70,946 matches
-
slabă acționează doar pe distanțe foarte scurte, și sunt cele care țin anumiți nucleoni și anumite nuclee împreună. Forța electromagnetică acționează între sarcini electrice și forța gravitațională acționează între mase. Toate celelalte forțe se bazează pe existența celor patru interacțiuni fundamentale. De exemplu, frecarea este o manifestare a forței electromagnetice ce acționează între doi atomi de pe două suprafețe, și principiului de excluziune al lui Pauli, care nu permite atomilor să treacă unii prin ceilalți. Forțele din resorturi, modelate de legea lui
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
legea lui Hooke, sunt și ele rezultatul forțelor electromagnetice și ale principiului de excluziune care acționează împreună, aducând obiectul la poziția sa de echilibru. Forțele centrifuge sunt de fapt manifestări ale accelerației unui sistem de referință în rotație. Dezvoltarea teoriilor fundamentale ale forțelor a mers pe linia unificării ideilor separate. De exemplu, Isaac Newton a unificat forța răspunzătoare pentru căderea obiectelor la suprafața Pământului cu forța răspunzătoare pentru orbitele corpurilor cerești, dezvoltând teoria gravitației universale. Michael Faraday și James Clerk Maxwell
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
Maxwell au demonstrat că forțele electrice și cele magnetice sunt una și aceeași, prin dezvoltarea unei teorii consistente a electromagnetismului. În secolul al XX-lea, dezvoltarea mecanicii cuantice a dus la o înțelegere modernă a faptului că primele trei forțe fundamentale (toate cu excepția gravitației) sunt manifestări ale materiei (fermioni) ce interacționează prin schimbul de particule virtuale purtătoare de interacțiuni. Acest model standard din fizica particulelor arată similitudini între forțe și au determinat oamenii de știință să prezică unificarea forțelor slabă și
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
combinarea interacțiunii electroslabe cu forța tare este considerată o posibilitate, teorii candidat fiind supersimetria propusă pentru a trata unele din problemele nerezolvate din fizică. Fizicienii încă mai încearcă să dezvolte modele unificatoare consistente care să combină toate cele patru interacțiuni fundamentale. Einstein a încercat aceasta și nu a reușit, dar, la începutul secolului al XXI-lea, cea mai populară abordare a acestei chestiuni este teoria corzilor. Gravitația nu a fost identificată ca forță universală până la Isaac Newton. Înainte de Newton, tendința obiectelor
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
a electromagnetismului cu ajutorul mecanicii cuantice. Această ultimă modificare adusă teoriei electromagnetice a condus în cele din urmă la electrodinamica cuantică, teorie care descrie toate fenomenele electromagnetice ca fiind mijlocite de particule-unde denumite fotoni. În electrodinamica cuantică, fotonii sunt particula purtătoare fundamentală, care descrie toate interacțiunile legate de electromagnetism, inclusiv forța electromagnetică. Adesea, în mod greșit, rigiditatea solidelor este atribuită respingerii sarcinilor de același semn sub influența forței electromagnetice. Aceste caracteristici rezultă, în realitate, din principiul de excluziune al lui Pauli. Deoarece
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
integrității structurale a nucleelor atomice în vreme ce forța nucleară slabă este răspunzătoare pentru dezagregarea anumiților nucleoni în leptoni și în alte tipuri de hadroni. Forța tare reprezintă interacțiunile între quarkuri și gluoni, descrise în teoria cromodinamicii cuantice. Forța tare este forța fundamentală mijlocită de gluoni, și care acționează asupra quarkurilor, antiquarkurilor, și asupra gluonilor înșiși. Interacțiunea tare este cea mai puternică dintre cele patru forțe fundamentale. Forța tare acționează "direct" doar asupra particulelor elementare. O componentă a acestei forțe este însă observată
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
tare reprezintă interacțiunile între quarkuri și gluoni, descrise în teoria cromodinamicii cuantice. Forța tare este forța fundamentală mijlocită de gluoni, și care acționează asupra quarkurilor, antiquarkurilor, și asupra gluonilor înșiși. Interacțiunea tare este cea mai puternică dintre cele patru forțe fundamentale. Forța tare acționează "direct" doar asupra particulelor elementare. O componentă a acestei forțe este însă observată și între hadroni (cel mai cunoscut exemplu fiind forța ce acționează între nucleoni în cadrul nucleului atomic) ca forță nucleară. Aici, forța tare acționează indirect
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
că forțele electromagnetice și forța slabă sunt identice la temperaturi de aproximativ 10 Kelvin. Asemenea temperaturi au fost testate în acceleratoarele moderne de particule și arată starea universului în primele momente ale Big Bangului. Unele forțe sunt consecințe ale forțelor fundamentale, dar au nevoie de modele idealizate pentru a fi înțelese în profunzime și folosite în aplicații. Forța normală este forța de respingere între atomii aflați în contact strâns. Când norii de electroni ai atomilor aflați în apropiere se suprapun, respingerea
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
există în sisteme de referință neaccelerate. În teoria relativității generale, gravitația devine și ea o pseudoforță ce apare în situații în care spațiu-timpul deviază de la o geometrie liniară. Ca extensie, teoria Kaluza-Klein și teoria coardelor asociază electromagnetismul și alte forțe fundamentale respectiv curburii diferitelor dimensiuni, ceea ce ar implica în cele din urmă că toate forțele sunt pseudoforțe. Forțele care cauzează corpurile să se rotească sunt asociate cu noțiunea de moment al forței. Matematic, momentul unei particule este definit ca produsul vectorial
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
Citoplasma (numită și citosol sau hialoplasmă) reprezintă mediul intracelular, situat între membrana celulară și nucleul unei celule, constituind masa fundamentală a acesteia. În citoplasmă se află organite comune, precum ribozomii, mitocondriile, aparatul Golgi (format din dictiozomi), vacuolele, lizozomi, reticulul endoplasmatic, peroxizomi, glioxizomi, precum și organite specifice, așa cum sunt plastidele, cloroplastul, neurofibrilele, miofibrilele, centrozomul (centrul celular), cili, flageli, incluziuni ergastice (citoplasmatice) și
Citoplasmă () [Corola-website/Science/304510_a_305839]
-
sub comanda unui comandat recunoscut ca sălbatic, dar, în egală măsură, plin de succes pe plan militar, Alexandr Suvorov. Republica Franceză nu s-a bucurat de serviciile lui Lazare Carnot, ministru de război care condusese Franța spre victorii prin intermediul reformelor fundamentale din ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea. Mai mult, Bonaparte era implicat în campania din Egipt, care avea ca obiectiv amenințarea posesiunilor britanice din India. Fără două dintre cele mai importante personalități militare ale țării, republica a suferit o
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
multor drepturi cetățenești, dar această eventualitate este o speculație gratuită. Potrivit legilor rasiste naziste (în vigoare în perioada 1935-1945), soții așa-ziși „arieni” din familiile „mixte” germano-evreiești erau de asemeni ținta unui regim de discriminare rasială și anulare de drepturi fundamentale; căsătoriile mixte erau condamnate de ideologia regimului nazist, iar germanii așa-ziși „arieni” clasificați drept „trădători”. În orice caz, familia Wolf a plecat din Germania în 1933, înainte de apariția legilor rasiale de la Nürnberg, astfel încît cea mai plauzibilă eventualitate este
Markus Wolf () [Corola-website/Science/304565_a_305894]
-
Această operă este, de fapt, o continuare a "Jurnalului filozofic", de la data de 10 noiembrie 1928 până la 30 octombrie 1933, urmată de o suită de patru eseuri "esențiale” pentru practicarea cugetării moderne. În "A fi și a avea" - pe lângă distincția fundamentală postualtă în titlu și explicitată pe larg pe parcursul cărții - Marcel inaugurează o metodă cu totul nouă în contextul reflecției contemporane. Prin această operă, filosofia “concretă” și “neosocratismul” marcelian sunt introduse în conștiința modernă. În paginile acestei opere de un răsunet
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
comemorarea Declarației Schuman. Prin această declarație, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Acest eveniment fiind considerat un moment fundamental în istoria Europei. Tratatul de la Lisabona, care a înlocuit Constituția europeană, are o declarație a șaisprezece membri care susțin simbolurile europene. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008. 9 mai este celebrată
Ziua Europei () [Corola-website/Science/304619_a_305948]
-
Arsouval (1851-1940), prezentau o serie de abateri de până la 20% față de valoarea reală, fiind dificil de utilizat în practică. Valoarea echivalentului mecanic al caloriei descoperită de Miculescu a fost înscrisă în tabelele internaționale de constante și a devenit o constantă fundamentală a termodinamicii. În anul 1950, Comitetul Internațional de Măsuri și Greutăți a adoptat valoarea găsită de Miculescu care a fost ușor corectată, eroarea relativă de măsurare a acestei constante determinate de Miculescu fiind de numai 0,005%. Între anii 1905-1908
Constantin Miculescu () [Corola-website/Science/304656_a_305985]
-
600 / 96) pe lungime, și 6,25 pe lățime, deci în total, luat pe suprafață, circa 39 de "dots" (punctișoare) pe pixel. O altă măsură înrudită cu pixelul este "punctul tipografic" sau "punctul DTP", prescurtat "pt", care este o unitate fundamentală în domeniul DeskTop Publishing ("DTP") - tipografia bazată pe digitalizare și computere. Un pt are mărimea de 0,3527 mm. De aceea, la o imagine cu 72 dpi, fiecare punctișor ("dot") corespunde exact unui pt (aceasta deoarece 25,4 mm/inch
Pixel () [Corola-website/Science/303519_a_304848]
-
dintre sexe. În 1795 plănuiește să scrie o antropologie generală și găsește două tipuri de diferențe care definesc oamenii: Lucrările sale cele mai importante au fost publicate după moartea lui. În 1836, fratele lui, Alexander von Humboldt îi publică opera fundamentală de filosofie a limbajului cu numele de Über die Verschiedenheit des menschlichen Sprachbaues und ihren Einfluss auf die geistige Entwicklung des Menschensgeschlechts. Această operă a fost scrisă între 1830-1835 (a fost dictată, după obiceiul lui Humboldt, secretarului său Boschmann). Ea
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
umană are un destin mult mai tragic decât cel afirmat de raționaliști și empiriști, în sensul că omul trebuie să-și construiască, să-și creeze, cu puterile proprii, lumea în care trăiește. Pentru Humboldt, locul focal unde începe această creație fundamentală a lumii este limba. Lumea noastră se instituie în procesul creării cuvintelor. Transformarea experiențelor din lume în conținuturi lingvistice este esența procesului lingvistic și nucleul creativității umane în general. Odată cu Humboldt se întemeiază, pentru prima dată, o filosofie lingvistică, o
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
ul (simbol: A) este unitatea de măsură pentru intensitatea curentului electric. În Sistemul internațional de unități (ȘI) amperul este una dintre cele șapte unități fundamentale. Denumirea de "amper" a fost dată în cinstea fizicianului francez André-Marie Ampère, pentru numeroasele sale contribuții la dezvoltarea electromagnetismului. Simbolul pentru amper este întotdeauna majuscula A. În schimb numele unității scris întreg începe cu minusculă "a" ("amper"), cu excepția cazurilor cînd
Amper () [Corola-website/Science/303521_a_304850]
-
grame de argint. Amperul internațional a fost înlocuit în anul 1948 cu amperul absolut(amperul electrodinamic). Amperul internațional este 0,99985 din amperul absolut. În raport cu mișcarea electronilor,un amper reprezintă un flux de aproximativ 6,241506×10 electroni. Ca mărime fundamentală, curentul electric nu se definește în raport cu alte mărimi. Curentul electric ca mărime fizică este legat de marimea sarcină electrică sau cantitate de electricitate prin fluxul de sarcini electrice care trec printr-o suprafață dată în unitatea de timp. Astfel, un
Amper () [Corola-website/Science/303521_a_304850]
-
atât în China, dar și în Japonia. În perioada Edo, a devenit posibil ca mulți daimyo, samurai, comercianți, orășeni și alte categorii sociale să aibă privilegiul de a admira sau de a poseda un bonsai. În această epocă de lărgire fundamentală a accesului la bonsai, meserii îngust specializate, precum meșteri olari de vase bonsai, și-au făcut apariția. Se presupune că numele de bonsai a început a fi folosit tot atunci. Această artă este încă practicată în China de azi, adeseori
Bonsai () [Corola-website/Science/303531_a_304860]
-
cale: el să se supună, eu nu sunt capabil de asta.” La moartea fondatorului "Giovine Italia", în 1872, Garibaldi și-a uitat dezacordurile și s-a lăsat reprezentat la funeralii de drapelul celor O Mie cinstind o relație controversată dar fundamentală pentru formația sa politică. Garibaldi a fost mare maestru al aproape tuturor obediențelor masonice italiene. Garibaldi a fost inițiat în francmasonerie în 1844 în cadrul lojei "Asilo de la Virtud", din Montevideo, Uruguay înainte de a adera la loja , "Prietenii patriei". În 1861
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
ordinea literelor alfabetului grec. Astfel, capitolul 1 devine alfa, 2 — alfa mic, 3 — beta, 4 gamma, 5 — delta, 6 — epsilon, 7 — zeta, 8 — eta, 9 — theta, 10 — iota, 11 — kappa, 12 — lambda, 13 — miu, 14 — niu, ș.a.m.d. Problema fundamentală a Metafizicii o reprezintă teoria ființei (în sensul de „ceea ce are existență” — sensul ontologic), tratată într-un mod fundamental nou. Greșeala predecesorilor, în viziunea lui Aristotel, o reprezintă faptul că nu au ținut cont de multipla semnificație a termenului „ființă
Metafizica () [Corola-website/Science/303541_a_304870]
-
epsilon, 7 — zeta, 8 — eta, 9 — theta, 10 — iota, 11 — kappa, 12 — lambda, 13 — miu, 14 — niu, ș.a.m.d. Problema fundamentală a Metafizicii o reprezintă teoria ființei (în sensul de „ceea ce are existență” — sensul ontologic), tratată într-un mod fundamental nou. Greșeala predecesorilor, în viziunea lui Aristotel, o reprezintă faptul că nu au ținut cont de multipla semnificație a termenului „ființă”. Tratându-i pe Presocratici, Platon etc., Aristotel observă o problemă care va fi fundamentală în "Metafizică". Problema este cea
Metafizica () [Corola-website/Science/303541_a_304870]
-
ontologic), tratată într-un mod fundamental nou. Greșeala predecesorilor, în viziunea lui Aristotel, o reprezintă faptul că nu au ținut cont de multipla semnificație a termenului „ființă”. Tratându-i pe Presocratici, Platon etc., Aristotel observă o problemă care va fi fundamentală în "Metafizică". Problema este cea a semnificației multiple a ființei, desemnată prin fraza care va reveni pe întreg parcursul "Metafizicii" și va structura întregul demers aristotelic — „το ον λεгεΤαι Πολλαχος”: „ființa se enunță în mod multiplu”. Astfel, polisemia termenului "το
Metafizica () [Corola-website/Science/303541_a_304870]