7,237 matches
-
ar fi avut, măcar, pe Ștefan... mormăie pentru sine după un timp de tăcere. Îmi... îmi pare rău, bolborosește Ștefan... Știi și tu... Hărțuit... Mereu plecat... Chinuit... Ne-am înstrăinat... De l-ar avea pe Ștefan! Numai tu Ștefane! îl scutură Țamblac. Numai tu! Ioane... În toți anii aiștea... de ce nu mi-ai vorbit? Ce știam eu despre Maria?... De știam... aș fi înțeles-o altfel... Negrăit de rău îmi pare... Mi-a interzis categoric, se dezvinovățește el. E prea mândră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Toți trei sute?!... Toți! Ștefan tace. Țamblac tace. Bârsan tușește, își drege glasul și povestește: De hramul Sfântului Nicolae... În zori... Galioanele turcești ne băteau cu pușcile... Principele, moldovenii, ne-am bătut... De n-ar fi fost trădarea... Trei sute?! Toți?! îl scutură Ștefan. Toți!... În afară de câțiva:... robi, în lanțuri... ce trebuia să încheiem alaiul de izbândă pe ulițele Stambulului... Pe mare, în timpul unei furtuni, am ucis turcii... Am aruncat ancora la Cetatea Albă... Ștefan nici nu-l ascultă: merge de colo-colo, bolborosind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
săvârșit... Atunci, să se ducă după ea! Să fim cu ochii în patru, spune Alexa. Vulpea șireată adulmecă. Are un miros... Cupcici, scăldat în sudori, cuprins de tremurici: Sa... sa... salcia... Ce te bâțâi mă?! Ai văzut pe Necuratu'?! îl scutură Isaia. Cupcici, înspăimântat, își șterge broboanele de sudoare: Saracam di mini... E cu primejdie mare. Nu vă fie cu supărare, boieri dumneavoastră, eu... eu mă dau îndărăpt. E cu primejdie... E cu salcie... Am prunci... Am fătuci de măritat... Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ați plecat?! se întoarce el către femei. Zor! Zor! Maria, Sora, copiii pleacă. Se încrucișează cu Bârsan ce tocmai intra. Bârsan poartă o eșarfă neagră cruciș ce-i acopere ochiul stâng. Face o plecăciune. Ștefan se repede la el, îl scutură cu nerăbdare: I-ai slobozit?!?! Câți?!?! Câți căpitane?! Cinci! Cinci mii! spune Bârsan cu mândrie. Toți cei hrăpiți în robie! Sloboziți! Nu chiar toți... coboară el glasul, cu amar. Îți mulțumesc căpitane! îl îmbrățișează Ștefan. Și... și acasă? îl întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
doar orăcăitul broaștelor ce nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa se crapă ușor scârțâind... O mână cu un pocal: Negrilă. Se holbează... Trupul Domnului zace răsturnat peste masă, cu fața în jos... Un fior îl scutură din creștet în tălpi... Vinul din cupă face valuri, se prelinge pe mână; Negrilă o scutură cu disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte și pe alta... "La Suceava în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
crapă ușor scârțâind... O mână cu un pocal: Negrilă. Se holbează... Trupul Domnului zace răsturnat peste masă, cu fața în jos... Un fior îl scutură din creștet în tălpi... Vinul din cupă face valuri, se prelinge pe mână; Negrilă o scutură cu disperare, o șterge de pulpană și pe-o parte și pe alta... "La Suceava în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt ne aibă-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
gol, detașată de cele pământești: Semnul nefast al zodiei mele nefericite s-a arătat din prima clipă când am pus piciorul în Cetatea Sucevei. Că s-a cutremurat pământul și s-a prăbușit Turnul Nebuise, zâmbește ea trist, apoi se scutură, înfrigurată. Dar ce vorbe auziți de la mine... Știu Maria...Nu ești fericită în Moldova...Știu...Iartă-mă... Poate că... Nu numai tu, Ștefane... Port și eu, am și eu vina mea. Am încercat... N-am reușit. Am obosit, Ștefane. Tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Știu ce putem face! Să vină! Să buciume numai! Să buciume! Ah, numai de-ar buciuma! Vor buciuma! Sunt pe drum! Te caută! Vin! Ștefan se uită lung la Sihastru, se repede la el, îl apucă de gulerul rasei, îl scutură și strigă: Sihastre! Ba prorocești! Ba nu prorocești! Nu mă fierbe! De prorocești, spune! Spune! Ce va fi cu Moldova?! Spune! Prorocește!! Ce va fi cu Moldova?! Soarta Moldovei voi s-o aflu! Daniil se eliberează și-i vorbește cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
te lași până la moarte... nu poți fi înfrânt!"... Numai de-aș găsi o cămeșă... Și niscai opinci... mai ales opincile... "Miluiește-mă Iisuse, după mare mila ta!!"... Daniil intră. Ștefan se ridică repede... Cu lupii m-am înțeles, spune Sihastrul, scuturându-și sutana udă și râde. Au plecat. Ce lupi "bine crescuți"... Mai greu cu căluțu'. M-a fugărit pădurea toată... Un "Năzdrăvan"! Ștefan, cu piciorul pe scaun, își leagă cârpele: O sfoară ai? Am... Îi întinde un curmei și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
septembrie 1990), pe Calea Victoriei, în drum spre noua mea redacție, a Caietelor Critice, zăresc dintr-o dată, pe asfalt, vechile mele cunoștințe, castanele; erau puzderie; se iscase un vânt puternic, prevestitor de ploaie (și totuși nu a plouat), care le-a scuturat din copacul pe care altfel nici nu l-aș fi observat poate. Revăzându-le, mi-am amintit „totul”. Profund tulburat, m-am aplecat, am luat de jos una și am băgat-o în servietă. Acum, când scriu, se află pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mijloc. Știu... Asta e o petrecere populară la noi; am văzut-o de atâtea ori... Câțiva inși se pun la pândă de o parte și de alta a uliții. Un câne flămând rătăcește căutând dosurile bucătăriilor și unghiurile unde se scutură gunoaiele. La un semnal, toți se ridică și-l împresoară din toate părțile. O clipă, animalul se oprește înghețat, sângele-i dă năvală la inimă, care-ncepe să zvâcnească de coaste... E pierdut!... Părul i se zbârlește pe coamă. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
scriitorului, Dostoievski bolborosind, din ce în ce mai stins: „Bo-bok, bo-bok...” * De câte ori nu ne-a fost dat să auzim: „Vai, ce obosit sunt! Vai, nu mai pot!” Și când te gândești că ceea ce e mai greu abia urmează! De aceea, trebuie, totuși, să ne scuturăm de oboseală. Ba să mai putem, fraților, căci mai avem și de murit! * În Vulpile în vie, mi se pare, sau într-o altă carte a lui Lion Feuchtwanger, există o replică memorabilă pe care, în ultimii ani, am avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bine exersată, care a uitat că știe să deseneze, lăsându-se în contact cu acel fluviu de nedescris din care vin toate formele. Cum și când mă voi elibera de acești așa-ziși prieteni a căror stare depresivă e contaminantă? Scuturându-te de ei cu o singură mișcare, spune cineva din mine. E greu pentru că eu am slăbiciunea milei, care nu e sinonimă cu blândețea, ce e o stare profund filozofică în care ești fidel mai mult în fața orizontului cosmic decât
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
vor elibera această țară sau altele care stau încă închise în fostul imperiu roșu. Mă gândesc acum și la Basarabia, la prietenii mei de acolo, la suferința lor de a nu fi profitat de momentul căderii comunismului pentru a-și scutura lanțurile grele. Mă întreb dacă asta va fi posibil în viitor sau dacă se va găsi o formulă umană, democratică de a da acestei țări și altora independența de care au nevoie. De aici, din Suedia, lumea se vede întunecată
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de refugiați și mă doare durerea lumii pe istoria mai veche sau mai nouă până în ziua în care înțeleg, în sfârșit înțeleg că marii mutilați ai războaie lor, ai refugiilor au fost în primul rând femeile și deasupra lor mamele, scuturi vii ale existenței și veșnicirii prin copii, esențialele boccele de speranță ale peregrinărilor deloc victorioase. și abia acum, în momentul când ar trebui să încep cu adevărat să scriu rând cu rând și pătimire cu pătimire Vieți între două refugii
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
șir, uneori și câte o oră, în așteptarea mașinii poștei sau a unei mașini care ne ducea până la intersecția dinspre comună, de unde un tractor sau o sanie care trecea spre sate ne lua pe toate. Adunam coceni de porumb, îi scuturam de zăpadă și făceam focul în câmp, ca să ne încălzim mâinile. Uneori, în zilele foarte reci, ca din întâmplare, Aro-ul de la Consiliul Unic, fără instructor, trecea pe acolo. Urcați toate repede, spunea șoferul, vă duc la serviciu. Am treabă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
care le zărisem pe câmpul înzăpezit. Când aproape îmi pierdusem speranța, a oprit o Dacie neagră cu număr mic, chiar lângă mine. Eram acoperită de zăpadă și foarte speriată. Din mașină a coborât un bărbat cu o măturică. M-a scuturat de zăpadă și m-a ajutat să urc în mașină. Înghețată cum eram, abia puteam să-mi mișc picioarele. Măi, tovarășa, cu ce ai ajuns până aici? Cu sania de la primărie și pe jos, am spus printre lacrimi când m-
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
caut o mașină în care să-mi încarc tot bagajul, să-mi iau 106 copilul, să plec acasă, în oraș, lăsând în urma acest loc de care nu mă leagă nimic în afară de cei cinci ani petrecuți aici, printre oameni străini? Mă scutur ca de o nălucă și grăbesc pasul spre primărie. A început să ningă cu fulgi mari și veseli. Ninsoare adevărată. Îmi place când ninge. Fulgii de nea mă înveselesc. O sun pe Maria, secretara organizației de tineret a partidului, o
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
am continuat să trăiesc acea stare unică de bucurie, amestecată cu hohote de râs și cu lacrimi. Mă simțeam de parcă aș fi avut în suflet un stăvilar care brusc s-a rupt, iar acum apa se revarsă nestăpânită. M-am scuturat de parcă aș fi fost în lanțuri și acestea au căzut! Mă simțeam ușoară, ușoară. Aș fi putut să-mi iau zborul. Libertate! Libertate! Ce cuvânt minunat. Liberă pentru prima oară de când mi-am auzit numele strigat în fabrică, pentru mutarea
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
toate acestea pentru ajutorul ce i ați dat mamei cu vițelul pe care nu-l putea preda la achiziții. Mulțumesc, dar acum vă rog tare mult să plecați. Vă așteptăm la noi, la Boiereasca, să mai vorbim, a spus Sofia scuturându-și cerceii uriași. S-a ridicat de pe scaun, spre marea mea ușurare. 174 În ușă, când a dat mâna cu mine, am simțit că mi-a pus ceva în palma. Era un inel cu piatră rubinie, de aur, am crezut
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
ei? Și-l privește cu mai mult interes. Oi fi eu șpanchie, cu albeață pe un ochi, dar tot văd destul de bine, gândește femeia și-l privește cu mai mult interes. Ia stai, să te văd mai bine, și tot scutură din cap și începe să-și frământe mâinele. Ce te holbezi la mine ca la o minune? Și zici că vi de departe?... De unde? Măi femeie, ți-am spus că vin de pe meleaguri îndepărtate... Da’spune de unde! Și gândește: Doamne
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
ei? Și-l privește cu mai mult interes. Oi fi eu șpanchie, cu albeață pe un ochi, dar tot văd destul de bine, gândește femeia și-l privește cu mai mult interes. Ia stai, să te văd mai bine, și tot scutură din cap și începe să-și frământe mâinele. Ce te holbezi la mine ca la o minune? Și zici că vi de departe?... De unde? Măi femeie, ți-am spus că vin de pe meleaguri îndepărtate... Da’spune de unde! Și gândește: Doamne
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
cu salata de ceapă. Și misterul a continuat, în mintea mea, prin un accident stupid. Ajunși "la gazdă" (un fel de vilă, închiriată în fiecare vară, la Vera Ivanova, o rusoaică refugiată de la Odesa), Buntea, care avea mania curățeniei, a scuturat, de la etaj, hăinuța mea din care a sărit minunatul Roskop Patent; chiar în fața mea s-a transformat într-o grămadă de rotițe, arcuri și fragmente metalice. Nu am plâns, cum s-au așteptat bunica mea și Vera Ivanovna (părtașă directă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fumătorilor de lulea, care nu este periculoasă, noul meu prieten m-a întrebat pe cine caut pe aici, pe Strada Motocicletei. Pe nimeni. Habar n-aveam că această străduță, modestă, cu case curate, aliniate, și cu câțiva castani care își scutură frumoasele lor frunze galbene, se numește atât de ciudat, Strada Motocicletei. Nu găseam în mintea mea o explicație. Nu am întrebat nimic. Mi-a spus, fără să-l întreb, domnul de lângă mine: "Strada este relativ nouă, eu am proiectat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fure cineva. Era, într-adevăr, extraordinară comunicarea secretă cu lumea nevăzută, prin semnele luminoase, fosforescente, prin care îmi scrisese Dumnezeu un soi de scrisoare cifrată, era extraordinară această complicitate... Dar extazul s-a transformat, brusc, în cea mai cumplită tragedie: scuturându-mi hainele (după obiceiul bunicii), ceasul a fost proiectat într-un salt mortal pe cărare, împrăștiindu-se rotițele, șuruburile, spărgându-se sticla și carcasa ieșindu-i din mașinărie, toate organele, cum se întâmplă în tragicele accidente rutiere, în zilele noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]