38,100 matches
-
mișcarea temporală, și anume, mișcări ale naturii, mișcarea muzicală sau mișcarea luminii. Se constituie un continuum spațiu-timp dinamic, vibrant care se transformă astfel în mod firesc în mișcare sufletească pură. Prin această transformare, pe de o parte, i se oferă cititorului o Casă a Ființei, adică un spațiu de locuit lăuntric și o mișcare temporală muzicală care devine prezent etern (Platon), iar pe de altă parte, are loc deschiderea infinitului psihic către orice spațiu imaginabil: fizic și metafizic; spațiul mitului, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
literatura noastră și care face imposibilă transpunerea în altă limbă." Eliberarea metafizică Revenind, dacă necesitatea armoniei satisface certitudinea noastră ontologică, a finitudinii, totodată spiritul tinde organic către eliberare. Poemul trebuie să ne ofere deschidere către libertatea fără limite. Eliberarea spiritului cititorului are loc, aparent paradoxal, prin făurirea și trăirea unor structurări și ritmicități care să realizeze iterativ numărul de aur al armoniei, așa cum se întâmplă, de pildă, în muzica lui Bach, artă a ritmicei absolute și care, tocmai prin această ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mare mobilitate cu nesfârșită extindere inducând o mișcare sufletească și intelectivă de profund patetism desfășoară poezia Dintre sute de catarge, mișcare fără oprire din cauza dramaticei irezolvabilității spirituale " Nențeles rămâne gândul/ Ce-și străbate cânturile,/ Zboară veșnic îngânându-l/ Valurile vânturile". Cititorul este intens antrenat odată cu valurile și vânturile, în această dramă cosmică a geniului de a nu fi înțeles. Continuumul spațiu-timp din Luceafărul conține una din cele mai mari desfășurări transfinite din lirica universală, culminând cu zborul lui Hyperion către demiurg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
antrenat odată cu valurile și vânturile, în această dramă cosmică a geniului de a nu fi înțeles. Continuumul spațiu-timp din Luceafărul conține una din cele mai mari desfășurări transfinite din lirica universală, culminând cu zborul lui Hyperion către demiurg. Eliberarea spiritului cititorului este maximă în această uluitoare deschidere fizică, la care se adaugă mișcarea ideatică de la teluric la astral, de la creat la increat, de la posibilul uman, teluric, la transposibilul metafizic. Citind Luceafărul, încercăm o plutire, o încântare înalt eliberatoare una din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din cele mai înalte și mai pure disponibilizări spirituale. Așa încât, numai pronunțând numele poemului, cel ce l-a parcurs simte cum îl cuprinde elanul zborului către zonele eterate ale simțirii și ale minții. Subtilă și cu deosebită rezonanță asupra receptării cititorului este mișcarea eliberatoare constituită de fenomenologia trifazică: viață-moarte inițiatică-renaștere pe un plan superior, pe care o întâlnim în mitul lui Zamolxe, precum și la Orfeu și Dionysos, toți trei fiind de origine tracă. Este vorba de poezii în care se pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un sistem de tensiuni temporo-spațiale și elanuri ideatice de o armonie absolută, din care iradiază vectori metafizici de eliberare a sufletului și intelectului. Cea mai perfectă finitudine impulsionează zborul cel mai înalt și fără oprire. Este poezia ideală care satisface cititorului certitudinea existențială și totodată îl pune în cursă pentru depășirea infinită a limitelor. De aici receptivitatea sa de excepție. Lectura cosmică a poemului "Cosmos", concept de origine greacă, însemnează ordine, armonie, coerență internă opus conceptului de "chaos" semnificând dispersie, dizarmonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
greci ci o armonie în mișcare, așa cum are loc în dans. Este de la sine înțeles că "poezie gânditoare" nu însemnează filozofare versificată, ci acea poezie iluminată activă care impulsionează inima, sufletul, spiritul la trăirea transfigurată a vieții. Este viața ideală. Cititorul ales, cel cu vocația trăirii poetice, află acest impuls transfigurator la poeți-gânditori și gânditori-poeți precum filozofii presocratici, Pindar, Platon, Khayyam, Shakespeare, Hölderlin, Nietzsche, Eminescu, Tagore și de sigur și la alți creatori din aceeași familie cu largi deschideri luminătoare. Citiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
atare, poezia este suflu, fior și deschidere cosmică. Este vizionară. Aceasta este justiția ei. Restul e literatură. Poetul este justițiarul axiologic al Ființei. Experiența poetică nu este pur estetică, nu doar celebrează existența, ci prin faptul că transformă poetul, lumea, cititorul, ne schimbă identitatea spirituală, este etică. Etică în sens de sacralitate, pentru că orice creație este sacră. Așa fiind, justiția poetică este o etică neiertătoare. Ce rezistă dintr-un poem supus probei de foc a justiției poetice ? Ea condamnă la dezgust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
perfectă logică internă a înlănțuirii fenomenelor în evoluția spiritualității și culturii universale. Astfel, nu este simplu hazard că acum are loc invazia predominantă a unei versificări fără prozodie și chiar fără idei, un amalgam inform, incoerent de cuvinte mari cărora cititorul ar trebui să le găsească coerență, un sens; iar dacă nu, poezia este cu atât mai profundă, indescifrabilă și deci mai superioară... Faptul este în perfectă concordanță cu postmodernista demolare a tuturor valorilor, a raționalității, a ordinei, a armoniei, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a învesti cuvântul, deja ambiguu prin imperfecțiunea cunoașterii umane, cu o nouă ambiguitate, constituie pentru receptivitate un joc periculos. Este a treia diadă antinomică, în care cea ce se amplifică progresiv este absența iar, corespunzător, existența. Peregrinând prin cuvinte ambigui, cititorul trebuie să refacă drumul prin absențe către intenția poetului, de la jocul secund al poetului la jocul prim al Creației. Evident, exprimarea ambiguă prea absconsă, prea mult jucată, își asumă riscul de a nu putea fi descifrată, și până la a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
himerică a imaginarului uman și o realitate bolnavă de destrămare. Dintre arte, poezia folosește prin excelență ambiguita-tea. Diversele înțelesuri coexistente deschid perspective felurite interactive, care se pot valoriza intre ele. Chemată să genereze semnificații proteiforme, lecturi multiple, ambiguitatea solicită imaginația cititorului în a descifra și, astfel, în a conferi o nouă viață poemului. Nu cunoaștem miezul lucrurilor, creăm noi o esență umană. Iar poezia ambiguă ne deschide șanse de a recrea un univers virtual care nu va coincide cu cel gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a complotului lor. Căci iată ce scrie Eminescu în cele mai perfecte versuri: Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Aceasta trebuie să facă un poet și aceasta cere cititorul luminat: crearea unei perfecte cvadraturi a cercului, care, în mod magic, prin însăși energia comprimată a celor două închideri ce par absolute, deschide transcenderea către eliberarea radicală. Lumea umană, a finitudinii, a tiparelor ne-a fost dată pentru a cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dezagregă, moare. Ca atare, simțul armoniei, "al ordinei sublime", cum spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard antipoezie. Cititorul o respinge pentru că îi "jignește", cum scria Eminescu, arheul aprioric simțul armoniei. "Un bâiguit" în expresie eminesciană, care nici măcar nu mai sună din coadă.... Morala poeziei Poetul are conștiința transcendentală a unei chemări, a unei misiuni cosmice, și anume, transsubstanțierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Și mai ales nu iartă pe cei care o desfigurează și o poartă în noroi. Eliberarea poetică Poemul: realitate absolută, prezent eternizat, eliberare metafizică ultimă. Dar el își trăiește adevărata viață, își manifestă energiile spirituale eliberatoare numai în interacțiune cu cititorul, în fenomenologia activă a receptării; a unei receptări iluminate. Iar marea poezie, cea deschizătoare de noi orizonturi onto-axiologice este, repetăm, poezia ideatică, poezia zborurilor metafizice. Nu însă o metafizică mimată, teatrală, chinuită, ci autentica viziune de mare adevăr și elevație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o strânse puțin de încheietura mâinii, ca într-o complicitate a intimității care, cine știe, poate că era pe punctul de a se inventa chiar acum/atunci, ce mai contează un banal punct de referință, important este că, în timp ce tu, cititorule, ușor năzuros la toată această desfășurare de convenții ale idilei, te pierzi în pagină, singur, la lumina becului tău de 100 de wați, Alexandre redevine Alexandre, cutreieră orașul ca un îndrăgostit sadea la braț cu o femeie frumoasă căreia, da
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și face amestecuri și păstrează taine, să-și stârnească frunzele să se scuture de nu mele lor arabe și latinești și să foșnească puternic, legat, ca o mare învolburată, o mare de portocali în furtună care se aude până la mine, cititor unic, pierdut și vrăjit acolo, în biblioteca din Intrarea Vâlcului, rătăcit într o carte de Delia Hriavu. Erau multe tăceri între ei. Înaintau prin ele cu greutate, conștiincios, posomorât, fără să încerce să le umple. Nu aveau, ca în filme
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
tăind aerul ascuțit cu un sunet metalic, fără culoare. — Eu nu mă urc pe vasul ăla. 48. eu Vezi tu, așa se întâmplă în toate poveștile. La un moment dat, acțiunea trenează. Suspans. Moment binevenit de lâncezeală, cât să răsufle cititorul. Sau să caște. Autorul își adună gândurile și o ia, pieptiș, prin vidul narativ. Aerul se umple de cuvinte noi. Se face pâclos sau umed. Sau se curăță de griuri și se deschide, senin, până la linia orizontului. Vezi? Nu? Nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fi detectate relativ ușor de unii colegi de generație. Însă, după trei-patru decenii, contează nu atât persoana, cât tipul reprezentativ pentru o epocă pe care am trăit-o din plin. Textele culese de pe file îngălbenite, propuse acum pentru prima dată cititorului interesat, îmi dau sentimentul datoriei împlinite și satisfacția lucrului dus până la capăt. DIXI! S-a născut în zilele noastre, mai exact, în ziua lui, sub o anume conjunctură a astrelor, ce trebuie săi fi marcat în vreun fel copilăria, adolescența
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
scriitorii când or vedea un personaj atât de bine realizat, atât de natural, că ai putea să-l și plesnești când își bagă nasul în prea multe nimicuri, numai de dragul verosimilului și necesarului... Și, atenție! dacă acțiunea trenează, se plictisește cititorul, care, la rându-i, ar avea tot dreptul să-l plesnească pe autor, fiind și acesta cel puțin la fel de real ca și eroul său. Că îl vezi, că nu îl vezi (pe scriitor), pe stradă sau la televizor, el există
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
avea tot dreptul să-l plesnească pe autor, fiind și acesta cel puțin la fel de real ca și eroul său. Că îl vezi, că nu îl vezi (pe scriitor), pe stradă sau la televizor, el există, încât poți dormi liniștit. Fiindcă cititorii au nevoie de liniște, nu vor să se complice, să aibă dureri de cap, adică să simtă că posedă obiectul. Tot ce-i dincolo de ei trebuie să existe cu adevărat... - O, nestăpânită sete de real! O, lume care te crezi
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
ei trebuie să existe cu adevărat... - O, nestăpânită sete de real! O, lume care te crezi mai reală decât ești, fiind astfel atât de puțin realistă! Socot că aceste două exclamații cu un evident efect retoric sunt suficiente pentru ca toți cititorii săși dea seama că am talent, ba chiar nu-s lipsit deloc de așa ceva, încât vor continua lectura până la identificarea teribilului meu personaj. Să o luăm deci metodic, ca într-un roman polițist (deși nu intenționez s-o fac pe
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
puține aparate, înainte și după ultimul război mondial, mulți râvneau la această frumoasă și fără bătaie de cap meserie. Numai cât făceai țac! și personajul nu-ți mai scăpa nicicum de pe hârtie... Și câte alte avantaje (pentru autor, nu pentru cititor!), pe care nu le mai înșir aici din lipsă de spațiu. Să văd dacă nu există cumva alte probe. A făptuit ceva deosebit omul meu? Vreun asasinat, vreo spargere, viol sau trădare? Aș! Nu există nici cea mai vagă bănuială
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
toate câte n-a înfăptuit, deși, astfel stând lucrurile, nu mă mai pot mândri cu el într-un roman de la trei sute pagini în sus... (Urmează al doilea intermezzo liric) O, minunate cărți în care eroii beau cot la cot cu cititorii, se trag unii pe alții de brăcinar și merg împreună la meci, având ei simpatii și antipatii (evident!) comune! O, fericite personaje pentru care cititorul suferă sau se bucură, înjură ori bate din palme, după cum îi vede în situații pe
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
al doilea intermezzo liric) O, minunate cărți în care eroii beau cot la cot cu cititorii, se trag unii pe alții de brăcinar și merg împreună la meci, având ei simpatii și antipatii (evident!) comune! O, fericite personaje pentru care cititorul suferă sau se bucură, înjură ori bate din palme, după cum îi vede în situații pe care el însuși le-a trăit sau le trăiește!... (Am reluat stilul retoric numai pentru aceia care au și uitat că am talent). Se cade
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
un aer distrat, în timp ce degetele lor execută un „dans manufacturier” (îl citez din nou pe Titus R.), mult mai cinstit, recunosc, decât jocul nostru cu sofismele și trimiterea mascată la lecturile recente. Pentru că, trebuie să recunosc, matematicianul nostru este un cititor înrăit de literatură, istorie și filosofie. Ca student, cerea la bibliotecă tot felul de cărți, mai toate puse la index, la litera S, adică secret. Supărat de refuzuri succesive, a solicitat „cartea cărților”, Biblia, ceea ce a fost considerat un teribil
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]