7,219 matches
-
urmă se iviră suburbiile murdare, case dărăpănate, ulițe desfundate, contrastând violent cu sclipirile ce vesteau mai încolo palatele. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele, după ce scoase și pe coridor vreo două coșuri ce nu mai încăpuseră înăuntru, arendașul se ghemui cum putu pe o margine, lângă un geamantan, și se adresă direct tânărului, care privea pe fereastră, reluând firul convorbirii de adineaori: ― Și uite-așa, domnule, cum vă spuneam, cu țăranii... Pe mine mă puteți crede pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
eleva lui, Marioara. Se bucură. După atâtea ore de muncă, era binevenită o ființă feminină, chiar și Marioara. Se repezi la ușă, să o primească. ― Măicuța nu e acasă? întrebă foarte natural Mimi. Tânărul răspunse surprins: ― Nu este, dar... poftim înăuntru, doamnă!... Imediat am să... Doamna mică și blondă avu o fluturare de surâs pe buze zicînd: ― Ei, hai, fiindcă tot am venit, să vedem cuibul poetului. Titu se aprinse, îi sărută mâna de mai multe ori și o rugă să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
incintă? întrebă, din spatele Eugeniei, Grigore. ― Cum ce caută? zise Nadina firesc. El nu lipsește de nicăieri. Și pe urmă are foarte multe relații, încît intră pretutindeni... Deodată se făcu o mișcare în incintă. Pe ușile laterale alte fracuri se îmbulzeau înăuntru. Din dreapta intrau arhiereii, ceremonios, lucind de podoabe, din stânga, în uniforme de gală, numai fireturi și strălucire, generalii. Pe estradă domni gravi se înșirau în ordine. Un glas speriat răcni lângă ușă: ― Maiestatea sa regele! O clipă de tăcere frământată, urmată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să ne conducă. Am făcut bine?... Vine și Gogu cu consoarta lui... ― Tot ce faci tu e bine! răspunse Grigore mîngîindu-i pe furiș brațul gol rezemat pe speteaza fotoliului. Un mic restaurant de noapte, într-o străduță dosnică. Exterior modest. Înăuntru însă lumină orbitoare, lux căutat, atmosferă caldă, chelneri francezi pur-sînge și câteva atracții senzaționale. Patronul, om dintr-o familie boierească, cu nume distins, care și-a mâncat o avere imensă la Paris și din resturi a înjghebat localul de curând
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
năprasnic. Nadina, înmănușată și îmbondorită, întinse mâna natural: ― La revedere, Grig! ― Adio! șopti aproape imperceptibil Grigore de-abia atingând mănușa, parcă i-ar fi fost frică. Bătrânul Miron o conduse până la ușa care rămase un răstimp deschisă, lăsând să pătrundă înăuntru un val de aer proaspăt și înviorător. ― Ce femeiușcă nostimă și simpatică! murmură bătrânul, frecîndu-și mâinile. Păcat că ai lăsat-o să plece așa curând, Grigoriță! Când află despre divorț, Miron se cruci. Nu se poate! Asta e nebunie. Toate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
abia acuma se scoală, c-a avut petrecere mare azi-noapte, și să aștepte afară, adică pe stradă, pînă-i va chema. Așteptară pe trotuar, liniștiți. Ce altă treabă au și de ce-au venit?... Într-un târziu altă domnișoară îi strigă înăuntru, supraveghindu-i să se șteargă bine pe picioare. Cucoana era veselă, le-a vorbit frumos, i-a lăsat și pe ei să vorbească, dar, până la urmă, i-a făcut să înțeleagă că ea va vinde cui dă mai mult și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să intre publicul", le-a strigat, printre gratiile ușii, un glas cu barba neagră. Mai veniră și alți oameni, de prin alte părți, tot cu necazuri, înfrigurați și înfricoșați ca și dânșii. Când s-a deschis poarta, s-au îmbulzit înăuntru. Portarul, scund, urâcios și cu barba până-n brâu, i-a oprit: ― Încet, hăi, c-aici nu e teatru!... Ce poftiți și pe cine căutați? Începură respectuos să-i povestească durerea lor. Satisfăcut, portarul se înmuie și nu-i ascultă până la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tânărul Herdelea să șovăiască între mânie și răbdare. În aceeași secundă își zicea că ar trebui să ia de guler pe Jean și să-l zvârle afară, și că rău a făcut de i-a deschis și l-a lăsat înăuntru. Vrând să scape de el mai repede, întoarse capul cu dispreț și nu-i mai răspunse. Jean reveni spre dînsul: ― De ce te superi așa, monșer, ce Dumnezeu, că doar nu ți-am mîncat-o pe... Ajuns lângă pat, curiozitatea îl birui. Cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
auzi glasul mămicăi. Pe baba Ioana o înfuria orice amestec al nevestei lui Vasile. Mai ales, însă, nu suferea să-i ocărască nepotul. Cu mâinile ude, cum spăla o cratiță, ieși la poartă, în uliță: ― Costică, drace, acu să vii înăuntru, auzi?... Ce mi te zbenguiești pe drum? Ograda nu-ți ajunge?... N-auzi, măi băiete?... Ori înăuntru, ori pleacă acasă! Copilul se miorlăi, fără a se opri din joc: ― Ce-ai cu mine, mamaie?... Lasă-ne să ne jucăm, că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu suferea să-i ocărască nepotul. Cu mâinile ude, cum spăla o cratiță, ieși la poartă, în uliță: ― Costică, drace, acu să vii înăuntru, auzi?... Ce mi te zbenguiești pe drum? Ograda nu-ți ajunge?... N-auzi, măi băiete?... Ori înăuntru, ori pleacă acasă! Copilul se miorlăi, fără a se opri din joc: ― Ce-ai cu mine, mamaie?... Lasă-ne să ne jucăm, că nu facem nimic! Bunica, dezarmată, bolborosi ceva, trânti portița și se întoarse la cratiță: ― Să te duci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
femei, și copii căscau gura amestecați prin mulțimea înfrigurată. Glăsuiau însă puțin și domol, parcă cuvintele ar fi avut greutăți de plumb. Numai uneori țâșnea cîte-o vorbă tare, ca un strop într-un nor încărcat, stârnind uimirea și întoarcerea capetelor. ― Înăuntru care sunt? întrebă Vasile Zidaru, auzind zgomot din cârciumă. ― Apoi sunt mulți, răspunse Ignat Cercel, care umbla de colo până colo, printre oameni. E și Marin, este și feciorul cel mic al lui Dragoș, mai e și Petrică al Smarandei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
măi nea Iosife, că doar așa ne-am învățat! În ușa cârciumii ieșise Nicolae Dragoș, boțit la față, parcă toată noaptea n-ar fi închis ochii și totuși mai vioi ca de obicei. Văzând pe Toader Strîmbu, strigă din prag înăuntru: ― Haideți, Petrică, nu mai stați, c-a venit și Toderiță! Pe când el cobora în uliță, ieși din cârciumă și Petre, înconjurat de o grămadă de oameni, mai ales flăcăi. În urma lor apăru și Cârciumarul, care trase de mână pe Niculae
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gândit mai dinainte ce anume răzbunare să fie, cum a făcut feciorul lui Dragoș cu Chirilă Păun. Își zicea că va vedea el atunci cum s-o ia. Acolo, la Lespezi, parcă i s-a aprins mintea. S-a repezit înăuntru s-o strângă de gât și s-o omoare... Numai când s-a pomenit în fața ei, și-a dat seama că mai curând s-ar omorî el decât s-o omoare pe ea. Și totuși Toader Strîmbu a omorît-o... I-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ori ești de-al nostru, ori de-al altora, ca să știm și să te însemnăm pe răboj! ― Iacă viu, măi frate Trifoane! răspunse Cârciumarul grăbit și înfricoșat. Se poate să lipsesc eu când e tot satul?... Măi muiere! adăugă apoi înăuntru. Auzi tu? Ieși și stai în prăvălie, că eu mă duc cu oamenii! Dinăuntru, glasul femeii boscorodi ceva, dar Cristea Busuioc se amestecă în mulțime, cu o mutră veselă, potrivită împrejurărilor. Inima îi veni puțin la loc observând printre oameni
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
glume, parc-ar fi venit la clacă cu lăutari. Numai bătrânul Ichim se uita mirat și nedumerit. Logofătul Bumbu se oprise, cu tremurături în genunchi și cu o înfățișare resemnată, lângă ușa locuinței sale, în fund, în vreme ce nevastă-sa dârdâia înăuntru, pândind de după perdea. ― Ați venit, ați venit? întrebă prostește logofătul când oamenii din capul cetei ajunseră lângă dânsul. Auzind că alții au intrat prin parc, trecu și el dincolo, parcă s-ar fi supărat că au îndrăznit să intre pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
recunoștință. Și se repezi într-acolo, strigând speriat: ― Nu stricați, oameni buni!... Faceți loc!... Dați-vă la o parte!... Nu mai intrați, că n-aveți ce lua!... Nea Serafime, fii tălică mai cuminte! Își croi drum cu coatele și pătrunse înăuntru. În marele hol de la parter oamenii umblau cu oarecare sfială, pipăiau lucrurile, vorbeau încet. Petre strigă mai mult rugător decât poruncitor: ― Ieșiți afară, măi oameni!... Ia ieșiți, că n-aveți ce căuta aici! Auzi pași sus, la etaj. Urcă în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doar o singură moarte are tot omul! strigă Petre depărtîndu-se, grăbit, fără să știe unde. În câteva ferestre ale castelului se iviră fuioare de fum. ― Focul!... Focul! răcni un glas cu bucurie sălbatică. Dar focul se încingea greoi. Ardea numai înăuntru și mai mult afuma. De-abia când se înnopta de-a binelea flăcările mari izbucniră prin coperiș ca o coroană luminoasă, scăpărând milioane de scântei. Oamenii umblau în jurul focului, parcă n-ar mai fi avut nici somn, nici case. Toți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
verzuie a atâtor secole. Neputând să-l ajute altminteri, Petrache își apropia taburetul și-i citea, cu glas tare, pentru ca, astfel, cavalerul să nu se simtă singur. Nici nu-i auzi pe ceilalți când sosiră. Se deschiseră și ușile mici, înăuntru se aprinseră lumini pâlpâitoare, ca de torțe. Apărură chiar și câțiva vizitatori, care trecură pe lângă statuie, fără a se opri, ca și când n-ar fi fost, și zăboviră prin încăperi. Când totul se liniști, luminile se stinseră moale ca niște lămpi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ștergând de grăsime cuțitul lung. Ce mai e nou ? Petrache dădu din umeri. Păi, una peste alta, dom’ Stănică, eu cred că nimic... — Ferească Dumnezeu de noutăți, nu-i așa, flăcăule ? râse băcanul. Apoi, văzând că nu mai e altcineva înăuntru, se aplecă spre Petrache : Zice că se strică iar vremurile... Iar ? se arătă nedumerit Petrache. Abia le-am schimbat... — Acuma vremurile se strică mai repede ca înainte... Ia zi, ce-ți dau ? Aș zice niște salam din ăla... pofti Petrache
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
schimbul de noapte. Urcăm pe creneluri. O să vezi ce n-ai mai văzut... Aurica se opri, încurcată. Ajunsese la cabină, Petrache sui până în dreptul ei, lățind brațele cât s-o încapă, așa lipită de scară, și deschise ușița. Se strecurară înăuntru. Nu încăpem... chicoti ea. — Întoarce-te cu fața la mine... spuse Petrache, făcându-și loc pe scaun. Pune piciorul ăsta aici și celălalt în partea cealaltă, cum ar veni să mă încaleci... — Ba uite că încăpem, șopti ea, luându-l pe după umeri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dând întregii case înfățișarea unei femei gârbovite, cu bărbia rezemată în coate. Și totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar înăuntru plutea aceeași lumină densă. Îl așteptau cu masa întinsă. Erau toți acolo, bunicul în capul mesei, cu părul alb, revărsat până la barba colilie, în spate bunica, sprijinindu-se cu mâinile de umerii lui, în aceeași poziție ca în fotografia de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
păcălești... Tataia. Adică tatăl mai mare. De altfel, singurul pe care-l avusese, după ce părinții îi muriseră, amândoi, într-un accident de mașină. Camionul intrase dinadins, spunea bătrânul, atunci când se așeza în jilț și se tânguia. Credeau că eu sunt înăuntru, pe mine voiau să mă omoare. Mă întreabă de fiecare dată, continuă Cosmina. Mi-e frică de ăsta cu coada rotată să nu zboare până la fereastra noastră și să mă pârască. Bunicul știe limba păsărilor, să vezi cum fluieră... Papi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aia e mai dură pentru că regulile ei sunt corecte și ești obligat să le respecți. Și atunci și oamenii, respectând regulile, au motiv să se respecte unul pe celălalt. Scoase un plic din buzunar. — Pe ăsta abia l-am primit. Înăuntru e o bancnotă. Oamenii știu că la doctor trebuie să dai... Dacă te uiți pe radiografiile astea, sunt la fel, indiferent dacă cineva a plătit pentru ele ori nu, moartea nu-i schimbă rânjetul, pe ea nu poți s-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privi împrejur până când ochii i se obișnuiră cu întunericul, dar nu-l văzu. Înțelese însă că fusese acolo cu puțin înainte de venirea ei. Se apropie de poartă, punga era atârnată de unul dintre țepii metalici ai gardului. Împinse cu degetul, înăuntru se auzi un zgomot ca un scrâșnet din dinți. Dar, cum știa că bărbatul acela n-ar fi lăsat să i se întâmple ceva rău, desfăcu nodul și privi înăuntru. Zâmbi cu tristețe, erau fărâme de pâine uscată. Uitase cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de unul dintre țepii metalici ai gardului. Împinse cu degetul, înăuntru se auzi un zgomot ca un scrâșnet din dinți. Dar, cum știa că bărbatul acela n-ar fi lăsat să i se întâmple ceva rău, desfăcu nodul și privi înăuntru. Zâmbi cu tristețe, erau fărâme de pâine uscată. Uitase cu totul de porumbei. Mai privi o dată în lungul aleii și își flutură mâna, fără să știe prea bine încotro, dar bănuind că el îi va vedea gestul de mulțumire. Lăsă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]