7,913 matches
-
dominație. Ar fi forte greu să Îi găsim o filiație. Cel mai potrivit ar fi să spunem că avem de-a face cu o prelungire a realismului romantic, În interiorul căruia, desigur, scientismul lui Houellebecq se opune efuziunilor din autoficțiuni așa cum realismul pozitivist al secolului al XIX-lea se opune romanului personal romantic. Instituția literară franceză preferă totuși să se identifice cu un alt mare curent literar, nobil, clasicist, și anume minimalismul. Lucrurile pot să pară paradoxale: cum să ajungă avatarul Noului
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scriitură: detașată, elegantă, prețioasă chiar, lipsită de inflexiuni, ternă uneori, pe care unii critici o compară cu cea clasică a secolului al XVII-lea („il y a du Bossuet chez Echenoz” scrie undeva criticul Bruno Blanckeman). Epoché-ul la care visa realismul fenomenologic al Noilor Romancieri și-a pierdut din radicalitate pînă la a ajunge, din nou, o atitudine stoică - și pudică În același timp - care face ca Între eticheta omului clasic reprezentat În limbaj de pildă În romanele Doamnei de Lafayette
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
moralei. El scrie o literatură de unde evacuează, pe cît poate, umanul - „bolnav”, fără a ceda tentației de a-l „Înlocui” cu inumanul (adică de a lăsa să intre pe fereastră ceea ce scosese pe ușă). În plus, pentru că „omul”, În sensul realismului clasic, pozitivist, sau al umanismului existențialist, devenise de ceva vreme sediul unei tumori maligne, Îl elimină pe cît poate din scrierile sale - și am aici În vedere mai ales prozele sale. Nici pe acesta nu-l Înlocuiește cu un Supraom
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
spațiu infrareal hiperbolizat proprii literaturii minuitiste. Marie Redonnet nu descrie aproape deloc, ci acumulează sacade diegetice care fiecare ar putea fi punctul de pornire al unei vaste fresce psihologice. După 1986, Marie Redonnet scrie În fine romane, scurte, omnisciente, unde realismul clasic este subvertit cu totul altfel decît se Întîmplă În cazul minuitiștilor. Personajele participă la o cavalcadă narativă care curge cu repeziciune către un deznodămînt tragic adesea, dar, iarăși, n-avem de-a face cu „scriitura albă” a lui Camus
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatură „inconștientă” și alta ”conștientă” - a doua, conform teoreticienilor post-marxiști și post-nietzscheeni, cu Începere din secolul XVIII. Scriitorii aparținînd amînduror clase au practicat, din punct de vedere al spațiului de referință, o literatură agorafilă sau claustrofilă. Prima ar putea integra realismul secolului XIX, a doua, mare parte din poezia romantică și avatarurile ei moderne. Evident, nu propun o tipologie pură. Tocmai de aceea, mă grăbesc să conced că, o dată cu restrîngerea ariei vitale a individului pe orizontală, corelativă cu extinderea ei În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unități dramatice, ci descrie tot ce vede În drum, indiferent de voința coagulantă a „povestitorului”. La Toussaint, nu voința de poveste comandă privirea, ci privirea comandă povestea. Dar tensiunea esențială a romanului nu stă aici. Există o dimensiune, alta decît realismul, care face excelența acestui roman: scriitura. Dintr-un anume punt de vedere, putem vorbi și aici de minimalism pentru că frazele, deși lungi, sînt paratactice și lineare, ca un fir de mătase deșirat de pe un un mosor, care nu se mai
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o depășeșete pe cea estetică, În ciuda declarațiilor de intenție ale autorului. Moștenitor al diferitelor avangarde estetice sau cu scopuri chiar mai Îndrăznețe, martor la șantierele scripturale ale Noului Roman, gemene benigne ale celor de exterminare dintr-o Uniune Sovietică fetișizată, realismul minuitist, martor și aghiotant al unei realități tot mai sărace În minereu nobil, dar nu mai puțin interesante Înțelege să reprezinte În metonimie nu atît o lume, cît mișcări inaderente vreunei ordini, oameni inaderenți (În general: la formele de organizare
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
franceze de azi. Prima se referă la modul În care scriitorul Își reprezintă literatura - după Întreaga experiență modernă a avangardei și apoi a Noului roman francez. Literaturii nu i se mai cere să reprezinte metonimic lumea de unde izvorăște, ca În realism - nici măcar cu derogarea distorsionării codurilor, ca În cubismul figurativ, de pildă. Nu i se mai cere să reprezinte nici „subiectul modern”, cum fac de pildă Musil, Kafka sau, recent, Michel Houellebecq. Personajul rămîne carnea romanului, dar construcția lui nu se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a fost premiat și editat anul trecut În ediție școlară de buzunar, poate pentru că elevii Înțelg fără prea multă bătaie de cap o poveste simplă, explicită, care ar fi putut fi și frumoasă dacă i-ar fi lipsit tezele unui realism socialist cam antipatic mie unuia. Un zidar portughez (ca cel din melodia lui Joe Dassin) și o muncitoare din industria textilă trăiesc În provincie din două lefuri ca vai de capul lor, de-abia scot Împreună vreo 2000 de dolari
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
autenticitatea personajelor, ci le clișeizează și le judecă. În cele din urmă, veți rămîne vag nemulțumiți de această a treia cale pe care Page Încearca s-o urmeze În practica literară : nici teorie, nici prozelitism ; nici violență, nici pasivitate ; nici realism minimalist nici naturalism maximalist ; puțin umor, puțină gravitate. Ajungeți la concluzia că e cam greu de triumfat aici, pe drumul ăsta - și că nu se știe dacă chiar duce undeva. VI. Literatura antimodernă. Pascal Quignard Fatalmente, am cuprins În paginile
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
tot felul de lucruri nefirești. Pe un fond de descriere realistă minuțioasă, atât de precisă încât devine cinică, se petrece un fapt neobișnuit, pentru care nu există o explicație logică, el aparținând deci domeniului fantastic, ceea ce oamenii acceptă fără uimire. Realismul magic aplicat la realitățile sociale din comuna Vintileasa oferă un amalgam insolit și captivant, tratat cu o ironie conținută. Se folosesc adesea și trimiteri la tehnicile „textualizării”, într-o epocă de discuții obsedante despre modul de alcătuire a unui text
CRISTOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286513_a_287842]
-
hieroglifă, zgâriată pe nisip, sub dogoarea soarelui înalt al verii. Prin volumul de eseuri critice Partea și întregul, C. se afirmă ca un original și nu o dată tăios comentator al scrisului unor contemporani, poeți (De la tradiționalism la postmodernism), prozatori (De la realismul social la „ingineria textuală”) și critici (Spiritul sintezei). SCRIERI: Astru natal, București, 1976; Țintă vie, București, 1979; Tablou cotidian, București, 1983; Conturul speranței, București, 1987; Porțile verii, București, 1989; Partea și întregul, București, 1999; Alter ego, Târgoviște, 2001; Ediții: Eugen
CRISTEA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
întrerupsese studiile în noiembrie 1886, întorcându-se acasă - în redacția ziarului, la Sibiu. Începe astfel o etapă hotărâtoare în formarea poetului - „cei mai rodnici ani”. Mișcarea de la „Tribuna”, orientată de idealul restabilirii unității culturale a românilor, a dus, prin cultivarea „realismului poporal” și a accesibilității limbii, la precizarea poziției lui C. față de scris: folclorul va constitui, definitiv, temelia beletristicii sale. În „Tribuna” (1888-1889) i-au apărut unele dintre cele mai izbutite creații: Nunta Zamfirei, Rada, Numai una!, Mânioasă, Fata morarului, însă
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
un bagaj care ucide spontaneitatea. În locul istoriei vine ficțiunea care creează realitatea. Această metodă, deși naivă, deși înlăturată cu totul își are încă adepții săi în lumea politică de astăzi. 2. După această metodă a apărut a doua metodă a realismului critic, cum i s-a dat denumirea de către Karl Marx. În ce privește sociologia, aceasta a dus la o dialectică... 3. A treia metodă a fost îmbrățișată de Nietzsche, de Sorel și tradusă în fapt de Mussolini. Iată metoda care face apologia
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
tuturor oamenilor. Ideile geniale sunt după el forțele care pun în mișcare mulțimea. Scopul este creația. Aceasta este a treia metodă consacrată prin personalitatea lui Mussolini. 4. Față de această metodă, față de tipul de profet al romanticilor utopiști și față de resemnarea realismului critic care susține că omul trebuie să stea cu mâinile încrucișate și să aștepte desfășurarea evenimentelor, noi preconizăm o altă metodă care dă tipul înțeleptului. Este vorba de aceeași discrepanță între realitate și ideal. Tipul înțeleptului unește voința cu realismul
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
realismului critic care susține că omul trebuie să stea cu mâinile încrucișate și să aștepte desfășurarea evenimentelor, noi preconizăm o altă metodă care dă tipul înțeleptului. Este vorba de aceeași discrepanță între realitate și ideal. Tipul înțeleptului unește voința cu realismul critic. Înțeleptul nu acceptă ficțiunea și nici nu caută să impună lucruri ce n-au un substrat real. El acceptă numai ceea ce este o necesitate dovedită, o necesitate evidentă. Rațiunea, echilibrul conduc viața omului și aceeași metodă se potrivește și
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
unității naționale teritoriale și culturale, a fost o parțială îndepărtare a acestui proces de matricea sa istoriografică antebelică și apariția unei tendințe geopolitice. O nouă retorică, un nou dinamism, antipozitivism pe anumite paliere, încredere în știință pe altele, aplicabilitate și realism sunt noile trăsături ce caracterizează geopolitica. Pământul ia locul personajului principal - eroul, în narațiunile geografico-istorice ale geopoliticienilor, configurând decisiv istoriile naționale, povestirile exemplare, caracteristicile grupurilor etnice și naționale etc. Ca o manifestare a unui răspuns la modernitate, ambivalența geopoliticii față de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
să le îmbine într-o mărinimoasă viziune”. Dintre reprezentanții școlii de cercetare de la București, Comarnescu s-a simțit constant mai apropiat de Golopenția și mai puțin, dacă nu chiar deloc, de Mircea Vulcănescu, al cărui țărănism „idealizant, cu pretenții de realism sociologic”, îl supăra (cum nota în 1947, în jurnalul său). Pe Golopenția și Comarnescu îi unea chiar pasiunea comună pentru literatură și artă, acesta apreciind la sociolog că este probabil singurul dintre prietenii săi care „vorbește atât limba artei, cât
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
comanda politică, forța captivantă a aventurii cu puterea politică autohtonă. O ideologie locală acomodantă, injectată maselor în doze bine gândite, stimulând consumul și promovând, în același timp, „educația politică” corespunzătoare. Un comunism adaptat, îmbunătățit cu doze generoase de patriotism, naționalism, realism și umanism socialist. Tezele din iulie aveau să impună acest tip de producție/consum ca o normă estetică (și desigur politică). Autorii acestui volum n-au ocolit studiile de caz, radiografiile unor creatori care s-au acomodat prea cu ușurință
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
Fiindcă vechile pagini de călătorie, cu aerul lor „didactic și aproape geografic”, nu-l satisfăceau, prozatorul își ia libertatea de a privi peisajul în mod „subiectiv”, aspirând să introducă „o notă nouă în literatura românească”. Descrierea devine o sinteză de realism, aventură și poezie. Sentimentul de plenitudine se traduce în mari fraze retorice, în plăcerea de a comunica, nu cu măsură, nu sistematizând la rece, ci capricios, schimbător de la o clipă la alta. Grandiosul, suavul, grotescul infuzează jurnalul drumețului, ce se
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
insuflă o nouă energie. Umorul are alte trăsături decât cel al lui Creangă, cu care H. a fost comparat. Homerismul delirant al lui Hogaș nu e de esență clasică, ci e homerismul romantic al lui Victor Hugo, cu aceleași enormități, realisme fantastice și monstruozități. Jurnalul scriitorului român e și el o „legendă a secolelor”, însă proiectată în spațiu, în care se caută antediluvianul, biblicul, barbaria jovială, mirificul și grotescul. G. CĂLINESCU Hogaș este un Creangă trecut prin cultură. Întreaga tehnică artistică
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
compuse în timpul războiului, din care a publicat câteva în „Vremea”. În anii de publicistică militantă, cu totul defavorabili poeziei, „muza” lui tace, însă nu chiar tot timpul; într-o „mostră” lirică din 1957, tipărită totuși după 1989, jurnalistul susținător al realismului socialist contemplă norii, apa curgătoare, zbuciumul vântului și se dorește îngropat la țară, unde „să-i cânte cucul pe troian” și „să-l spele apa-n dungă”. Invarianta producției sale poetice, de la debut până la senectute, adunată în 1996 în volumul
IGNAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287508_a_288837]
-
care pot fi întâlnite mai toate poncifele proletcultului o constituie romanul La Crimeea, peste mare (2002). Un lirism cald învăluie povestea țiganului Parnică, nevoit să înfrunte grozăviile războiului alături de fetița lui de șase ani. Sunt de reținut scene de un realism crud, cinematografic: țărani care mănâncă pământ și sug tulpini de trestie pe timpul foametei, imaginea de coșmar a aruncării în aer a unui tren care transporta cai. Piesa de teatru radiofonic Prietena mea, noaptea (1974) se concentrează pe același caz al
IGNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287510_a_288839]
-
scurt timp pacient al unui sanatoriu de boli nervoase), cartea este biografia sui-generis a acestui personaj incert, ambiguu, care, în conflict cu superiorul său ierarhic, nu are forța de a i se împotrivi fățiș, complăcându-se într-o rece expectativă. „Realismul privirii” (N. Manolescu), decuparea amănuntelor aparent nesemnificative, dar care, prin acumulare, declanșează criza, conferă romanelor lui D. veridicitate artistică, atestându-le capacitatea de a surprinde încleștarea dintre stihiile interioare ale subconștientului și datele existenței obiective. Macul galben (1980) și Cu
DAMIAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286665_a_287994]
-
unui prozator, RL, 1969, 50; Damian, Intrarea, 89-90; Cristea, Interpretări, 49-50; Dan Laurențiu, Nicolae Damian, „Diminețile bătrâne”, LCF, 1970, 7; Eugenia Anton, „Diminețile bătrâne”, VR, 1970, 5; Dana Dumitriu, Nicolae Damian, „Fete și băieți”, ARG, 1971; 7; Nicolae Manolescu, Un realism al privirii, RL, 1973, 17; Sorin Titel, A coborî privirea?, LCF, 1973, 26; Dan Laurențiu, O terapeutică a dragostei, LCF, 1973, 43; Ciobanu, Incursiuni, 203-207; Mihai Ungheanu, Nicolae Damian, „Vara”, LCF, 1976, 25; Liviu Leonte, Nicolae Damian, „Vara”. Preludiu la
DAMIAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286665_a_287994]