7,814 matches
-
valuri sălbatice de apă, amestecate cu bucăți de lemne, de copaci cu rădăcinile lor, salvând de la înec un om care răcnea după ajutor, fiind aruncat de valuri în toate părțile, fără posibilitatea de a se salva singur. A fost salvat bietul om care nu știa nimic de restul familiei, de soție, de mama și de cei doi copii. Era unul din cei care nu au vrut să fie evacuați din calea apelor, crezând că poate evita acea nenorocire în care au
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
vilă, Tanța mea nu mai știu cu ce se ocupa, dar locuiau împreună într-o garsonieră, adică aveau o cameră, despărțită de un perete din placaj. Erau două fete bine făcute, stilate și educate, nici nu știu ce găsise la noi, niște bieți locotenenți, care trebuia să fim bine chibzuiți să ne ajungă solda de la una la alta. Nicu, era în aceeași situație cu mine,fusesem colegi și la școala militară, ne înțelegeam foarte bine, aveam cam aceleași gusturi, dorințe,fără vicii prea
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
cailor dușmanilor care le plăcea jaful nu munca. Poate că pentru acest motiv după ce am crescut și am cunoscut lumea și rostul ei,am devenit un împătimit al simțului national românesc, moștenit de la înaintașii mei din familie, acum ajuns un biet pensionar militar, care și-a petrecut toată tinerețea prin armată, până aproape de 60 de ani, iar copilăria confruntându se cu greutățile și privațiunile războiului, secetei și neajunsurilor inerente perioadei trăite în acele vremuri de restriște. Din considerente naționale încerc să
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
pregătirea subunităților pentru defilare, în vederea demonstrațiilor de zilele festive de 1 Mai sau 23 August,uneori pe temperaturi de 25-30 de grade, cu muncitorii ieșiți sau înainte de intrarea în schimb,unii care fusese în schimbul de noapte.Toate aceste canoane,pentru bieții muncitori, cât și pentru noi ofițerii,erau probleme deosebite, pentru ofițerii, care trebuia să defilez cu ei,era extenuant.De fapt programul meu era mult mai greu,trebuia să pregătesc subunitățile și pentru alte orașe ca:Sighet, Vișeu, Borșa,dar
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
doi securiști-teroriști, îmbrăcați în civil, cu haine din piele, precum poartă securiștii și au băgat-o într-o mașină, ducând-o cine știe unde. Nu mai știau nimic altceva, doar faptul că în mod sigur erau teroriști cei care o răpiseră pe biata fată și că în mod sigur nu o vor mai vedea niciodată, ba mai știau și că mașina avea culoarea închisă, ca să nu poată fi văzută bine noaptea. Femeia era mama Lindei, o fată de 19 ani brunetă, cu ochi
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
se bâlbâie, nu mai putea vorbi coerent, când se înroșea, când se îngălbenea, motiv pentru care devenise ținta săgeților lui Cupidon, folosite de Mariana, fără milă. Aceasta-l ataca frontal lipindu-se mereu de el pentru a-l înfierbânta pe bietul băiat și mai tare. Astfel bietul Nelu devenise cobaiul Marianei și copilul de compătimit pentru ceilalți. Nora, sora mai mare, a trebuit să accepte compania lui Gelu și au început să se mai despartă în două cupluri, iar mitingul a
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
petreacă prea mult timp în compania unor fete. Mitingul aviatic i-a dat posibilitatea să întâlnească o fată mai isteață decât el, ocazie în care Mariana i-a întins plasa(sau să-i spunem poalele) de care s-a împidicat bietul băiat și nu mai știa cum să se descurce. Prietenul lui, Gelu, era preocupat cu Nora. Am auzit discutându-se că fetele din zona Buzăului, sunt frumoase, dar sunt și istețe, amoroase, sentimentale. Când ajunge vreun mascul în mrejele lor
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
privește de la înălțimi insurmontabile lumea liliputană care-l înconjoară. Orgolios și egocentric, Cantemir se așează pe sine, ca model suprem, în centrul imaginar al lumii; el este “o zeitate”, un erou fantastic, la a cărui altitudine ar aspira “în zadar”, “bieții” oameni “de nimic”. Exemplar excepțional, ființă prinsă dramatic între două lumi - cea mitologic-fantastică, în care totul este posibil sau în orice caz totul stă în puterea ființei excepționale, și lumea terestră, demitizată și demitizantă, în care excepționalul nu numai că
Istorie şi anamorfoză în „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
Da, trebuia să aterizez drept înainte, dar pădurea seculară era deja sub noi, deci trebuia să consider vârfurile copacilor drept teren și să aterizez ca atare. Am tăiat contactul și astfel, după câteva clipe, începu dansul macabru, cel puțin pentru bietul avion. Poate vă amintiți de acest tip de avion, construit în ultima perioadă a primului război, biplan, schelet de lemn, aripile din pânză cauciucată. Prima cedă aripa inferioară dreapta și imediat cea din stânga, apoi ambele aripi superioare și într-un
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
Da, trebuia să aterizez drept înainte, dar pădurea seculară era deja sub noi, deci trebuia să consider vârfurile copacilor drept teren și să aterizez ca atare. Am tăiat contactul și astfel, după câteva clipe, începu dansul macabru, cel puțin pentru bietul avion. Poate vă amintiți de acest tip de avion, construit în ultima perioadă a primului război, biplan, schelet de lemn, aripile din pânză cauciucată. Prima cedă aripa inferioară dreapta și imediat cea din stânga, apoi ambele aripi superioare și într-un
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
fermitate: Ce se întâmplă cu mine? Doresc să văd pe cineva, să vorbesc cu comandantul, cu un ofițer, cu indiferent cine, să se clarifice odată situația mea și nu neglijam să termin aproape strigând: să se anunțe Crucea Roșie, imediat. Bietul soldat se uita la mine cu un fel de dispreț sau chiar compătimire, răspunzându-mi invariabil: Regret, dar nu știu nimic, în același nelipsit argou și pleca. Și cum n-aveam nimic la mine decât ceasul de mână și cu
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
la o neîntoarcere. Aș fi considerat-o ca pe o adevărată trădare, trădare față de familie, față de patrie, față de toți cei ce s-au sacrificat pentru un ideal. Deci, fără ezitare, mi-am luat rolul în primire de responsabil al acestor biete familii a căror singură dorință era să revină acasă, în adevărata lor patrie. În general, mentalitatea, caracterul, temperamentul meu nu mi-au permis niciodată să regret ceea ce am făcut. Și cu această ocazie, după 32 de ani (timp scurs între
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
de a căuta refugiul afectiv în altă parte, la mătuși sau prin străini. Când băiatul e mușcat de un câine, părinții nu-i fac tratamentul antirabic: „A socotit probabil că turbat din născare eram eu, deci eu cel vinovat, nu bietul animal.“ Departe de a-și judeca familia, Negoițescu rememorează scenele din copilărie din perspectivă pur estetică și cu bucuria evenimentului insolit. La școală mediocru până târziu, la sporturi leneș, la vioară dezastruos, cu diverse ticuri neplăcute, se prinde, la un
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
orădene, mă aducea la dânșii să mă răsfețe. În cadrul serviciului său, Argeșenescu făcea dese călătorii cu trenul la Cluj, așa că-i era la îndemână să mă preia de la părinți și apoi, cu proxima ocazie, să mă restituie - până în ziua când bietul om a căzut din trenul în mers: se deschisese o ușă a vagonului, defectă, și el a murit pe loc, deoarece în cădere și-a zdrobit capul de un stâlp de telegraf. În Cluj, părinții mei au fost adăpostiți mai
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
O dată, m-a mușcat rău de pulpa piciorului un câine necunoscut și mult m-am mirat întotdeauna, apoi, că părinții nu m-au supus tratamentului antirabic: au socotit probabil că turbat din născare eram eu, deci eu cel vinovat, nu bietul animal. De apartamentul nostru și de colocatari nu-mi prea amintesc - mai țin minte doar bucătăria, pentru că mama pregătea acolo des scrumbii la grătar, de-mi lăsau gura apă. Port la Dunăre (cele mai vagi amintiri mi le-a lăsat
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
scos pe toți din bancă și - fără a preveni pe nimeni - s-a dus în capitală, de unde s-a întors cu un vagon întreg de cosmetice franțuzești și garderobă de curtezană, spre stupoarea și amuzamentul nostru, poate nu și al bietului maior, care va fi gustat și el din biciușca exersată pe spinarea ostașilor armatei române. De când ne-am instalat aici, în caracterul meu s-a produs o remarcabilă transformare: m-am intelectualizat brusc, încetând să caut prieteni și devenind extrem de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
barbă: iluzie optică nu fără semnificație), ascuns acum pe undeva, ca legionar, iar bătrânele se arătau - cu discreție, căci erau dintre aceia care în orice împrejurări își păstrează cumpătul și demnitatea - îngrijorate de soarta lui. Deși îmi era milă de bietul băiat, de altfel o fire posomorâtă și enigmatică, pe mine soarta legionarilor ascunși mă lăsa rece: însemna că mă vindecasem... Și cum era să nu mă fi vindecat, când întreaga mea sensibilitate și alcătuire spirituală se deschideau spre alte orizonturi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
lui, dormi tot acolo și o zi pe săptămână ai liber să te plimbi. În felul ăsta îți rămân toți bănuții. Priveam pe geamul autocarului, alternam, mă simțeam când puternică, când din nou zero. Te gândești că ești doar o biată femeie și, uite, traversezi o țară străină - te simți puternică. Apoi te gândești - dar de ce, Doamne, iartă-mă, trebuie să o traversez și ce trebuie să fac? Și te simți slab. La capătul drumului era... capătul lumii. Munți cât vezi
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Se gândea să și cumpere poate. — De ce? Hai, vino, și-așa nu te știe nimeni! Nu te cunoaște nimeni aici, poți face ce vrei! La început m-am blocat! Cum adică? Același om venise cu soția în vizită „oficială” la bietul bolnav. Nu-l interesa nici de unde vin, nici cum mă cheamă, nu voia decât să reușească să mă împingă spre garaj. M-am refugiat în casă, l-am trezit pe Salvatore, care moțăia, și n-a avut încotro. A trebuit
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
nu mă gândesc la viața mea adevărată, cea fără mască, și la copiii mei. Scrisoarea 64 Cu inima plină de frumusețea Vaticanului am luat calea Perugiei. Poate sunt lucruri mărunte ce-ți povestesc, dar totul e diferit, chiar și o biată călătorie cu trenul e o aventură. În pri mul rând, numai să mă orientez în furnicarul gării din Roma mi-a trebuit o oră. Are vreo 30 de linii, tabele luminoase și reclame peste tot, două linii de metrou și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
pământ de muncit. Pusese pepeni, iar plata tractorului urma să o facă în toamnă, din vânzarea lor. O grindină le-a făcut o pagubă de vreo 30 de milioane. Pentru asta a venit, a strâns banii și s-a întors. Bieții noștri țărani! Dar știi ce-i ciudat? Italianca la care a muncit era invi dioasă că pleacă. Nu se bucură când reușești să rezolvi o problemă în țară. Nu, starea ta de necaz îi ajută, pentru că așa au pe cine
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
știu ce marcă de blugi le vine bine, încep să fumeze pe ascuns, încep să braveze, dar sunt atât de fragili și au atâta nevoie de noi! Seara i-am spus lui Romeo: — Nu e problema mea, sunt doar o biată româncă, dar am copii ca fata ta. N-o lăsa acolo, te rog! Ai grijă de ea! N-o lăsa să lupte singură cu demonii din casa aia! M-a privit. Nici măcar rudele nu îndrăzniseră să-l sfătuiască ceva. Toți
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
într-un atelier de confecții din Roma. Are 40 de ani, muncește de la 16 ani. Istoria creată în jurul românilor îi afectează pe toți. Maga zinele românești sunt atacate, se sparg geamuri și vitrine, pe străzi apar manifeste rasiste. Ea, o biată muncitoare, este pusă să curețe secția în fiecare zi, doar-doar o spune vreo vorbă care să-i ajute să o dea afară. O cheamă: — Ei, tu, cum dracu’ te cheamă! Vino-ncoace! De ce? Pentru că anumiți avocați primesc șpagă de la hoți
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
lucrurile s-au înrăutățit, au jurat să nu se despartă niciodată. Are peste 50 de ani, este italiancă și a muncit toată viața așa cum am făcut și eu. Știe ce înseamnă să nu ai un euro în buzunar și o biată curea de piele ar face-o fericită. Am promis că într-o zi ne vom plimba, măcar vom lua o înghețată, măcar o cafea, măcar... La început visam să mergem o zi la Roma, apoi o zi la Assisi, și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
negustorul ambulant care trecea mereu pe acolo. Un moș care nu-și găsea astâmpăr. Îl știu, trecea și pe la casa Concettei. G. era singură acasă, el a intrat și nu s-a lăsat până nu și-a făcut poftele cu biata femeie. Apoi a amenințat că, dacă se plânge, vorbește el s-o dea afară. Și unde era să plece ea din munții ăia?! Altă femeie, M., 35 de ani, în căutare de lucru, imediat după sosirea în Italia. Un domn
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]