11,293 matches
-
pentru care îl invidiam enorm. Foile dactilografiate și le ținea în niște mape cochete pe care scria: "Lyrics by Traian T. Coșovei. Best Poetty Money Can Buy". Prin Traian am descoperit un stil nou de viață, la care m-am străduit o vreme să mă adaptez. Hălăduiam zile în șir prin torpoarea orașului, ne cățăram pe vechi și ruginite locomotive cu aburi, băteam Podul Grant, ne întorceam în centru, unde beam un pepsi pe terasa de la "Dunărea". îmi împrumuta cărți de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
atașezi la el și o lamă de ras, să-și taie confrații vinele de disperare". îmi spunea și el "poante" pe care avea de gând să le bage în poeme. Alteori îmi povestea despre femei, iar eu, un începător, mă străduiam să țin minte câte ceva. în privința asta, Traian era în același timp un sentimental și un cinic, adică îmi plângea pe umăr despre marele lui amor și în același timp găsea din când în când câte o "dămuță". Ni se alătura
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
a uleiurilor lui Magritte, a halucinațiilor paranoic-critice ale lui Dali, a cutiilor cu scule sau ceainice emailate ale noilor americani (Jasper Jones sau Oldenburg). Dialogurile și verbele foarte frecvente dau o senzație de lume învîrtejită, de mecanism absurd. Iaru se străduiește să producă efecte optice, acustice, sinestezice, cel puțin două-trei pe fiecare vers, sacrificând de multe ori însăși ideea poemului. Face acest lucru cu sânge rece, căci deși este un suprarealist în "substanță", el nu este și în metodă: dicteul său
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
aceste bucăți de sticlă netopită ajung uneori până la scânteierea orbitoare a cristalului. Dar un cristal-arici, un cuarț cu mii de ace diferit orientate. Extraordinarul "Mofturi 1900" este, astfel, un mister medieval într-o variantă nouă. Sfinți și mari păcătoase se străduiesc să pună în scenă un gigantic spectacol al materiei vii în scopul ultim, cabalistic, de a crea un om. Comedia se sparge însă și piere în aceeași disperare isteroidă, aceeași tensiune spre uman și aceeași neputință de a fi uman
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
când ai scris bine întotdeauna, încerci măcar să citești. Plimbi după tine, prin troleibuze sufocante (vai, ai treburi de făcut, telefoane de plătit, recomandate de luat de la poștă) o biată carte ale cărei pagini sânt curând umede de la degetele tale. Te străduiești să-nțelegi câte un paragraf și uneori chiar reușești, și-atunci vine parcă din carte, o clipă doar, o briză rece ca dintr-o instalație de aer condiționat. Dar nici iluzia aceasta nu ține prea mult. Trebuie să lași și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
situația. De ce? De ce te-au iubit (sau măcar te-au respectat, ceea ce e aproape același lucru) până acum câțiva ani, iar acum te urăsc? De ce au fost cândva entuziasmați de scrisul tău iar acum, când scrii măcar la fel de bine, se străduiesc să te discrediteze, ba 193 chiar se dezic și de entuziasmul de altădată? Știi un om care i-a luat de-o parte pe toți prietenii tăi și "le-a deschis ochii" în privința ta: ești un Marin Sorescu optzecist, un
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
sigur în marele subconștient colectiv al operei de artă, în "filozofia" acestui domeniu al cunoașterii, așa cum a fost el întemeiat de anticii greci. în presupoziții, în ceea ce nu este exprimat dar este determinant pentru o scriere literară. Gândirea postmodernă se străduiește să arate, de cî-teva decenii încoace, ce nu este în regulă cu arta înaltă: aroganța, autarhia, elitismul ei. închiderea în muzee, îndepărtarea de viața nemijlocită. într-un strălucitor eseu, Walter Benjamin arăta cum "aura" operei de artă se stinge în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
luat cu blândețe, 219 am căutat să-1 liniștesc și am aflat până la urmă că e scriitor român, trimis pentru prima dată afară de nu știu ce uniune. Vorbea frumos franțuzește, dar îi tremura paharul în mână când vorbea cu mine. Oricât m-am străduit, n-am reușit să-1 aduc printre ceilalți. Când l-am luat de braț, s-a apucat strâns de banchetă. L-am lăsat acolo înfoiat ca un arici, retras în cotlonul lui de umbră. Vreo două ore, până am plecat, m-
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
fost singura mea experiență de până acum cu un romîn!" Ca de obicei, după hohotele de rigoare, în care Akos sau Ajos excela, privirile s-au întors spre mine. Ia să vedem, ce zice românul de serviciu? Și românul se strădui, șovăitor, să găsească vreo ieșire: "Well... De fapt, cred că se vede aici diferența dintre români pe de-o parte și unguri, polonezi, sau chiar sârbi pe de alta, care au umblat chiar și în timpul comunismului prin toată Europa. Românii
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
tot nu a fost de ajuns. Nu doar pe linia romană am fost cei mai vechi, ci și pe cea dacică. Dacii, scria Herodot, au fost "cei mai viteji și mai vestiți dintre traci". O întreagă mișcare tracomană s-a străduit să dovedească enorma importanță a dacilor în lumea antică. Până și muntele Olimp, scrie Nicolae Densu-sianu, nu era altul decât Ceahlăul moldovean. Naționaliștii fervenți ai secolului al nouăsprezecelea, în exaltarea lor patriotică, aveau de trecut însă peste o mare dificultate
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
totdeauna. Fără îndoială, avea acum să afle tot adevărul. Nu se putea ca Marele Preot să nu știe ce era această stea. Dar în loc de răspuns, Auta auzi o întrebare: - La ce te-a făcut să te gândești steaua asta? Se strădui să citească în ochii bătrânului dacă acesta știe și îl încearcă, sau nu știe și vrea să afle, dar în ochii acestui bătrân nu se putea citi nimic. Sclavul știa bine că această putere de a nu se lăsa dezvăluit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
limba atlantă, dar simți că i s-a așezat un nod în gât și cuvintele nu se lăsau rostite. Deodată îl apucă o spaimă nouă: dacă-și pierduse glasul? Ființa ciudată îi făcu un semn. Auta nu înțelese, dar se strădui să-i urmărească mâna. Această mână, într-o mănușă argintie (sau era totuși pielea?) lipită de degete, se îndreptă îndărăt. Abia acum Auta văzu înălțîndu-se la vreo zece pași de el uriașul turn. Lângă turn erau alte câteva făpturi, asemenea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
scutură cămașa albă, ușoară, de in, vrând să arate că nu e primejdios, că nu are arme. Dar străinul nu înțelese. Atunci Auta porni la noroc spre turn. Străinul însă nu-l opri; în loc să se arate mânios, porni și el străduindu-se să-l urmeze cu umbletul său anevoios. Sclavul își dădu seama și încetini pașii, privind mirat trupul firav îmbrăcat cu haine argintii care se mișca încet ca și cum ar fi avut la picioare lanțuri grele de rob. Când ajunseră lângă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Ceilalți sunt prea slabi, și ei știu că dacă ar crâcni îi vor pedepsi și zeii. Străinii căzură pe înduri. - Dar și voi v-ați certat! le spuse Auta, lămurindu-le încă o dată înțelesul cuvântului ceartă. Atunci, străinul vârstnic zâmbi. Străduindu-se să folosească multe cuvinte vechi ale lor, amestecate cu altele atlante, pentru a-l face pe pământean să priceapă, îi spuse gata să rîdă: - Tânărul nostru prieten care călăuzește luntrele noastre... - Cine!... Cîrmaciul? zise Auta uimit. Și pe cea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pare că nu i-a plăcut venirea noastră pe pământ, cu toate că nu vrem să-i răpim nimic. Poate doar să-i ajutăm pe oamenii voștri! Auta se însenină: - Tocmai de aceea... (Străinul nu-l pricepu. De altminteri, nici nu se străduia acum, urmărind altceva). - Dar palatul Marelui Preot nu este chiar în pisc. Noi zicem așa, Piscul Sfânt, însă de pe umărul Muntelui Vulturilor unde stă palatul și până în pisc e urcuș de o zi. În pisc e un fel de podiș
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dă firea planetei. Și ce nu ne dă, facem singuri. Nimeni la noi nu are mai mult decât altul. Iar dacă cineva dorește ceva ce nu are, înseamnă că acel lucru nu-l are încă nimeni. Și atunci toți ne străduim să-l facem ca să-l avem toți. Luntrea se rotea întruna deasupra mulțimilor de robi. Pentru aceste mulțimi totul acum era s-o vadă. Auta se uită o vreme în jos, apoi iar își aduse aminte de ceva: - Am vrut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vorbea că Auta este zeul bun al robilor, într-adins prefăcut o vreme în sclav ca să le cunoască mai bine păsurile și durerea. Și Mpunzi era încredințat de aceasta. Lui Auta îi era rușine, dar știa că oricât s-ar strădui să-i scoată credința asta din cap, nu va izbuti. Îi mai spuse Mpunzi și altceva. Un sclav nou, dintre răsculați, a fost prins când rătăcea pe Malul Râului Rece, și un slujitor al Marelui Preot, umblând cu câțiva soldați
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Tefnaht?! îl opri Hor, dar îndată se răzgîndi: Sau zboară până acolo când se plimbă nepăzită. Prietenul nostru va așeza luntrea cât mai aproape... Dar iată că ceata de robi ajunse lângă ei. Robii îngenuncheară și Auta, sculîndu-se repede, se strădui mult pînă-i făcu să se ridice. Printre ei era și Mpunzi. Auta află că era o ceată care se rătăcise de mulțimea răsculaților și pe care Mpunzi a întîlnit-o când se întorcea cu vești de la Mai-Baka. - Mai-Baka îți trimite slavă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Căci când i-a zis îngerul, dîndu-i cartea, "Ia-o și mănînc-o", Ioan mărturisește senin: Atunci am luat cartea din mâna îngerului și am mîncat-o ". Mulți s-au tot căznit să șteargă urmele vechilor civilizații. Ani în șir s-au străduit și musulmanii, în numele Coranului, să desfigureze fața marelui Sfinx. Ei s-au gândit că Allah le va și pune de-o parte câte o hurie și un munte de pilaf, dacă vor batjocori pe acel " idol păgân ". Și parcă posedatul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Economista pe nume Angela Ulmeanu îi zise pe numele mic: -Ramona un moment te rog, am venit să-ți mulțumesc în numele lui Radu Bădescu. în acel moment Ramona se făcu roșie și inima începu să-i bată cu putere, se strădui să zâmbească, mâinile cu care își ținea catalogul și fața aveau un tremur ușor. -Și-a revenit? întrebă ea. -Da, mâine se externează. -Mă bucur, spuse Ramona lăsând ochii în jos și în acel moment îi trecu prin cap că Angela
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
că este profesoară la liceu, dar nu știam cum o cheamă. Radu fiind o fire foarte amabilă și timidă, acum se gândea cum să-i spună că a ajuns la spital fără încălțăminte și fără geaca de piele. Angela se strădui să-l facă să mănânce în prezența ei dar nu reuși, scuzându-se că a luat micul dejun mai devreme, pe care îl primise din spital. Angela îi zise că ar fi bine, când se externează, să o caute pe
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
de lacrimi și zise, uitându-se fix la domnul Brădescu: - Radu, mă poți ierta? -Da. Te-am iertat, Angela. Și domnul Brădescu avea ochii umezi. -Fă totul pentru a trăi Ionuț. -îți promit, zise domnul Brădescu, privind-o compătimitor și străduindu-se să nu plângă. După acest dialog doamna Angela Ulmeanu închise ochii, împreunându-și mâinile ca pentru rugăciune și zise: „Ionuț iartă-mă”. Acestea au fost ultimele ei cuvinte. Când doamna Eva, prietena ei intră înăuntru cu soțul și d-
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
meditația taoistă pentru atingerea scopului eliberării complete a minții de orice gândire discursivă, astfel încât să apară în mod spontan înțelegerea intuitivă tao. O minte aglomerată întunecă tao, în timp ce o „minte goală” reflectă tao asemenea unei oglinzi. Așadar, conducătorul înțelept se străduiește să mențină mințile supușilor cât mai eliberate de idei și dorințe artificiale, deoarece acestea au doar rolul de a-i zăpăci pe oameni, a crea conflicte și a le distrage atenția de la tao. Guvernarea oamenilor prin „umplerea stomacului” nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
a menține „bateriile bionice” complet încărcate în orice moment, astfel încât atât corpul, cât și mintea să poată extrage energie din acestea, după necesități și pentru ca starea optimă de sănătate și vitalitate să fie menținută în mod constant. Adepții Căii se străduiesc să stocheze mai multă energie decât consumă prin cultivarea unor discipline cum ar fi dieta, respirația, exercițiile fizice și yoga sexuală. În textul taoist străvechi despre alchimie numit Uniunea ecuației triple, acest proces de inversare este numit „întoarcerea la origini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
numere zilele de naștere, taoiștii își măsoară viețile numărând respirațiile, bătăile inimii și (la bărbați) ejaculările. Știu că, atunci când numărul de respirații și de bătăi ale inimii alocate unei persoane se epuizează, viața ei se sfârșește și, de aceea, se străduiesc să încetinească ritmul vieții pentru a-i prelungi durata. Cei care încearcă să aibă cât mai multă activitate posibil în fiecare minut în starea de veghe nu se vor apropia niciodată de durata de viață normală de 100 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]