15,743 matches
-
în frunte. Când cu Festivalul Tineretului din ’53, câștigase chiar premiul doi cu compoziția „Alergând în calea zorilor.“ Un tablou mare, patru metri pe doi jumate, cu un grup numeros de tineri de toate culorile și rasele, băgase și capitaliști, americani și engleji în special, alergau victorioși cu ramuri de măslini și cireși înfloriți spre viitorul care tocmai răsărise. Prin măslini, făcuse legătura și cu campania pentru semnarea Apelului Păcii și o aluzie, destul de transparentă, și la lupta comuniștilor greci, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
bulevard, și pentru ce, că-l pune curista aia de Gina să mă termine, să-i las lor apartamentul și el să plece în State, cu contractul ăla care nu mai vine și nici n-o să vină, că nu e americanii așa de încuiați să nu se prindă ce vrea bordeleza asta de Gina, adică să mă omoare pe mine și să ia aia totul, că doar are și americanii informațiile lor, ce și cum, nu stă degeaba să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu mai vine și nici n-o să vină, că nu e americanii așa de încuiați să nu se prindă ce vrea bordeleza asta de Gina, adică să mă omoare pe mine și să ia aia totul, că doar are și americanii informațiile lor, ce și cum, nu stă degeaba să se uite la ăia care fac cereri de contracte la ei. Îți dai seama, Vali, în ce tragedie am ajuns să-mi duc zilele astea de-acuma, singură la anii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cureaua?! Băgați la predicile voastre și puțină știință și realitate cu optimism și încredere, că chestia asta că e un fenomen natural, inexplicabil pe moment, da știința cercetează... Să-nțeleagă lumea că nu e nimic deocheat, iar la o adică americanii ne ajută, ne trimite internetu, bazele alea, avioane, radare, elicoptere, rachete, tot ce nici nu gândeai că o să avem. Aici trebuie să intervină Biserica, la știință și la încredrea în americani, care combate și chestii de-astea cu ăia, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că nu e nimic deocheat, iar la o adică americanii ne ajută, ne trimite internetu, bazele alea, avioane, radare, elicoptere, rachete, tot ce nici nu gândeai că o să avem. Aici trebuie să intervină Biserica, la știință și la încredrea în americani, care combate și chestii de-astea cu ăia, de-o fi să nu corespundă la politica lor. Dar voi, la Biserică, ați rămas tot la războiul rece, care mi-a fript tinerețile, tot o mai țineți cu atenția la cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ce-a făcut și ziarul de apare la noi și televiziunea pă cablu și mai face și filme cu strigoi și moroi din Baltă, că e la moda de actualitate și alte chestii de-astea folclorice care le vinde la americani, dar nu mai revin să insist. Dar la mine a fost o poveste de iubire cu un lector de la Facultate, unu’ Păstrămaț, Bujorel Păstrămaț, nu l-ați apucat, era băiat deștept, dar bețivan și curvar, făcea folclor și umbla prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și copila în dulcia chinurilor odrăslită. Și eu l-am crezut și l-am respectat și nu aveam de ce să nu-mi placă, că era niște vremuri de criză cu datoriile alea externe, că se luase Ceaușescu la ambiție cu americanii să plătească banii de-i luase în dolari, era o chestie cu una Caluza să le-o dea înapoi, de ce-o mai luase dacă acuma zicea că nu-i mai trebuie, își făcuse partidul comuniștilor treaba cu ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
luase în dolari, era o chestie cu una Caluza să le-o dea înapoi, de ce-o mai luase dacă acuma zicea că nu-i mai trebuie, își făcuse partidul comuniștilor treaba cu ea și acuma o trimitea înapoi la americani, dar la noi care-l votam și stăteam la defilare când trecea pe stradă în vizită pă la noi prin județ, odată pe an venea Ceaușescu și la noi, vedea ce și cum, la-nceput venea cu mașina, mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
casă de oaspeți, acolo m-a ținut Goncea trei zile în patul lu Ceaușescu de m-a deznodat, acuma e motelul de-l ține Cangurașuu, la noi nu se gândea, că de la Caluza aia care le-a dat-o înapoi americanilor se trăgea necazurile noastre care ni le dăduse socialismul ăla dezvoltat de-l construia oamenii muncii, eu mai puțin cu lipsurile, că avea Macatist grijă de mine, avea și bufet la ei la interne, și la gospodăria de partid, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dacă ține revoluția de-adevăratelea, dacă nu e cumva o chestie așa, de comedie, cum dă acuma pe la cinema cu filme din țările alea nedezvoltate, unde zice că face revoluție, dar ei schimbă doar locurile la masa mare, că tot americanii îi plătește și pă unii și pă alții, dar face revoluție ca să mai ardă din dosarele cu cheltuieli și s-o ia de la început, mai era și teama aia că revoluția de la noi să nu se aleagă cu pușcărie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Tata, o sută doi. Amândoi au fost oameni solizi. Eu nu pot spune că le semăn ca aspect exterior, dar le-am moștenit vitalitatea. Așa am devenit curiozitatea școlii de scafandri „Waterheaven” din orașul meu. Școala era condusă de un american, Cyril Hopkins, fost deținător al recordului de scufundare liberă. Atât de insistent a fost cu întrebările lui copilărești (de ce la vârsta asta?, ce v-a determinat?, vreți să vă sinucideți cumva? etc.), încât a trebuit să-i mărturisesc că vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
caietele nu ți le dau. Cum nu mi le dai? se enervează el. Dar ce, sunt ale tale? Cum vrei să te chem dacă nu le arăt la ce lucrăm? Avea dreptate, sigur, dar dacă nu-i putea convinge pe americani? Calculele sunt prea complicate, nu se înțelege mai nimic. Îți trebuie răbdare, încredere și mai ales resurse ca să planifici un experiment cât de cât edificator. Cum crezi că or să te asculte pe tine, emigrant amărât, așa, din primul moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
idei minunate pentru instalare. Ți-aduci aminte de asistentul ăla îngrozitor cu care m-a blagoslovit Willie? Adrian? Ăla cu costume roz deschis? — Nu țin minte să-l fi văzut în roz pal - —Pe cuvântul meu. Exact culoarea vinului ăluia american căruia îi fac reclamă în suplimentele în culori. Alb de Zinfandel 1, numai că e un pic spre fraise. Ah, absolut îngrozitor. Întotdeauna mi-e groază c-o să zică lumea că-i iubitul meu, ar fi atât de jenant. Revenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
coji. Clătină din cap, pesimist: — Păi, chiar că am făcut o afacere bună! comentă el cu glas tare. Jivina asta se hrănește cât opt... Nu voiau să-l creadă: — Ați înnebunit, domnule locotenent? Vă dați seama că-i acuzați pe americani de asasinat în masă, de genocid? — Da. Îmi dau seama... Este o acuzație prea gravă. Poate au fost vietnamezii. — Erau armele noastre. — Vietnamezii au arme de-ale noastre. Le fură des. — Nu erau vietnamezi prin apropiere. Doar compania „Charlie“. — Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
săi: — N-are nume! exclamă el. Ați auzit? „Domnul“ nu se coboară să ne spună numele lui... se întoarse brusc. Ce v-am făcut? Cine credeți că suntem de refuzați... se întrerupse de parcă și-ar fi adus aminte de ceva. Americanul! râse el. Dumneavoastră trebuie să fiți americanul ăla nebun care trăia pe teritoriul yubani-lor. Cel care nu și-a spus niciodată numele... își întoarse privirea de jur-împrejur. V-au silit yubani-i să plecați? — Ăsta e teritoriu yubani, răspunse el, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
auzit? „Domnul“ nu se coboară să ne spună numele lui... se întoarse brusc. Ce v-am făcut? Cine credeți că suntem de refuzați... se întrerupse de parcă și-ar fi adus aminte de ceva. Americanul! râse el. Dumneavoastră trebuie să fiți americanul ăla nebun care trăia pe teritoriul yubani-lor. Cel care nu și-a spus niciodată numele... își întoarse privirea de jur-împrejur. V-au silit yubani-i să plecați? — Ăsta e teritoriu yubani, răspunse el, fără să se tulbure. Tabăra lor e acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
femeie yubani? Tovarășii lui se apropiară și, împreună, o studiară interesați pe indigenă, de parcă ar fi fost un ciudat animal nemaivăzut vreodată. — Drace! comentă Cristo, cârmaciul. O yubani autentică... — Nu pare periculoasă. — Femeile nu sunt periculoase, tâmpitule. Doar războinicii. Păi, americanul ăsta trăiește aici și încă nu l-au mâncat. Poate că sunt legende. Te pomenești că sunt niște indieni căcăcioși. — Fă tu numai prinsoare pe capul tău și o să ți-l micșoreze cât pumnul, îi răspuse Rafalo. Peste o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
știe de ce nu v-au ucis yubani-i. — Întrebați-i mai bine pe yubani. Bun răspunsul! râse Rafalo. Foarte bun răspunsul... Ai auzit, Lucas? Ia barca, traversează laguna, găsește tabăra și întreabă-i pe yubani de ce nu l-au ucis pe american și cât o să mai dureze până o să ne lichideze pe noi. — Du-te naibii! zise el, întorcându-se spre bărbat. O iau puțin cu chirie... Vă dau un kil de cafea... — Nu. Un kil jumate... — Vă spun că nu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vă rog... Cortul era mare și se găsea ocupat de o masă lungă plină de hârtii, mai multe scaune și un munte de cutii și lăzi. Militarul îi întinse mâna: — Căpitan Salas de la „Rangers“... Inginerul Planchart... Dumneavoastră trebuie să fiți americanul care trăiește cu yubani-i... La afirmația lui mută, continuă: Nu speram să vă găsim atât de repede. Părintele Carlos spune că trăiți departe, spre Sud-Est. — Da. Acolo trăiesc. — Cum ați aflat că am sosit? — M-au anunțat yubani-i. Aduc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un studiu autentic asupra selvelor virgine, înainte ca Omenirea să le transforme în „selve-târfe“. La ritmul evenimentelor, tot ce vor ști nepoții noștri despre Amazonia va fi ceea ce vor putea citi în cărți, la fel cum singurul lucru pe care americanii îl știu azi despre marile selve ale bunicilor lor este ceea ce găsesc în scrierile lui Parkman. Dacă Parkman nu s-ar fi dus la douăzeci și trei de ani să trăiască împreună cu indienii sioux ca să scrie Drumul spre Oregon, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
carne de calitatea întâi, mai bună decât cea de vacă, a fost lăsată să putrezească la soare. Socotind un minimum de trei sute de kilograme de carne folositoare pe cap de bizon, se poate spune cu siguranță că în acea vreme americanii au irosit vreo treizeci de mii de milioane de kilograme de carne. Și cel mai comic lucru dintre toate, dacă n-ar fi fost trist, este că atunci când agricultorii s-au repezit asupra acelor câmpuri, le-au distrus. Erau pășuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
său. Iar poporul nostru este acesta: cel de azi, cel de mâine și cel mult al generației viitoare. Ceea ce se va întâmpla peste cincizeci de ani nu trebuie să fie neapărat responsabilitatea noastră. Poate că până atunci, rușii, chinezii și americanii ne vor fi aruncat în aer. Sau poate că Omenirea se va hrăni cu pilule și nu va mai avea nevoie de selvă, iar triburile indigene... Credeți că în anul 2000, când vom merge și ne vom întoarce de pe Marte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
capul spre războinici: Veți merge cu ei...? — Ce altceva pot face? — Să stați deoparte. Nu e țara dumneavoastră, nu sunt semenii dumneavoastră. — Vă înșelați. Asta e țara mea, și ăștia, semenii mei. Mai mult decât au fost vreodată America și americanii. — Or să vă omoare. Și dumneavoastră ați venit să căutați pace. N-ați fugit din Vietnam pentru asta. — Poate că da. Se așeză pe vine în fața lui. Glasul îi suna diferit, iar chipul, marcat de umbrele schimbătoare ale focului, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Poate că Agustín Carrión nu e atât de inteligent, dar cel puțin vom ști la ce să ne așteptăm. Va merge pe urmele lui Jaén. — Crezi că „Southern“ se teme de Cáceres...? — Nu știu. Dar nu le place să riște. Americanii au fost întotdeauna prieteni ai stabilității, dacă această stabilitate e în favoarea lor. În acest caz, continuitatea pe care o reprezintă Carrión este o garanție. Cáceres nu e de stânga, dar încheie acum înțelegeri cu partidele de stânga și, când acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
muncitorii care întind șinele în această parte a pământurilor lor. Selva va ceda mai mulți copaci pentru traverse, iar Compania „Southern“ și Guvernul vor trebui să admită că nu-i interesează decât cuprul. — Compania „Southern“ întotdeauna a admis asta, spuse americanul. Niciodată n-am pretins că am fi altceva decât o companie minieră. De aceea, soluția nu depinde de noi. Din momentul în care ne poate fi de folos, merită să o avem în vedere. Întrebarea este: Servește ea scopurilor Guvernului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]