7,065 matches
-
de la izvor”; „Copacul putrezește de la rădăcină”.) Ce-ai semănat, aceea culegi; Ceea ce vei semăna, aceea vei secera/aduna. (După cum ai fost, de exemplu, dispus să Înveți, așa Îți va fi și În viață, mai ușor sau mai greu: „Cum Îți așterni, așa vei dormi”; „Câinele, de este câine, și tot oprește pe mâine”.) „În orice Întreprinzi, gândește-te unde ajungi.” (Publilius Syrus) Unde sunt moașe multe rămâne copilul cu buricul netăiat. (Prea multe păreri compromit luarea unei decizii În timp util
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
trebuie numai gândite, ci și trăite.” (A. Malraux) Munca n-a dezonorat niciodată pe nimeni. (Desigur, acea muncă cinstită, care ne dă posibilitatea nu numai să arătăm ce putem, dar și să ne Împlinim În plan sufletesc: „Cum Îți vei așterne, așa vei dormi”.) „Ca să-ți justifici existența, ai nevoie nu numai de pâine, ci și de o idee morală.” (H. Sienkiewicz) Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi. (Alte proverbe ne arată că același lucru se Întâmplă și cu viața
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai multă considerație decât ar merita.) Până a nu intra, socotește cum să ieși. (Orice afacere pretinde, desigur, ca Înainte de a o iniția să prevezi ce riscuri ar putea cuprinde și cum le-ai putea face față: „Cum Îți vei așterne, așa vei dormi”; „Cum Îți vei găti, așa vei prânzi”; „Cum Înnozi, așa deznozi”; „Cum ți-i spusul, așa-i și răspunsul”.) Nu trezi câinele care doarme. (Consecințele neanticipării sunt plastic redate și În alte proverbe: „Nu bate câinele al
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și-a jurat să găsească Înaintea celorlalți acest gând salvator și să i-l ofere femeii pe care o iubește, Diotima, altă personalitate aflată În atenția Acțiunii Paralele: Îți aduci aminte, spuse, că mi-am pus În cap să-i aștern la picioare Diotimei gândul acesta salvator pe care ea Îl caută. Există, după cum se vădește, foarte multe idei importante, dar până la urmă una dintre ele trebuie să fie cea mai importantă; e logic doar, nu? E vorba, așadar, doar să
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
o ondulă întinsă,/ iarna-nghețată-a mișcărilor / mereu cu suprafața ninsă." (A zecea elegie) De o izbitoare asemănătoare cu un alt text blagian, În lan121, este poemul Imn, în care metafora blagiană este transpusă în literă de femeie: "Mi-am așternut un braț de fân în umbra,/ Mai sclipitoare decât lumina, a frunzelor galbene,/ Așezate-ntre mine și soare pe crengile nucului/ Devenite golașe și firave de atâta văzduh./ M-am întins cu fața la cer în iarba uscată,/ Goală de gânduri și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Spiritul colectiv al poeziei face din creatorul ei un continuu căutător de soluții de salvare pentru omenire. În cele mai multe cazuri, soluția este sacrificiul de sine, uneori dus la extrem, precum exilul sau închisoarea, alteori păstrat la limita cuvântului scris. Litera așternută pe hârtie devine, în cel de-al doilea caz, speranța salvării de bezna singurătății totalitare, formă de rezistență sau cale de întoarcere către sine. Refugiul în sine însăși domina întreaga operă a Anei Blandiana, al cărui scop este și acela
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu miere... Și ți le-ai fi lins și mătăluță, cinicule, să te întrebi prea mult cine ți-a împins mîna în borcan... (se aud ciocănituri în peretele din dreapta, mai insistente și ca ritm, și ca intensitate decît primele; se așterne din nou tăcerea) Maria: Ei, acum ce dracu mai vor, că doar am vorbit în șoaptă! Val: Tocmai de aia... Șoapta îngrijorează mai mult ca țipătul... Maria: Doamne, ăștia nu-s normali! Mihai: Da' din care parte a bătut? Maria
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu Calul verde și Regulamentul de bloc au trecut ceva ani -, dramaturgul-actor dă la iveală neliniști ale existenței terne, exasperante în compromisurile ei. De la o piesă la alta, Constantin Popa animă destine eșuate, festele ce viața are grijă să le aștearnă la fiece pas. Și de fiecare dată printre cadrele realiste ale unei încăperi-cutie dintr-un bloc de uniformă se ițesc himere ba un cal verde, ba o mașină de vînt, cînd amenințătoare, cînd mîngîietoare pentru disperările celui neputincios. Și de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nefericire o constrînge la fericirea sceptică a cuvintelor care fac să se creadă că ele sînt mai mult decît cuvinte și care critică ele Însele această pretenție. Așa se face că, punînd În scenă războiul scriiturilor, suprafața pe care se așterne valul de cerneală democratică devine În mod paradoxal refugiul consistenței artei.” Cu alte cuvinte, În simpla posibilitate de a scrie orice - care reprezintă de fapt libertatea - stă și „refugiul consistenței artei”, eventualitatea ca ea, arta scriiturii, să cuprindă un sîmbure
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
luciditatea. Apăsat de conștiința mediocrității sale, fără iluzii, reclus, Michel este avatarul recent al lui Mersault. Houellebecq Își Începe de altfel romanul după modelul Străinului: cu primele zile scurse după moartea tatălui (de astă dată) lui Michel. Primele pagini sunt așternute cu gînduri cinice sau pe șleau vulgare despre tatăl mort, “un bătrîn tîmpit care și-a vîrÎt pula groasă În păsărica mamei” (În traducerea mea; În cea a lui Emanoil Marcu, mai pudic, „i-ai pus-o cu temei bătrînei
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
motivația intimă, valoarea epistemică: "Întelesei atunci de ce eminențele cenușii, și chiar simplii martori ai unui eveniment istoric ale cărui determinații profunde au rămas ignorate de marele public, resimt la un moment dat nevoia de a-și elibera conștiința, de a așterne pe hîrtie ceea ce știu." (p. 308) Daniel 1 scrie, de la un punct, pentru a mărturisi existența umană, În ceea ce are ea comun, la un moment dat, În toată lumea civilizată. Astfel, le récit de vie devine temă obligatorie a fiecărui membru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reluînd convingerile fals fataliste ale lui Jacques. Dar tocmai recuperarea În prag de secol XXI a acestor filozofeme, cu totul altfel tratate de Diderot cu vreo două sute treizeci de ani În urmă, scade valoarea literară a unui roman care-și așterne mesajul și cerințele interpretative ca un covor În fața cititorului contrariat; nemulțumit că i se livrează total de-a gata, spre final, că rolul său se reduce la acela de martor, că opera deschisă despre care citise el și-a Închis
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
hotărît să devin prost M-am hotărît să devin prost este un roman care Începe promițător și pare a da dreptate titlului românesc: “Acum, la douăzeci și cinci de ani, sperînd Într-o viață ceva mai blîndă, Antoine a luat hotărîrea să aștearnă peste creierul lui giulgiul prostiei.” Un tînăr foarte inteligent și cultivat constată că „inteligența este cuvîntul care desemnează prostii bine ticluite și frumos pronunțate, că este atît de pervertită...” Stop. Aici, dacă ajungeți, discursul lui Martin Page devine transparent. Individul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
întunericul, care se lasă "și înconjoară" totul. Așa cum spune lucruri banale despre viață, va spune lucruri banale și despre moarte, dar care ascund un fel de adeziune sentimentală la dramele existenței. Simțim toată vremea la Mircea Ivănescu dorința de-a așterne epic întâmplări ciudate. Dacă aș scrie/ un roman să se petreacă-n țările calde -/ de la o scenă ca asta aș porni". Motivul este un joc de nuanțe și presupuneri citate deasupra unei fotografii: "Povestește ea: Am o fotografie/ A mea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
posibilitatea unei continue adecvări la sine, spărgând distanța oricărei presimțiri. * Sufletul este simbolul căutării, al dorinței noastre de sens. E unul din semnificanții majori pe care l-am conturat la capătul acestor căutări. * Faptul că peste unele idei s-a așternut uitarea nu demonstrează inadecvarea acestora, ci mai curând nerăbdarea pe care curgerea timpului o poartă cu sine. Nu este vorba în mod obligatoriu de căderea în desuetudine, ci intervine și plictisul de care dăm dovadă în fața acelei dorințe de nou
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
să mănânc doar ce gătesc. Și sunt mândră că nu m-am dat bătută: iată-mă acum în postura de gospodină mare, gata oricând să intru în bucătărie fără nicio emoție, expertă în meniuri oricât de complexe și autorizată să aștern pe această foaie un ghid pentru tine, începătoarea. Voi menționa aici toate problemele de care m-am lovit și voi enunța toate sfaturile necesare unei extraterestre pentru a se smulge de sub jugul apăsător al bucătarilor din marile restaurante sau micile
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
pasul? Cuvântul? - Nu pot să-l prețuiesc atât de mult! Altfel va trebui să-l tălmăcesc Dacă de spirit eu ascult. Stă scris: La Început a fost Ideea. Dar cântărește bine-ntâiul rând, Ca pana să nu fugă, slove goale așternând. Ideea e, ce-nfăptuiește și creează totul? Ar trebui să scriu: La Început a fost Puterea. Dar iată că scriind sunt Îndemnat Să nu fac nici aici popasul. Din ce adâncuri vine șoapta? M-ajută duhul și-mi dă sfat
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
majoritatea cazurilor, numai „prin prisma celor învinși”, supărați, triști 8). în cea mai mare parte, munca lui literară e „muncă de visător”9). Timpul pe care îl acordă reflecției e mult mai lung decît cel pentru scriere. înainte de a fi așternute pe hîrtie, versurile și proza sînt lucrate în minte. Cei care procedează așa aud mai bine cuvintele, le simt sonoritatea, le aduc la același ton. Nu vreau nicidecum să spun că Bacovia n-a avut noțiunea de manuscris: termenul figurează
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
primei lui iubite, căreia îi jurase credință pe toți vecii. Pe dosul unei petiții, pe care numai o începuse către Prezidentul Tribunalului din Iași, cu data de 16 august 1876188 și pe care o purta în buzunar, poetul și-a așternut gîndurile care-l dominau: "O, dulce înger blînd, Cu ochi uimiți de mari, La ce mai reapari Să-ngreui al meu gînd? Părea că te-am uitat, Că-n veci n-oi auzi Că-mi amintești o zi Din viața mea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ard în friguri. Noaptea se trezește și se îmbracă numai în haine negre. În nopțile cu lună, pleacă adesea, călare, împreună cu Maria. Caii lor, înspumați, aleargă alături, prin văzduhul parfumat, cu mirosul florilor de tei, pe care vîntul le-a așternut în calea reginei dunărene. Dar odată, în zorii zilei, mergînd mereu ca vîntul, ei n-au observat că la răsărit s-a arătat geană de soare răsare. Prin suflete, le-au trecut fiori de gheață, vorbirea le-a devenit tot
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
prelucrat de el, după starea lui sufletească din acea vreme: "Codrule, Măria Ta Lasă-mă sub poala ta Căci nimica n-oi strica Fără num-o rămurea Să-mi atîrn armele-n ea. Să le-atîrn la capul meu, Unde mi-oi așterne eu Sub cel tei bătut de vînt, Cu floarea pîn-la pămînt, Să mă culc cu fața-n sus Și să dorm, dormire-aș dus..."211 Nici locul de mormînt nu mai spera să-l capete la Ipotești. De aceea, în
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
și simetrie) și demnitatea stilistică pe care a cultivat-o. Yourcenar a fost un corector înrăit, nu doar rescriind continuu opere întregi, dar și regândind concepția lor inițială. Avea obiceiul de a-și imagina cărțile cu mult înainte de a le așterne pe hârtie. Mai târziu făcea adnotări și le închidea cu cheia. Și mai târziu câteodată după decenii survenea ceva care îi amintea de originalul de mult uitat sau de notițele pe care le făcuse. Le muta sau reinventa ideea originală
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Iași, 1998 și Amanții iluziei, Editura Timpul, Iași, 1999) are un rol esențial. Marius Chelaru o tratează într-o manieră tradițională, inspirată de lectura cărților sacre ecourile cele mai vizibile sunt cele din Cântarea cântărilor ("Viorile plâng pe inima mea/ așternându-se/ ca pletele fecioarei peste primul sărut") și textele orfice ("coapsele tale / cântec de dor") și o transcrie într-o imagistică ținând mai degrabă de idealitate, de vizionarism. În general, percepției strict senzoriale îi este preferată potențialitatea actului, iluzia epifaniei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
decupajului de imagini compunând mici tablouri predominant rurale ori pasteluri ale întomnării, ca și opțiunea pentru vocabule rare sau arhaice: "Zăpada-n cuib de vultur odrăslind/ Aura florii o cuprinde-n sine./ Răsară-n zori sub rouă a comând/ S-aștearnă umbra fără s-o înlumine.// Tăcuta rază-n giulgiu și-n potir/ Luminii-nalță-n taină patrafir" (Aura florii-nchise...). Dar în special tematica, imagistica și simbolurile pe care le cultivă Emilian Marcu, începând cu Nunta în sâmbure (Editura Junimea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
suflare; pe cerul aprins de strălucirea de apus a lunii, stăteau nori neclintiți, nori palizi ce răspîndeau o vrajă aproape nepămînteană. Același procedeu e folosit și în Doamna Bovary (partea a doua, IX): (18) (...) și ascunzîndu-și fața, cedă. Seara își așternea umbrele; trecînd pieziș, printre crengi, soarele o orbea. Jur împrejurul ei, ici și colo, pe frunze sau pe jos, tremurau pete luminoase ca niște canari care și-ar fi risipit penele în zbor. Era o liniște deplină; ceva suav respira
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]