7,314 matches
-
convenea în egală măsură autorităților catolice, musulmane și ortodoxe, cît și conducerii otomane. Nu era deci deloc ușor de organizat o renaștere națională albaneză. Populația nu avea un centru religios sau geografic comun; ea fusese divizată, istoricește vorbind, în diferite districte administrative otomane. Nu a existat nici o conducere națională recunoscută după desființarea Ligii de la Prizren. Marele element unificator era limba vorbită, dar aceasta era lipsită de o formă literară standard și nu avea nici măcar un alfabet acceptat de toată lumea. Alegerea care
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
naționale; ei susțineau că mulți dintre locuitori erau ceea ce ei numeau greci slavofoni, adică indivizi slavi ca limbă, dar greci în privința sentimentelor naționale. Temerile grecilor cu privire la Exarhie aveau să fie curînd pe deplin justificate. Oriunde două treimi din populația unui district vota pentru ea, ortodocșii puteau deveni membri ai acestei organizații. Desigur, posibilitatea aceasta a găsit ecou în rîndul multor vorbitori de limbi slave, pentru care atracția exercitată de o slujbă în slavonă era mult mai mare decît aceea a uneia
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
ținute în grecește. Zonele aflate sub jurisdicția Exarhiei s-au extins deci cu rapiditate; granițele stabilite la San Stefano nu erau cu mult diferite de limitele acestei autorități religioase. În anii nouăzeci, Exarhia a reușit să-și aproprieze mai multe districte. La sfîrșitul secolului, dacă naționalitatea urma să fie folosită drept bază a stabilirii apartenenței unui teritoriu, Bulgaria se afla în avantaj. Cea mai mare parte a liderilor bulgari și întregul popor bulgar erau profund convinși că Macedonia era cu adevărat
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
populației, nici Grecia, nici Serbia nu puteau permite Bulgariei să anexeze acest teritoriu. Românii aveau interese asemănătoare. Întreaga chestiune era și mai mult complicată nu numai de controversele privind împărțirea populației, ci și de faptul că naționalitățile nu locuiau în districte compacte, așa cum ar fi fost convenabil. Cu toată evidenta concentrare a grecilor în partea de sud, celelalte grupuri erau complet amestecate. Dată fiind situația aceasta, este limpede de ce le venea greu statelor balcanice și marilor puteri să rezolve chestiunea și
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și au aprobat un program pentru Macedonia, care, pe lîngă alte reforme, prevedea apelarea la consilieri străini și instituirea unei jandarmerii aflate sub controlul marilor puteri. El conținea de asemenea o clauză care stabilea ca Macedonia să fie împărțită în districte pe criterii etnice. Această stipulare a dus la alte conflicte între grupările armate, fiecare din ele încercînd să obțină controlul asupra unei anumite zone. Cu mari ezitări, Poarta a fost de acord în 1905 cu instituirea unei supravegheri internaționale a
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
trimis să-l întîmpine pe prințul ales de marile puteri. După dobîndirea controlului asupra țării, Comisia Internațională a început să facă pregătiri în vederea elaborării unei constituții. Aceasta prevedea înființarea unei adunări naționale alcătuite din cîte trei reprezentanți ai celor șapte districte administrative, aleși prin vot direct din rîndul unor notabili ca, de exemplu, capii celor trei biserici, și zece numiți de prinț. Adunarea urma să aibă o legislatură de patru ani. Miniștrii, numiți de către prinț, erau subordonați direct acestuia. Șeful statului
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
trebuit de la bun început să țină piept unei puternice opoziții în mai multe zone ale țării. Guvernul grec nu era mulțumit de ceea ce obținuse în Epir; el voia un teritoriu mai mare, astfel încît încuraja rezistența declanșată împotriva guvernului în districtele din sudul Albaniei. Zonei respective i s-a acordat în cele din urmă o administrație specială. Probleme și mai serioase puneau revoltele, a căror cauză erau condițiile economice grele. Într-adevăr, țăranul albanez avea multe lucruri de care să se
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
fi dominate mai ales de aceste chestiuni rămase nerezolvate. Conflictele cele mai importante din Iugoslavia aveau să fie cele dintre grupurile dominante, sîrbii, croații, slovenii și musulmanii bosniaci. În plus, regimul dominat de sîrbi încerca să-și mențină controlul asupra districtului Kosovo, care era în marea sa majoritate locuit de albanezi, a Vojvodinei, care avea o populație eterogenă, și a Macedoniei, a cărei loialitate națională era îndoielnică. Statul iugoslav avea pretenții și față de Italia și Austria, ambele deținînd regiuni locuite de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Să ne amintim că după cel de al doilea război balcanic sudul Dobrogei fusese cedat României, iar majoritatea teritoriilor macedonene fuseseră împărțite între Grecia și Serbia. Mai tîrziu, prin Tratatul de la Neuilly din 1919, Bulgaria fusese obligată să cedeze patru districte de graniță Iugoslaviei și vestul Traciei Greciei. Cu toate că pierduse teritoriul de pe coasta Mării Egee, pactul prevedea purtarea de negocieri cu Grecia referitor la ieșirea la mare a Bulgariei. Mai mult, Aliații stabiliseră o despăgubire în valoare de 450 de milioane de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
autonomă în cadrul unei federații balcanice, și centraliștii conduși de Ivan Mihailov, care doreau anexarea la Bulgaria. Sprijinul oficial era bineînțeles acordat lui Mihailov. Cele două facțiuni luptau una împotriva celeilalte și continuau să-i terorizeze pe oficialii guvernamentali. Macedonenii controlau districtul Petrici și constituiau un element important al populației Sofiei. Activitățile organizației tulburau în primul rînd relațiile cu Iugoslavia. Bulgaria era în acest moment izolată diplomatic, toți vecinii fiindu-i ostili. În ianuarie 1926, Andrei Liapcev l-a înlocuit pe Țankov
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
rînd de apărarea propriilor lor frontiere, dar Grecia și Italia, încă neutre, erau libere să acționeze. În octombrie și noiembrie 1914, Grecia a ocupat sudul Albaniei, inclusiv Korçë și Gjirokastër. Ulterior, în ianuarie 1916, au fost aleși deputați din aceste districte în Adunarea Greciei. În aprilie 1916, teritoriul a fost anexat printr-un decret regal. Italienii au acționat simultan. Ei au ocupat în octombrie 1914 Saseno, iar în decembrie portul Vlorë, zone care aveau să le fie atribuite prin Tratatul de la
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
centrală, inclusiv Tirana. După înfrîngerea acestor două state, locul lor a fost luat de monarhia habsburgică, care a luat în stăpînire partea de nord și centru a țării. În același timp, forțele franceze de la Salonic și-au extins jurisdicția asupra districtului Korçë. La sfîrșitul războiului, cînd trupele habsburgice s-au retras, aceste două puteri victorioase au rămas pe loc. Guvernul italian deținea cea mai bună poziție pentru a exploata situația, dar armatele franceză și sîrbă puteau să exercite o influență destul de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
sarcină care urma să fie îndeplinită erau instituirea unui cadru constituțional și instalarea unei administrații permanente. În acest moment s-au format două grupuri reprezentînd opinii contrarii. Cel mai conservator era Partidul Progresist al lui Shefqet Verlaci. Acesta reprezenta interesele districtelor sudice și ale celor muntoase din nord. Beii, deținătorii proprietăților, și liderii clanurilor erau principalii lui susținători. El se opunea reformei pămîntului și dorea menținerea intactă a situației sociale existente. Rivalul acestuia, Partidul Popular, era deschis ideii de reformă, cu toate că
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
al lor în Adunarea Națională de la Lushnjë. El a venit deci în Albania avînd puțină experiență în privința vieții politice a țării. Spre deosebire de Noli, Zog avea o origine tipică unui membru al clasei dominante. Născut în 1895, el era fiul șefului districtului Mati din centrul Albaniei. Familia lui era musulmană și se distinsese prin serviciile aduse otomanilor. Zog avea douăzeci și patru de ani cînd a participat ca delegat la congresul de la Lushnjë. El a devenit în februarie 1920 ministru de Interne în guvernul
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
vremuri pline de primejdii și împotriva tiraniei autorităților politice. După familie, țăranul depindea de comunitatea satului său. De-a lungul istoriei Balcanilor, indiferent de autoritatea străină care stăpînea ținutul respectiv, notabilii locali au jucat un rol foarte important în administrarea districtului lor. Am văzut cît de importanți erau în cadrul sistemului otoman. După instituirea regimurilor naționale centralizate, aceștia au continuat să dețină o mare parte a prestigiului și autorității lor, ceea ce le permitea adeseori să-i apere pe locuitorii din partea locului împotriva
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
alegeri i se atribuiau două treimi din locuri și o parte proporțională din treimea rămasă. Toate partidele naționale sau regionale au fost interzise. Pentru a funcționa, un partid trebuia să demonstreze că are un număr suficient de susținători în toate districtele. Această condiție făcea, firește, ca slovenilor, croaților și altor grupuri naționale să le fie aproape imposibil să prezinte o listă de candidați. Toate avantajele erau astfel deținute de partidul de guvernămînt aflat la putere, numit Partidul Național Iugoslav. Nu este
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
a dovedit a fi o pondere prea mare. Toate statele din Balcani dețineau teritorii în legătură cu jurisdicția cărora aveau conflicte cu vecinii lor, iar aceste dispute au avut prioritate față de dorințele de reconciliere. Albania avea pretenții asupra Epirului grecesc și a districtului Kosovo din Iugoslavia, unde trăia un sfert din populația albaneză. Bulgaria nu acceptase niciodată pierderea Traciei sau a sudului Dobrogei, iar cea mai mare parte a populației rămînea ferm convinsă că macedonenii erau bulgari. Grecia avea neînțelegeri nu numai cu
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
voia să o anexeze după război. Cu toate că ambele grupuri au fost de acord că va trebui organizat un plebiscit în regiune, LNC-ul, sub presiunea iugoslavilor, a denunțat curînd această înțelegere. Partizanii iugoslavi nu aveau deloc intenția să cedeze acest district, chiar dacă Partidul Comunist fusese de acord în 1940 cu acest lucru. Vukmanović-Tempo, comisarul lui Tito, a sosit în acest moment în Albania, iar ascendentul iugoslav asupra LNC a fost restabilit. Capitularea italienilor din septembrie 1943 a avut bineînțeles repercusiuni foarte
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
lor politică tot mai mare, o serie de personalități grecești proeminente, printre care se aflau și generalii Pangalos și Gonatas, se alăturaseră Batalioanelor de Securitate înființate în timpul regimului de sub ocupația germană. Țelurile lor erau respectarea legii și menținerea ordinii în districtele amenințate. EAM a fondat în martie 1944 Comitetul Politic de Eliberare Națională, sau PEEA. Ca și AVNOJ, grupul acesta era o potențială autoritate rivală a guvernului în exil de la Londra. Cu toate că o mare parte a membrilor PEEA nu erau comuniști
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
că se va realiza în cele din urmă unirea. După războaiele balcanice din 1912 și 1913 însă, în locul acestei alternative, Bulgaria a trebuit să fie de acord cu împărțirea Macedoniei, cea mai mare parte a teritoriului acesteia fiind atribuit Serbiei. Districtul pirinean, care alcătuia doar 10 % din suprafața ei totală, constituia o substituire lipsită de importanță față de obiectivele mai largi ale bulgarilor. În anii scurși între cele două războaie mondiale, Macedonia a rămas un centru al violențelor și controverselor. Belgradul a
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
să devină și mai înverșunat. Am văzut mai sus că guvernul Bulgariei recunoscuse existența naționalității macedonene și fusese dispusă să accepte crearea unui stat macedonean, dar ca parte integrantă a unei federații balcanice. Chestiunea aceasta avea o importanță aparte pentru districtul Petrici, numit și Macedonia pirineană. La recensămîntul din 1956 au fost înregistrați oficial 187.789 de macedoneni în Bulgaria, majoritatea locuind doar în regiunea aceasta. Ulterior s-a produs o schimbare radicală a politicii. Odată cu intensificarea ostilității în legătură cu această dispută
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în Serbia, cît și în Croația. Cu toate că rivalitățile naționale sîrbe și croate erau deosebit de primejdioase pentru statul luat ca un tot, problema albaneză continua să provoace în egală măsură dificultăți internaționale și interne. Pînă în anii '60, populația albaneză din districtul Kosovo a fost foarte dezavantajată comparativ cu sîrbii, care dețineau un număr disproporționat de posturi-cheie în stat și în cadrul structurii de partid și dominau viața culturală și economică. Ofițerii sîrbi aveau de asemenea controlul asupra poliției și a forțelor de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
500 dolari desigur, încă scăzut în comparație cu standardele europene. Îmbunătățirile economice și sociale erau însoțite de tensiunile și nemulțumirile care apar de obicei în perioadele de schimbări rapide. Extrem de evidente au fost în acest moment deplasările de populație. Emigrația celor din districtele rurale sărace la care am asistat și în trecut a continuat. Mulți greci plecau permanent în căutare de case și slujbe peste mări și oceane, mai ales în Statele Unite, Canada și Australia; un punct culminant al acestui fenomen a fost
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
cruciale din timpul conflagrației mondiale și din anii războiului civil. Pe lîngă faptul că apariția lui pe scena politică a fost neașteptată, el a și pornit dintr-o poziție înaltă. Adreas Papandreou a fost ales mai întîi în adunare de districtul care constituia fieful tatălui său. După victorie a fost numit ministru adjunct al coordonării, acțiune care i-a adus porecla de "parașutistul politicii". După obținerea postului, el a adoptat o serie de atitudini controversate. Identificat cu aripa stîngă a Uniunii
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
000 de oameni au declarat că sunt de naționalitate iugoslavă, ceea ce reprezenta o creștere cu 450 % față de 1971. Semnificația acestei schimbări a fost interpretată în mod divers. Creșterea populației era de 9,2 %, cea mai mare creștere fiind înregistrată în districtul autonom Kosovo (27,47 %). Albanezii aveau cel mai spectaculos spor de populație, de la 1.309.000 în 1971 la 1.730.000 în 1981. Republicile prezentau următoarele creșteri: Bosnia și Herțegovina 10,11 %; Croația 3,95 %; Macedonia 16,07 %; Muntenegru
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]