9,812 matches
-
copii, casele mai mărunte ascunse în mișcătoare coroane verzi de arbori, înmulțindu-se până departe și devenind doar pete de culoare strălucind în arșiță, din care se ridicau ici-colo siluete de blocuri înalte, turnul televiziunii, centura subțire a cartierelor îndepărtate tremurând în aerul înfierbântat de parcă ar fi fost desenate pe o pânză mișcătoare și, aproape de orizont, zig-zagul mastodontic și alburiu al Casei Scânteii - toate nu-i păreau decât un imens decor pentru ecoul statornic și copleșitor ce se ridica fără întrerupere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ultima vreme i se lipeau de pielea capului, transparentă ca un pergament. Pielea feței i se zbârcise, era străvezie. Pomeții și oasele capului i se conturau foarte limpede, părea un craniu învelit într-o pânză subțire, ușor colorată. Mâinile îi tremurau, deasupra oaselor mici se încrucișau dezordonat venele umflate, de un albastru pământiu, cu bulbucături din loc în loc, ca mușuroaie, în care pulsa sângele gros, acoperite de o piele zbârcită, subțire și alb-pământie și ea. Cămașa în care era îmbrăcată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nevăzută ce scormonea sub pielea ei, îi venea să țipe de durere, dar n-avea glas, s-a străduit să țipe și atunci durerea a pierit și era ca și cum ar fi căzut de foarte sus, epuizată, leșinată aproape, transpirând și tremurând, fără glas; iar o clipă mai târziu - poate o fi fost după multă vreme, dar ei i se părea că se întâmplă exact în clipa următoare - gheara invizibilă a scormonit din nou și iarăși nu avea glas să țipe din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai înțelegeau când băiatul lor sosește acasă și se retrage în singura încăpere cu ferestre la stradă. Așa că n-au știut ce să le spună securiștilor care le-au pus o grămadă de întrebări a doua zi, dar vecinii, ce tremurau când au fost luați la întrebări, au povestit că o mai văzuseră pe fată și, fără să fie întrebați, au vorbit despre bătrânii stăpâni peste o curte prea mare, cum de nu le-a fost naționalizată? doar se știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai zice. „Întâi să-ți revii. Nu vezi în ce hal ești?“ „Lasă asta, dă-le-ncolo de frisoane, n-o să mor.“ „Bea-ți măcar ceaiul ăla, s-o mai fi răcit, nu l-am făcut degeaba. Nu vezi că tremuri de oboseală și surescitare? Te-ai văzut cum arăți?“ „Parcă ai fi o soacră! Uite că-l beau“, zise, scoțând o mână de sub pled, ducând ceașca la gură, sorbind un timp, lăsând-o cu zgomot pe cristalul măsuței. „Dar tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și i-a șoptit și lui și ne uitam ca la o poartă nouă până a zis din nou Ilușcă: să continuăm, să continuăm, tovarăși, și, înainte de a se trezi a răsunat din adâncul fotoliului unde se înghesuise sub pled, tremurând, glasul Ilenei Roman: „Iar te-ai așezat acolo. Ți-am mai spus o dată: întinde mâna și dă naibii hârtiile alea la o parte, nu te văd din cauza lor“. Al treilea brâu Buimac de somn și de coșmar, s-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
capul într-o parte și în cealaltă. Vorbea despre ei ca despre două persoane străine, de parcă i-ar fi povestit ceva citit în vreo carte sau petrecut vreuneia din prietenele ei. Apoi a tăcut. A rămas în dreptul ferestrei și îi tremurau ușor degetele cu care și-a îndreptat părul de pe frunte. „Acum totul e suspendat și depinde de un fir, de un răspuns al meu, își zicea el în gând. Acum nu există decât un sigur drum și mă aflu căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar fi pătruns decât prin sânge, deci prin crimă, acum pierzându-și în strălucire conturul, amestecându-se cu albul izbitor al peretelui și doar pata și stropii de roșu sângeriu iradiind și absorbind privirea și înghițind-o și părând să tremure în aerul mișcător în care pluteau sclipitoare fire de praf și funigei, ca și cum - se gândea - în spatele lor, al panourilor, s-ar fi aflat vreun Rumpelstilzchen blând și neiertător și numai memorie. Cu două săptămâni în urmă înțelesese că încercarea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și a strigat la ea: „Taci!“. Îl privea înmărmurită, i se părea că se uită cu ură și ochii îi sclipeau, a înghițit saliva îngrămădită într-un nod în gât. „Ce-i cu tine?“, l-a întrebat și mâinile îi tremurau. „Nu-mi mai spune, nu vreau să știu.“ „Dar ce-i rău în asta?“, și continuau să-i tremure mâinile când și-a aprins o țigară. „Nu vreau să știu, pentru că ai să-mi spui tot și am să țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îi sclipeau, a înghițit saliva îngrămădită într-un nod în gât. „Ce-i cu tine?“, l-a întrebat și mâinile îi tremurau. „Nu-mi mai spune, nu vreau să știu.“ „Dar ce-i rău în asta?“, și continuau să-i tremure mâinile când și-a aprins o țigară. „Nu vreau să știu, pentru că ai să-mi spui tot și am să țin minte tot, n-am să uit nimic și o să mă obsedeze pe urmă nu știu ce va fi făcut maică-ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mine și...“ „Okay, okay, nu-ți mai spun nimic, am tăcut. Dar nu te-nțeleg.“ „Mai bine. Bref, nu vreau să-mi spui tot sau nu vreau să-mi mai spui, înțelegi?“ Se uita la el încordată, nu-i mai tremurau mâinile, trăgea adânc din țigară și arunca fumul într-o parte și continua să înghită în sec, repetând de câteva ori „okay, okay, am tăcut“. „Dar nu-nțeleg de ce faci din orice o dramă“, a spus după un timp. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
altul, însă nu reușeam să înțeleg despre ce vorbesc, nici măcar nu mă străduiam, și la urechea mea nu ajungeau decât frânturi de fraze. Am auzit vocea monotonă și rece a lui Meme, care ne privea pe sub rama subțire a ochelarilor, tremurându-și ușor capul, de parcă ar fi fost prea greu pentru gâtul și umerii lui subțiri: „A, frumoasă doamnă“, zicea, după ce-i ascultase povestind pe Iuliu Sofronie și Andrei Vlădescu. „Frumoasă, pe dracu’! Aia?“, intervenea Ileana Roman. Sofronie a scos niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
uși, zgomotele indecente ale băii vecinilor. Când a venit să-i deschidă, lumina gălbuie a veiozei din spate îi contura linia picioarelor, a coapselor puternice și a mijlocului prin aburul cămășii lungi în care, își zicea Andrei Vlădescu, trebuie să tremure de frig. Au băut ceai și pe urmă vin roșu. „Dezbracă-te și vino aici, lângă mine“, i-a zis Sultana Ștefănescu, pe trei sferturi acoperită de plapuma moale. Îl examina cu ochii negri mijiți, cu părul negru și lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu reușeam să înțeleg. Mai ales că îmbătrânise brusc, peste noapte, acum își arăta nu numai vârsta, cei șaptezeci de ani, ci mult mai mult, continua să fie drept și subțire, dar îi atârnau pieile, nu mai avea putere, îi tremurau cumplit mâinile, devenise arțăgos, mofturos, cu obositoare tabieturi. Mi-era milă de el, mai ales când îl vedeam pironit ore întregi într-un fotoliu, uitându-se la o fotografie înrămată pe perete, cu el și mătușă-mea, deși poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ce-am discutat cu tine astă-vară. Știu de pe rost totul. Nu mă pot înșela.“ „Nu-mi amintesc.“ „Când mai vii?“ Nu-i răspundea, ca și cum n-ar fi auzit-o. „Când mai vii?“, îi șoptea din nou, agățându-se de el, tremurând ușor în cămașa de noapte subțire. Acum o auzise, îi mângâia doar obrazul cu vârful degetelor, cu privirea goală pierdută în întunericul de dincolo de pletele ei, desprinzându-se încet, dar ferm din îmbrățișarea ei și ieșind, fără o vorbă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se vadă a doua zi. „Pot oricând și la orice oră, sunt liberă să fac ce vreau“, i-a zis. Tramvaiele înaintau anevoios prin nămeții din nou proaspeți. A așteptat-o îndelung, credea că nu mai vine, când a apărut, tremurând de frig. „Hai să intrăm undeva“, i-a spus repede. „Nu vreau într-un restaurant, nu-mi place. Du-mă la tine, dacă stai tot acolo. Nu-i nimic, du-mă și în noua ta casă.“ Arăta neschimbată. Subțire, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
petrece în clipele în care o fată devine femeie. Mă băgasem singură, ca proasta, în capcană. Dar mi-a fost clar că nu mă iubești și am suferit cumplit că m-am arătat ridicolă și m-am făcut de râs. Tremuram de furie, când am ajuns la căminul studențesc, m-am închis într-un closet și am plâns. Te uram. Nu erai nici Romeo, nici Robert Redford, nu înțelegeam cum de mă făceai să sufăr atăt, te socoteam vinovat de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a zbătut în mine vreo două minute, s-a întors cu fața în sus și a început să sforăie. M-am închis în baie, m-am spălat, aveam spatele numai dungi vineții și roșii, umflate și dureroase, arătam ca dracu, tremuram toată de furie, de durere, de rușine, de ură, îmi venea să-mi pun capăt zilelelor, îmi ziceam că nimic nu e mai degradant decât să ajungi un obiect, o femeie-obiect. Am adormit acolo ghemuită lângă cadă. Când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
scuturându-și pletele, și uitându-se peste marginea ceștii pe hârtiile cu însemnările lui. Era o liniște apăsătoare între ei și din stradă se auzeau chiotele copiilor care se bucurau de ziua însorită de început de martie. Mâna ei a tremurat și a scăpat ceașca și stropi mari de cafea s-au risipit peste schemele cu scris mărunt. „Ce dracu’ faci, de ce nu ești atentă?!“, a izbucnit Andrei Vlădescu și o privea cum se uită la el cu ochi mari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
birtaș, vine și se așează la masă, dă comanda, bea, schimbă două vorbe și pleacă. Dar acum nu mai gândea, vorbea cu glas tare, ridicându-se și trosnindu-și genunchii și erau unul lângă altul în picioare și bărbia ei tremura ușor și evita să-l privească. N-a oprit-o, s-a îmbrăcat și nu-și mai spuneau nici o vorbă și el se uita la ea cum își încheie mereu mai încet nasturii paltonului, privindu-se în oglindă. Și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
țipătoare a magazinului aparținînd de Sincere Company, dominat de un uriaș portret al lui Chiang Kai-Shek care, le cerea chinezilor să facă sacrificii tot mai mari În lupta Împotriva japonezilor. O lumină slabă, reflectată de un tub de neon defect, tremura În dreptul gurii blînde a generalisismului, aceeași pîlpîire pe care Jim o văzuse În visele lui. Întregul Shanghai se transforma Într-un film de actualități generat de imaginația lui. Oare creierul i se Îmbolnăvise de prea multe filme de război? Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
să tragă o salvă În aer. Dar japonezii nu-și risipeau muniția. Doi soldați făcură loc În jurul unei țărănci a cărei căruță o răsturnaseră. Cu baioneta În mînă, sergentul despică un sac de orez, Împrăștiindu-se la picioarele femeii. Aceasta tremura și plîngea cu o voce melodioasă, Înconjurată de șirurile de mașini Packard și Chrysler, cu pasagerii lor europeni Îmbrăcați În costume de bal. Oare Încercase să treacă arme prin punctul de control? Printre chinezi erau pretutindeni spioni ai Guomindangului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
la bord. Era o listă de indicații pentru pilot. Jim jupui banda de pe niturile mîncate, apoi se ridică și o strecură În buzunarul pantalonilor săi de catifea. Ieși din cabină și se cățără pe capota motorului. Brațele și umerii Îi tremurau din pricina sentimentelor amestecate pe care avionul distrus le declanșa invariabil În mintea sa. Cuprins de nerăbdare, luă aermodelul planor și-l lansă În văzduh. Luat de vînt, aermodelul se ridică brusc și zbură peste perimetrul aerodromului. Alunecă de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de fereastră, cu brațele Întinse, Încercă să-și amintească semnalizările pe care le Învățase atît de greu la În tabăra de cercetași. Ofițerul japonez de pe șalupă semnaliza cu o lampă către vasul de război de lîngă Grădina Publică. În timp ce lumina tremura peste apă, Jim observă că sute de chinezi alergau lîngă consulatul britanic. Valuri de fum și aburi ieșeau pe coșul vasului de război, de parcă vaporul era gata să explodeze. Butoiul de pulbere al tunului din față explodă fulgerător, Înnegrind pasarela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
redeschiseră Bundul și mii de chinezi speriați și europeni neutri fură Împinși de-a lungul cheiului. Priveau În jos, la echipajul rănit al navei Petrel, și stăteau tăcuți, În timp ce steagul Țării Soarelui Răsare era Înălțat pe catargul vasului american Wake. Tremurînd lîngă tatăl lui În soarele rece de decembrie, Jim se uita În sus, la ochii lipsiți de expresie ai chinezilor strînși laolaltă pe chei. Erau martori la totala umilire a Puterilor Aliate de către Imperiul Japoniei, o lecție la obiect dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]