună intră-n mare”. Inconsistență Când privesc cerul, norii suspendați deasupra orizontului mării desenează contururi de femei uriașe. În fiecare noapte, lumea mea onirică se populează cu chipurile lor fugare: imagini fragile și fără consistență care se destramă imediat, așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
o tactică ce nu aduce ofensă transcendenței. A muri câte puțin în trup înseamnă să expiri foarte ușor. Fantasme Poate că e vorba doar de o idee obsedantă a mea. De o vedenie. La primele licăriri ale dimineții, abia ce răsare soarele, văd cum apar toate iubitele mele, toți prietenii mei de la Roma, pășind, eleganți, pe suprafața mării. Se așează în rânduri și se apropie lin de țărmul pe care mă aflu. Îi privesc unul câte unul și sunt fericit că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pădurii, am avut împresia că zăresc o haită de lupi. Sălbaticele fiare răsareau din zăpadă așa cum se ridică luptătorii din semințe în povestea Medeei. Mi se părea că văd foarte concret capetele lupilor acelora ce se înmulțeau vertiginos; le vedeam răsărind de peste tot. Concomitent, lupii ce se ascundeau înlăuntrul nostru simțeau impulsuri puternice și împingeau să iasă afară și să umple aerul geros cu suflarea lor caldă și sălbatică. Erau lupi transparenți, care ocupau spațiul imaginar, aidoma unor arhetipuri; frica noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
lui Anthropos nu-i decât efectul aspirației lui narcisice care întreține erosul carnal. Ca să iubești, e necesară o lipsă: o entitate monosexuată care are nevoie de o alta pentru a se împlini. Numai această lipsă creează diferența și face să răsară iubirea. I se pare totul prea simplist: „Eu te pot iubi pentru că tu reprezinți ceea ce-mi lipsește”, zice Aia. Apoi adaugă: „Putem să căutăm în împreunare această unitate originară, dar mai importante decât actul fizic sunt sentimentele”. Încă n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
celor ce m-au ospitat aici. Aia a scris jurnalul meu în această limbă, consemnând ultimele fapte din existența mea, gândurile și acțiunile ritualice din final. Ce anume este patria? Patria este, acum, casa asta înconjurată de verde, soarele care răsare zilnic, pământul pe care-l cultiv și insula asta pașnică pe care locuiesc. Mă bucur să aud în jur șoapta dulce a Aiei sau lătratul strident al câinelui meu care mă apără. Sunt fericit când ascult vântul șuierând; aproape mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de a fi puse în poezie. Îmi dau seama că scrisul meu comunică numai un început de plictiseală, de repetare perpetuă. Vâna poetică a secat și descrie întruna același peisaj, în care nu se petrece niciodată nimic nou: soarele care răsare, valurile mării, arborii, păsările ce zboară împrejur, mulsul oilor, balega pe care calc. Și ce să mai spun de câinele Imperator, de pisică și de obsesia mea zalmoxiană? Toate astea nu sunt decât semnale ce vorbesc de sfâșierea și slăbiciunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mânat, Doi voinici din sat, Cu părul lăsat, Cu capul legat, Cu roua pe față, Cu ceața pe brață, Cu berde la brâu, Cu colaci de grâu, Cu securi pe mână, Merinde de-o lună. Eu dacă știam, Nu mai răsăream; Eu de-aș fi știut, N-aș mai fi crescut. Și ei au plecat Din vărsat de zori, Pe la cântători. Și ei au umblat Văile cu fagii Și munții cu brazii, Până m-au găsit, Bradul cel pocit. Pe min
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ei nu m-au luat Ca pe alte lemne; Și ei m-au luat Tot din vale-n vale, Cu cetina-n cale Să le fiu de jale; Cu poale lăsate, A jale de moarte. Eu dacă știam, Nu mai răsăream; Eu de-aș fi știut, N-aș mai fi crescut. Când m-au doborât, Pe min’ m-au mințit, C-au zis că m-or pune Zână la fântână Călători să-mi vină; Ș-au zis că m-or pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
muțiu; Și să mai aud Cocoșii cântând, Muieri mimăind Și preoți cetind; Ploaia să mă ploaie Cetina să-mi moaie; Vântul să mă bată, Cetina să-mi cadă; Ninsoarea să ningă, Cetina să-mi frângă. Eu dacă știam, Nu mai răsăream; Eu de-aș fi știut, N-aș fi mai crescut. Și când m-au tăiat, Ei m-au îmbunat Că ei mă sădesc, Nu mă secuiesc. Și ei m-au mințit; Că m-au secuit, Jos la rădăcină, Cu fum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ei m-au mințit; Că m-au secuit, Jos la rădăcină, Cu fum de tămâie; Mai pe la mijloc, Chiți de busuioc, Tot milă și foc; Sus la crăngurele, Chiți de ocheșele, Tot milă și jele. Eu dacă știam, Nu mai răsăream; Eu de-aș fi știut, N-aș fi mai crescut. Sus, bradule, sus Sus, către apus, Că la răsărit Greu nour s-a pus. Nu-i nour de vânt Ci-i de pământ, De țărână nouă, Neatinsă de rouă. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
obișnuit: bogăție, ambiții, glorie, iubiri. În juru-i, el are acum o lume sălbatică și-n inimă o disperare care-l gâtuie. Și totuși, odată cu trecerea timpului, el simte cum i se prăbușește mai vechea tencuială ce-l strângea și cum răsare, dintre molozuri, un alt om, necunoscut lui însuși. Astfel, de la loviturile îndurate în exil, într-un loc considerat la început sălbatic și plin de disperare, anihilator, ia ființă timpul regenerării. Aceasta își are originea într-un gând ce se ascunde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
vechime mai mare decât a omului, și că ele ocupau un teritoriu mult mai întins decât cel din epocile istorice, inclusiv Islanda (țara ghețurilor în islandeză) și Groenlanda (țara verde în daneză), din America de Nord până la marginile arhipelagului nipon (țara soarelui răsare în japoneză). Pe parcursul a aproape trei milioane de ani, omul în curs de dezvoltare (botezat succesiv homo habilis, homo erectus și homo sapiens) a trăit din cules și din vânat. Cam acum zece mii de ani oamenii au început să abandoneze
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
du mal, 1857) Charles Baudelaire elogiază "Vinul" mai ales în poemul intitulat Vinul peticarilor (Le vin des chiffonniers): În mahalaua veche, un labirint de glod, Unde-ncolțesc grăunții răscoalei în norod, Sub roșia lumină a unui felinar Smucit de vânt, răsare, ades, un peticar Mișcând din cap, cu mersul șovăitor și-ncet, Izbindu-se de ziduri mereu, ca un poet, Și fără să-i mai pese de vreun vardist, în gând Își varsă focul, planuri mărețe depănând. Legi noi înscăunează, cu
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
popoarele antice ale Asiei occidentale, Europa era "Ereb", adică Țara Soarelui-Apune, spre deosebire de "Asu" (de unde provine termenul "Asia"), altfel spus Țara Soarelui-Răsare. Această concepție eurasiatică a lumii este în întregime conținută în termenul asirian care desemnează Asia drept locul unde "soarele răsare". 11 M. Frégoni, Origines de la vigne et de la viticulture, Contribution des peuples antiques, Quart-Valleé d'Aoste, Italie, Musumeci, aprilie 1991, p. 50. 12 De la Graecus (grec), nume pe care romanii îl dădeau poporului elen. 13 Mediterana occidentală regrupând țările Africii
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
varsă În Arieș la Buru), apar cca 15 șteampuri de prelucrare a minereurilor de fier extrase din zonă și notate (În limba germană) ca “Eisen Hamer Schmeltz Stamph Mühlen”. Satul Rimetea/Toroczkó este considerat unic prin faptul că aici Soarele răsare de două ori pe zi (!). La ESE de localitate se află Culmea Secuiului (1128 m), un munte calcaros spectaculos. Prima dată Soarele răsare dinspre est și...apoi dispare după stâncă, pentru ca apoi, pe măsură ce se ridică pe bolta cerească, să apară
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
ca “Eisen Hamer Schmeltz Stamph Mühlen”. Satul Rimetea/Toroczkó este considerat unic prin faptul că aici Soarele răsare de două ori pe zi (!). La ESE de localitate se află Culmea Secuiului (1128 m), un munte calcaros spectaculos. Prima dată Soarele răsare dinspre est și...apoi dispare după stâncă, pentru ca apoi, pe măsură ce se ridică pe bolta cerească, să apară din nou de după culmea muntoasă spre sud-est. Astfel se explică de ce rimețenii zic că la ei Soarele răsare de două ori pe zi
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
calcaros spectaculos. Prima dată Soarele răsare dinspre est și...apoi dispare după stâncă, pentru ca apoi, pe măsură ce se ridică pe bolta cerească, să apară din nou de după culmea muntoasă spre sud-est. Astfel se explică de ce rimețenii zic că la ei Soarele răsare de două ori pe zi! Știați că... Minereul era extras În trecut cu ajutorul târnacoapelor, baroaselor mari și mici și a dălților. Unde minereul era mai dur se utiliza praf de pușcă pentru sfărâmarea lui. Prelucrarea minereurilor se făcea În instalații
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
întâmplat în secolele IX-X și, mai apoi, în secolele XIII-XIV. Dar o comparație cu ceea ce s-a petrecut în Apus cu siguranță că pune într-o lumină nefavorabilă aceste mișcări culturale, din motive amintite mai sus. Nu vom găsi în Răsărit o independență a preocupărilor de tip umanist, nici o centrare a studiului pe aspectele umanului în ceea ce este natura sa. Un Leonardo da Vinci nu ar fi putut să existe în Bizanț. Idealul omului universal, al omului complet în preocupările și
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]