8,428 matches
-
silitor", poartă, în rădăcina sa, elemente comune cu ale celui de "silă". De aceea, mult timp după ce am părăsit băncile școlii, după ce mi-am deschis în viață drumul pe care-l urmez, trecutul acesta mi-a inundat subconștientul, mi-a tulburat somnul, mi-a populat mai ales visele, în care mă revedeam copil, în anii de școală, torturat de grija unei teme nefăcute, a unei lecțiuni neștiute sau a altor datorii neglijate, "scos la lecție", nevoit să recunosc că "n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
o carte, despre care-mi închipuiam nu numai că-mi va produce câteva ore plăcute, dar că-mi va încânta sufletul tot atât cât mi-l mai încântase altădată. O citisem pentru întâia oară pe când aveam 16 ani; și mă tulburase cum nu m-a tulburat nici o altă carte din câte am citit vreodată. Cartea aceasta e celebră. Mai exact, a fost odată; căci generația de azi nu-i cunoaște, desigur, nici numele. Titlul ei: "La confession d'un enfant du
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
închipuiam nu numai că-mi va produce câteva ore plăcute, dar că-mi va încânta sufletul tot atât cât mi-l mai încântase altădată. O citisem pentru întâia oară pe când aveam 16 ani; și mă tulburase cum nu m-a tulburat nici o altă carte din câte am citit vreodată. Cartea aceasta e celebră. Mai exact, a fost odată; căci generația de azi nu-i cunoaște, desigur, nici numele. Titlul ei: "La confession d'un enfant du siècle". Autorul: Alfred de Musset
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sunt închise..." În ce mă privește, tot ce pot spune, înainte de a încheia capitolul acesta, e că n-am făcut excepție de la rânduiala comună, că adică n-am fost ferit de nici una din cauzele de rătăcire și de suferință care tulbură uneori atât de profund anii noștri tineri. Temperamentul meu arzător și neliniștit, spiritul meu, deopotrivă chinuit de curiozitate și de îndoială, explică de ce toate actele vieții mele poartă semnul pasiunei care le animă, și de ce iarăși, în unele împrejurări am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
unele în legătură cu viața și atmosfera locală), marele meu amic Mihail Sadoveanu crede că Iașul va trăi oricum, multă vreme încă, sub semnul intelectualităței. Că epoca de scădere în care trăim nu va putea dura mult timp, că mișcările obscurantiste care tulbură trista existență a generației actuale vor trece și ele. Întrezărind un Iași nou, în care o tinerime cu suflet nou și proaspăt se va apleca din nou cu zâmbet asupra acelui bun prieten al omului care e cartea, odată și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
tuturor, convins de sinceritatea strigătului de inocență care străbătuse lumea, uimit de unele argumente cu care eram combătut. Și cu ocazia aceasta, am învățat să văd ce funeste sunt pasiunile care împing pe oameni în contra oamenilor, și ce ușor pot tulbura inteligențele cele mai clare inimile cele mai generoase. * În Mai 1889, în urma unei întruniri naționaliste s-au produs la Iași tulburări destul de grave. Tulburările acestea au avut loc în cartierele evreiești, Târgu-Cucului, Podul-de-fier, Podu-Lung, sub ochii și aproape sub protecțiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
În judecata mea, cred contrariul; dar ce preț are judecata mea despre mine însumi? Așadar, n-am putut fi altfel. Căci ce anume m-a determinat, când eram copil, să mă despart de camarazii mei, în cruciadele naive care mă tulburau și mă umpleau de dezgust? Ce m-a îndemnat mai târziu să iau partea omului pe care justiția franceză îl declarase trădător și să cred că descopăr proba nevinovăției lui în chiar înverșunarea și intransigența detractorilor lui? Ce m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
el ca Într-un abis și nu-mi era frică. Pe buzele lui zvîcnea un sînge ca al nostru. L-am privit atent cînd a rostit Întrebarea și am Înțeles. Îi era teamă să nu pronunț singurul cuvînt care-i tulbură pe zei. Și atunci m-am hotărît... Dacă aș fi spus nu „omul”, ci „un zeu”, altul mi-ar fi fost, poate, destinul. Căci nu mi-ar mai fi păsat de nenorocirile abătute asupra Thebei. Un zeu nu suferă din pricina
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
la o parte cupa de otravă Întinsă lui Socrate. Pasărea Phoenix Iubirea fund ea Însăși o operă, s-ar crede că nu mai cere (și nici nu se poate) să clădim ceva deasupra ei. Și totuși pasărea Phoenix.. M-au tulburat imaginile unui zbor neobișnuit și zadarnic văzut la un televizor. Dar În ce măsură e oare zadarnic să reiei schițele lui Leonardo da Vinci, să faci după ele aripi artificiale, Întocmai cum le-a gîndit enigmaticul visător din Cinquecento și să izbutești
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
un coif de aur În locul unui biet lighean de bărbier și castele În locul hanurilor. El se comportă normal În nebunia lui, acțiunile sale sînt ilogice numai pentru luciditatea noastră care vede altceva decît el și de aceea vehemența iluziei ne tulbură urmărindu-l cum se Îndreaptă cu un strigăt eroic de luptă Împotriva unei banale mori de vînt. Scutierul lui Don Quijote vede Însă ceea ce vedem și noi, mori de vînt, hanuri sordide, el vede realitatea așa cum este, n-o reinventează, și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zile ploioase și confuze marinarii lui Columb au strigat: Pămînt! Cum ar fi strigat corăbierii antici În golful Tarent (amăgindu-se după multe nopți de nesomn) numele acelei cetăți stranii unde erau interzise activitățile care prin zgomotele lor amenințau să tulbure somnul de după-amiază al altora: Sibaris! (Povestea e cunoscută. Mai puțin, poate, sfîrșitul ei. Sibariții, intrînd În conflict cu vecinii din Crotona, au trimis Împotriva lor o armată enormă. Crotonezii au așteptat-o cu flaute. Auzind cîntece, caii din Sibaris
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ceilalți, ce vîrstă are și cam cît mai are de trăit el Însuși. Nimeni n-are voie să-și pună Întrebări. Sfinxul e aici o perversiune interzisă! Din cînd În cînd se aud sunete de flaut apoi nimic nu mai tulbură florile de glicină spînzurate pe ziduri. Fericire? Nu e locul cel mai nimerit pentru a discuta despre fericire. Fericirea se bizuie pe speranță, iar aici nimeni nu speră nimic. Nu sînt nici regrete. Nu sînt nici martiri, nici călăi. Fiecare
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
fel; Însă nu În primul rînd ea mă cheamă acum; mă simt bine sub acești gutui În foșnetul cărora există tot ce mi-ar putea spune și marea azi și Încă ceva În plus, un dor de copilărie care mă tulbură; un dor de țărm, de obișnuit, de cei pe care-i iubesc; aici trăiesc o aventură Încă și am nostalgia lucrurilor firești; dragostea mea nevoită o vreme să se restrîngă la lumină, la nisip, la spuma valurilor, la arbori și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Parthenonul! Dar gîndul că același destin i-a așteptat și pe judecătorii lui Socrate și pe Socrate Însuși nu e destul pentru a da o certitudine. E ca și cum m-aș amuza recitind din Sofocle cum Aiax, căruia Atena i-a tulburat mințile ca să nu se răzbune, masacrează o turmă de vite crezînd că masacrează căpeteniile ahee; rîde demențial acoperind cu invective și biciuind pînă la moarte un berbec pe care-l ia drept Ulise; a doua zi Își recapătă luciditatea și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o fatalitate. Pelerinul trebuie să „hotărască” etapă după etapă drumul pe care-l are de urmat: în acest context, verbul spaniol determinar apare de treizeci și șapte de ori. Abia după ce examinează rațional situația și cântărește diferitele mișcări ce-i tulbură sufletul, privește încotro îl poartă „asentimentul voinței”: abia atunci, când nu mai apare nici o umbră de îndoială, recunoaște voința lui Dumnezeu și ia hotărârea. Avem aici descrisă experiența originară, care, reluată zi după zi, a constituit - după spusele lui Ignațiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
stare sufletească: o neschimbată bucurie, dar fără vreo cunoaștere a lucrurilor lăuntrice duhovnicești. Tot timpul cât dură această arătare sau cu puțin înainte de începerea ei - căci a durat mai multe zile - îi veni în minte un gând stăruitor care îl tulbură înfățișându-i greutatea vieții lui2. Era ca și cum i-ar fi șoptit cineva în suflet: „Cum vei putea îndura această viață cei șaptezeci de ani câți mai ai de trăit?”. Dar la acest imbold pe care îl simțea ca venind de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
acel timp fu puternic muncit de scrupule. Aceasta pentru că, deși făcuse spovada generală de la Monserrat cu multă grijă și în scris, după cum s-a mai spus, i se părea uneori că nu ar fi mărturisit anumite lucruri, iar aceasta îl tulbura mult. Chiar dacă mărturisea acele lucruri, rămânea nemulțumit. Astfel a început să caute oameni duhovnicești care să-l tămăduiască de scrupule. Dar nimic nu-i era de ajutor. În sfârșit, un doctor în teologie, predicatorul catedralei, om foarte spiritual, i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ele, cu un fel de evlavie călduroasă, ca și cum ar fi fost roșie 3, și cu multe suspine de atâta evlavie; dar uneori,când nu simțeam acestea din belșug, mă întrebam cum de nu-mi venea revărsarea și belșugul de lacrimi, tulburându-mă și îndepărtând evlavia, împingându-mă să nu mă mulțumesc dacă nu eram confirmat la această ultimă liturghie în cinstea Preasfintei Treimi. După liturghie, liniștindu-mă și măsurându-mi statura cu măsura înțelepciunii și a mărimii divine, am mers mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și despărțit, ca și cum niciodată n-aș fi simțit ceva dintr-ale Sale și ca și cum nu-mi va mai fi dat să simt vreodată; mai mult, îmi veneau niște gânduri, ba împotriva lui Isus, ba împotriva altcuiva, aflându-mă atât de tulburat din pricina feluritelor gânduri: șsimțeamț când să ies din casă și să închiriez o odaie pentru a fugi de gălăgie, când să postesc, sau să reiau liturghiile, sau să așez altarul un etaj mai sus și nicăieri nu găseam odihnă, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
îngerului bun; dar dacă în înlănțuirea gândurilor aduse, ceva sfârșește într-un lucru rău sau care distrage, sau mai puțin bun decât acela pe care sufletul și-l propusese să-l facă, sau îl slăbește, sau îl neliniștește, sau îl tulbură răpindu-i pacea, liniștea și tihna pe care le avea înainte, toate acestea sunt un semn vădit că provin de la spiritul cel rău, dușmanul binelui nostru și al mântuirii veșnice. 334. A șasea. Când dușmanul firii omenești a fost simțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Gregorii: „Bonarum mentium est ibi culpam cognoscere, ubi culpa nulla est”2. 349. A patra notă. Dușmanul cercetează atent dacă un suflet este necioplit sau fin; și dacă este fin, caută să îl facă peste măsură de fin, pentru ca să-l tulbure și să-l distrugă mai mult; de exemplu, dacă vede că un suflet nu consimte în sine nici păcatul de moarte, nici pe cel lesne-iertător, nici măcar vreo umbră de păcat cu voință, dușmanul, atunci când nu-l poate face să cadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
își băuse cafeaua, Carlina își lăsă ceașca cu gura în jos, ca și cum cineva ar fi trebuit să-i ghicească viitorul. După puțin timp, ridică ceașca și se uită în ea. Văzuse un ocean de nisip ce părea că va fi tulburat de o furtună mare, iar în mijlocul lui urma să se dezlănțuie o tornadă Se ridicară grațios de la masă, traversară spațiul interior al unității, ieșind pe o ușă laterală ce dădea într-o străduță. Vis-a-vis de strada unde ieșiseră era o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ani. Era ca o oglindă cu două fețe. Prima măsură care trebuia să o ia Carlina era să îl ducă la un medic. Îl internă într-un spital iar diagnosticul a fost „tulburări de comportament”. Pe Valentin această situație îl tulbura atât de tare încât era nevoie de un nou tratament în cazul depresiei sale. Ochii îi avea roșii, privirea tulbure, mâinile tremurătoare, devastator, cu amenințări ori de câte ori avea prilejul. Lăsase toate responsabilitățile pe seama Carlinei, iar când se refugia între două pahare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mână iar cu privirea căuta o inscripție cu numele unei școli pentru a se înscrie și a merge mai departe cu învățătură de la țară la oraș. Simți o satisfacție pentru viața care o ducea Alin, înăbușindu-și amintirile care îi tulburaseră liniștea. Zilele acelea dispăruseră pentru totdeauna. Fiecare dintre noi avem povestea noastră de viață. Dar câți au norocul pe care l-a avut ea? Nu numai cu iubirea și înțelegerea celui care îți este aproape poți trece un prag greu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
anunțase venise prea tarziu ca să poată ajunge la timp. Nu-i rămăsese decât să-i vadă mormântul proaspăt. Furia pusese stăpânire pe ea. Avea senzația că vântul îi suflă prin cap, răscolindu-i creierul, făcându-i o altă dimensiune și tulburând-o ca un taifun. Arăta ca un ascet sub o cascadă rece ca gheața. Însăși vocea și privirea ei îi erau ca gheața. Cât ghinion avusese. Omul pe care-l divinizase, pe care-l iubise necondiționat, de la care moștenise apucăturile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]