7,345 matches
-
nu altfel!) ; Copilul care cântă Kabalevski la pian, e cu spatele la mine, lângă profesoară, și mie-mi curg lacrimile pe obraz, pur și simplu, și nu știu de ce ; Copilul de la care am păstrat zeci de „tablouri“ ușor de agățat, pentru că erau desenate direct pe spatele cutiilor de bomboane, zeci de hârtiuțe în care tot apare un soare mare cu ochi și cu gură și o fetiță cu inima uriașă, care se întinde de la piept până la genunchi (lângă masa mea de lucru de
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
cameră de filmat am luat destul de târziu, o cameră cu casete mici pe care nici măcar nu știu dacă voi avea posibilitatea - tehnică - să le mai recuperez vreodată, stau undeva într-o pungă. Acolo (în pungă!) e Dănduș dormind, răsfoind cărticele, desenând flori până la cer și soare până-n pământ, și cântând la pian la concurs (imaginea tremură în ultimul hal, ca mâna mea care ține aparatul) și la serbările de la Madame și de la Misses, și întinsă pe iarbă, printre nu-mă-uita și păpădii
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
urmă, aplecat peste ghizdul fântânii din piatră, cu cumpăna lungă, la capătul căreia atârna ciutura grea din lemn, cu doagele năpădite de mușchi verde, fie vară, fie iarnă. Se oglindea în apa clară, tulburată de picăturile prelinse de pe ciutură, care desenau cercuri concentrice. Odată strigase privind în jos, adâncul întunecat imitându-l. Era tare încântat de ecou, credea că nimeni nu mai știa ce fenomene ciudate se produceau acolo, în întuneric. Gândea că-i va uimi pe toți cu descoperirea lui
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
la beregată, au răspuns că vor spune tot ce știu și ne interesează. Soarele și-a arătat fața În scurtă vreme. Toader a scos o hârtie și un creion. Le-a Înmânat rusului care s-a dat drept șef. Să deseneze tot ce știe despre linia frontului lor, despre gară, depozit și Împrejurimi. „Da’ credeți că se pricepe să marcheze pe hârtie ceea ce știe? - a Întrebat, neîncrezător Păpădie.. „Nu trimiți un tâmpit să mineze un pod. Și el e șeful. Ce
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sunt doi indivizi... Întrebarea e: sunt de santinelă sau e o patrulă?” - mi-a șoptit Păpădie. Am rămas Încremeniți, cu mâna pe automate... Cum se vedea treaba, rușii nu aveau a face cu echipamentul de camuflaj. Cei doi ruși se desenau pe albul omătului ca tușul negru pe hârtie... noastră. Pășea cu atenție sporită, dar gârla părea fără sfârșit. „Să rămânem pe loc, pentru a vedea ce fac” - am hotărât eu... ― Eu am fiori - a șoptit Despina către Maria. ― Eu tremur
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
scriu ca-n transă un roman. Țin minte că am caligrafiat titlul încă de la început. Mi-am scris numele cu capitale, pe o pagină albă: IORDANA Marievici, POVESTE din Cartierul de Sud-Est. Parcă mi-ar fi împins cineva mîna, să desenez literele. Parcă inventam, atunci, alfabetul. Nu prea mai eram eu. Nici Brăduț nu mai era Brăduț. Venise însoțit de una dintre iubirile lui (nu-și ascundea înclinația sexuală rebelă): un sculptor de miniaturi în os, în fildeș, în calcar. "Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
încoace. Trebuie să-l scoatem pe Tano cîteva zile din oraș. Mergem la Dorobanț, la Rusalin Pop. Să-mi iau o carte? Nu mai e timp. Intonez ca la liturghie: Pace ție, cetitorule! și părăsesc zona periculoasă. Iubiții de ianuarie "desenam cerul tot și în mijloc Dumnezeu: "Doamne, nu știu să intru...! Dumnezeu îmi dărui o cheie și în cheie străluceau multe chei". Gheorghe Istrate 27 ianuarie, 2003, Dorobanț Nu mi-ai explicat. Mi-ai spus. E altceva. De explicat nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
care e realitatea? De ce n-ar fi cea închipuită realitatea? Prințul Mîșkin, veghind femeia moartă, e mai viu decît orice prinț. Ghepardul lui Lampedusa e mai viu decît orice ghepard. Pe Doamna T. aș recunoaște-o pe stradă. Oaia, odată desenată pe hîrtie de Saint-Ex, trăiește, ca să zic așa, pe cont propriu și se pregătește să mănînce floarea. Și cine n-a văzut-o măcar o dată pe Moby Dick, balena albă? Cui nu i-a fîlfîit prin față Pasărea de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
știu de ce mi-a dat Andra bilețelul ăsta, azi la grădiniță? - îmi zice mie (tati), ca între prieteni. Mi-l întinde și i-l descifrez destul de ușor, chiar dacă la vârsta lor ei nu știu încă să scrie!... Pe bilet erau desenați, suficient de clar, o fetiță ținând de mână un băiețel, amândoi pășind printre nori, și deasupra capetelor lor, o mulțime de inimioare... - Ei, Drăgoșelu', dar e prima ta scrisoare de dragoste!... - Da? se miră Dragoș. S-o păstrăm atunci. La
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
vorbesc foarte serios... Îl văzu cum trece în viteză, apoi auzi ușa de la bucătărie deschizându-se și închizându-se la loc. Ploaia mitralia în continuare acoperișul, insistând în asediul umed, iar el - în mijlocul camerei, lângă geamantan, cu o expresie tâmpă desenată pe față - se întrebă dacă nu ar fi bine să lase dracului băutura, o dată pentru totdeauna. Poate că are și Lucia dreptate. De fapt, surâse, hai să o spunem pe-aia dreaptă, femeile au de cele mai multe ori dreptate. Iar noi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
fugă și dipăru după un colț. * Magicianul privi în urma lui, apoi atinse cu vârful pantofului corpul Detectivului. Zâmbi. Oarecum trist, oarecum mulțumit. Un zâmbet care nu aducea a rânjet, un zâmbet ca un punct final al unui alt capitol. Cursorul desenă un cerc, ca și cum mână nevăzută sar fi jucat cu mouse-ul, apoi mers brusc în colțul din drepta-sus al paginii și se fixă deasupa „x”-ului. Un click, apoi documentul se închise. Pentru o perioadă, laptopul intră din nou în stand-by
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
În ceva splendid, decât Îmbrăcată prea elegant În ceva splendid. Ei bine, OK, se pare că acum situația se Încadra În categoria petreceri, sub‑categoria stilat. M‑am uitat la cele șase schițe de ținute vestimentare pe care Lucia le desenase pentru sub‑categoria cu pricina și am Încercat să ghicesc ce anume ar arăta cel mai puțin ridicol o dată pus pe mine. După o Întâlnire jenantă cu un tank top Îmblănit și o pereche de cizme de piele până la pulpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pe toți, Întinde mâna În care se află țigara de foi și scutură fumul cu o distincție calculată În scrumiera de Limoges, destul de comună, aflată În partea dinspre el a mesei; În centrul scrumierei (mă uit cu toată atenția) este desenat un cavaler, Înclinat curtenitor Într-un genunchi, cu o mână dusă la piept (la inimă?) și cu cealaltă Îndepărtată de corp, Într-un gest cât se poate de retoric (retorica tipic cavalerească). V-ați dat seama, iubiți cetitori, parantezele acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pentru a-i aerisi puțin prea Înfocatu-i cord), iar mâna dreaptă o ține trasă Înapoi, astfel că i se observă bine mânecuța bufantă strânsă mai jos de cot; are un căpșor drăgălaș, cum Îi stă bine unei asemenea figuri desenate pe scrumieră, terminat cu o capigliatura ricca, corectată Într-un coc perfect, orientat puțin oblic, dar În sus; ah, uitasem să spun că mititica are și un zuluf, da, chiar un zuluf (dar iată că anticipez la mise-en-abîme, v-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În aer capricios, un șarpe care stă la Îndoială, să vedem pe cine va mușca cu dinții săi otrăviți; când personajul meu adoarme (deduc aceasta din absența șarpelui de fum), mă furișez către fotografie, o Înhaț și o descriu; vă desenez mai Întâi dreptunghiul ei, ca nu cumva să ne scape figura ce a fost prinsă În capcană: (Atenție! Se scanează desenul de la pagina 10!) e dintr-un material de o calitate nu tocmai bună, tăiată Însă cu gust pe margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare Înfiptă la marginea satului Întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră...“. „Uite cum sfârșește“ (acum trece la sfârșitul cărții și citește): „Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept În față lucea tainic Luceafărul, vestind răsăritul. Apostol Își potrivi singur ștreangul“. Apoi, continuă comentariul: „Rebreanu construiește Întregul, adică tot ce se acumulează ca personaje, atmosferă, acțiune și materie epică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mai sunt În el, eu sunt În mâna care scrie, În vârful unghiei lăsând o dâră; „Martin, nu iei cafeaua?“; o solicitare, un viol violent al refugiului amniotic; mâna șovăie, se oprește, cade tăiată de orice elan, nu mai pot desena o literă, mă smulg din starea cataleptică, mă transform În rostire, mă corporalizez, nu mai pot scrie nimic; refuz nutrimentul material ce-mi stârnește greață; mă Întorc, vreau să mă ascund din nou În matricea somnului, aș vrea să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Zis și făcut. Mi-am citit descrierea și am constatat că tot ce pusesem acolo era cu totul altceva decât ce trăiam eu afară. Am rămas complet dezamăgit de descoperirea făcută. Ceea ce rezulta În urma scrisului meu de copil silitor ce desenează literele cu multă grijă pe foaia liniată a caietului nu intra deloc În rezonanță cu fojgăiala vieții din natură pe care o simțeam În toți porii. Mi s-a părut că scrierea sau, mai exact, transferul realului În semnele scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
plăcut al Întunericului, Învăluitor lichid amniotic. Nu deschid ochii imediat, ci mai Întâi pândesc printre gene obiectele evanescente ale camerei. Dacă mai păstrează manșonul clarobscur al nopții, am imediat o stare euforică; Întind mâna către foaia albă și Încep să desenez semne pe care nu le văd; ele aglomerează albul, se Înghesuie În relieful paginii până când aceasta se umple de viață, vibrează, pulsează, Îmi umple imaginea scrisului. Nu mă Întrerup din scris până ce nu curge tot ce s-a acumulat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trebuie să recitesc Faust. (miezul nopții) Nu mă duc la Facultate. Am doar cursuri insignifiante. Nu mă amuză să asist de două ori la desenarea puerilă a unei fișe bibliografice; mâna grăsulie a savantului scurt, Vicu M., ce predă cursul, desenează un pătrat, se Îndepărtează trei metri, Îl privește cu o concentrare maximă, se apropie din nou de tablă și-i șterge un colțișor etc. și tot așa pentru două ore, ca să treacă timpul. (sâmbătă) Nu știu nici acum de ce E.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
probabil toate banalitățile vârstei, dar important era faptul concret că-mi scrisese: nu uitase de mine; acesta, scrisul, devenind o cale misterioasă de a ne păstra Într-un contact concret, căci ea atinsese acea coală cu mâna ei; ea a desenat acele litere borțoase, a mângâiat plicul; poate avea mâna umedă de emoție și ceva material din ea, poate partea cea mai intimă a ființei sale mi s-a transmis: pot s-o ating cu mâna, cu răsuflarea; acea ființă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dormit, Încât calc pe ele când mă duc noaptea la toilette“. Dama, pentru că n-avea ce face, „pictează“. M-a ucis cu atâtea planșe, cu atâtea schițe; e obsedată de un laitmotiv: În toate se observă o singură preocupare, să deseneze toate cururile putanelor din zona Halelor. Oriunde te uiți, nu vezi decât hălci de muiere, fesele curvelor sunt analizate minuțios, expuse precum În celebrul tablou al lui Rembrandt de la Louvre. Le plătește 30 de franci pe oră ca să-i pozeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a uitat, deși n-ar fi trebuit să uite, pe cine a iubit și n-a iubit-o, cine a iubit-o zadarnic, de ce anume se teme și care e animalul ei de putere... — Și mai ce... ? oftă Vocea. — Ce desenează când se plictisește... Era un fel de dragon. Aducea, mai degrabă, a dinozaur cu aripi, scotea foc pe nări, iar ochii, cu pupilele tăiate de câte o linie neagră, scăpărau. Lumea intrase în anul dragonului și Cosmina, atunci când avea de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fel de dragon. Aducea, mai degrabă, a dinozaur cu aripi, scotea foc pe nări, iar ochii, cu pupilele tăiate de câte o linie neagră, scăpărau. Lumea intrase în anul dragonului și Cosmina, atunci când avea de așteptat, își deschidea carnețelul și desena dragoni. Era, probabil, o chestiune de gust, în anul șarpelui nu desenase șerpi și nici în anul maimuței nu desenase maimuțe. Ba chiar și în anii aceia mai creiona câte o spinare solzoasă, împodobită cu aripi zimțuite. Filip zâmbise, răsfoindu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe nări, iar ochii, cu pupilele tăiate de câte o linie neagră, scăpărau. Lumea intrase în anul dragonului și Cosmina, atunci când avea de așteptat, își deschidea carnețelul și desena dragoni. Era, probabil, o chestiune de gust, în anul șarpelui nu desenase șerpi și nici în anul maimuței nu desenase maimuțe. Ba chiar și în anii aceia mai creiona câte o spinare solzoasă, împodobită cu aripi zimțuite. Filip zâmbise, răsfoindu-i caietul cu notițe. „Ce-i cu dragonomahia asta ?“, întrebase. „Dragonii nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]