8,047 matches
-
(sau Tudora) a fost membră a familiei Cantacuzino, sora lui Iane Cantacuzino (înalt dregător la Constantinopol și apoi ban al Craiovei) și mama lui Mihai Viteazul. Cronica lui Radu Popescu, referindu-se la , precizează că ""mumă-sa [a lui Mihai Viteazul, n.n.] au fost de la Oraș dela Floci [sic], care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep [comerciant], om mare și bogat den [sic] Poarta
Teodora Cantacuzino () [Corola-website/Science/300056_a_301385]
-
sau Tudora) a fost membră a familiei Cantacuzino, sora lui Iane Cantacuzino (înalt dregător la Constantinopol și apoi ban al Craiovei) și mama lui Mihai Viteazul. Cronica lui Radu Popescu, referindu-se la , precizează că ""mumă-sa [a lui Mihai Viteazul, n.n.] au fost de la Oraș dela Floci [sic], care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep [comerciant], om mare și bogat den [sic] Poarta Împărătească și care în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme..."" Stabilirea familiei căreia a aparținut
Teodora Cantacuzino () [Corola-website/Science/300056_a_301385]
-
din aceasta în latină și parafrazată de alt contemporan care fusese la curtea lui Mihai, Baltasar Walter, originar din Silezia, a cărui carte a apărut în 1599, pe când Mihai mai trăia. Walter spune că urcarea în scaun a lui Mihai Viteazul a fost sprijinită de Iane (Cantacuzino), fost ban al Craiovei, care era capuchehaia la Țarigrad și era lui Mihai „avunculus, vel matris frater, graecus”. Așadar, în jurul lui Mihai se admitea că mama lui, Tudora, era sora grecului Iane, fost ban
Teodora Cantacuzino () [Corola-website/Science/300056_a_301385]
-
voievozilor români din Maramureș. La 1566 "Domeniul Chioar" este împărțit în 12 voievodate, din care cele ale voievodului Dan Butean, având în frunte satul Șomcuta Mare avea 14 sate. În 1599 Șomcuta Mare odată cu Chioarul ajunge sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. În anul 1713 "Cetatea de piatră" este distrusă, iar în anul 1738 Chioarul se transformă în "Ținut". Cu aceste evenimente Șomcuta Mare capătă un rol tot mai însemnat în Chioar, în scurt timp devenind cea mai importantă localitate a districtului
Șomcuta Mare () [Corola-website/Science/300095_a_301424]
-
sunt ortodocși (95,53%). Pentru 4,31% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Primul sat atestat documentar din comună este Mărăcineni, atestat printr-un act de proprietate din data de 3 noiembrie 1597, prin care domnitorul Țării Românești, Mihai Viteazul recunoaște dreptul de proprietate al lui "Fătu din Mărăcineni" asupra unor vii. În vremea lui Matei Basarab, comuna apare implicată într-un proces important în care au dat mărturie 12 boieri importanți. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea
Comuna Mărăcineni, Buzău () [Corola-website/Science/300116_a_301445]
-
care au asediat în septembrie Sibiul. În 1553 localitatea a fost decimată de epidemiile de holeră și de ciumă. Au urmat patru alte epidemii în 1706 și1755. În 16 septembrie 1599 biserica fortificată a fost cucerită și prădată de Mihai Viteazul. Cu această ocazie, preotul Heintzius a fost torturat și spânzurat în sacristie. În 1658 a avut loc prima invadare a localității de către tătarii care au asediat în Sibiul. Satul a fost din nou incendiat. În 1690 se ține în biserica
Cristian, Sibiu () [Corola-website/Science/300159_a_301488]
-
și material preistoric, precum și vagi urme medievale din secolele XI-XII, dar așezarea medievală propriu-zisă datează din secolele XII-XIII. Nivelul cel mai consistent corespunde consolidării domeniului nobiliar al greavilor (1267). În anul 1599 Câlnicul a fost jefuit de armatele lui Mihai Viteazul, iar cetatea a fost pustiită. Reședința inițială cuprindea prima incintă, un edificiu patrulater de sub capela actuală (probabil un donjon inițial din care s-au ridicat numai fundațiile, fiind repede abandonat). Adrian Andrei Rusu presupune că acesta ar fi fost însă
Câlnic, Alba () [Corola-website/Science/300233_a_301562]
-
târziu, probabil după mijlocul secolului al XVI-lea. Către finele secolului al XVI-lea îl găsim în posesia familiei Báthory (1576), apoi, o vreme, la credinciosul lor, Ioan Gálffy de Cucerdea (1581-1593). Înainte de a ajunge la mâna voievodului muntean Mihai Viteazul, edificiul mai trece printr-o stăpânire nobiliară efemeră. Posesiunea princiară este donată la 1620, prin grația lui Gabriel Bethlen, fiului fostului principe Moise Székely. În vremea domniei lui Mihai Apafi I, domeniul este preluat de către familia Mikes. De la familia Mikes
Uioara de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300277_a_301606]
-
asupra Transilvaniei de către Imperiul Otoman, turcii donau - temporar - la diferiți nobili credincioși domenile cucerite. La 1561 Boros Megyer era în proprietatea a zece nobili, apoi a principelui Andrei Bathori. Împreună cu cetatea Șiriei va fi facut parte din posesiunile lui Mihai Viteazul. După alungarea turcilor de către austrieci, toate posesiunile au intrat în proprietatea coroanei habsburgice și a câtorva nobili care au putut dovedi că au fost proprietari. Nu a fost cazul Măderatului, pentru care neprezentându-se niciun proprietar de drept, erariul a
Măderat, Arad () [Corola-website/Science/300297_a_301626]
-
trece în între anii 1461-1464 sub stăpânirea familiei Bathory. În perioada răscoalei lui Gheorghe Doja, cetatea este vremelnic ocupată de cetele țărănești ale acestuia. Sub stăpânire otomană spre mijlocul secolului al XVII-lea, fortăreața servește drept garnizoană a lui Mihai Viteazul între anii 1599 - 1600. Ulterior, cetatea este ocupată din nou de către otomani în anul 1607 și deținută de către aceștia până în anul 1693. Din motive strategice, trupele habsburgice au distrus cetatea în anul 1784. Un alt eveniment important din istoria acestei
Șiria, Arad () [Corola-website/Science/300306_a_301635]
-
surprinsă de un atac neașteptat. În plus cele două căi de acces puteau servi ca eventuale posibilități de retragere pentru garnizoana cetății în cazul unei operațiuni defensive. Mărturii referitoare la ținutul Tinodului, aflăm din datele referitoare la lupta lui Mihai Viteazul de la Miraslău. Cităm: „A doua zi, Mihai, rădicând tabăra de la Alba Iulia, dete poruncă armiei să se așeze la vale de orașul Aiud, în câmpia numită Tinod. Într-aceeași vreme, Basta după ce dete o zi de repaos oștilor sale ostenite
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
rânduindu-și armia de bătaie, porni împreună cu bagajurile sale spre Aiud, cu gând de a tăbărâ în mai sus numita câmpie Tinod, dar aflând că Mihai l-a întrecut în ocuparea acestui loc, el se opri lângă satul Mirislău”. Mihai Viteazul și-a petrecut noaptea premergătoare înfrângerii sale de la Mirăslău, în câmpia Tinodului, ce aparținea nobililor de Geoagiu. Locul se află pe teritoriul comunei Rădești și se numește în amintirea acelor vremuri „Masa lui Mihai” așa cum între două dealuri din dreptul
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
al mănăstirii au fost zidite de Petru Rareș între 1541-1546. Zidul a servit, în scurgerea vremurilor, nu numai ca înprejmuire, ci și ca zid de apărare, din spatele căruia se va fi auzit zgomot de arme și se vor fi văzut viteji încordând arcurile. A fost refăcut în 1776 de egumenul Iacov Arhimandritul. În centrul incintei se înalță, stăpânind împrejurimile și răspândind, ca o mireasmă, duhul marilor voievoizi și clerici, biserica, adevărată catedrală mușatină, zidită de Alexandru cel Bun între 1400-1402 și
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
Măldărești este o comună în județul Vâlcea, Oltenia, România, formată din satele Măldăreștii de Jos, Măldărești (reședința), Roșoveni și Telechești. Legenda spune ca Tudor Maldăr, căpitan in armata lui Mihai Viteazul, cade în mâna hanului tătarilor, fiind luat ostatec. Fiica hanului se îndrăgostește de Tudor Maldăr. El reușește să scape din mâna tătarilor și, împreună cu fiica hanului, se stabilesc la Măldărești, unde (în sec. XVII) își clădesc căminul. În comuna Măldărești
Comuna Măldărești, Vâlcea () [Corola-website/Science/301527_a_302856]
-
al șaselea "Giaioukata". Printre clădirile acestor orașe pot fi găsite ruine de biserici și cruci tăiate din piatră poroasă, în timp ce unele păstrează urmele așezărilor romane Constantin Porfirogenetul menționează că pecenegii din trei „provincii” (trei triburi) erau supranumiți "Kangar", fiind mai viteji și de obârșie mai aleasă decât ceilalți. Denumirea fusese atestată anterior, nu constituie o apariție singulară, fiind atestată anterior de cronicarul armean "Lazar Parpeci" la finele secolului al V-lea și de două martirologii siriene din secolul al VI-lea
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
de plasarea teritorială. Înainte ca oamenii sa înceapă să-și sape propriile fântâni, existau așa-numitele fântâni obștești, care erau folosite în devălmășie de către toți locuitorii satului: Fântâna Satului; La Ciurgău; Fântâna Pintii; ultima poartă denumirea vestitului haiduc maramureșean Pintea Viteazul, care, dupa ce s-a retras din Munții Gutâiului, s-ar fi aciuat prin aceasta zonă. Este situată la o altitudine de 670 m și la o distanță de aproximativ 5 km de sat, în pădure. Localitatea Chelința nu a
Chelința, Maramureș () [Corola-website/Science/301572_a_302901]
-
luptelor acestuia cu domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, de pe apa Nenișorului. Doamna Elina avea aici bălți și heleșteie cu pește, localitatea numindu-se inițial "Curcubeu Doamnei". Marele Dicționar Geografic al Romîniei consemnează însă altă origine, în legătură cu doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, care și ea ar fi fost proprietară a moșiei. Comuna Balta Doamnei se află în extremitatea sudică a județului, la limita cu județul Ilfov, pe malul stâng al râului Ialomița. Este străbătută de șoseaua județeană DJ100B, care o leagă spre
Comuna Balta Doamnei, Prahova () [Corola-website/Science/301640_a_302969]
-
16 septembrie, un boier este pomenit ca având legătură cu Bucovul. Acesta este primul document ce atestă, sigur, Bucovul medieval în anul 1473. La 2 septembrie 1493, la Târgoviște este emis un alt document privind Bucovul. În anul 1600, Mihai Viteazul fost învins la Bucov de o oaste de poloni și moldoveni. Bucovul a fost reședința județului Săcuieni (desființat în 1847), dar a decăzut treptat din cauza apariției și dezvoltării orașului Ploiești. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Bucov era deja
Comuna Bucov, Prahova () [Corola-website/Science/301650_a_302979]
-
de localnicii români. La 12/24 martie 1595, Giovanni de Marini Poli, trimisul în țările române al împăratului Rudolf II de Habsburg, într-un mesaj din Alba Iulia către Bartolomeu Pezen, consilier imperial la Curtea din Viena, înștiința că Mihai Viteazul a permis unui grup de 15.000 de albanezi (bărbați cu familiile lor) să se stabilească în Țara Românească. Acesta este considerat primul document care atestă începutul existenței pe teritoriul românesc a unei comunități de sorginte etnică albaneză. În următoarele
Călinești, Prahova () [Corola-website/Science/301652_a_302981]
-
documentele au făcut referire la arnăuți și negustori albanezi, la domniile voievozilor din familia Ghica și la aceea a domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, zis "Albanezul" (1634-1635). În 1602, domnitorul Simion Movilă a confirmat printr-un act privilegiile acordate de Mihai Viteazul albanezilor împământeniți în satul Călinești, județul Prahova, scutindu-i de biruri și alte dări pe o perioadă suplimentară de zece ani. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Călinești era reședința unei comune formate din el, satul Cătina și satul
Călinești, Prahova () [Corola-website/Science/301652_a_302981]
-
mănăstirea Zamfira. În comună exista școală de la jumătatea secolului al XIX-lea, în anul 1892 învățând acolo 40 de elevi (din care 4 fete). Satul Dițești era reședința unei comune de sine stătătoare, fondată, conform legendei, în vremea lui Mihai Viteazul, fiind formată din cătunele Dițești și Roșioara, totalizând 1466 de locuitori și aflată tot în plasa Filipești. Comuna avea o biserică fondată de localnici în 1882 și o școală frecventată de 113 copii (din care 6 fete). În 1925, Anuarul
Comuna Filipeștii de Pădure, Prahova () [Corola-website/Science/301672_a_303001]
-
la aproximativ 85 km, iar al doilea oraș ca mărime al țării, Brașov, la distanța de 100 km. Făra a exista dovezi scrise se știe că localitatea Scorțeni a fost formată în jurul anului 1600, când patru căpitani ai lui Mihai Viteazul au fost împroprietăriți în aceste locuri. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în localitatea Scorțeni se produce îmbunătățirea nivelului de trai, principalul motiv fiind exploatarea petrolului din pădurile care înconjoară localitatea și astfel economia locală nu se mai limita doar
Scorțeni, Prahova () [Corola-website/Science/301726_a_303055]
-
un sat în comuna Bărcănești din județul Prahova, Muntenia, România. Localitatea este situată la sud de Municipiul Ploiești. Din centrul municipiului Ploiești și până la Tătărani sunt numai 4 km. Prima atestare documentară provine din secolul al XVI-lea. Domnitorul Mihai Viteazul a împroprietărit cu pământ pe vistiernicul său, Paharnicul Bărcan, lângă actualul teritoriu al municipiului Ploiești. de asemenea boierii din neamul Mavrocordat și-au pus amprenta asupra comunității prin construcția unei biserici și a unei școli pe fosta vatră a satului
Tătărani, Prahova () [Corola-website/Science/301740_a_303069]
-
același loc, a fost ridicată în anul 1904 actuala biserică în stil eclectic. În biserica din satul Prod se păstrează o biblie pe coperta căreia este scrisă următoarea mențiune (în limba germană): ""Prin această comună au trecut armatele lui Mihai Viteazul - 1590."" Din anul 2011, în satul Prod are loc anual "Transilvania Horse Show", care, timp de câteva ediții, a fost singurul eveniment hipic internațional din țară.
Prod, Sibiu () [Corola-website/Science/301728_a_303057]
-
nu cunoaște o dată exactă, dar s-a transmis din bătrâni faptul că acesta ar dăinui de aproximativ 500 de ani. Denumirea satului Tomșani vine de la numele căpitanului Tomșa. Acesta era un căpitan care conducea o oaste română în timpul lui Mihai Viteazul. O parte din ostași au rămas în acest teritoriu, au întemeiat o așezare de bordeie căreia i-au dat denumirea de Tomșani după numele fostului lor căpitan. Până pe la sfârșitul secolului al XIX și începutul secolului al XX -lea, satul
Comuna Tomșani, Prahova () [Corola-website/Science/301746_a_303075]