8,321 matches
-
de cuvinte cea mai aleasă, și care te lasă să cotrobăi dincolo de faldurile văzutului, în interstițiile rândurilor. Când e profesional, scris-cititul poate fi și o angajare fără rest în suferință, chiar o chemare a forțelor secrete dezorganizatoare care să zguduie aparențele pentru o nouă așezare. Gabriela Melinescu în Jurnal IV, își esențializează viața ei de om adoptat de o nouă patrie rece, nordică, cu lumină puțină și ceață din belșug, dar care vine și în vechea sau fosta patrie unde se
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
pe fragmente, accidental, prin influență culturală, prin practicarea limbii de adopțiune mai ales direct în limba franceză. Acest text care țâșnește este imprimat în italice. Și iată-l pe Dumitru Țepeneag călare pe două limbi. Cum se descurcă? După toate aparențele foarte bine. El a pus în mișcare un nou mecanism și se supune lui de bună voie. Cu emoție, surpriză și ironie. Căci avem de-a face cu un autor foarte inteligent, caustic și, când își scoase ghearele (sau... cuțitele
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
morală și socială. Sub comunism, s-a trăit în regim de disimulare în proporții de masă. Dar cât de onestă ? Fenomenul este însă mult mai vechi, de ordin istoric. Poporul român are, s-ar spune, un adevărat geniu al salvării aparențelor și duplicității, al formelor goale, dar exterior convingătoare, al mistificării observatorilor străini cu o altă mentalitate etc. Din care cauză, el trăiește permanent dialectica lui Œtre și paraître. O anumită subtilitate și chiar rafinament, în unele împrejurări, nu sunt nici
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
sau să ne împăcăm. Să-i întoarcem spatele sau chiar să-i întindem mâna. Totul devine posibil și disponibil, într-o indiferență desăvârșită. Și, mai mult decât atât, perfect scuzabil. Fiindcă nimic nu contează. Ne mișcăm într-o lume a aparențelor, nu a esențelor, în care nimic nu are vreo valoare. Disponibilitate deci totală, dublată de un amoralism ingenuu și foarte caracteristic. Dar care poate duce, uneori, din păcate, departe. Chiar foarte departe... Constantin Noica, suntem siguri, a trecut și prin
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în marea lor majoritate, ei sunt în opoziție. Există și o categorie importantă de eterni oportuniști, camuflați sub eticheta de apolitici. Dar nu despre aceste foarte specific naționale personaje (totdeauna cu guvernul) intenționăm să ne ocupăm acum. Fenomen numai în aparență paradoxal: intrarea în opoziție a intelectualilor produce o serie întreagă de complicații și probleme. Și ceea ce este cel mai semnificativ, nu atât pentru Putere și partidele ce o compun, cât mai ales pentru partidele de opoziție, pentru clasa politică să
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
ț ărilor comuniste: dedublarea, ambiguitatea și în final duplicitatea (greu de spus dacă onorabilă, sau... toate la un loc). El a făcut, în orice caz, posibilă desprinderea de realitatea comunistă, luciditatea și deprinderea spiritului critic, în împrejurări foarte dificile. Sub aparențe bonome, joviale, ironic sarcastice, Bedros Horasangian și-a păstrat conștiința liberă, de o frumoasă integritate morală. Nu este deloc, în treacăt fie spus, puțin lucru. Aceleași calități apar, din plin, și în Bonjour, popor !, al cărui titlu sarcastic nici nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
istorică obiectivă, începând cu inevitabilul sincronism al formelor fără fond, ne-a împins de o sută și mai bine de ani încoace mereu spre o fatală improvizație (uneori strălucită, dar nu mai puțin improvizație), spre salvarea (adesea foarte abilă) a aparențelor, spre o cultură adesea contrafăcută, pseudo (formula, prea severă, nu ne aparține, așa am fost caracterizați de un critic străin: Roger Caillois), spre întreprinderi culturale, în genere, lipsite de soliditate, care nu rezistă. Este evident că această situație nu se
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
toți, nimeni de fapt, nu scrie în stilul Athenaeum sau Lyceum Fragmente (referința curentă este Nietzsche, dar... comparaison n'est pas raison). Incapacitatea concentrării, seducția tuturor comenzilor ocazionale, improvizația mai mult sau mai puțin inteligentă, salvarea a nu mai puține aparențe, lipsa mai ales a unui proiect individual care să te acapareze fac ca acest fenomen să domine. Este, de fapt, una din insuficiențele și chiar dramele culturii române actuale. Ea este încă prea fragmentară, prea nespecializată și prea mondeni zată
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
funcționarului cultural mediu, inofensiv și, ca să ne exprimăm astfel, aseptic. El are preocupările sale esențiale, aplicarea acordurilor culturale existente, în primul rând. Ceea ce, în mod inevitabil și obligator în astfel de cazuri, presupune birocrație, formalism și mai ales salvarea unor aparențe. îl interesează, de fapt, doar litera unor articole și respectarea unor termene calendaristice. Cum? Nu are nici o importanță. Spiritul acestui comportament este dialogul și colaborarea de tipul: oficialul-care-stă-de vorbă-cu-alțioficiali. Deci oficialii de la noi, cu oficialii de dincolo. Aceștia, adesea la fel de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
trăit și publicat sub acest regim și este vorba, dacă nu de două, cel puțin de o întreagă generație literară știe că aceasta a fost, în esență, situația reală. Mai ales în așa-zisele perioade de liberalizare, generatoare de duplicități, aparențe, false speranțe etc. Noi înșine (dar nu am fost, nici pe departe, singurii în această situație) am făcut, ne reamintim (și cu extremă neplăcere) o astfel de experiență. Ea a fost revelatoare, traumatizantă și tristă din multe puncte de vedere
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
fost privite ca o simplă posesiune otomană, ar fi însemnat o încălcare a suveranității otomane. Tocmai acest mod de abordare dovedește ca Principatele erau privite ca o realitate politicoteritorială distinctă, suzeranitatea otomană fiind doar un paravan juridic pentru a salva aparențele. O precizare de statut juridic a intervenit în urma Conferinței de la Paris (22 mai - 9 august 1858). Aceasta ajungea la o soluție hibridă privind unirea Principatelor. Hotărârea finală a fost ca cele două țări să poarte numele de „Principatele Unite ale
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
confirmă, cumulativ și holistic, teoria Monicăi Borș după care la Eliade nomen est omen; cu atât mai mult cu cât vorbim despre o proză fantastică al cărei obiectiv e acela de a camufla tot ce ține de mysterium tremendum sub aparență profană - adică, transpus în plan lingvistic, de a da cuvintelor o substanță simultan mai ocultă și mai semnificativă decât aceea pe care o exhibă. Astfel, analiza spectrală a numelor proprii, venită dinspre semantica interpretativă, semiotică, poetică, poate sonda uneori mai
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
îl numește pe Eliade unul dintre "cei mai mari făuritori de mituri", "un mistagog", un criptograf care "prezidează alcătuirea unui mesaj cifrat, destinat a nu fi niciodată înțeles de cititor". Afirmația discipolului despre irecognoscibilitatea miracolului (care "îmbracă cele mai nesemnificative aparențe. Precum piatra (lapis) alchimiștilor, e aurul care zace în noroi, este ceva vilis, exilis ce trebuie căutat in stercore, în materia cea mai amorfă") este reluată și reanalizată: miracolul "cognoscibil, dar incomunicabil" este moartea, ruptura de nivel care ""sparge acoperișul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dialectic: Real (viața cotidiană care sfârșește odată cu intrarea la țigănci) → "Ireal" (notat între ghilimele pentru a se deosebi de Irealul din momentul final, față de care este doar o ieșire provizorie din lumea cotidiană) → "Real" (o lume care a păstrat doar aparența cotidianului, dar față de care eroul se simte înstrăinat) → Ireal 312 unde are loc renașterea mistică în planul erotic și în cel artistic. Vehiculul în această călătorie labirintică este tramvaiul, din aceeași serie cu autobuzul care se oprește la Eleusis ("episodul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
mijloc decât să-i învețe să privească operele de artă, și în primul rând sculpturile"482. Reîntrupare a Zamfirei, ea învață lumea să vadă Zeița în sculptura Oanei și îl învață pe Darvari "să nu se mai lase vrăjit de aparențe" (episodul în care Marina i se arată, pe rând, de douăzeci și de șaizeci de ani). Grupul Vasile I. Borza - Vasile Economu - Lixandru V. Gheorghiță - Anca Vogel constituie o unitate prin prezența grafemului V; în primele două, prezența numelui Vasile
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care este explicat numele celei mai tinere actrițe, se stabilește un raport de condiționalitate între nume și semnificația lui. Numele "frumos" este cel care avertizează asupra a ceea ce personajele sale spun frecvent: că nu trebuie să ne lăsăm înșelați de aparențe (în cazul de față, tinerețea). Marina, personaj care vine din Pe strada Mântuleasa... și Uniforme de general, este un liant între cele două planuri ale nuvelei, trecut-prezent, tocmai datorită trecerilor, inexplicabile în plan profan, de la tinerețe la bătrânețe și invers
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
până la final: călătoria lui Dominic Matei nu putea fi decât în viitor, căci el întruchipează omul postistoric, iar finalul (moartea care nu se poate întâmpla, la fel ca în basmul folcloric, decât în spațiul matricial) nu este ambiguizant decât în aparență: necunoscutul foarte bătrân descoperit înghețat este Dominic Matei, născut a doua oară, în lumea civilă, în momentul plecării în Elveția, ca Martin Audricourt. Schimbarea identității și a aspectului fizic, înainte de stabilirea la Geneva, "subliniază natura mitică sau sacră a experienței
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de optsprezece-nouăsprezece ani, foarte blond și plin de pistrui. Și doctorul e așa cum îl vedeți: brun, fără pistrui și cu doi băieți la școală"858) există un amănunt unificator și "hotărâtor", mai important decât evidențele de natură fizică - în fapt "aparențe" - traduce irecognoscibilitatea Spiritului Suprem: "nici nu îndrăznesc să-ți spun de când ne cunoaștem. Dar nu ne recunoaștem decât când e prea târziu"859. Intersectarea planurilor care se produce la un moment dat ("ori visez, ori mă trezesc din vis"860
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
rațiunii pure (1781) a lui Immanuel Kant11, cu un sens asemănător, dar puțin mai larg. Aici, Kant definea antinomia drept "contradicție între două legi, două judecăți sau raționamente, dintre care una se numește teză iar alta antiteză, ambele având, în aparență, aceeași veracitate, deși se contrazic"12. Cum se vede, pe lângă contradicția dintre legi, cuprinsă de altfel în chiar etimologia termenului (anti-nomos), este admisă și contradicția dintre două simple judecăți sau dintre două raționamente. Aceasta înseamnă că referirea la legi nu
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
condițiilor, prin urmare necondiționatul absolut, care el singur face posibil condiționatul"264. Această iluzie prin care s-a constituit metafizica nu poate fi înlăturată, fiind constitutivă rațiunii. De aceea, Kant va proceda la o altă strategie de a-i dovedi aparența: să arate că în acest corp de pretinsă cunoaștere s-au strecurat erori logice și contradicții. Deducția ideii psihologice este însoțită de anumite paralogisme, prin care rațiunea pură face un salt nepermis de la sufletul empiric, supus categoriilor, la sufletul metafizic
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
consideră că ele sunt dovada pretențiilor deșarte ale rațiunii de a accede la o cunoaștere metafizică. Pentru a scoate rațiunea din acest conflict al ei cu ea însăși, Kant încearcă să arate că antinomiile sunt rodul unei iluzii, al unei aparențe. Pentru acesta, propune drept cheie de soluționare doctrina pe care a susținut-o în Estetica transcendentală, "idealismul transcendental". Pe scurt, idealismul transcendental constă în ideea că "toate obiectele unei experiențe posibile nouă nu sunt altceva decât fenomene, adică simple reprezentări
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Kant argumentează 271 că întregul conflict al rațiunii pure se bazează pe un viciu al argumentului pe care se construiesc aserțiunile cosmologice, ceea ce înseamnă că disputa dintre cele două poziții este fără obiect sau este un conflict bazat pe o aparență. Acest viciu constă în faptul "că ideea totalității absolute, care este valabilă numai ca o condiție a lucrurilor în sine, a fost aplicată la fenomene, care nu există decât în reprezentare"272. Totalitatea absolută a seriilor condițiilor din lumea sensibilă
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
rând, antinomiile sunt un argument negativ, pe care Immanuel Kant îl folosește pentru a nega legitimitatea metafizicii tradiționale: din moment ce încercările rațiunii de a determina pur speculativ obiectele metafizice sfârșesc în construcții antinomice, înseamnă că metafizica tradițională este o iluzie, o aparență. În al treilea rând, efortul lui Kant de a rezolva antinomiile întărește atitudinea negativă pe care acesta o are față de antinomic: rezolvarea sa este de fiecare dată una dizolvatoare sau eliminativă. Vedem, în felul acesta, că logicul primează în conduita
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
său extrem, suprimând, în felul acesta, termenul complementar. De aceea, este o "logică ideală", care nu se poate realiza în practică. În logica practică, activă, "niciodată unul din termenii contradictorii ai logicului nu poate fi riguros suprimat; poate lua forma aparenței, o aparență care să-l estompeze din ce în ce mai mult, dar nu va dispărea..."474. În consecință, Lupașcu susține o înlocuire a logicii generale ce guvernează gândirea: "logica generală sau formală sau principială trebuie... să fie o logică imanentă a posibililor contradictorii
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
suprimând, în felul acesta, termenul complementar. De aceea, este o "logică ideală", care nu se poate realiza în practică. În logica practică, activă, "niciodată unul din termenii contradictorii ai logicului nu poate fi riguros suprimat; poate lua forma aparenței, o aparență care să-l estompeze din ce în ce mai mult, dar nu va dispărea..."474. În consecință, Lupașcu susține o înlocuire a logicii generale ce guvernează gândirea: "logica generală sau formală sau principială trebuie... să fie o logică imanentă a posibililor contradictorii, o logică
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]